duminică, 30 octombrie 2011

The cage



Eram închisă într-o colivie. Știam că mi te aduseseră pentru a-mi îndeplini ultima dorință. Te-am văzut cum te apropiai tot mai mult de închisoarea mea. Îmi țineam degetele lipite de gratiile reci și încercam să te văd. Dar colivia era acoperită cu o plasă prin care abia puteam zări. Te-ai apropiat și ai întins mâinile pentru a mă atinge. Ți-am simțit lacrimile și ți-am văzut buzele cum se deschid și de închid, ca într-o rugăciune. Nu reușeam să înțeleg ce spui, nu puteam să te aud, deși îmi întinsesem simțurile dincolo de acea închisoare. Te vedeam cum te zbați ca să te faci înțeles, dar puterile mele erau atât de limitate. Apoi te-am văzut cum pleci aplecat, cu capul în jos și umerii grei, ca și cum duceai în spate o mare povară. Aș fi vrut să pot ieși de acolo ca să te ridic, să te sprijin. Și aș mai fi vrut să pleci după ce ți-ai fi îndeplinit misiunea cu care fusesei însărcinat. Dar știai că ultima dorință, odată îndeplinită, m-ar fi adus atât de aproape de clipa morții. Și ai ales să-mi oferi viața. Plecarea ta a tras după ea vălul încețoșat, iar gratiile s-au deschis. Fusesem eliberată în schimbul refuzului tău de a-mi îndeplini ultima dorință. Condamnarea la moarte fusese abolită. 

Cum alegi femeia potrivita


Bogdan: Mami, acest pește are trei fete!
Mami: trebuie sa aleagă una, nu poate sa rămână cu toate trei. Va trebui să și -o aleagă pe cea mai frumoasă și mai deșteaptă
Bogdan: o să și-o aleagă pe cea care merge cel mai frumos.

Si a ales poza cu peștișoara care se unduia. A luat-o și a pus-o lângă poza peștelui.
...
Bogdan: uite mami, dansează amândoi!

Ce am învățat de la fiul meu:  
dintre trei femei la fel de frumoase și de inteligente, mersul poate fi un element de departajare. Un mers frumos ascunde delicatețea unei femei.

joi, 27 octombrie 2011

Regrete, timp


 Regretele îți aduc doar iertarea, nu și alinarea.
 
 Timpul îți aduce doar resemnarea, nu și uitarea.

marți, 25 octombrie 2011

Vulcanul



 Vulcan mă simt, cu măruntaie
 Înfierbântate, clocotinde,
 Cu gura arsă de șuvoaie
 efervescente și-aburinde
 
 Vulcan și sunt, cu lacrimi pure
 din foc, cenușă și sclipiri
 cu trup închis sub pietre dure,
 din neputințe, doar zvâcniri
  
 Sunt vulcan inactiv de-o viață
 Doar în adâncuri clocotesc
 Mă zbat să ies la suprafață,
 mă lupt să izbucnesc...

duminică, 23 octombrie 2011

Până unde merge iubirea unei tinere pentru profesorul ei



L-am recunoscut imediat după linia plină de personalite, un pic rigidă, un pic naivă din punctul meu de vedere, dar foarte sensibilă. Să zicem doar că nenumăratele decăderi fizice pricinuite de sensibilitatea plămânilor sunt transpuse fără voința lui în unele tablouri. Am rămas cu ochii ațintiți pe unul dintre tablourile lui și m-am cutremurat. Când vezi un tablou perfect în realitate, când poți să te apropii de el și să-i simți mirosul, când ești atât de aproape încât doar daca ai intinde un deget l-ai putea atinge e ca și cum faci cunoștință cu autorul lui, e ca și cum ai intra în sufletul lui, e ca și cum l-ai îmbrățișa.
 
  Viața lui Amedeo Modigliani a fost scurtă, dar cutremurătoare prin intensitatea ea. A trăit doar 36 de ani, ani în care de câteva ori s-a întâlnit cu moartea. Nu și-a dorit să moară, a iubit viața. Și-a iubit femeile, deși niciuna nu se ridica la nivelul lui intelectual. 
 
 A iubit cu timiditate, dar cu pasiune, uneori până la violență și a pictat la fel.   
 
