Am burtă, dar nu sunt gravidă, e clar pentru toată lumea?

Să ne înțelegem: oamenii au burtă. Animalele au burtă. Toate viețuitoarele din lumea asta care mănâncă au burtă. Este valabil și pentru femei. Femeile au burtă. Numai în mintea vostră plină de postere cu fotomodele, femeile care au burtă sunt gravide. Numai în mintea voastră, toate femeile care nu sunt gravide au abdomenul plin de pătrățele. Că și voi, domnilor, neputând fi gravizi, aveti abdomenele numai fibră și pătrățele.
Eu am avut burtă de când eram mică. Nu burtă mică, abia sesizabilă, ci burtă mare, vizibilă, proeminentă. Așa cum au boșimanele, burtă mare, țâțele lăsate și fundul bombat. Fără să fiu gravidă. Când am fost mică, am scăpat, s-a pus totul pe seama rahitismului, apoi al vederii proaste, dar cu cât deveneam domnișoară, apoi adult în  toată regula, întrebările „ești gravidă?”, „când naști”, „ai gemeni” mă scoteau din minți.
Eram la muncă când această întrebare a venit de la un domn care nu văzuse în viața lui decât anorexice, iar burta lui, pentru că încă nu depășea dimensiunile unui butoi, nu o considera dovada vie a poftei sale de sarmale și de mici de la Dedulești, ci doar un artificiu care-i punea mai bine în evidență tricoul mulat.
– Sunteți gravidă?
Nu, nu eram, dar pentru prima oară în viață nu am mai putut raspunde cu o scuză de genul „nu, sunt puțin balonată”, ci am răspuns cu o minciună.
– Da, sunt! Haideți să continuăm schițele.
După doar câteva linii trase pe hârtie, domnul dă semne de nestăvalită dorință de socializare.
– În câte luni?
Simt un fior rece pe șira spinării. Răspund totuși calm, fără să mă intereseze dacă poate fi un răspuns credibil:
– În două luni.
– În două luni? Așa de mare burta pentru doar două luni?

Continuarea aici: 

Vă rog să vă dezbrăcați. De tot!

Aveam căpuşe. Nu pe mine, ci în curte. Era anul acela în care apocalipsa şi sfârşitul lumii urmau să se tragă de la căpuşe, după cum relatau canalele de ştiri. Prin urmare, auzind eu de la babele din sat că există un leac miraculos, m-am dus la farmacia veterinară din colţ şi am cerut licoarea ucigătoare. Mi-a dat o sticluţă micuţă, de vreo 5 ml.
Acasă, înainte de a o dilua într-o găleată cu apă, citesc îngrozită pe etichetă: o picătură poate ucide o vacă. Minunat, zic în mintea mea și pun sticluța goală, după ce o diluez,  pe chiuveta din bucătărie, în ideea ca o voi arunca la coș după ce voi merge la baie. În drumul meu spre baie, pe blatul bucătariei observ o ciocolată deschisă. Intru instantaneu în șoc hipoglicemic și îngurgitez cât ai clipi toată cicocolată, lingându-mi la propriu degetele. Apoi merg la baie, fac ce era de făcut și când să mă spăl pe mâini eticheta „o picătură, o vacă” îmi sparge retina. Creierul se inundă, limba începe să mă piște și conștientientizez în ultima clipă a vieţii mele: degetele, soluția, vaca…
Târându-mă aproape (de spaimă, nu din alte cauze), ajung la telefon și sun la cabinet: „doamnă, am lins soluție de-aia cât să moară o ciurdă de vaci…, ce e de făcut?”. O simt pe doamna că intră în panică, aproape strigă și mă imploră să fug la spital.
Cu soțul îngrozit după mine și cu sticluța bine ambalată într-o sută de pungi, ajungem la spital. La primul ghișeu, când dau buletinul și arăt sticluța, recepționera trage semnalul de alarmă: panică totală.
– De unde aveți această soluție?
– De la farmacia veterinară. Ce-i în neregula? Am dat 12 lei pe ea.
– Este interzisă!


Continuarea aici

De la bb-şor citire

"Eram ca un atom de bor din betonul de la Măgurele, care făcea cu greu față neutronilor cu care mă bombarda tristețea ta de zi cu zi!"

