Ghiocel

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un tanc a strivit un ghiocel

Iar ghiocelul nu a mai avut timp

Să-și dea măcar seama ca ar fi urmat o primăvară

Sub greutatea șinelor 

 

Vietățile târâtoare de sub pământ

Au plâns pe înfundate durerea albă a ghiocelului

Și i-au făcut funerariile într-o tăcere macabră

 

Tancul a trecut

Urmele lui se mai văd și azi

După mai multe anotimpuri

Iar ghioceii nu au mai răsărit niciodată

În dârele ca niște zimți

Moment de toamnă

 

Nu voi uita vreodată

Primul semn ca exiști

Iar tu vei ține-n suflet

De-atunci ochii mei triști

Știai că toamna aceasta cândva ne va-întâlni,

Iar ploile mărunte martore ne vor fi

(la îmbrățișări)

Acum este momentul

Când soarta ne croi

Un drum sigur pe care

Eu să merg înspre tine

Tu să-mi clădești cărare

Mie să-mi pice frunza

Ție să-ți plouă norul

Dar toamna ta să-mi țină

De frig în pori mantoul

Te-aștept cu-opaiț aprins într-o firidă

Hai, vino tu spre mine,

știi bine că-s timidă!

Aș fi vrut să mai stai

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aș fi vrut să mai stai

Pe-o margine de clipă în suflet îmi priveai

Te primeneai

Spuneai

Apoi tăceai

Iubeai

Eu doar te savuram,

Ca pe un vin

Apoi din nou gustam…

Pe pielea mea curgeai

Eu îți șopteam poeme

Și tu

te prelingeai

Și-atunci mărturiseam doar cu privirea

În timp ce amuțeam în șoapte:

Aș vrea doar să mai stai!

Îngeri

 

Îngerii din mintea mea

Stau pe lângă mine tot timpul

Mă gâdilă

Mă ciupesc

Mă îngână

Îmi cântă

Îmi pun piedică

Mă adorm când am treabă multă

Ori mă trezesc din somnul cel mai dulce

Au chef de joacă

Mai tot timpul când sunt obosită sau tristă

Ori sunt triști și vor să-i oblojesc

Când sunt extaziată

Îmi dansează

Îmi cântă

Și rad strident cand vreau puțină liniște

Țipă la mine când mă grăbesc

Ori îmi șoptesc când sunt agitată și mi-e greu să aud

 

Nu prea ne sincronizam

Cred ca trăim în lumi diferite:

Eu în sufletul lor,

Iar ei în mintea mea!

Lacrima

 

Nu vreau să îți dau lacrimile mele

Sunt sigură ca n-ai sti ce să faci cu ele

Nu știi cat sunt de-àmare, nu știi cat sunt de dulci

N-ai ști să le sorbi noaptea când abia te culci

 

Nu știi povestea lor, nu știi ce cară-n spate

Nu le știi tu durerea și urletul din șoapte

Nu le auzi suflarea și nu le știi menirea

Nu le știi năzuința și nu le știi pornirea 

 

Nu, nu meriți tu lacrimile mele

Nu știi tu a citi versul ce stă ascuns sub ele

Nu știi tu să reciti ce poezie-ți scrie

Lacrimea mea! 'i poveste doar pentru cel ce știe!

Alegeri

Potecile împietrite

Pe care mi-am însângerat unghiile picioarelor

Pare că s-au închis toate

Optimismul mi-a devenit durere

Și speranța, disperare

Ar fi fost bine să-mi trag încălțările

Să pășesc în siguranță

Dar și nojițele mi le-am pus la păstrare

Pentru zilele în care vom fi trași pe roată

Credulitatea nu este o virtute

Este doar o abureală periculoasă a rațiunii

Iar când îți vei reveni

Ochii brusc vor citi dincolo de aparențele mieroase

Ce urat te-ai transformat de-acum!

O singură răsuflare mai ai către mine

Și vei deveni un vers fără noimă

Într-o poezie necitită…

Artă

 

Știai?

pictorul își transpune pe pânză

Visele sale

Iar poetul își pune în rimă

Neputințele

Cântărețul își cântă dorințele

Iar dansatorul

Își dansează idealurile

Actorul își recitǎ neputințele

Și chirurgul își extirpă propriile răni

Psihologul își vindecă traumele

În timp ce preotul își iartă păcatele

Pasiunile,

Durerile,

Rănile,

Traumele,

Amintirile,

Visele,

Idealurile,

Ambițiile,

Dorințele,

Toate,

Ne ghidează pe drumul dulce-amărui al creației

Pentru a ne vindeca!

Melancolia

 

Vai, ce frumoasă e o amintire

Cu noi mergând pe strada-ntunecată

Ce rezonanță are-n noi acea trăire

De-a fi o clipă singuri, acum ori niciodată

 

Și ce poveste-am fi putut să scriem

De-am fi avut peniță și cerneală

Dar pasul meu grăbit spre fericire

A spart dintr-o mișcare singura călimară 

 

Eu nu cred în iubire, nu cred în feti-frumoși

Nu cred în basme, filme, povești nemuritoare

Eu cred în oameni simpli, ce pot dintr-o suflare

Să îți sădească-n suflet iubire și candoare 

 

Nu încerca acum să îmi schimbi viziunea

Și să mă lepăd eu de-amor și dăruire

Mărturisesc atunci, acum și-n veșnicie:

Sunt pururi îndrăgostită de iubire!

Când te întorci?

 

Tropăie pașii tăi pe parchet

Ești nervos, te agiți, eu mă fac ca n-aud

Vrei să pleci

Vei pleca

Nu vreau să te văd așa

Este-alegerea ta

Stau pe pat și fumez

chiar și stand enervez

Deschizi ușa în grabă

Și ieși

Ești un las,

dar nu vreau să îmi pleci

Ai plecat deci

Ușa după tine-a urlat

În minte acum te sărut

Și te-ntreb șipotind, doar în gând:

- pleci?

Pașii tăi se aud tari și reci…

Si ai vrea, stiu c-ai vrea,

o intrebare sa-mi storci:

- când te întorci?

Te voi iubi

 

Te voi iubi

Cum numai glasul meu o poate spune

Cu sufletul, cu trupul, cu tot ce mișcă-n mine

Precum o vijelie, precum un uragan

Precum un tunet surd ce-n cosmos urlă-n van 

 

Te voi iubi cuminte, timidă, languroasă

Când pasional ca focul,

Când blând ca o mireasă

Te voi iubi ca apa, uneori cristalină

Dar des învolburată,

tulbure și turbată 

 

Te voi iubi ca marea, turcoaz-nemărginită

Te voi iubi ca setea-aceea grea, nepotolită

Te voi iubi și ziua, te voi iubi și noaptea

Dar cel mai des-o voi face

Cu toată voluptatea 

 

Te voi iubi străină, dar poate și iubită

Te voi iubi uitată, apoi reamintită 

 

Iubirea mea-ți va fi

(Acum nu poți să știi)

O poezie rară

de dor, coșmar și rană

Dar nu te-îngrijora

Căci, când te voi iubi,

Te voi și vindeca!