joi, 31 ianuarie 2013

Mi-e somn de tine


mi-e somn de tine
și ce te-aș mai dormi...
căci visele mele sunt împletite
din ochii tăi obosiți
și buzele tale tăcute

mi-e sete de tine
și ce te-aș mai sorbi
căci apa mea îmi izvorește
din scurgerea ta
printre degetele mele

mi-e foame de tine
și ce te-aș mai mânca
căci hrana mea e amestecul
dintre pielea ta ce-ncătușează
inima arzândă și sufletul prețios

mi-e dor de tine
din nou mi-e dor
căci lipsa ta îmi este
singura piedică de netrecut
în calea fericirii mele

marți, 29 ianuarie 2013

Logică năucitoare

Tudor, punând mâna pe sânii bunicii:
- Ai țâțe?
- Da, tu nu ai? raspunde bunica.
- Ba da, am și eu, dar ale mele sunt mai sus!

Vrei să-mi fii măr?



Vrei să-mi fii măr?
un măr cu coaja roșie, perfectă
mustind de sănătate,
aproape de plesnire?
să-mi fii tu mărul dulce
cu miezul alb ce-n mine
ți se topește lent?
cu sucul lipicios
ce mă patrunde dincolo de gust
și-mi bucură simțirea,
curgând alunecos?
hai, vrei sa-mi fii măr
și să tresari la fiecare mușcătură
epuizându-te pulsând
la mine-n gură?
Fii mărul meu gustos!

duminică, 27 ianuarie 2013

Stele pentru mine


îmi picură stele albastre-n fereastră
mi-e dor de o iarnă
de prima întâlnire a noastră
de primul sărut, de prima privire
de primul cuvânt,
de ochii tăi senini plini de strălucire

îmi cad de prin ceruri imagini de stele rotunde
mi-e dor de atingeri, de vorbe mărunte
mi-e dor de cuvinte doar pentru mine
de-a ta căutare,
mi-e dor chiar de tine

iar picură stele la mine-n grădină
sunt stele, sunt şoapte
sau e doar lumină?
sunt şoapte rostite din visele mele,
sunt şoapte de rouă...
cu stele albastre în suflet îmi plouă

duminică, 20 ianuarie 2013

Tu cât ai da pentru o viaţă?


Ghebos Cezar Ionut are puţin peste un an. S-a născut pe 19.dec.2011. La scurt timp a fost diagnosticat cu o malformaţie a vaselor de sânge de la cap de tip cavernoame. Părinţii lui şi-ar da propria viaţă pentru puiul lor, dar nu ar fi suficient. Din păcate viaţa lui are nevoie de o sumă incredibilă, imposibil de strâns. Operaţia care-i poate reda zâmbetul, şi lui, dar şi părinţilor lui este posibilă în Germania şi costă 50.000 euro.
 
Orice sumă poate fi vitală. Conturile de mai jos sunt deschise pe numele Roxanei Ghebos, mama lui Cezar. Roxana este prietenă cu mine și garantez pentru autenticitatea cazului.
 
Vă mulţumesc pentru sprijin.
 


Cont USD: RO 51 RZBR 0000 0600 1528 4316

Cont EURO: RO 37 RZBR 0000 0600 1528 4308

Cont LEI: RO 76 RZBR 0000 0600 1528 4188
 
 

Soarele



de acum o să văd soarele cu alți ochi
fiecare răsarit îmi va aparține
şi fiecare apus mă va infiora
pentru ca tu mi-ai arătat
fără întrebări, fără cuvinte
că el străluceşte pentru mine

o să-l privesc ca într-o fotografie
aşa cum se oglindeşte în privirea ta
şi aşa cum ai reușit tu să-l surprinzi
sau aşa cum l-ai făcut tu să stea
un timp, doar pentru mine

de acum soarele va radia
pentru a mă împresura în căldura lui
doar pentru ca tu l-ai convins
să existe prin tine
pentru sufletul meu

