joi, 30 august 2012

Doar azi

Doar azi îmi voi face timp să fiu tristă.
Să închid romanul pe care mă străduiesc să-l finalizez de câteva luni.
Să deschid o revistă plină de cure de slăbire, de poze cu femei impecabile și eroine.
O revistă plină de oameni de succes.
O voi răsfoi avidă de informație prețioasă.
Azi îmi voi face timp să trăiesc adevărat.
Voi arunca penelul și voi porni televizorul. Întâi știrile de la ora 5, apoi un show politic.
Astfel voi învăța despre conștiință.
Azi voi lenevi. Nu că aș face-o prea rar, dar azi o voi face cu simț de răspundere.
Așa, adevărat, cum se face: întinsă pe canapea, încă în pijamă, savurând o bere rece.

Azi voi uita de Dumnezeu, de familie, de prieteni, de iubire, sacrificiu, artă, încântare, natură, credință, muzică, poezie, soare, minuni, delectare, credință...

Doar azi. Promit! De mâine mă voi înveseli, revenind la banalitățiile din viața mea.




 

marți, 28 august 2012

Buburuza


Sari mărgică roș-pătată
Peste munți, văi și câmpii
Floricică pestrițată
cu ochi negri și zglobii

Stai o clipă-n palma mea
Uită-te în zarea-soartă
Încotro ți-ndrepți aripa
Buburuză fermecată?

Spune-mi unde mă mărit
Unde plec de lângă casă
Și-ți aduc un mărgărit
Să-i fii și tu lui mireasă

Margică plină de pete
Dintre nestemate-aleasă
Pune-te la mine-n plete
Să fiu eu cea mai frumoasă

Din poveste


Din chipul tău vreau să îmi fac
Mască pentru un suflet sfâșiat
Întruchipat
Un făt frumos pe-un cal înaripat

Din ochii tăi vreau să îmi fac
Privire peste-un cer îndepărtat
Amurg pictat
În sunete pătrunse de iluzii ascunse

Din trupul tău vreau să îmi fac
Suport de suflet-îngenuncheat
Atingere uitată
Atât de plânsă, atât de înmiresmată

Iz fermecat, din întâmplarea ta
Vreau să îmi fac
Ițe pentru basmul ființei mele
Doar pentru tine, fecior de împărat

miercuri, 22 august 2012

Iyeoka - Simply Falling



There goes my heart again
All of this time I thought we were pretending
Nothing looks the same when your eyes are open
Now you're playing these games to keep my heartbeat spinning
You show me love, you show me love
You show me everything my heart is capable of
You reshape me like butterfly origami


You have broken into my heart
This time I feel the blues have departed
Nothing can keep me away from this feeling
I know I am simply falling for you


I'm taking time to envision where your heart is
And justify why you're gone for the moment
I tumble sometimes, looking for sunshine
And you know this is right when you look into my eyes
You show me love, you show me love
You show me everything my heart is capable of
And now I can't break away from this fire that we started


There my heart goes again
In your arms I'm falling deeper
And there's nothing to break me away from this

Incantație



Dă-mi cireșe pentru gură
și struguri pentru clipit
Pune-mă dulce de mură
Pe cântec și pe vorbit

Pune-mi margaretă-n păr
și fân aspru pe sub tălpi
Pune-mi pe sâni flori de măr
și în lacrimi rouă stropi

Fă-mă din țărână zână
Din izvor fă-mă un râu
Din luceferi fă-mă lună
și din lună pune-mi brâu

Fă-mă vrăjitoare bună
Fă-mă din scrisoare veste
Orice-ți trece acum prin minte
Fa-mă! Fă-mă fată de poveste!

luni, 20 august 2012

Vreau să mă...


Vreau să mă împresori
în mângâierile tale!
Dar...nu!
Mai bine uită-te în ochii mei
și spune-mi ce-ți inspiră
și amintește-mi legendele zeităților
cu iubirile lor pătimașe și ireale
Vreau să mă pierd în ochii tăi
dar nu, mai bine ia-mă de mână
și arată-mi marea
povestește-mi despre namărginiri

Da, poate ca aș vrea să mă:
iubești, atingi, răsfeți,mângâi, îmbrățișezi,alinți,
dezbraci, privești,
fericești, amăgești,privești, dorești,
împresori, răstălmăcești,
înfrumusețezi, fermeci,
transformi...