Conversatie pe yahoo messenger

2b: ești o femeie excepțională
2b: dar nu pentru toți bărbații
2b: nu ești indicată pentru:
2b: - tăntălăi
2b: - neciopliți
2b: - amețiți
2b: - comozi
2b: -leneși
2b: - egoiști
2b: - fuduli
2b: - încrezuți
2b: - nătărăi
2b: - inculți
2b: - terni
2b: - superficiali
2b: ei bine, acum pune cap la cap lista și zi-mi câți bărbați au mai rămas
OTILIA: niciunul
2b: cam așa
2b: desigur
2b: cu excepția mea
OTILIA: stai sa pun pe glob

Îngrozitoare...

"M-am îngrijorat, pentru că ești mai dilie decât credeam. Ești complet nebună! Ești irevocabilă! Dar tot o să te iubesc. Mereu! Fără pauză! Un bărbat normal nu te poate suporta. Nu că îl ucizi, dar îl faci să dispară fără urmă, îi iei toată substanța responsabilă de menținerea vieții, îl topești! Ești, crede-mă, absolut îngrozitoare!" 

Protocolul ințeleptului Bib

O declaratie magulitoare de la Bib:

" tu umilesti toti barbatii din preajma ta prin complexitate
1. esti frumoasa, deci ar trebui sa nu fii prea desteapta;
2. esti desteapta, deci ar trebui sa fii macar otrava;
3. Esti generoasa, deci ar trebui sa fii lenesa
4. esti mai mult decat harnica, muncesti peste 16 ore pe zi, deci ar trebui sa ai alte lipsuri
5. faptul ca scrii poezie nu poate fi o lipsa
6. peste toate, mai si pictezi
7. si mai stii si bancuri
cum dracu sa te suporte un prostovan?"

Alergand dupa Mosu'

Ştiţi bine că toate mi se întâmplă numai mie. Mama mea mă alinta "toanta mamii" când eram mică . Acum îmi spune "toanta mea". Tot aia, nu?

I-am cumparat mamei un smartphone. E la modă, deh şi în plus are şi cont de FB. Avea un telefon vechi de când istoria cu butoane. De câteva zile umblam cu telefonul ei vechi în geantă ca să-i tai sim-ul pentru noul smartphone.

Ieri, tocmai ieri cand am avut îngrozitor de multă treaba m-am decis să găsesc un magazin de telefoane în care să-i dai sim-ul mamei mele. De ce nu mi-a spus şi mie cineva că s-a trecut la ora de iarnă? La 7.30 când m-am decis eu să bat magazinele, nu mai era niciun service de mobile deschis. Am găsit la mansarda unei căsuţe din Sălăjan un service care părea să fie încă deschis. Da, da, mă iubeşte cineva acolo sus, mi-am spus şi am tras de uşa de termopan fără scucces. Când să plec, văd scris pe ea: "Împingeţi mai tare, uşa se deschide mai greu!". Mă înfig cât pot de tare în ea fără succes până ce ochii îmi fug pe program: 9-18.30.