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Povestea unei cutii goale



A fost odată o fată. O fată şi atât, niciun cuvânt în plus nu ar putea-o descrie mai bine. Într-o zi banală de primavară, când încă bucăţi de zăpadă îngheţată şi murdară se mai puteau zări în colţişoare umbrite, fata se îndrepta spre căsuţa ei. La un moment dat, drumul ei atât de cunoscut, de drept şi fără pericole, s-a crăpat. Fata s-a oprit nedumerită. Crăpătura creştea, deschizându-se în faţa ei ca un hău întunecat. Apoi, o forță nemaivăzută a tras-o în ea. Era întuneric în jurul ei, era frig şi-şi simţea sângele cum iese cald prin crăpăturile din piele făcute de pietrele şi radăcinile de care se lovea în cădere. Şi-a înfipt degetele în peretii prăpastiei, dar greutatea propriului trup o trăgea tot mai jos. Contactul cu pământul a fost zguduitor. Își simţea corpul neputincios pe pământul rece, aproape înghețat. Sângele i se uscase pe piele. Loviturile de pe trup încremeniseră într-o durere unică, amestecată, totuşi suportabilă. Ochii nu puteau vedea nimic, deşi erau descchişi. Acolo, pe fundul prăpastiei, era beznă.

O vreme, a crezut că a murit. Dar nu, supravieţuise şi trebuia să caute o iesire spre lumea din care venise. S-a ridicat cu greu. Genunchii îi tremurau, iar tălpile rămase fără pantofi abia suportau apasarea mersului.

Pipăind cu degetele pline de pământ pereţii din jurul ei, fata noastră a mers, nu se știe cât, până ce a găsit niște sfori groase, umede şi alunecoase. A tras de ele, le-a mirosit, le-a pipăit şi a încercat să se caţere pe ele. Ca printr-o minune, a reușit să iasă din prăpastie.

Mare i-a fost surprinderea să constate că la suprafață lumea nu mai era cum o ştia ea. Parcă totul dispăruse. Nu mai existau case ca cele din orăşelul ei. În această lume totul părea dintr-un roman SF pe care-l citise ea când era mai mică. Oamenii mişunau haotic cu câte o cutie strălucitoare în mână, nepărând a avea un scop anume, afişând chipuri reci, indiferente. Când a oprit un om oarecare ca să-l întrebe încotro s-o apuce, aceasta i-a deschis cu o mare bunăvoinţă cutia şi i-a spus că o poate ajuta: "alege-ți ce vrei de aici" şi a îmbiat-o cu bani, bijuterii, chei de mașini, bilete de călătorii, printre care străluceau, ca nişte diamante puterea, ironia, invidia, egoismul şi alte sentimente despre care şi ea citise în cărţi. Se uita năucă şi nu înţelegea. Era într-un coşmar, nu putea fi real.
 
 
 
 
"Eu vreau să ajung acasă!"  a ţipat cât a putut de tare, dar nimeni nu a auzit-o.

Într-un târziu a adormit epuizată pe pământul umed. Auzea ca prin vis forfota din jurul ei, uneori aproape simţea loviturile din greșeală ale oamenilor care treceau pe lângă ea în grabă, evitând-o în ultima secundă. Când s-a trezit, lângă ea a găsit două cutii: una strălucitoare, cu lăcăţel de aur, ca a domnului de la care ceruse ajutorul şi una din lemn, mâncată de molii, cu crăpături şi fără lacăt. A realizat atunci că în locul din care venise nu va mai putea ajunge niciodată. A înțeles că va trebui să trăiască în noua lume, lumea reală, în care ajunsese dintr-o greșeală.

Nu a stat mult pe gânduri ca să aleagă cutia cu care se va afişa în lume. A ales-o pe cea fără lacăt, urâtă, crăpată, învechită. În ea era sufletul ei şi ştia că nu are nevoie de mai mult de atât în viaţă ca să se adapteze în lumea reală. Dar nu a fost aşa. Printre acei oameni care alergau cu cutiile pline de strălucire, una mai impresionantă decât alta, ea părea de pe alta planetă. Uneori se uitau la ea, la cutia ei şi radeau. Unii începeau să şuşotească, alții o arătau cu degetul: "uite, umblă cu o cutie goală şi atât de veche".  