Dar...
mai bine îți cer doar
să mă prezinți sufletului tău,
reamintindu-i de mine...

Foto: The Birth of Venus by Sandro Botticelli (1485), depicting Venus, the Roman goddess of love, lust and beauty

Ți-aș...


Ți-aș săruta privirea
ca să-ți simt gustul ochilor
și ți-aș săruta mersul
ca să-ți simt gustul tălpilor
Ți-as săruta gesticulațiile
ca să-ți simt gustul palmelor
și zborul
ca să-ți simt gustul aripilor

Apoi ți-aș mirosi gândurile
ca să-ți simt adierea atingerilor
și ideile ca să simt pe trup
mângâierea șoaptelor tale
și ți-aș mirosi pielea
ca să-ți simt îmbrățișările
și ți-aș mirosi îmbrățișările
ca să-ți adulmec sufletul

Cât de mult te-aș iubi
dacă aș reuși să te scot din nopți
și să te transform în realitate ziua

duminică, 19 august 2012

Puterea cuvintelor

Azi am văzut câteva secvenţe dintr-un film interesant, cu un subiect banal: iubirea. S-a terminat clasic: iubirea a învins, el a rămas cu ea după nenumărate încercări. Nu ştiam ca Einstein a spus:
O viaţă neirosită este viaţa pe care o trăieşti pentru ceilalţi.

Nu am pus ghilimele pentru că nu cred că am tradus întocmai, însă mesajul sper că l-am înţeles. Sfârşitul filmului m-a făcut să râd sau să plâng (nu prea ştiu exact ce a fost ăla) pentru că a pus o întrebare la care şi eu caut un răspuns: ce te costă să nu mai fii afurisit, indiferent, rece?

Cât pierzi dacă doar pentru o clipă sau chiar şi pentru câteva momente în viaţă îţi topeşti gheaţa din suflet şi devii generos în gesturi, în cuvinte, în atenţii?

Poţi spune simplu: mi-a fost dor, m-am gândit la tine, mi-a fost greu fără tine, eşti deosebit/ă pentru mine, poftim o floare, ţi-am cumparat o carte, am adormit cu tine în gând şi multe, multe alte exemple de cuvinte banale, care ar putea smulge un zâmbet, o tresărire, o bucurie.

Revin la ceea ce am scris demult, fără a exagera: cuvintele ucid sau redau viaţa, atunci când sunt spuse din suflet. Acesta le-a fost rostul, aceasta le e puterea. Putere pe care de multe ori o ignorăm, pentru că uităm să ne gândim şi la cei care ne poartă dezinteresat în suflet.

sâmbătă, 18 august 2012

Nimeni şi nimic



Nimic nu m-ar putea opri
după repetate deziluzii
şi după succesive decăderi
după nenumarate piedici
să te regăsesc

nimeni nu m-ar putea împiedica
după repetate refuzuri
şi după succesive retrageri
după nenumarate ascunzişuri
să te găsesc

nimeni şi nimic
nu m-ar putea determina
să te uit...

vineri, 17 august 2012

joi, 16 august 2012

Luceferi gri


Luceferii din ochii tăi
Îmi cad în suflet goi şi grei
Pentru că nu-i mai pot citi
Luceferi bleu, acum spre gri

Şi nuferii de pe obraji
Se sting curgând pe mine calzi
Pentru că nu-i pot mirosi
Nuferi albi, acuma spre gri

Şi murele din vorba ta
Din must acum oţet ţi-aş da
Pentru că nu le pot gusta
Departe-mi sunt de gura ta

Mătasea de pe pielea ta
Se-ntinde în strâmtoarea mea
Fineţea ei îmi cade grea
Pe-atingerea de catifea

Şi sufletul parca ți-e gri
Când eu nu pot sa-ți cer sa vii
Să te cuprind printre culori
Luceferi bleu să-mi zbori...

