miercuri, 28 ianuarie 2015

Ninge în iarnă nebună



Azi ninge din nou ca atunci 
Cu fulgi moi, delicați și uituci,
Nu știu c-au mai fost pe la noi de curând.
Ți-amintești? Tresăreau și săreau surâzând! 

Azi ninge din nou ca-n povești,
Albicios și profund îi privești.
Poposesc nepoftiți pe trei gene răzlețe,
Scurgându-se mai apoi peste noi cu noblețe. 

Azi ninge frumos ca atunci 
Când voiai în zăpadă să-ți culci 
Trupul tău, ochii tăi și o mână
Ninge ca-n cea iarnă. Ce iarnă nebună!  



sursa foto: http://favim.com/image/355806/

marți, 27 ianuarie 2015

Negru pe alb



Îmi ceri dovezi, nu vorbe 
De parcă vorbele mele 
N-ar putea fi acele mici pergamente
Pe care le faci sul și le vâri în liniște 
Pe rafturile sufletului, printre manuscrisele învechite 

Îmi vrei faptele și nu promisiunile
De parcă visele mele în care tu ești
Personajul principal 
N-ar putea fi subiectul unui 
Roman inspirat de dragoste 
Pe care l-ai citi pana la plângere 

Îmi vrei trupul și nu sufletul
De parcă respirația mea
Nu ți-ar putea umple pieptul 
Cu senzații incredibile de împlinire 
Atât cât să-ți simți inima
Bătând pentru alta ființa 

Vrei totul scris cu negru pe alb 
De parcă poeziile mele 
Ți-ar fi scrise cu cerneală roșie
Și nu cu buricele degetelor 
Din care îmi picură
Iubirea pentru tine 

duminică, 25 ianuarie 2015

Cântec de păpădii


Când păpădiile se nasc în noi
Ne cresc în palme puf și ploi
Prin ochi ne zboară nori pufoși
Și aștrii ne trezesc voioși

Când păpădiile în noi învie
O lacrimă devine apa vie
Învățam zborul ca pe-un mers firesc
Călcăm pe orice stea din univers

Și ele dragele mici păpădii
Se nasc din trupul nostru ca niște copii
Și pe măsura ce-n suflet se-nmulțesc
Ușor de sub călcâie aripi albe ne cresc

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Flori de iubiri fugare


Să nu pierzi florile ce mi le-ai dăruit 
Ți le-am lăsat în vaza umplută cu lacrimile mele
Sa strângi cu grijă petalele ce cad grăbit 
Pe masa ce ne-a suportat discuțiile nocturne 

Și tot polenul ce galben îți va plânge 
Să îl aduni ușor cu dosul palmei tale 
Să nu-l arunci, păstrează-l, că-n el strânge 
Marturisiri și șoapte-ale dragostei fugare

Și când frunzele arse și ele îți vor plânge 
Privește-le tăcut, căci ele cânta-n jale 
Acel moment în care iubirea laș îți fuge 
Ai grija de-aste flori frumos mirositoare 

Să n-arunci flori născute de-atâta încântare 
Căci chiar din clipa asta ele au amuțit 
Ele îți reprezintă inspirata schimbare 
De-a vrea să dăruiești, nu doar de-a fi primit


vineri, 23 ianuarie 2015

Un simplu muritor


Nu vreau să-ți mai vorbesc despre ființă
Acea ființă-nvăluită în al tristeții fum apăsător 
Te-ar încărca poate peste putință
Te-ar transforma din zeu în simplu muritor 

Știu, dragul meu, ca ziulica toată 
Preocupat de transformarea mea devii 
Ești ca un cobai alergând-ntr-o roată 
Sperând că într-o zi liber vei fi 

Tristețea mea credeam că-n tine se-nfingea
Ca ghearele-ascuțite de fiare otrăvite 
Iar  plânsul meu deseori reușea 
Un zbor să il transforme în aripi istovite

Nu-ți mai vorbesc de mine și-aproape c-ai uitat 
Când veselia mea parcă viață-ți dădea 
Când am ales să plec, lăsându-te-ntristat
Știam că-n viața ta în curând va fi ea 

Acum nu vreau să-ți mai vorbesc de mine
Credeam că-n trupul tău se-aude pulsul meu
Deci lasă-mă să plec, rămâi cu bine
Acum ești simplu muritor, nu al meu zeu

joi, 22 ianuarie 2015

Nu!



Să nu speri vreo secundă că te voi ierta
Te-am scos definitiv din inimioara mea
Du-te, nu reveni, nimic nu ai pierdut 
De-ai fi luptat puțin, nimic nu s-ar fi rupt.

Să nu visezi vreodată că voi uita ce-ai spus 
Ai vrut să pleci din lumea-mi, am privit cum te-ai dus
Tu ai ales așa, eu nu mă împotrivesc
Mă uit cum pleci și parca ușor mă liniștesc.

Și să nu crezi cumva că viața-mi se oprește
Ci dimpotrivă spun, ceva parca sporește 
Și parcă primăvara în iarnă dur s-a-nfipt 
Da, a fost o greșeala faptul că te-am zărit.

Te-am zărit, te-am ales și spui că te-am prostit,
Dintre noi doi însă doar eu m-am păcălit.
Tu nu simți ce simt eu, eu nu știu ce simți tu 
Mai bun decât un "da" e-un categoric "nu"! 






miercuri, 21 ianuarie 2015

Tu ți-ai propus să uiți de păpădii. Eu mi-am propus să-mi reamintesc de ele.