Anii au trecut. Viața fiecărui om era analizată după cutia pe care şi-o afişa. Unii reuşeau să-şi facă propria cutiuţa mai strălucitoare, montau pe ea noi şi noi nestemate, altora li se mai mătuia din strălucire. Cutia strălucitoare a fetei a rămas aşa cum a primit-o, nici măcar nu a avut curiozitatea s-o deschidă vreodată.

Dar într-o zi fata, de acum femeie, a văzut un bărbat cu o cutie ca a ei. Era la fel de grăbit ca ceilalți oameni, dar cutia sărăcăcioasa îl făcea să pară special şi-i proiecta pe chip o strălucire ireală. A alergat după el, l-a strigat. Cu greu a reușit să-l prindă şi să-l roage s-o asculte.

- Avem cutii la fel, din lemn, fără lacăte, i-a şoptit cu ochii sclipind de fericire şi înflăcărare.
- Da, a spus el, aşa pare, dar nu sunt la fel. Deschide-o pe a ta!

Ea i-a luat mâna tremurând de emoţie şi i-a pus-o pe capac, îndemnându-l să-l ridice. Faţa îi vibra de speranța că, văzându-i sufletul ascuns acolo, o să-i considere cutia la fel ca a lui şi o să-şi dea seama că ea este altfel. El a ridicat capacul şi a zambit: "Vezi? E goală cutia ta. Cutia mea, chiar dacă e sărăcăcioasă pe dinafară, înăuntru e plină cu tot ce vrei." Şi a vrut să-i deschidă capacul ca să-i demonstreze.

Dar ea a ales să fugă. Singura sanşă ivită i s-a năruit, prăbuşind-o iremediabil. A mai avut puterea să-şi care cutiuţa urâtă până la gura hăului din care venise şi a aruncat-o în cel mai ascuns loc posibil, întunericul din care supravieţuise şi se ridicase cu mult timp în urmă.

Acum, dacă o vedeți pe stradă, umblă la fel ca toți oamenii, grăbită, absentă, cu o cutie strălucitoare în mână. Nu o întreba niciodată de cutia cu care a ales atunci să umble în lumea reală, decât dacă ai şi tu o cutie la fel de goală cu care te poți afişa. Poate doar atunci va mai avea curaj să coboare în prăpastie ca să-şi recupereze cutia în care-şi tine la adăpost singura ei comoară.


 
 

vineri, 18 ianuarie 2013

Schimbare


La ce-mi folosesc așteptările,
când eu însămi sunt zborul chemat și nevenit?
Ce-mi trebuie speranță,
când chiar eu sunt o deziluzie?
De ce să mai visez,
dacă eu împrăștii regrete?
Pentru ce să sper,
devreme ce eu întruchipez disperarea?

Pamânt înghețat,
primește-mi fruntea încinsă
ca să-ți topească excrescențle colțuroase
înfulecă-mi genunchii istoviți
ca să-mi restabilești echilibrul
căci azi, chiar de azi m-am decis să renunț:
de-acum devin ca toate celelalte,
neînsemnate, dar atât de căutate și de apreciate...
 

joi, 17 ianuarie 2013

Riga Crypto și Lapona Enigel





El: ești o făptură aproape perfectă!

Ea: de ce mă minți?

El: de ce nu mă crezi că te iubesc la nemurire?

Ea: pentru că toți bărbații mint și tu ești bărbat!

El: dar eu nu sunt bărbat, sunt CIUPERC. ai uitat?

duminică, 13 ianuarie 2013

Ce-aş vrea


cât de mult îmi doresc
să îți cer, să primesc:

ochii tăi şi privirea
mâna ta şi mângâierea
gura ta şi sărutarea
trupul tău şi-mbrăţişarea

toate prinse-ntro cunună
din fiori, vie, nebună
de văpăi, de focuri line
din alint, de farmec pline

toate împletite-n tine
şi lipite cu suspine
cu atingeri de-adiere
şi cu gura ta cu miere

dragul meu, știi cât aş vrea
să-ți fur eu toată iubirea
focul tău dintre amoruri
şi zbaterea dintre doruri

tot te-aş vrea să fii al meu
şi acum, dar şi mereu
să te fac cum știi prea bine:
totuna cu mine!