marți, 14 august 2012

Îmbracă-mă cu tine


Descalță-mă, iubite
prin tălpi sa-ți simt sărutul
calcâiul tău să-mi fie
fiorul și alintul
învăluie-mă-n gleznă
prelungă mătăsoasă
sărută-mi-mi călcarea
și mersul de mireasă
transformă-mă-n pășire
iubește-mă-n păcat
fă-mi vocea ta privire
și șoapta ta călcat
pătrude-mă în vene
profund și-apăsător
ascunde-te-n-ntre gene
și soarbe-mă din dor

descalță-mă, iubite
și-mbracă-mă cu tine

luni, 13 august 2012

Cocori striviţi



sub pietre stau cocorii
striviți de cer și turle
le plâng în șoaptă norii
durerea printre surle

cu aripile-ntinse
cu ochii adânciți
se roagă cu voci stinse
la sfinții pângăriți

iarba nu le mai crește
cerul nu-i mai primește
pământul se-alungește
un pat le primenește

cocori bolnavi în suflet
tânjind după înalturi
prin tristul vostru zâmbet
spre rai vă croiți salturi

foto: Walter Crane (1845-1915) "sufletul meu este o barca"



duminică, 12 august 2012

Apologize

De atâtea ori am auzit-o la radio, dar nu-i ştiam videoclipul. E magnific, la fel ca melodia. L-am găsit la Joker http://joker-giurgiu.blogspot.ro

"it's too late to apologize.."

OneRepublic - Apologize


Swan song


A mai făcut un scurt şi timid dans
şi a mai încercat o piruetă
De doi, într-una a schiţat un vals
Un suflet întro graţiosă siluetă

Şi-a scos din dureros corset
Cu grijă aripile din mătase
A recitat în şoaptă scurt verset
Şi-a-nchis sub gene visele frumoase

Şi-a întins gâtul lung pe valul rece
S-a legănat ușoară ca o frunză
A mai citit o dată ultima vorbă dulce
Croindu-şi giulgiu cald din fină panză

Doar cântecul i s-a mai auzit
Din glasu' îndepărtându-se topit
Fiinţă diafană, plină de siguranță
Te-ai stins odată cu ultima speranță

sâmbătă, 11 august 2012

Pasională


Când mă frângi
Când mă strângi
Când m-adori,
Mă-mpresori
Mă cutremur
Şi tremur
Mă-nspăimânt
Şi te strâng
Te cuprind
Un răstimp
Te ascult
Mă scufund

Când mă prinzi
Mă cuprinzi
Mă aprinzi
Mă-nfierbinţi
Mă găseşti
Mă iubeşti

Când mă ai
Mi te dai
Te ascult
Te pătrund
Tu mă strângi
Şi mă frângi

vineri, 10 august 2012

Am obosit

Iată, dragilor, ce mai găsesc eu prin colțisoarele blogului meu, printre articolele nepublicate și printre vechile desenașe :)



Am obosit să te aștept
am obosit
să te întorci ar fi nedrept
chiar și rănit

găsește-ți umărul în altă parte
ca să te plângi
când vei veni voi fi departe
ia-ți rănile și fugi

nu mă mai cauta prin vise
nu mai visez
am doar imagini reci și-nchise
te-abandonez

joi, 9 august 2012

Atât de puțin, dar atât de mult

Ce am vrut?
Ce vreau?
Sau poate ce voi vrea?
O întrebare grea
și fără de răspuns
asta doar pentru că
răspunsul stă ascuns
și tu nu îl vrei spus...

Am vrut o vorbă bună
și o încurajare
poate un compliment,
poate o-mbărbătare
un sfat de om adult
cât de puțin am vrut,
dar atât de mult

am vrut o îmbrățișare
și o atingere din treacăt,
tremurătoare și ușor temătoare
am vrut ca o vibrare
să simt de dor tumult
atât am vrut
puțin, dar foarte mult

am vrut o mângâiere
în seri de lacrimi pline
să-mi fii în gând alături
la greu, dar și la bine
să-mi pui în al tău suflet
de al meu dor răsunet
cât de puțin am vrut,
dar totuși cât de mult...





Uitarea


Întotdeauna am apreciat darurile naturii către om. Unul dintre acestea este uitarea. Uitarea de rău, uitarea de durere și mai ales uitarea de sine. Acesta din urmă vine ca un foc mistuitor al omenirii, ca un iad biblic, sfârșind într-o liniște soră cu resemnarea. Uitarea aceasta de sine ne smulge sentimentele și ni le ascunde în lăcașuri din creier la care nu mai avem acces, ne separă iremediabil de ceea ce suntem cu adevărat. Ne trezim puternici, dar goi, strălucitori, dar urâți, invingători, dar doborâți. Uitarea de sine e o falsă poleială a sufletului nostru, iluzionându-ne cu un bine aparent. Când te pregătești să-i mulțumești naturii că ai uitat și că te-ai uitat, te regășesti pierdut în propriile remușcări, te-neci în balta lacrimilor de sub tine, te doare tot trupul strivit de iluzii. Te-drepți încet - încet spre nepăsare, pierzându-te...