 Delicata Jeanne Hébuterne, o tânără de 19 ani se îndrăgostește de controversatul pictor și trecând peste cuvântul părinților, reușește să-l cucerească pe Modigliani definitiv. Nu prea frumoasă, nu prea vorbăreață, uneori ștearsă și anonimă, aproape invizibilă, Jeanne devine muza artistului și mai mult decât atât. Pensula ei începe timid să-i copieze linia artistică, mâna ei începe să-i finalizeze operele pe care el nu mai are puterea să le semneze. Devine sufletul lui, viața lui, îi este loială până la moarte. Îi dăruiește o fetiță, rodul iubirii lor atât de puternice. Îi suportă ieșirile violente, îi spală rănile, îl mângâie în momentele de slăbiciune. Iar la numai o zi după ce artisul moare răpus de meningită tuberculoasă, Jeanne alege să-l urmeze si-n moarte. Însărcinată în luna a 8-a ea se sinucide, urmându-și astfel idolul dincolo de această viață. 


joi, 20 octombrie 2011

Scrisori de la Teddy...


Ce m-a facut sa preiau aceste randuri? Faptul ca cineva, candva, a crezut in mine... Increderea pe care ceilalti o au in tine, chiar si atunci cand crezi ca nu le meriti atentia, te fac sa muti muntii. Toti cei care au reusit in viata sa mute muntii din loc, stiu ca au reusit sa faca asta numai pentru ca cineva i-a crezut in stare, cineva a crezut in forta lor. Lectura placuta!

'' In timp ce se afla in fata copiilor din clasa a 5-a, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai ca ii iubeste pe toti la fel de mult.

Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Teddy Stallard.
...
Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul.

Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4.

La scoala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese "Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in prajma lui".

Profesoara din clasa a 2-a scrisese "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea"

Profesoara din clasa a 3-a scrisese "Moartea mamei sale il afecteaza  foarte mult. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva"

Profesoara dintr-a 4-a a scris "Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei"

De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy.

Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala. Ea i-a certat cand a observat ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune "Doamna Thompson, astazi mirosi exact ca si mama".

Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi.

Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din clasa si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.

Un an mai tarziu, a gasit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata.

Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea in clasa si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avusese.

Patru ani mai tarziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Thompson ca fusese cea mai buna profesoara.

Apoi au mai trecut inca patru ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.

Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori.

Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Teddy.

S-au imbratisat, iar Teddy i-a soptit la ureche "Multumesc pentru ca ai crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt important si mi-ai aratat ca pot insemna ceva."

Doamna Thompson i-a soptit cu lacrimi in ochi "Teddy, ai inteles gresit. Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine."

Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi ceva in viata celorlalti. ''

*** https://www.facebook.com/pages/Momente-in-viata/140838495959930?sk=wall#!/pages/Momente-in-viata/140838495959930

luni, 17 octombrie 2011

Pastel



Și resemnarea e o artă
când poți s-o faci cu fruntea ridicată
și cand mă vei mai vedea iar tristă
gândește-te că sunt doar o artistă
 
și lacrimile chiar pot fi pasteluri
și nepăsarea ta, fine peneluri
cu care-n pânze negre zugrăvesc
un abandon trist, dar firesc
 
și uite ce tablou frumos răsare
dintr-o-ncăpățânare și o nepăsare
și ce culori măiastre-au desenat
a mea capitulare și al tău păcat



vineri, 14 octombrie 2011

Butterfly

 M-am transformat 
 
 dintr-o larvă
 
 moale și vulnerabilă
 
 într-un fluture colorat
 
 cu aripi din catifea.
 
 Mi-am căutat o floare
 
 cu pistilul plin de miere,
 
 cu stamine aurite
 
 și petale pătate cu rouă.
 
 M-am așezat în ea
 
 ca pe un pat moale 
 
 și am privit cerul,
 
 cerul mov înstelat.
 
 Oare cât poate trăi
 
 un fluture 
 
 fără să zboare ?

luni, 10 octombrie 2011

Cuvântul


 Cuvântul taie, spintecă, lovește
 Cuvântul te doboară și te umilește
 Cuvântul te răstoarnă, te rănește
 Cand este spus cu ură, ucide mișelește

 Dar tot cuvântul mângâie, alină
 Și-ți vindecă o rană, o suprimă
 Te leagănă, îti cântă, te-ocrotește
 Până-ți revii complet te îngrijește

 Nu-ți folosi cuvântul ca pe-o armă
 Rostit necuviincios, este mortală
 Pune-ți cuvântul în slujba fericirii
 doar bucură cu el, fă-l solul prețuirii!

vineri, 7 octombrie 2011

O meserie noua

Azi mi-a trecut prin cap treaba aceasta: cum ar fi ca eu sa fiu o profesoara si sa le vorbesc elevilor mei despre locuri minunate din aceasta lume? Știu ca as avea trac, întotdeauna am avut când am fost nevoită sa vorbesc in fata unei multimi, dar nu poți sa știi niciodată ce-ți rezerva viața...Cum mi-ar sta cu ochelari pe nas in fata unui pupitru încercând sa-mi fac elevii sa mă urmărească?