Premoniţie


în seara aceea va ninge tăcut
cu lumini îngheţate căzute la geam
draperiile le vor ascunde
protejându-ne umbrele
de sub care ne vom descoperi
şi eu şi tu ne vom construi
tăcerea ce ne va îmbrăţişa
cuvintele ni se vor topi sub săruturi
pastrandu-ne liniștea din care

şoaptele ne vor tresări

ne va lipsi poate şemineul
şi trosnetul lemnelor arzânde
dar braţele noastre înlănţuite
se vor aprinde în căldura

sub care ne vom scurge topiţi
în seara aceea ne vom povesti
doar din priviri trăirile
pentru că însuși universul
se va opri uimit
de cât de frumos va ninge
în iarna noastră

vineri, 4 ianuarie 2013

Vreau puţin


Nu, nu vreau mult.
Vreau câte puţin din tot ceea ce esti...

sunt nopţi în care drumul
îmi este-ntunecat
cărări par nepătrunse
pătrunsul îngustat
ş-atunci mă rog de tine
din luna ce-o păzeşti
s-arunci o strălucire
pe tristele poteci

sunt zile mohorâte
in care îmbulzeala
de nori ma-ngenunchează
şi talpile grăbite
încremenind oftează
şi-atunci mă rog de tine
din cerul tău senin
s-arunci o adiere
pe chipul meu aldin

sunt clipe de-ndoială
şi de nesiguranţă
te-ntreb ce rost mai are
fără tine-a mea viaţă
şi-atunci mă rog de tine
din sufletul tău mare
sa-mi dai o bucaţică
să-mi fie respirare

oricât de greu mi-ar fi
tot puţin îţi voi cere
din tot ceea ce esti
vreau doar o mângâiere
vreau doar o bucaţică
din tot ceea ce ai
puţin din fiecare
parte ce vrei să-mi dai

joi, 3 ianuarie 2013

Concurs



"Ziua bună de dimineaţă se cunoaşte". O fi valabil şi pentru an? Dacă am început anul cu un premiu, locul I la concursul "Nopti magice in miez de iarna - editia a III-a", înseamnă că tot anul 2013 îmi va fi un an bun? M-aş bucura să fie aşa, să fie un an bun nu numai pentru mine, ci pentru toata lumea, pentru familia mea, pentru prietenii mei, pentru toţi cei care-mi sunt dragi.

Concursul s-a încheiat, iar articolul meu "Povestea lui Moş Crăciun" a ieşit pe locul I datorită vouă, celor care m-aţi votat. De aceea vă mulţumesc încă o dată!

Să ne auzim şi să ne revedem cu bine în noul an!

http://www.mostwantedblog.org/2013/01/03/nopti-magice-miez-de-iarna-editia-2012-castigatorii/


  • Nopti Magice in miez de iarna, editia 2012! Castigatorii!
  • Cântec de leagăn


    de-ai fi copil
    te-aş legăna
    cu capul greu pe pieptul meu
    şi ți-as cânta
    în timp ce degetele
    le-aş plimba
    prin părul tău

    iubitul meu,
    de-ai fi copil
    ți-as număra
    cinci degete de la o mână
    înainte si înapoi,
    ți-as arăta în care parte
    ți-este mâna dreaptă
    te-aş învăța
    să stai s-asculţi
    să te-nfiori, să te-fierbânţi
    la basmele cu zmeii aprigi
    şi cu feciorii neînfrânţi

    te-aş alinta
    de-ai fi copil
    şi te-aş juca, te-aş alerga
    ți-aş arăta
    sensul cuvintelor
    zglobiu, febril...
    de-ai fi copil

    dar ești adult
    şi-atunci îți spun
    cu ochii-nlăcrimaţi de dor
    să ai un somn ușor!