Ramâne uitarea o binecuvântare, se ridică ea la rangul de dar?

miercuri, 8 august 2012

Povestea unei păpădii

În ultima vreme v-am plictisit numai cu poezii. Azi vă provoc la povești: povestea unei păpădii.

Când spui păpădie te gândești la ceva fragil, ușor de distrus. Cum orice lucru plăpând are o poveste, așa și Păpădie are povestea ei. Păpădie a fost si ea cândva o fată, cu nimic mai specială decât alte fete de vârsta ei. O fată săracă, nevoită să muncescă mai mult de 16 ore pe zi ca să-și întrețină familia, suratele, fluturii, albinele, toate gâzele și întreaga poieniță în care s-a născut.  Pe cât era de firavă, pe atât era de îndârjită în a-și face datoria cu conștiinciozitate. Purta mereu o rochiță galbena, care o făcea să pară atât de frumoasă, oricât de obosită ar fi fost, deși era o rochiță banală, la fel ca ale celorlalte surioare.

Într-o zi pe Păpădie a culcat-o la pământ un vânt napraznic. Apoi o ploaie cu bulgări mari de gheață i-a umplut trupul de răni. Apoi un fulger a țintuit-o pe un pat de frunze uscate. A venit toamna cu reci și ploioase zile. Păpădie nu s-a mai putut ridica. Apoi zăpezile au acoperit-o. Abia de mai putea zări lumina zilei. Ea stătea ghemuită și neputincioasă. Nici nu și-a dat seama ca așteaptă ceva, nici nu mai spera ca ar putea să-și mai revină, nici nu visa ca sfârșitul ei nu era atunci.

Dar după o vreme s-a trezit descoperită, zăpada de pe ea se topise, iar soarele-i zambea frumos. Și-a înălțat ochii către el și s-a minunat de frumusețea si măreția lui. El o scăpase de gheața care-o încorsetase atâta timp. Îl aștepta în fiecare dimineață nerăbdătoare ca să-i atingă cu razele lui frunzele, tulpina firava și ghemul pufos și galben: sufletul ei. El o privea din înaltul cerului său, iar ea dansa fericită la fiecare adiere luminoasă. Cu timpul și-a recapatat puterea, a reînvățat să cânte, să zâmbească. Soarele-i zâmbea și el în fiecare zi, din zori până la apus, iar Păpădie îi simțea căldura până în adâncul ființei sale.




Într-o dimineață, abia trezită și încă somnoroasă, Păpădie nu-l mai zări pe soare. Nori negri acopereau tot cerul. Păpădie îl strigă cu toate puterile, dar el nu se arată. Nu înțelegea cum de el, atât de puternic, nu putea învinge acei nori, nu putea trece dincolo de ei ca să-i evapore lacrimile.
Atunci s-a întâmplat ceva neașteptat. Rochița cea s-a galbenă s-a transformat în fire transparente de mătase, ca un glob de sticlă. La fiecare mișcare, oricât de mică, din ea se desprindeau ca niște raze, sentimentele ei, lasând o rană adâncă în trupul ei. Privea înlăcrimată cum  pufușorul ei a prins aripi și zboară fir cu fir către cer, spre soarele ascuns. Suflețelul ei din mii de fire s-a împrăștiat în infinitul cerului, iar la soare nu a ajuns o fărâmă măcar. Era prea departe...



Sleită de puteri, fără bulgarele ei transparent, Păpădie a îngenuncheat, și-a lipit fruntea de pământ și l-a implorat pe soare să nu o părăsească. Dar soarele plecase deja pe-un alt cer, fără nori,  acolo unde ea nu-l mai putea vedea.

Păpădie nu a înțeles ca la măreția unui soare nu poate cuteza oricine, că locul ei este printre frunze uscate, pe pământ. Visând că-n primavara următoare soarele se va reîntoarce, Păpădie adormi, rugându-se ca măcar în vis să simtă pe ea razele calde ale soarelui pierdut.

