luni, 28 noiembrie 2016

Inima

Inima e precum lemnul: se aprinde ușor, iar când i se întâmplă asta, arde până la mistuire!
 

luni, 21 noiembrie 2016

Ce frunze nebune!



ce frunze nebune
plutesc peste noi 
cu fosnet de umbre bătrâne 
ce toamna bizară
ne-mbraca in doi 
ca piatra zdrobită 
de o niagară

ce frunze, ce vânt, ce rafale 
in suflete intra
ti-aud cântul plin
amar de pelin
in suflet mi-e jale 
si-n el striga iar 
un glas de venin
bizar, rece, umed, 
ca intr-un ecou 
ma striga din nou 

ce frunze nebune 
ce toamna bizara 
cu umbre-n cărbune 
pictură murală

Reverberație



milioane de pereți transparenți 
ma țin închisă cu gândul la tine 
privesc poza ta 
cu inocenta si curiozitatea unui pui de om 
fără a înțelege prin ce minune 
te-am identificat printre invizibilii acestei lumi 

închid ochii 
simt apăsarea pereților 
in tot trupul încins 
ma doare depărtarea dintre noi 
si simt nerăbdarea întâlnirii 
ca niste picături de plumb încins 
căzute-n pielea mea 

ascult in surdina muzica ta 
straina sunt acum de senzațiile proprii 
visez la atingerea ta 
ca la un legănat suprem 
in patul odihnei transcendentale
te simt având nevoie de sclava 
crescută in abnegație
direct in suflet, 
de dupa pereți transparenți 
străbate din vocea ta virtuală 
o reverberație

joi, 3 noiembrie 2016

Amar îmi e de tine



amar îmi e de tine 
amar îmi e de noi 
ca gustul ce rămâne 
pe buze, după tine, 
impregnat greoi

amar îmi e de ziua 
în care te-am văzut 
și am simțit pumnalul 
înfipt, 
ca sulița otrăvită 
rămasă într-un piept 
de înger răstignit 

amar îmi e de clipa 
ce trece fără tine 
amar imi e de mine 
trăind printre ruine 
de locuri ce cândva 
noi le văzurăm toate 
îmbrățișați, 
de noapte 

amar îmi e de tine 
amar îmi e de noi 
tu, atât de departe 
eu, atât de aproape 
ne-îmbrățișați...

ne-împreunate 
șoapte 
visate într-un coșmar 
nu pot deschide ochii
nu pot vorbi, 
trăi, 
simți 
totul e-atât de-amar 
amar,
amar, 
amar