Renunţ neputincioasă. Măcar am încercat. Plec bosumflata la birou, unde stau pana la ora 21.30. La ora 9.30 imi strafulgeră prin minte o idee: Cora. Întreb un prieten - "crezi ca e deschis?". Primesc raspuns afirmativ şi zbor în Cora la Vodafone. Intru în viteză la 21.35 în magazinul Vodafone, intreb plina de speranţă "tăiaţi cartele?", mi se raspunde categoric "NU". E clar, e ziua mea ghinionista, imi spun in gand, bolborosesc ceva in barbia si ies furioasa. Am timp totusi sa-l aud pe vanzator: la Phone-Up langa Kenvelo. "Gândeşte, gândeşte, gândeşte!"....vorba unui personaj din desenele animate (unii parinţi stiu). Hmmmm, nu există Kenvelo în Cora. Fug la Orange, fug la RDS, la Cosmote sau ceva de genul...nicaieri nu se taie cartele. Cu picioarele umflate, cu buza de jos căzută până sub bărbie mă aşez pe o băncuţă. E 10 fără 20, Cora se va inchide în curand şi eu nu voi putea să-i dau mamei noul telefon. Dar....minune! Ridic ochii si vad scris mare: KENVELO. Urrrraaaaaa! Dar...unde este "phone-up"? Îngeraşul meu, cel care ai grija de mine mereu, îţi multumesc că mi-ai îndreptat privirea către acest magazin făcător de minuni. Fug aproape târâş către el dar....surpriză, este închis. Firesc, este 21.40, programul este pana la 22.00, cat de prost sa fie vanzatorul ca sa mai fie la ora aceea la program? Totusi, D-zeu exista! Pe geam un biletel scris la calculator: "revin in 10 min. pentru urgente sunati la nr. 07.. .... ....". Ma intreb grav: "este o urgenta?" Raspunsul vine ca un fulger: "Este!" . Si-l sun. Sun o data, sun de 2 ori, de 3 ori... Nu raspunde. Trimit mesaj: "aveti o urgenta la magazin". Si vine baiatul, saracu'. Scot telefonul, de fapt scot totul din geanta ca sa gasesc telefonul... In fine, gasesc telefon, il rog pe baiat sa mi-l desfaca el ca sa nu-mi rup unghiile, el foarte dragut mi-l desface, scoate si sim-ul. Ăăăăăăă, se bâlbâie puţin (cred ca era nervos ca l-am chemat degeaba): "d-ra, nu pot s-o tai. E prea veche". Prea veche???????? Cum vine asta? Are termen de expirare? Intamplator, o alta d-ra voia acelasi ca si mine, să-şi taie venele, pardon, sim-ul. Era chiar de la Vodafone. Draguta de ea cu dragutul de el ma trimit la Vodafone sa-mi iau de acolo microsim nou, locul din care tocmai venisem. Fug repede inapoi la Vodafone. Era deja 21.50. Printr-o alta minune inca mai gasesc oameni acolo. Doar nu sunt in jungla, nu? D-le, zic, de la phone-up m-au trimis inapoi la dvs. Va rooggggg, ajutati-ma. E urgent. Am nevoie de microsim. Sim-ul meu este prea vechi. Si i-l arat. Mda, zice d-l, este prea vechi. Aveti abonament? Daaaa, am! Dar este pe firma. Dar eu sunt administratorul (Nu mai sunt eu, dar ei nu au de unde sa stie, gandesc). CUI-ul, va rog! Si buletinul. Buletinul? Ăăăăăăă...Da, buletinul. Imediat! Caut buletinul. Nu-l am! Permisul nu merge? Raspuns prompt: "NU! Numai buletinul". Scot din nou totul din geanta. Găsesc buletinul. I-l dau fericită. Mă caută în sistem. "Cine e Pirlea Andrei?". Soţul! (logic, nu?). Trebuie sa vina sotul. Ah, nu, nu se poate. Nu are cum sa vina el. Eu sunt administratorul. "Da, dar el este persoana de contact trecuta in sistem. Trebuie sa sune el". Il sun acum sa vorbiti cu el. Nu se poate? "Nu!". Probabil i s-a facut mila de mine... va dau sim-ul, v-am trecut la persoana împuternicită. Slavă Domnului. Stiam eu ca am noroc azi. Imi da microsimul. Intru repede in Cora, cumpar niste cadouri si plec fericita acasa. La 22.40 sunt acasa cu noul microsim in dinti. Il bag in noul telefon, care deja avea bateria terminata de cat l-am tinut in geanta neincarcat. Il pun la incarcat...

Ziua s-a terminat plina de succes. Cineva acolo sus chiar mă iubeşte.

La multi ani de Sf. Nicolae!
 

Logică năucitoare

Tudor, punând mâna pe sânii bunicii:
- Ai țâțe?
- Da, tu nu ai? raspunde bunica.
- Ba da, am și eu, dar ale mele sunt mai sus!

Riga Crypto și Lapona Enigel

El: ești o făptură aproape perfectă!

Ea: de ce mă minți?

El: de ce nu mă crezi că te iubesc la nemurire?

Ea: pentru că toți bărbații mint și tu ești bărbat!

El: dar eu nu sunt bărbat, sunt CIUPERC. ai uitat?