The end: Se spune că de atunci, în fiecare toamnă toate păpădiile își preschimbă rochițele galbene în raze transparente de puf și, la orice adiere de vânt le împraștie către cer, către Soare, în speranța ca-l vor îndupleca să-și coboare privirea către Păpădie.


marți, 7 august 2012

Vampirul iubirii tale


Pervers așteptă o clipă doar de slăbiciune
ca să te atace, să se-nfrupte din tine
pozează cu tristețe într-un suflet rănit
dar ține-un ochi deschis, o victimă-a ochit

mințită, înșelată și apoi părăsită
devii în ochii lui o victima perfectă
cu cât mai slabă ești și-n el încrezătoare
pielea ta îi apare mai ademenitoare

devino-i sclavă, supusă, iubitoare
și vei primi dovada zdrobitoare
că sufletu-i din tine se hrănește
și ce-ai mai sfânt să-i dai te-ademenește

Iți suge seva toată și-apoi satisfăcut
admiră cu mândrie ceea ce ți-a făcut
și vanitatea lui din sângele tău crește
pe măsură ce sufletu-ți tandrețea îi cerșește

iar când epuizată, astepți iubirea-i pură
vampirul tău se-ascunde, răsare-o nouă lună
caci nu e sănătos, te roagă să îl uiți
chiar dacă ai crezut că sunteți fericiți

duminică, 5 august 2012

Inginerul Gicu


Inginerul Gicu este priceput
Dis de dimineaţă el a început
Cifre şi formule să le meşterească
Cu-n pix pe-o hârtie să le zugrăvească

Zice ca triunghiul, chiar şi isoscel
Are laturi fixe, două fix la fel
şi că-ntr-o-ncăpere cu pereţii drepţi
iarna doar în colţuri stau cei întelepţi

Pitagora, Thales, chiar şi Euclid
De scufunzi în apă un volum solid
Ar păli să ştie c-ale sale laturi
Nu sunt paralele, ci sunt puse-n straturi

Ca să demonstreze Gicu stă p-un mal
Cu o caramidă generând un val
Orişicâte unghiuri drepte-aceasta are
Cercurile-n apă toate sunt ovale

Prin simple formule, Gicu inginerul
A pus pe hârtie calculul „glomerul”
Arătând prin cifre c-o curbată-absidă
Genial-i zidită din dreapta caramidă

sâmbătă, 4 august 2012

Într-o zi

Într-o zi mă vei ruga
Să te reîntregesc
Aşa cum o făceam când te iubeam
Să-mi spintec pieptul
şi să-mi las sentimentele să zboare,
Iar tu să le pui în sufletul dezgolit
Ca să ți-l umple

Într-o zi mă vei ruga să-ți cuprind mintea
Să-mi sfârtec visele şi din ele
Să-ţi trimit imaginile mele
în creierul tău
Pentru a-i reda amintirile
Lungilor îmbraţisări virtuale


Într-o zi mă vei ruga să te cuprind
Tu gol, eu fierbinte şi doar a ta
Cu braţele, cu privirea şi cu pielea
Să-mi abandonez atingerile
Ca să-ți deseneze trupul
Redându-i puterea şi vigoarea


Într-o zi mă vei implora să te iubesc
Aşa cum o făceam până deunăzi
Să-mi arunc regretele departe
Să-mi uit tristeţile
Ca să te readuc la simţirile încă netrecute

În acea zi
voi vrea să fiu lângă tine
deşi nu stiu unde voi fi atunci...

joi, 2 august 2012

Respir


Respir
respir din umbra pașilor tăi
și din lumina privirilor tale
din suflul puterilor nevăzute
cu care te înalți către alte ceruri
decât cele la care eu visez

dar respir
respir din căldura palmelor tale
și degetelor cu care-ți scrii zilele
și din răcoarea serilor
în care îți povestești întâmplările
unei alte ființe mai dragi
decat mine

și respir
respir toate secundele
care-ți ramân aruncate pentru mine
din tot timpu-ți prețios
ce nu-mi aparține
mă agăț de ele ca de un tub cu oxigen
doar ca să supraviețuiesc

miercuri, 1 august 2012

Un tren


Un tren a trecut printr-o haltă pustie
În mare viteză trăgând făr'să știe
Emoții și lacrimi de trist călător
Călcând fără milă și nepăsător

Și bietele-i roți mascate-n rugină
Cu greu s-au opus opririi dorite
Crezând că o beznă înșiră lumină
O crimă perfectă în suflet comite

Treci trenule, treci, cu reci urlete
O haltă pustie-i născută-n pustiu
Din mersul pe șinele-ți drepte, perfecte
De ce te-ai opri să schimbi un destin?