 
Mi-am simțit petalele desfăcându-se. Una câte una se transformă în puf transparent, plantându-mi în fiecare vârf de petală bucățică din inima mea, ca într-un bulgare fermecat. Apoi ți-am simțit palmele. Ți le-am simțit tremurânde, cum se umplu cu puful meu și cum mă leagănă în ele, ca într-un cuib. Te-am trăit cald și moale, ca un așternut. Apoi te-ai uitat către mine și la prima răsuflare am zburat. Zborul mi-a fost cea mai neobișnuită despărțire de tine.

marți, 20 ianuarie 2015

Visul



Am visat că aveam un iubit. Era instrumentist la circ. Venise împreună cu toată trupa la noi în oraș. Și eu m-am îndrăgostit de el. Și el de mine. Stăteam amândoi într-un pat și ne sărutam gâdilându-ne, degetele picioarelor. Cum de știu ca iubitul meu din vis erai tu? Pentru ca i-am simțit sufletul bun, cum nu mai există un altul pe pământ. Pentru că i-am simțit pasiunea și veselia din cuvinte. Pentru că i-am sărutat tălpile, acolo unde avea crescute aripile ce-l zboară prin poveștile mele. Tu erai! Te-am visat atât de frumos. Știam în vis că mă vor aștepta clipe minunate alături de tine.

Mărturisirea


Ce-ar fi putut să ne împreune pe noi, eu la răsărit, tu la apus, decât o adiere? Cine mai bine decât însăși păpădia ne-ar fi putut pune împreună, ca într-un dans? Când m-ai descoperit eram un fulg de păpădie, iar tu, în zborul tău prin universuri, m-ai descoperit plăpândă, dureros respingând vreo atingere. Și ai ales distanța. Ai ales să mă protejezi de la înălțimea vântului tău și de la strălucirea zâmbetului tău transparent. Aș recunoaște ca-mi ești indispensabil, dacă nu m-ai vedea zilnic în căutare de noi adieri. Aș recunoaște că te doresc, dacă nu mi-ai simți tremurul petalelor în adorarea lor pentru lumină. Aș recunoaște că te iubesc, dacă tu însuți nu mi-ai simți zborul ca pe propriul zbor. Atunci aleg să tac. Cuvintele le-am considerat de prisos, pentru ca păpădiile se iubesc în muțenia lor diafană. Pentru că ele se simt dintr-o singură suflare. Până azi, când tristețea ta mi-a înghețat zâmbetul și m-a pironit pe un pământ rece, lipsit de dragostea soarelui. Și am decis să-ți mărturisesc. Să-mi mărturisesc dependența de afecțiune, dependența de vorbe frumoase, dependența până la sevraj în lipsa ei, de iubire. Dependența de păpădii... Dependența de tine, suflet zburător prin universuri mirifice. Te iubesc, păpădie! Te iubesc, iubitul meu de poezie!

duminică, 18 ianuarie 2015

Îmi doresc să primesc trandafiri

Îmi doresc să primesc trandafiri,
Dar nu trandafirii aceia de care știi tu,
Cei cu petale de catifea și spini de fier,
Ci acei trandafiri care cresc înăuntrul ființei tale,
Pe care i-am sădit împreuna la prima întâlnire 
Și pe care tu i-ai udat cu propriile lacrimi.
 
Trandafirii aceia pe care i-ai înroșit 
Cu sânge chiar din inima ta
Și care au crescut fierbinți 
Ca trupul meu mocnind sub trupul tău.

Trandafirii aceia care s-au deschis 
La prima mea privire aruncată peste ei
Și s-au înmiresmat
La primul meu sărut al buzelor tale.
 
Acești trandafiri îmi doresc
Să mi-i dăruiești!


Foto: John William Waterhouse - The soul of the Rose - 1908

vineri, 9 ianuarie 2015

Cred în iubire


Cred în iubire ca într-un talisman:
când în genunchi prin mlaştini
mă zbat să nu m-afund,
iubirea pentru tine mă scoate la liman...

Cred în iubire ca într-un anotimp:
când munţii cu zăpadă m-aruncă-n avalanșă
luptându-mă o gură de-oxigen să prind,
Iubirea mea mă scoate de sub nămeți la timp...

Cred în iubire ca în Dumnezeu
Când diavolii mă ispitesc
Și pașii mei se-mpotmolesc
Iubirea mea mă scoate din tot ceea ce-i greu

Cred în iubirea ce pentru tine s-a născut
Și de aceea tot ceea ce-ți dau
E totul, tot ceea ce am!
Este nemărginirea și universul însuși în al sau început!

duminică, 4 ianuarie 2015

Așteptare

Nici nu știu prea bine ce aștept?!
Întinsă pe-o saltea închid ochii și tac
Nu plâng, ar fi prea simplu,
Dar scormonesc febril 
Prin suflet căutând tot ceea ce-i steril.

Tac! 
Peste puterile mele o fac!
Ochii închiși nu m-ajută să uit 
Ci doar să renasc din puțin în mai mult 
Și ce dacă nu plâng?
În suflet nu-mi încape tot ceea ce strâng...

Nu poți să-mi vezi ochii. 
Culoarea lor e schimbătoare:
Acum sunt cer, mâine sunt mare,
Iar trupul îmi alunecă din orice îmbrățișare
Fără ca eu să vreau
Așa că stau!

Am crescut din propria carapace 
Și am prins rădăcini în ea
Unde să plec? De ce să plec?
Închid totul și aștept...

sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Zânele-păpădii


chicotesc strânse-ntr-o floare
zâne mici încântătoare.
le-au crescut de te miri unde
aripi galbene mărunte.

strânse stau ca într-o horă
dă-te mai încolo, soră!
de la depărtare pare
scumpă floare sau chiar soare.

şi când vara-i pe trecute
zânele devin tăcute
şi de sufli înspre ele
dansând urcă înspre stele.