Sfârşitul unei zile, vineri 12 (nu 13)

V-aţi întrebat vreodată ce fac două tipe închise într-o cameră, una dezbrăcată complet, cealaltă învârtindu-se cu ceară fierbinte în jurul ei? Perverşilor, nu este ceea ce pare, chiar dacă de afară se aud ţipete şi interjecţii de genul: ahhh, îhhhh, ţţţţîîîîîî, ohhhhh sau expresii de genul: "acum ţi-o trag", "desfă-ți picioarele", "întoarce-te cu fundul în sus", "arde?", "mai dă-mi şi aici cu ulei", etc. Ei bine, dragilor, nu este un test de anduranţă la "torturi" fizice, ci doar o banală epilare. Moment prielnic pentru bârfe şi bancuri de genul:

Două studente blonde:
- Fată, tu în ce an eşti?
- Eu sunt în 2012, fată! Tu?

Sau:
Care-i definiția fidelitatii? Răs: Ratarea unei ocazii. ...

Sau:
Viața e tristă, în schimb salariul e hazliu... :))

Sau:
Anunț matrimonial:
'Caut soție.'
Mii de răspunsuri:
'Alege-o pe-a mea!'

Da, la coafor se spun bancuri, se află noutăţi mondene, te documentezi despre descoperile tehnice incredibile, premiile Nobel sau cât mai costă kilogramul de cartofi, toate pe fondul unei insuportabile dureri de păr smuls de pe ultimul milimetru de piele.

Dar partea palpitantă este atunci când se creează încurcături.

Aveam întâlnire la coafor cu colega mea de birou. De câteva luni aşteptam această zi ca să facem curăţenie la birou. Planul era să venim la noi cu cârpe, detergenţi, bureţi, lavete şi după ce ne aranjăm să mergem la birou ca să facem curăţenia generală din timp programată. Și totuși ceva ne-a făcut să ezităm. Și ne-am razgândit. Drept urmare colega mea a plecat de la coafor înainte să termin eu tortura cu epilatul, dar mi-a zis: ți-am lăsat punga cu detergenții și cârpele lângă geantă. Și a plecat... Eu am rămas...

Când am plecat și eu, peste multe ore, am luat punga, dar nu cea de lângă geantă, ci ALTA.

Am avut curiozitatea să vad ce e este în ea, am văzut ceva roșu și lucios, da-s blondă, nu am percutat...

Peste câteva ore, adevărata posesoare a pungii, o altă clientă, m-a sunat că-și vrea rochia de nuntă înapoi. I-am înapoiat-o pe la 11 noaptea, la un colț de stradă, în întuneric, ca traficanții. Doar nu era să spăl pe jos cu cârpe din matase roșie...

De ce nu-mi plac elefanții

Bogdan: mie nu-mi plac elefanții
Mami: de ce?
Bogdan: pentru că mă calcă pe degețele!

O mașină furată din parcarea Carrfour-ului Constanța

Azi mi-am dus copiii la mare. După ce ne-am cazat, am plecat cu mama mea la cumpărături: apă, lapte, pamperși si multe altele, unele importante, altele total inutile, însă greu de renunțat la ele. Am mers la Carrefour-ul din Constanța, care este și el dotat, ca toate supermarket-urile cu o parcare mare și însorită. Acest magazin semăna oarecum cu un Carrefour din capitală, însă avea în plus niște pescăruși reprezentați peste tot: pe fațadă, pe numerele rândurilor din parcare, pe stâlpișori, trotuare, gemulețe, asfalt, becuri și chiar pe cer. Ca să știi că ești la mare! Am găsit, spre norocul meu, un loc liber chiar în fața intrării (cea principală) și culmea, chiar pe rândul nr 1. Nu ai cum să uiți nr. 1 vreodată. Sub număr, evident desenat un pescăruș. Constat că toate mașinile sunt parcate în zig-zag, mă amuz, fac poza pentru exemplificare și plec la shopping.

Îi zic mamei: hai să nu mai luăm coș mare, luam unul mic de mână din interior. Deh, mama tot mama, știe bine cu cine stă de vorbă, deci nu mi-a acceptat propunerea. La ieșire, abia trăgând de coșul încărcat ochi, mergem la locul de parcare de la nr. 1 și ... stupoare: mașina mea nicăieri. Poate am uitat numărul rândului, mă duc și la rândul nr. 2, chiar și la 3. Mașina nu e și pace. Mă uit la intrare, e o singură intrare principală, am recunoscut țeava pe post de cocoașă din asfalt. Nu există îndoială: mi-au furat mașina.

Sun la 112. La 112 îmi spun să sun la poliție. Caut pe internet nr. de taxi din Constanța, chem taxi, o trimit pe mami cu cumpăraturile la hotel. Eu sun la poliție, la poliție mă întreabă dacă nu cumva am uitat unde am parcat, ii consider idioți în sinea mea, le răspund ironic: cum sa uit nr. 1, UNU, un singur număr e numărul unu. Mi se indică o secție, o adresă, un nume... Ajung acolo, alte întrebări, declarații, bancuri cu și despre blonde, cu și despre soferițe, mai ales despre cele ajunse în Constanța, cu și despre amnezici. Un domn mai generos mă întreabă dacă am rude de gradul I care suferă de Alzheimer. Contactez furioasă firma de Asigurări (am asigurare și pentru furt, nu-i bai). Cei de la Asigurari îmi promit ca dacă este furată și nu rătăcită îmi vor da alta mașină, mai nouă și mai curată dotată cu "detector de stăpâni".  În final ies din poliție fără niciun rezultat, dar cu promisiunea că mi-o vor găsi probabil prin Bulgaria cândva...

Am o imaginație bogată, nu-i așa? Firește că NU mi-a furat nimeni mașina și că tot ceea ce am povestit mai sus s-a petrecut în mare viteză doar în mintea mea. În definitiv ce ar fi putut cineva face cu mașina mea? Nu e nici nouă, nici scumpă, nici măcar spălată nu era. Mașinuța mea "vitezistă" era la trei rânduri mai încolo, fix în locul în care o lăsasem, tot la rândul nr. 1, dar cu un pescăruș de altă culoare sub el.

Morala e simplă:  nu trimiteți o blondă la cumpărături în alt magazin decat mall-ul din București în care merge de obicei. Că-și va găsi locul în care a parcat doar sunând La 112, SMURD, pompieri sau chiar la Interpol. Asta în cazul în care își va aminti să-și ia telefonul din mașina înainte de a coborî.

P.S. știți vreun magazin cu "detectoare de stăpâni"? Care când te îndepărtezi de mașina, ea să strige după tine "apă, apă", iar când de apropii "foc, foc"..

P.S. 2 orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplatoare

Upgrade: în drum spre București, la stația de taxare am constatat că nu am decât 1 leu în prtofel. Doamna de la casă mi-a spus calmă: trageți pe dreapta și mergeți la bankomat. Pesemne că s-au mai întâlnit cu astfel de specimene ca mine. Nu vă puteți închipui cât am căutat un bankomat cu câteva ore în urmă în Mamaia. La 23.30 am intrat în curte, fericită că-s doar o blondă contrafacută, vorba unui prieten.

Iarna, iarna...

 

 

Cât de mult sa iubesti iarna încât sa nu-ți vina sa dai cu ea de toți peretii când la 12 noaptea La minus 15-20 de grade vrei sa bagi mașina in curte, dar nu poți pentru ca trebuie sa spargi gheata nou formată, sa lovesti cu un obiect contondent drugul înghețat si apoi sa patinezi 30 min in încercarea de a parca? Trebuie sa fii nebun s-o mai iubesti. Eu mă dezic de toate declarațiile pe care i le-am făcut. Vreau sa vina vara!

O venă nerușinată

Aseară tăiam o roșie. La un moment dat am simțit o durere în degetul arătător de la mână stânga. Imediat a început să se umfle și să se învinețească. Brrrr. Ce ciudat! N-am mai pățit niciodată asta. Mi s-a spar un vas de sânge. Hmmm...

Această întâmplare mi-a amintit de colegă mea din cămin, Di.

O cunoașteți pe Di. V-am mai povestit de ea. Di era o tipă obsedată de frumusețe și de trupul ei.

Într-o zi, pe când se epila i s-a părut că are pe picior o venă mai pronunțată:

- Oti, uită-te puțin pe piciorul meu

Mi-am orientat privirea pe piciorul ei. M-am apropiat mai mult pentru a putea surprinde problema lui Di, care părea îngrijorată de-a dreptul.

- Unde trebuie să mă uit? Că nu văd nimic.

- Aici, aici. Și și-a pus degetul undeva în spatele genunchiului, imediat sub el. Vezi, vena asta este umflată.
- Haide măi Di, nu e nimic. Ți se pare.
- Nu, nu, am varice. Trebuie să fac ceva.
- Nu-i nimic de făcut, stai potolită. Nu se vede absolut nimic, decât pielea ta.
- Uită-te cu atenție, se vede prin piele, e urâtă.

 E de prisos să vă spun că nici eu nu am convins-o, nici ea nu m-a convins. Peste un timp a venit cu soluția.

- Oti, am găsit un doctor. Mă operez, gata. O sun pe mama să-mi trimită bani.

- Pentru ce să te operezi?
- Cum pentru ce? Ca să-mi scot vena!

Cred că mi-au sărit ochii din orbite, s-au plimbat puțin pe masă, au intrat la loc și s-au pironit pe piciorul ei. Ești nebună? Cum să-ți scoți vena? Pe unde o să mai curgă sângele tău?

Di a început să râdă. Din privirea ei am înțeles că nu mai e cale de întoarcere. Decizia o luase.

Am mers cu ea la doctorul arab. Acesta s-a uitat mirat la Di. Operația era destul de scumpă, nu putea s-o piardă de clientă. Totuși a avut bunul simț s-o întrebe: sunteți sigură? Răspunsul ei a venit imediat: absolut sigură.

I-a desenat cu carioca neagră locul de unde urma să extirpe vena respectivă. A anesteziat-o total și i-a mutat circulația prin alte locuri, probabil la fel de nepotrivite de natură în corpul ei. Când s-a trezit era mai săracă cu o venă care îi traversase nerușinată cândva tot piciorul.

 - Auzi, Di, dacă ți s-ar mai părea altă venă puțin proeminentă, ai proceda la fel?, am întrebat-o eu convinsă fiind că regretă alegerea făcută.

Cu ochii puțin întredeschiși, amețită de la anestezie, cu buzele arse și fața palidă mi-a răspuns stins:

- Fac orice ca să fiu perfectă!

Pentru mine era oricum perfectă. Și cred că nu numai pentru mine. Cine a cunoscut-o pe Di știe... Mi-e dor de ea și de "nebunia" ei.

Cum alegi femeia potrivita

Bogdan: Mami, acest pește are trei fete!
Mami: trebuie sa aleagă una, nu poate sa rămână cu toate trei. Va trebui să și -o aleagă pe cea mai frumoasă și mai deșteaptă
Bogdan: o să și-o aleagă pe cea care merge cel mai frumos.

Si a ales poza cu peștișoara care se unduia. A luat-o și a pus-o lângă poza peștelui.
...
Bogdan: uite mami, dansează amândoi!

Ce am învățat de la fiul meu:  dintre trei femei la fel de frumoase și de inteligente, mersul poate fi un element de departajare. Un mers frumos ascunde delicatețea unei femei.

Irish-coffe largă!

În deltă, la barul hotelului eu cu vânzătoarea:

- Bună ziua, aveţi frapee?
- Ah, nu, nu avem decât cafea normala, espresso adică.
- Bine, daţi-mi un espresso lung, vă rog!

Patroana ne-a auzit conversaţia şi a intervenit:

- Avem irish-cofee! Îi zice şi tipei de la bar: avem şi irish-cofee!

- Bun, vreau un irish. Mi-am dat seama că tipa de la bar nu ştie cum se prepară şi am rugat-o pe şefa ei să-i explice. Între timp însă, doamna a fost rapidă şi m-a şi servit.

- Irish-cofee largă!

Am plătit, mi-am luat cafeaua şi am ieşit. Vă închipuiţi că am râs afară, încă mai râd şi acum de fiecare dată când beau o cafea. Primisem un espresso lung, ceea ce-mi dorisem, până la urmă.

Ascultati si aceasta melodie:

http://www.trilulilu.ro/tureannadia/85c548613e48af

Un telefon

- Alo, da!
- Buna ziua, doamna Otilia. Sunt X. In maxim aproximativ cam jumatate de ora sunt la dvs la birou.
- Bine, va astept!

N-a intarziat decat maxim aproximativ vreo 5 minute.

Am gatit

Nu ma credeti? Am gatit! Friptura cu cartofi prajiti. Nu, nu pentru mine. Nu mananc asa ceva. De cateva luni am devenit vegetariana.:)

Nu va arat ce a iesit. Mai bine uitati-va la asta: