O venă nerușinată

Aseară tăiam o roșie. La un moment dat am simțit o durere în degetul arătător de la mână stânga. Imediat a început să se umfle și să se învinețească. Brrrr. Ce ciudat! N-am mai pățit niciodată asta. Mi s-a spar un vas de sânge. Hmmm...

Această întâmplare mi-a amintit de colegă mea din cămin, Di.

O cunoașteți pe Di. V-am mai povestit de ea. Di era o tipă obsedată de frumusețe și de trupul ei.

Într-o zi, pe când se epila i s-a părut că are pe picior o venă mai pronunțată:

- Oti, uită-te puțin pe piciorul meu

Mi-am orientat privirea pe piciorul ei. M-am apropiat mai mult pentru a putea surprinde problema lui Di, care părea îngrijorată de-a dreptul.

- Unde trebuie să mă uit? Că nu văd nimic.

- Aici, aici. Și și-a pus degetul undeva în spatele genunchiului, imediat sub el. Vezi, vena asta este umflată.
- Haide măi Di, nu e nimic. Ți se pare.
- Nu, nu, am varice. Trebuie să fac ceva.
- Nu-i nimic de făcut, stai potolită. Nu se vede absolut nimic, decât pielea ta.
- Uită-te cu atenție, se vede prin piele, e urâtă.

 E de prisos să vă spun că nici eu nu am convins-o, nici ea nu m-a convins. Peste un timp a venit cu soluția.

- Oti, am găsit un doctor. Mă operez, gata. O sun pe mama să-mi trimită bani.

- Pentru ce să te operezi?
- Cum pentru ce? Ca să-mi scot vena!

Cred că mi-au sărit ochii din orbite, s-au plimbat puțin pe masă, au intrat la loc și s-au pironit pe piciorul ei. Ești nebună? Cum să-ți scoți vena? Pe unde o să mai curgă sângele tău?

Di a început să râdă. Din privirea ei am înțeles că nu mai e cale de întoarcere. Decizia o luase.

Am mers cu ea la doctorul arab. Acesta s-a uitat mirat la Di. Operația era destul de scumpă, nu putea s-o piardă de clientă. Totuși a avut bunul simț s-o întrebe: sunteți sigură? Răspunsul ei a venit imediat: absolut sigură.

I-a desenat cu carioca neagră locul de unde urma să extirpe vena respectivă. A anesteziat-o total și i-a mutat circulația prin alte locuri, probabil la fel de nepotrivite de natură în corpul ei. Când s-a trezit era mai săracă cu o venă care îi traversase nerușinată cândva tot piciorul.

 - Auzi, Di, dacă ți s-ar mai părea altă venă puțin proeminentă, ai proceda la fel?, am întrebat-o eu convinsă fiind că regretă alegerea făcută.

Cu ochii puțin întredeschiși, amețită de la anestezie, cu buzele arse și fața palidă mi-a răspuns stins:

- Fac orice ca să fiu perfectă!

Pentru mine era oricum perfectă. Și cred că nu numai pentru mine. Cine a cunoscut-o pe Di știe... Mi-e dor de ea și de "nebunia" ei.

pastele cu sos de rosii si examenul picat

Inainte de articol cateva amanunte ajutatoare:

- mi-a placut algebra. mi-a placut si geometria. mi-a placut cam toata matematica. asta pana am ajuns la facultate. mai exact la fac. de constructii, unde am dat de "matematici speciale".
- de cand ma stiu, invat sau lucrez noaptea. randamentul maxim il am noaptea, indiferent ce as face.
- nu-mi plac pastele fainoase, taitzeii, macaroanele, melcishorii, scoicutzele si alte derivate. mananc f rar asha ceva, iar daca nu mananc, nu le duc dorul.
- in camera de camin aveam un frigider antic, rotunjit pe la colturi, butucanos, alb, cu maner de fier, ca o ranga.

Era vineri, pe la 9 seara. Venisem de la munca pe la 7, imi facusem un dushuletz rapid si dormisem vreo ora jumate. Eram in camera cu doua colege. Pe la 10 una s-a culcat, cealalta a ramas sa mai citeasca cate ceva dintr-un roman. Mancam puzin pe vremea aceea. Eram cu cel putin 20 kg mai slaba decat acum. In fine. Ideea e ca mancam f rar, f putzin si doar anumite mancaruri, gen ciungam, eugenii, lapte cu biscuiti si ceva supitze din plic. Mancarea care o primeam saptamanal de la mama, o depozitam in frigider pana la prima ei vizita in bucuresti, cand imi facea ea curatenia de rigoare in sticlele si borcanele adunate in multe saptamani.

In seara aceea, ca printr-o minune, imi era foame. Era vineri. Eram leftera. Banuztii soseau duminica, impreuna cu mancarica. Mi-am deschis cursurile sa invat. Matzele mele: ghiortz-ghiortz.
- D., ai ceva de mancare?
- Nu, imi pare rau, dar vezi in frigider.

Ma indrept salivand spre frigiderul care ocupa jumatate de camera si ii deschid, proptindu-ma in rama metlica a paturilor suprapuse, usha grea ca un vagon de tren marfar incarcat.

In frigider, gasesc doar un gol profund si intunecat (nu-i mergea becul, dar cateodata racea).

Undeva insa, la capatul tunelului, licarea abia sesizabil, o speranta: o farfurie cu paste fainoase cu sos de rosii.

- D, sunt ale tale pastele?
- Nu, dar mananca-le daca ti-e foame.
- Sa stii ca le mananc. Nu-mi plac, dar astea arata exceptional.

Intr-adevar, aratau ca scoase din cuptor. Parca si fumegau un pic, daca ma uitam cu atentie. Doamne, si sosul acela de rosii, le imbraca o rochie de matase fina. Am inghitit in sec. Am luat farfuria, o furculita si m-am asezat plina de speranta la masa. D. citea. V. dormea. Eu ma pregateam de o noapte de invatat.

Am bagat cu fortza furculita in paste. Am rasucit-o de 3 ori, pastele s-au infasurat ca niste firicele in jurul unui vierme de matase si am bagat-o in gura. Am inghitizit cu pofta. Instantaneu m-am ridicat si m-am dus la wc, unde mi-am vomitat toate maztele, tot stomacul si cred ca o parte din creier(abia acum am inceput sa-i simt lipsa - la creier, ma refer)
M-am intors verde-albastra in camera si m-am intins pe pat. Dupa o vreme, cand mi-am mai revenit, am aruncat pastele aratoase, care se conservasera impecabil, ca o mumie. Ma intrebam: cum puteau sa arate asha bine niste paste uitate acolo de vreo luna? Cum de nu au mucegait? Cum de nu s-au uscat? Cum de nu au disparut, pur si simplu? Era un mister...cred ca frigiderul acela le-a pastrat ca noi atata timp...

Mi-am revenit cat de cat si m-am asezat la masa, cu cursurile in fazta. Pe la 12 am simtit niste furnicutze umbland pe mine. Ce D-zeu se intampla, ma intreb, am innebunit de la pastele alea? Dau cu mana, nimic. Ma ridic, ma scutur, nimic. Furnicile umblau pe mine, din ce in ce mai multe, din ce in ce mai mushcacioase. Ridic bluza sa-mi arunc ochii pe burta lipita de spate (niciodata n-o sa mai am un abdomen asha plat ca atunci). O multitudine de bube si bubitze, care mai de care mai rosii si mai obraznice imi crescusera pe piele. Si acum ma mancau. Iar eu ma scarpinam disperata. Norocul meu a fost ca V. s-a trezit de la agitatura mea si cand m-a vazut s-a speriat si mi-a dat o pastila minune. Am luat-o ca pe ultima salvare...

Cand m-am trezit era 8. Dormisem ca tractoristii cu capul pe masa. Fetele dormeau inca. Doar era sambata. Eu aveam examen la matematici speciale la ora 8. M-am imbracat intr-o secunda si m-am teleportat la examen. Pastiluta facuse minuni, dar nu suficiente. Efectul ei secundar era somnolenta accentuata si nu era indicata s-o iei in cazul in care urma sa conduci autovehicule sau utilaje sau sa vrei sa inveti pt un "m.s."

Evident, am picat examenul. Nu mi-a parut rau. Pt ca mie chiar mi-a fost rau...

ps. este 5 dimineata, tocmai am lucrat toata noaptea si imi este ingrozitor de foame. dar nu deschid frigiderul nici daca ma pici cu ceara - stiti voi cum e cu ceara care pica ;)

totusi: pofta buna!

ochii rosii

Cine ma cunoaste, stie ca atunci cand vorbesc, de obicei am un ton usor autoritar. Am avut ceva probleme pe unde am lucrat din cauza asta, pentru ca niciodata nu paream "umila" in fatza sefilor mei, atunci cand aveam ceva important de discutat.

Intr-o seara a venit in camera la noi un coleg de facultate al colegei mele Di sa-i ceara acesteia niste cursuri. Eu stateam intinsa in pat si cand l-am vazut m-am ridicat din politete. De obicei ma uit in ochii oamenilor. Mi-a sarit fara vreau privirea fix in ochii lui, care erau neobisnuit de rosii. Nu-l mai vazusem niciodata. Era saracu un pic intimidat, pentru ca nici el nu cunostea fetele din camera, in afara de Di.

M-am postat in fatza lui si l-am intrebat cu tonul meu autoritar,dar fara rautate:
- Ai baut ceva?
Saracu baiat s-a shocat si mi-a raspuns cu o voce stinsa si vadit mirata:
- Nu!
Eu : Te droghezi?
El (si mai shocat , si mai mirat): Nu!
Eu: Nuu? Ia arata-mi mainile!
Saracu baiat si-a ridicat manecile si mi-a aratat venele. Nicio urma de intzepaturi .
Eu: Hmm. Nu inteleg...
El nu mai zicea nimic. Se uita intrebator cand la Di, cand la mine. Initzial intentzionase sa intre mai in mijlocul camerei, dar dupa dialogul cu mine a ramas intzepenit imediat langa usha. Era un baiat cu bun simtz, mi-am dat seama, dar pentru mine lucrurile nu erau lamurite. M-am intors spre masa, m-am ashezat. Di. isi cauta cursurile care trebuia sa i le dea. Am stat un pic ca pe ghimpi si m-am dus din nou la el.
Eu: Sigur nu ai baut nimic?
El (rosu in obraji ca racu fiert): Nu, sigur!. (a ridicat si el un pic tonul). Deja cred ca incepuse sa se enerveze.
Eu: Ia sufla! Si mi-am intins nasul spre gura lui. El s-a retras un pas inapoi, lipindu-se cu spatele de usha.
El: Nu suflu!
Eu: De ce?
El: Pentru ca nu suflu! A tzipat un pic.
Eu: Aha, deci, ai baut. I-am zambit prieteneste. Oricum nu e treaba mea. Te intrebam doar asha, ca sa ne imprietenim. Te-ai speriat?
El: Nu, nu, ca n-am de ce. (Era si mai roshu la fatza)

Abia a zambit si el un pic, asha din politetze. Clar nu i-a placut de fatza mea. Si era si normal sa nu-i placa. Di. tocmai gasise cursurile. I le-a dat. El a plecat.

Dupa ce a iesit pe usa, Di. mi-a spus ca bietul baiat are o forma avansata de conjunctivita si ca face tratament de 2 luni. Mi-a parut rau ca l-am speriat. Eu doar glumisem, dar el prea a luat-o personal. Ce sa fac daca asha vorbesc eu?!

cine mai vrea un bec?

stiti deja, camera noastra era dotata cu un modul. un modul a carui usa nu se inchidea niciodata. modulul era dotat cu un fasung, in mijloc, in care domnea foarte rar un bec.

cand esti student si nu ai bani, vrei sa economisesti din orice. de aceea renunti sa mai cumperi obiectele care nu iti folosesc strict tie, cum ar fi becuri, deodorant wc, saci pentru cosurile de gunoi de pe hol, etc. nu cumperi becuri, de pilda, n-ai! si daca n-ai, nu te vezi in oglinda ciobita de pe modul, pentru ca modulul nu are sursa de iluminare naturala, iar usile de la camera nu au supralumina. nu te vezi in oglinda, pleci nepieptanata. pleci nepieptanata, nu-i asha grav, dar daca pleci cu rimelul insirat pe sub ochi, s-ar putea sa trezesti suspiciuni prin tramvai.

prin urmare eu, din putinii mei bani, aprovizionam modulul cu becuri. becuri chioare, cele mai ieftine, cele mai proaste, dar suficiente cat sa-ti vezi moaca adormita in oglinda.

alti colegi din camin nu se indurau sa faca asha o risipa de bani si se aprovizionau de la modulele mai bine echipate. pana m-am prins eu, a trecut ceva timp. seara puneam bec, dimineata ma chioram bezmetica in oglinda, fara sa pricep ce se intampla. aveam o oglinda in camera, din aceea veche, cu ciucurasi rosii in garurile in care intra sfoara pentru agatzat. dar era buna la nevoie. problema cea mai mare era ca daca aveai obiceiul sa citesti pe wc, trebuia sa-ti iei ceva ajutator, gen telefon pe post de lanterna pentru paginile rasfoite.

becurile dispareau ca prin minune numai noaptea, cand toata lumea dormea. niciodata nu auzeam. eram convinsa ca baietzii de la etajele superioare faceau asta, pentru ca ei aveau tot timpul becuri pe module (dar nu aveau oglinzi, dar la ce le trebuia? ei oricum nu se machiau). dar cum hotzul neprins este negustor cinstit, nu puteam sa acuz pana nu prindeam faptashul.

intr-o seara m-am hotarat: in noaptea asta prin hotzul. mi-am facut o cafelutza si m-am pus cu scaunelul langa usa, ca sa aud cea mai mica miscare.
pe la 1 noaptea am auzit pasi pe modul. am iesit de indata, inarmata cu mult curaj. ha, te-am prins! :( era o colega de modul. s-a speriat biata fata de ochii mei cat cepele si parul meu zbarlit. si mai ales viteza cu care am deschis. s-a uitat buimaca la mine, fara sa inteleaga de ce nu dorm.

n-am renuntzat. m-am scuzat pueril: "credeam ca furi becuri!" si m-am asezat cuminte pe scaun, in spatele usii. cred ca am atzipit un pic. m-am trezit amortzita pe la 3. ma duc la wc si ma culc, mi-am zis. da-le incolo de becuri. cand am deschis usa la camera, surpriza: modulul era in bezna. ahhhaaaa, deci, chiar vretzi sa va prind. nu-mi scapatzi! am scotocit bezmetica in sertarul in care tzineam becurile. am scos scaunul pe modul si m-am cocotzat pe el, sub locul becului. cu telefonul in mana ca sa ma lumineze, am insurubat noul bec. mergea. era din nou lumina.

mi-am pus o perna pe scaun si am asteptat. n-a trecut mult timp. vreo jumatate de ora. am auzit iar pasi. am stat un pic ca sa prind hotzul cu rata-n gura. cand am iesit, era deja prea tarziu. doamne, cata viteza! am iesit repede pe holul mare. si surpriza: doua fete au intrat chicotind in modulul alaturat, care era la distanta de vreo 20 m de al nostru. m-am gandit daca e cazul sa ma duc la ele. m-am razgandit. daca nimeresc la camera vecina si le trezesc pe cele nevinovate?

am scotocit iar in sertar cu grija sa nu fac zgomot. am scos iar scaunul, am luminat iar cu telefonul, am montat un alt bec. nou-noutz. scos din cutia lui gaurita pe ambele partzi. iar lumina.

nu m-am mai pus pe scaun in camera. m-am pus in camarutza in care era wc-ul, ca sa fiue mai aproape. m-am asezat pe capacul wc-ului si am asteptat cuminte, cu barbia in maini...

dupa ceva timp au venit. aproape le-am simtit, pentru ca ele paseau cu mult mai multa grija. am deschis imediat usa. le-am prins in flagrant. au fugit repede, inainte de a pune mana pe ele. radeau, bineinteles. am intrat in modul lor si le-am strigat: daca va prind, va rup picioarele. am plecat nervoasa si m-am varat in pat. macar nu-l furasera si pe asta.

la 8 cand m-am trezit nu mai aveam bec pe modul.

in ziua aia a venit fratele meu pe la mine. i-am povestit cu ochii carpitzi ce am patit. mi-a zis: "lasa, fata, ca-ti dau eu cate becuri vrei. i le aduce unu' lu' chioru' (chioru' era un coleg poreclit asha pt ca purta ochelari; i se mai zicea si orbu'). le ia de la altzii. avem pe putin 50 de becuri"

"cummm? alea sunt becurile mele!" nuuu, zice frati-meu. le fura din caminul 2.

avea dreptate. mie mi le furau fetele de la modulul celalalt. ele insa le vindeau la jum de pret in caminul de baieti. iar de la aia le fura unul din caminul nostru. care le dadea apoi pe cate o tigara la doritori. mi-a adus un brat de becuri. le-am pus frumos in sertar.

am continuat sa montez becuri, ca sa vad cand se satura fetele de furat.

nu s-au oprit pana la sfarsitul semestrului. eu puneam, ele furau, le dadeau mai departe si in final ajungeau tot la mine. am umplut doua sertare cu becuri.

mai vrea cineva un bec?

p.s. n-am aflat niciodata cine e faptasul. n-am reusit sa le prind pe caprele alea. erau experte. si niciodata nu le-am vazut ziua prin camin. ca le-as fi recunoscut. cand m-am dus ziua la cele doua camere din modulul alaturat, mi-au raspuns la ambele camere niste tocilare. pareau nevinovate. am renuntat sa mai pandesc. in definitiv aveam becuri sa-mi pun si-n cap.

chef in camin

Nu stiu cum, era iar sambata seara si eu tot singura. Toate fetele plecasera pe la casele lor prin provincie, eu nu. Mergeam destul de rar acasa in weekend, pentru ca lucram. Ajunsesem in camin pe la 6 dupa amiaza, si ma pregateam de papica si culcarica. Camera mea, dupa cum stiti, era amplasata pe un modul, langa o alta camera. Holul modului era prevazut cu 2 chiuvete, iar in dreapta avea wc-ul si in stanga dusul. Usa modului nu statea niciodata incuiata, pentru ca se perindau pe acolo prea multe persoane care nu stateau in cele doua camere. In camera de alaturi stateau niste fetiscane la vreo 30 ani, studente pe la colegiile UTCB-ului, inalte, frumusele, dar ciufute. Una dintre ele era foarte frumoasa, mereu ma uitam cu coada ochiului la ea cand ne intalneam la chiuvetele de pe modul. Nu eram prietene, pentru ca eu eram prea mica si nici nu ne prea intersectam. Ne salutam si atat. Alta, trecuta de 30 de ani, cred ca fata batrana, n-o puteam suferi pentru ca se suia cu picioarele pe capacul wc-ului. Am rugat-o sa-l ridice inainte de a se cocotza ca o capra pe el, dar n-am avut succes. I-am scris si un bilet mare pe care i l-am lipit deasupra wc-ului in care i-am explicat cateva reguli de igiena si politete. A enervat-o foarte tare asta, dar n-a renuntat la obicei. In fine, i-am strigat odata ca e n.f. si s-a potolit. Cred ca asta o durea cel mai tare. :/
Dintre cele 5 fete din camera alaturata una era batrana, uratzica si nf, una, cea foarte frumoasa era si foarte serioasa, iar celelalte trei erau zbanghii rau. Ele au organizat cheful despre care o sa va povestesc acum.

Stateam linistita in patutul meu si citeam o carticica. De pe la 9 au tot inceput sa vina oameni. Auzeam scartzaitul usii de la modul urmat de voci si rasete groase. Mi-am inchipuit ca va fi un chef mare, dar nu m-am nelinistit, pentru ca pe vremea aceea puteam dormi in orice conditii. In scurt timp dupa ce am a inceput sa duduie muzica, am adormit.

Eu dormeam bine intotdeauna. Colegele mele mai faceau mici petreceri la noi in camera, cu muzica, dans si glume. Eu insa dormeam. Nu le auzeam. Imi puneau tot felul de obiecte pe mine (eu dormeam pe spate), se pozau langa mine ca langa un mort. Eu nimic. Dormeam lemn.

Pe la doua un bubuit in usa mea m-a facut sa sar trei metri in sus. Era ca si cum cineva ar fi fost aruncat in usa. M-am lipit de usa sa ascult ce se intampla, pentru ca era o galagie infernala. Fetele tipau, baietii se injurau. Lipita de usa, cineva a mai fost odata izbit in timpanele mele. Mi-am luat repede un capotzel pe mine si mi-am cautat sprayul paralizant. M-am dus la ferestra, am deschis-o si m-am asezat cu mana intinsa spre usa, pregatita sa ma apar. Au mai urmat doua izbituri, iar urlete, tzipete si injuraturi. Era clar, cineva era batut la mine-n usa. Iar eu eram singura in camera, mica si neajutorata. M-am gandit ca daca intra peste mine, ma arunc pe geam. Stateam la 2, speram sa supravietuiesc.

Bataia s-a mutat incet in hol. Era ca in filme. Eu doar auzeam, nu vedeam, dar eram ingrozita. Loviturile de pumni si picioare in victima se distingeau foarte clar. N-am avut curaj sa ma misc de langa fereastra pana nu s-a linistit totul. Dintr-o data s-a facut o liniste mormantala. Fetele au venit pe rand in camera. Le auzeam vorbind in soapta. Pareau ingrijorate. Una dintre ele plangea. Am auzit mai tarziu politia. Apoi o salvare. Nu stiu cand m-am dezlipit de la fereastra. Corpul imi tremura ingrozitor, si-mi venea sa plang. Am adormit ingrozita. Dimineata, cand am iesit din camera, am calcat pe sticle sparte, mucuri de tigara, bautura varsata, resturi de mancare. Pe holul cel mare am incremenit cand am vazut pe perete urme de sange in forma unei palme. Probabil fusese ultima incercare de a se ridica a victimei, sau ultima suflare.

Luni am fost si eu interegota de politie, ca si colegele mele care fusesera plecate acasa. Victima era un bucurestean, care sosise neinvitat la chef. Fusese batut cu picioarele, cu pumnii, cu sticle sparte. Prima lovitura si-o luase in usa mea. Au urmat altele, si altele, iar in final a fost injunghiat. Toate astea sub privirile neputincioase ale colegelor de modul si ale celorlalti invitati. Era in coma, cu putine sanse de supravietuire. Aaa, tipa care o auzisem noaptea plangand avea ochiul invinetzit. Incercase sa-i desparta pe baieti.

foc in camin

Devenisem atat de apropiate, incat mergeam dezbracate prin camera fara sa ne jenam una de alta. Mai mult decat atat, Di. ajunsese sa nu se mai jeneze de nimeni. Desele episoade de epilat, machiat, facut unghii, coafat,pensat, etc. se desfasurau de multe ori in fata vizitatorilor. Si eu imi faceam unghiile, ma fardam sau ma imbracam nu numai atunci cand eram doar eu cu Di, insa epilatul il suportam numai cand eram singura in camera.

Era weekend. Di era plecata acasa. Eu, singura. Si daca sunt singura, am gandit, sa ma rasfat. M-am dusat vreo doua ore, m-am cremuit vreo 3,am experimentat cateva noi tehnici de fardare, mi-am facut desene si desenashe pe unghii... orice, numai sa nu ajung la epilat. Nu-mi era foarte frica, doar ca ultima oara cand incercasem sa-mi pun ceara prin anumite locuri mai dureroase, am scos-o milimetru cu milimetru, timp de cateva ore. Ma obisnuisem cu aparatul de epilat sau cu lama. Ceara, cu toate ca stiam ca teoretic e mai putin dureroasa decat aparatul epilator, n-o suportasem. Dar nu mai puteam amana prea mult momentul. Imi cumparasem o cutie metalica cu ceara epilatoare, un spray special pentru after-chin, o crema cicatrizanta si dezinfectanta. Erau de multa vreme in dulap, iar acum chiar era momentul sa folosesc ceea ce cumparasem (pentru ca nu mi se intampla prea des sa si folosesc ce cumparam).

Aveam in camera un resou improvizat, cu o rezistenta groasa cat mana mea cand eram slaba. Era facut dintr-o bucata imensa de BCA, in care scobiseram niste santuri suficiente pentru rezistenta aceea. Duduia acel resou. cand era frig afara, eu si Di. stateam in camera doar in chilot si maiou, cu geamul un pic intredeschis sa iasa fumul de tigara. Niciodata nu am suferit de frig in camin, pe vremea functionarii resoului-mamut.

Am pus plina de curaj recipientul cu ceara pe cea mai puternica sursa de caldura din camera si m-am asezat pe pat, asteptand sa se topeasca obiectul torturii.

Dupa cateva minute mi-am adus aminte ca n-am lapte. Am luat niste bani si am coborat la chioscul din fata caminului. Mi-am luat laptele fara de care nu puteam trai si m-am indreptat repede spre camin.

In fata scarii exterioar m-am intalnit cu o prietana din orasul meu, pe care n-o mai vazusem din liceu
- Vaiiiii, nu pot sa cred. M, ce cauti pe aici?
- Pai am venit in vizita la X.
- Care X?
- Pai X din a XII B. Hai ca-l stii.
- Aaaa. Tipul ala brunet cu gura mare. E student la constructii?
- Da, e la civile
- Nu l-am vazut prin camin. N-avem acelasi program
Si hi-hi-hi si ha-ha-ha, timpul zboara repede cand te intinzi la barfa. Ne-am pupat dupa jumatate de ora, cu regretul ca n-am putut sa ne povestim toata viata.

Am intrat in camin cu punga de lapte in mana, incantata de intalnirea si discutia avuta. Aflasem cateva stiri noi, foarte picante. La parter parea totul in regula. Cu cat urcam insa, la fiecare treapta adaugata, simteam intepaturi in nas si-n gat. Ah, iar s-a ars cablul ala gros electric, am gandit. Cu cat ma apropiam de etajul 2, cu atat fumul devenea tot mai gros. Am vazut cativa caministi coborand in fuga pe scari. Ce s-a intamplat? Nu stim, nu stim, cred ca a luat o camera foc. Iar, am intrebat revoltata. Cu 2 saptamani in urma luase foc o camera de la parter, de la un resou improvizat. Pompierii au venit la timp. S-au distrus doar trei camere, niste perdele si niste paturi din depozitul de cazarmament. Cu 1 sapt in urma explodase cel mai gros cablu electric care-l vazusem vreodata, tot de la imporvizatiile studentiilor. Am zis totusi sa merg in camera, sa stau cuminte. Nu parea a fi totusi un alt incendiu. Nicio clipa nu m-am gandit ca fumul venea din camera mea. Patrundeam tot mai greu prin fumul gros, imi lacrimau ochii, ma ustura gatul si aproape ca nu mai vedeam nimic (e drept, nici nu aveam becuri pe hol). Dar eu mergeam ca tuta spre camera mea fara sa ma gandesc macar o fractiune de secunda ca eu eram vinovata. Can am intrat in camera, sa mor. Era un fum ingrozitor. Atunci mi-a picat fisa: ceara. Nu stiu cum am ajuns la fereastra. Am deschis-o larg, am scos monstrul din priza si am udat repede niste prosoape cu apa. Iar ceara mea, vaiii, ceara mea, nu mai era. Fiersese si se scursese pe rezistenta rosie care devenise neagra. Cedase. Roteam ca o nebuna prosoapele ude deasupra capului incercad sa directionez fumul spre fereastra. Cateva ore am dat din brate. Fumul a iesit complet dupa 3 zile. M-am rugat sa nu vina administratora. Mi-era frica de ea.

Ciudat, nimeni nu si-a dat seama de unde venea fumul. Scapasem.

Am folosit cu succes aparatul epilator multi ani dupa. Ceara am mai incercat-o doar la salon, dar si atunci numai sub stricta supraveghere: cu ochii belitzi pe plita care o incalzea. Mai tarziu am descoperit ceara rece. Mare inventie, domle.

narghileaua si politia

Colega mea Di. era indragostita lulea. Nu era nicio problema in asta, doar ca individul de care se indragostise era negru si era si persoana "importanta". Eu n-o judecam si nici n-o condamnam pentru alegerea facuta. Doar eram prietena ei cea mai buna. Imi placea ca era indragostita si-mi faceam vise ca va face si un copil cu baiatul ala. Mereu ii ziceam: haide, Di, te rog, fa si tu un "copil de ciocolata". O sa-l crestem impreuna in camera. Di. radea. I-ar fi placut si ei un copil "delicios", mai ales ca ar fi avut in el sangele albastru al tatalui. In fine, trec peste amanuntele plictisitoare. Baiatul acesta venea cam in fiecare zi prin camin pe la Di. Seara plecau la o terasa, la discoteca sau mai stiu eu pe unde. Eu, de cele mai multe ori, ramaneam singurica in camera. Intr-o seara insa, nigerboy m-a invitat si pe mine cu ei.
- Hai si tu cu noi la mine acasa. Mai vin niste prieteni sa fumam narghilea.
Instantaneu m-am gandit la droguri. Vazusem o narghilea adevarata undeva in vitrina unui restaurant. O intalnisem insa, destul de des, in aventurile personajelor asiatice din cartile citite de mine. M-am codit si am refuzat politicos. In cateva secunde mi-au trecut prin minte tot felul de scenarii: imi vor da narghilea, ma vor droga, ma vor sui intr-un tren si ma vor duce intr-o tara straina unde ma vor pune sa ma prostituez. Brrr. Nu, nu, am intarit, sunt foarte obosita.
Di. a insistat. A mirosit ea ca n-am incredere si chiar s-a suparat ca pot sa ma gandesc la prostii.
Nu stiu cum, m-am trezit in scurt timp la el in masina. Somnul s-a transformat intr-o reala frica, insa nu mai aveam ce face. Ma incuraja gandul ca tatal baiatului era o persoana importanta pentru Statul Roman si ca nu i-ar fi permis conditia sociala sa faca ceva ilegal sau imoral.
Am ajuns la el acasa, un apartament cu 2 camere in centrul capitalei. Era saracacios mobilat si chiar m-a frapat acest aspect. Ma asteptam la ceva luxos. Mult timp dupa, am aflat ca era un apartament inchiriat de un prieten student de-al lui, si acela tot negru. Era firesc sa nu ne duca la el acasa. Locuinta lui era o cladire diplomatica, pazita de politie. Noi nu stiam asta atunci. (Nu am inteles de ce a mintit-o si pe Di., dar asta e alta poveste)
M-am asezat pe o canapea jegoasa, cat mai aproape de usa. Narghileaua trona in mijlocul camerei. Ne astepta. Au mai venit dupa un timp inca doi prieteni de-ai baiatului, foarte simpatici de altfel si extrem de bine crescuti. Di. era vesela, ca de obicei si se simtea ca la ea acasa. Si-a pus niste tarie si a inceput sa danseze pe muzica ce abia se auzea. Eu ma uitam fascinata la narghileaua frumos colorata si sofisticata. Baietii au pus arome de mar in ea si au aprins-o. Apoi au dat-o unul de la altul. A ajuns si pe la Di. care era, se pare, obisnuita cu gustul si aroma. Eu am spus pas de mai multe ori. Mi-a fost frica sa incerc. Dupa un timp am rugat-o pe Di sa plecam. Dupa lungi insistente am convins-o. Suparat ca le-am stricat distractia, baiatul ne-a condus la masina lui. M-am suit fericita, mandra de mine ca nu cedasem tentatiei.
N-am apucat sa facem 10 m cu masina ca ne-a oprit politia. Era 2 noaptea. Noi eram doua tipe, imbracate subtire, de vara, cu fustite scurte si maiouri mulate. Una bruneta si cocotazata pe 20 cm de tocuri(mereu am fost complexata de inaltime si ma suiam pe vremea aceea pe incaltaminte foarte inalta; azi cred ca mi-as rupe gatul pe astfel de incaltzari), cealalta blonda spre alb, cu suvite colorate si cu fusta si mai scurta. Iar soferul masinii era un negru. Un negru care nu vorbea bine romaneste. Ce credeti voi ca au crezut politistii aceia? Ca eu eram prietena blondei si ca blonda era prietena negrului de mai bine de jumatate de an? Sau ca eram doua studente cumintzi, care isi castigau existenta muncind cinstit sau se intretineau din bursa de merit si ca dansul era doar un coleg de facultate cu care iesisera la un suc? Ei bine nu. Nu au crezut asta. Ne-au cerut cu un dispretz voit afishat buletinele. Nu aveam niciuna. Eu nu imi luam niciodata buletinul la mine, de frica controlorilor RATB. Aveam doar carnetul de student, dar n-avea nicio valoare. Di. era euforica de la taria bauta si oricat incerca sa se abtina, rabufnea cateodata intr-un ras sanatos. Ne-au intrebat adresa apartamentului in care fusesem. Habar n-aveam. Di. chicotea. Eu muream de frica. Ma si vedeam cu catuse la maini, la politie, in vreo celula. Stiam ca prietenul lui Di. nu mai avea permis de cateva luni si ca isi conducea masina fara acte fara nicio retzinere. El era interogat la cativa metri distanta de noi, de un alt politist.
Cosmarul s-a incheiat cand baiatul cel negru i-a soptit politistului cine este el de fapt. Ne-au lasat sa urcam in masina, ne-au urat petrecere frumoasa in continuare si ne-au sfatuit sa ne luam buletinele la noi. L-au salutat cu inferioritate pe baiat si au plecat.
Ajunsa in camin, n-am mai putut adormi pana dimineata. Ma tot gandeam la ce mi s-a intamplat si ce-or fi crezut oamenii aia despre mine. Si azi ma mai intreb cum s-a inteles politzistul ca prietenul lui Di. Chiar stia engleza? Hmmm.

Multi ani dupa aceasta intamplare am incercat si eu narghileaua, la mama ei, in Turcia. Era cu arome de mere, ca si atunci si mi s-a parut delicios de buna. O puteam comanda in orice restaurant cu specific din Istambul si nu era deloc un drog. Am fumat si pentru noaptea aceea din studentie, pana mi s-a facut rau si am vomitat tot ce mancasem in ultimele doua zile.

caminista drogata

O sa sar peste niste etape din primul an din viata mea de caminista. Eram in anul 2. In camera mea mai ramasesera doar D si C. Colega V, care nu ma putea suferi, terminase facultatea si plecase din camera, spre usurarea mea. Noua colega era o d-ra la vreo 27 de ani, cu parul blond spre alb si cu multe suvite colorate, foarte colorate: roze, verzi, bleu si cateva move. Ah, ce teribilista. O pustoaica rasfatzata, plina de bani, mi-am inchipuit eu ca este. N-a fost asha. Mi-am schimbat prima impresie in scurt timp.
C si D, nu stiu cum, nu prea mai stateau prin camera. Ramasesm doar eu cu colega cea noua. Ne-am imprietenit repede. In scurt timp devenisem asha bune prietene incat am inceput se ne iubim de-a dreptul. Nu va ganditi la prostii, era o iubire platonica. Doar ne sarutam provocator pe gura. Dar doar asha, ca sa ne aratam una alteia dragostea si prietenia ce ne-o purtam. Inclinatii lesbi nu aveam niciuna. (Inca). Impartzeam tot: haine, mancare, bani, tigari. Deveniseram surori.
Umblau zvonuri prin camin ca sunt cativa studenti care se drogheaza. Ma lasau rece astfel de zvonuri, n-as fi incercat nici moarta asha ceva. Intr-o seara, insa, lui Di, "sora" mea ii vine o idee nastrusnica. Cu fatza ei nevinovata ma roaga: "Oti, hai sa ne drogam si noi". "Ce???", sar eu ca arsa. "Nici nu ma gandesc. Pleaca cu prostiile". "Hai, pls, pls, pls. Odata si atat. Nu stiu cum, prin ce mijloace, dupa nu stiu cate rugaminti m-a convins. Bineeee, fie, am zis. Hai s-o facem si pe-asta. N-o fi foc.

A doua zi Di vine la mine cu o folie de medicamente.
- Ce sunt astea?
- Droguri
- Droguri? Astea-s pastile
- Da, dar in combinatie cu alcoolul devin droguri.

Shit, imi zic, asta-i nebuna.

-Mai Di, nu pot sa iau pastile. Daca-mi fac rau?
- Oti, pls, hai sa incercam. Uite, sunt 10. Eu iau 5 tu 5. Bem niste vodca si vedem ce iese.

Am negociat cu ea. Am ramas la 3 eu si 7 ea. Le-am luat cu teama. Alcool nu beam de obicei asha ca n-am baut nici atunci. Di. a baut ceva gin tonic.

M-am intins in pat si am asteptat sa vad ce se intampla. Cred ca am adormit in scurt timp. M-am trezit dimineata mai odihnita ca niciodata. Oooo, ce somnifere bune, am gandit. Di s-a trezit si ea imediat dupa mine. Am inceput sa rad ca nebuna de drogurile ei. Mai Di, ce droguri mi-ai dat? Am dormit ca lemnu'. Tu ai simtit ceva?
Da, spune, m-am invartit un pic cu patul prin camera si am adormit. Am visat ca merg pe-o strada care se clatina cu mine ca si cum as fi mers pe-o sarma.

Asta a fost prima si ultima incercare de a ma droga. N-am avut o stare de euforie, nu am simtit ca pot schimba lumea. Am dormit insa extrem de bine, m-am trezit foarte odihnita, cu pofta nebuna de munca si am ras multa vreme de incercarea noastra esuata.

P.S. Multe prostii am facut cu aceasta Di. O sa vi le povestesc rand pe rand. Pastilele stiu cum se numeau, insa nu dau numele, ca poate mai citeste vreun pusti si-i dau idei. Oricum nu se cumpara decat cu retzeta. Lui Di. i le facuse rost cineva care se ocupa serios de treaba asta.

smotru

ajunsa in camarutza mea fara soare, mi-am descarcat toate temerile si toata sperietura mamei mele, care a zambit frumos, ca de fiecare data si m-a incurajat. a doua zi m-am infiintat plina de curaj in noua mea "casa". d. era acolo. facuse deja multa treaba si camera incepuse sa arate altfel. m-am dus la magazin sa mai cumpar cate ceva. era un magazin foarte aproape de camin, in care cand am intrat, am avut o senzatie de "deja vu". arata ca acele cooperative comuniste din copilaria mea. era dotat cu tot ce trebuia pentru o curatenie desavarsita. am cumparat, printre altele, un lighean rosu. toate erau rosii. mi-am inchipuit ca toti studentii din camin au in camera un lighean rosu si ca ar putea deveni elementul de identificare al studentilor din complexul tei. in fine, m-am reintors in camera si am inceput, alaturi de d. sa fac si eu cate ceva. exista, pentru cei care se pregatesc pentru arhitectura, o modalitate simpla de a desena perspectivele la doua puncte de fuga: se bat in planseta, cat mai aproape de lateralele acesteia, pe linia madiana, doua bolduri. acestea se folosesc pe post de opritor cand manuiesti teul pentru trasarea liniilor de fuga. aceste bolduri eu le bateam cu un ciocanel mic, cu maner de lemn. era un ciocanel la care tineam foarte mult, pentru ca era atat de dragutz, ca o jucarioara. imi amintesc ca, in disperarea mea de a curata wc-ul, l-am folosit ca sa bat piatra depusa in sute de ani in interiorul wc-ului. era o crusta groasa de calcar si alte reziduri umane depusa acolo pe care am dovedit-o cu acest ciocanel. milimetru cu militru am ciocanit pana ce wc-ul stralucea ca nou. in camera d. vopsea cu dibacie noptierele si ramele metalice ale paturilor suprapuse. era clar ca are experienta in ale vopsitului. ma gandeam deja ca la anu, cand nu voi mai fi boboaca, avand un precedent, voi putea si eu s-o fac mai bine si astfel, le voi minuna si eu, la randul meu, pe noile venite. la un moment dat... si-a facut apartia, pentru scurt timp... un gandac. era VIU. am sarit doi pasi inapoi si m-am abtinut cu greu sa nu tzip. am tras aer in piept si mi-am spus in gand c-o sa ma obisnuiesc cu timpul. doar acolo urma sa stau. trebuia sa-mi fac curaj si sa rezist, desi sunt convinsa ca mi zburlise parul in cap. incet, incet, camera a prins contur si a inceput sa fie locuibila. pentru ca o saltea noua de pat era inacceptabil de scumpa, am renuntat usor la a o mai cumpara. din nou mi-am spus in gand c-o sa ma obisnuiesc sa dorm si pe cea care era acolo. am intins cele doua paturi care le primisem peste ea, apoi inca una personala si deja devenise mai comoda. in scurt timp a devenit salteaua perfecta, pe care dormeam tun. o perdelutza, o fatza de masa, dulapurile prospat vopsite au dat camerei un aer prietenesc. niciodata pana la acea data nu fusese nevoie sa fac atat de mult curatenie. nu eram obisnuita cu astfel de activitati casnice, la mine acasa mama fiind cea care le facea si in locul meu. incepeam sa-mi aranjez lucrurile in dulapul captusit cu hartie. aveam un locshor al meu. din acel moment viata mea a inceput sa se schimbe. incepeam o noua etapa, departe de parinti, de prietenii din orasul meu. trebuia sa-mi fac noi prieteni, sa ma destanui in fatza altor fete, sa-mi impart spatiul meu de lucru si de odihna cu inca 3 fete... le-am cunoscut si pe celelalte doua: o boboaca, studenta la aceeasi facultate cu mine si o studenta in ultimul an. o sa scriu un capitol separat despre colegele mele, care mi-au devenit si prietene, si confidente, si colege si cateodata si partenere de cearta. :)
instalandu-ma in noul spatiu, ma simteam deja stapana pe viata mea. si pe buna dreptate, viata mea s-a schimbat incepand exact din acea clipa.

cazarea si camera

pentru ca nu aveam alta sansa, m-am asezat si eu la coada. in jurul meu tinerii studenti, studentii mai mari, parinti, bunici si alte rude asteptau cuminti sa primeasca un loc in celebrul camin. incercam cu disperare sa gasesc vreo figura cunoscuta. stiam din liceu ca mai erau cativa elevi care dadusera examen la constructii, insa ori nu intrasera ori optasera pentru alta varianta de cazare. eu, insa, trebuia sa stau si sa-mi obtin cu orice chip un loc intr-o camera.
nu stiu prin ce minune, sau poate ca eram mica de inaltime, incet incet, tot strecurandu-ma prin multime m-am trezit in scurt timp in fata comisiei. daaa, era o comisie formata din vreo 5-6 indivizi, dintre care unul era negru (am aflat mai tarziu ca era un profesor, destul de cunoscut, dar asta e alta poveste). acesti oameni te masurau din cap pana-n picioare, iti cereau diverse documente si-ti tot puneau intrebari: la ce facultate ai intrat,cati ani ai, unde ai terminat liceul si, cel mai important, cati km sunt pana in localitatea natala? n-am inteles asta cu km, ce conta, eram din provincie si-mi trebuia loc. am aflat ca aveau prioritate cei care stateau mai departe, era logic, nu? a trebuit sa ies, sa merg in facultate sa platesc o taxa, dar m-am reintors, de data aceasta, la o alta coada. imi intrasem in mana. pe holul ingust si intunecat, cu buletinul in mana, asteptam sa intru in camera de unde ieseau studentii cu paturile foste albastre, acum gri. cand mi-a ajuns randul, m-am trezit in fatza unei doamne care m-a intrebat cu glas gros si foarte autoritar: ai facut cererea de cazarmament? oops, aici e armata, am gandit. nu stiu de ce m-am gandit la o cazarma, poate de la cuvantul care nu-l mai auzisem niciodata si nici nu-l intalnisem prin cartile care le citeam eu. am raspuns speriata "nu!", dar nu pentru ca aveam habar despre ce ma intreaba, ci doar pentru ca nu facusem inca nicio cerere, alta decat cea de cazare. "atunci scrie aici ce vrei! si ce esti asha speriata?" am zambit fortat, pentru ca-mi venea sa plang si am luat bucatica de foaie care mi-a intins-o. ce vreau? nu stiu ce sa vreau, am gandit. foaia din mana mea m-a dumirit. am inceput sa bifez:2 paturi (imi ajung doua, am gandit), 1 perna, 1 fata de perna, 1 cearsaf de pat, unul plic, perdele, 1 covor, 1 vaza de flori. ce sa mai, am bifat tot ce era acolo, spunandu-mi ca e bine sa le am, chiar daca nu ma folosesc de toate. am intins triumfatoare cererea gandindu-ma ca am scapat de carat perne si paturi tocmai din valcea. femeia s-a uitat pe ea si a racnit, intorcandu-se spre femeile care aduceau din spatele camerei "marfa": 2 paturi. mi le-a intins in timp ce se uita la urmatorul student. "pai si restul?", am intrebat. femeia-barbat s-a enervat pe buna dreptate si a racnit din nou: "1 perna pentru domnisoara, ca n-are pe ce sa doarma" mi-a intins-o in scarba, asteptand sa plec. eu nimic. "domnisorica, imi zice,aplecandu-se peste masa de pe care sarise de multa vreme "smaltul", fetze de masa si perdele nu mai avem. covor s-a luat deja unul pentru camera ta. cheia de la camera o gasesti la colege. hai, fugi de-aici ca am treaba!"
am plecat resemnata, nu inainte de a multumi. m-am gandit ca oricum lenjeria aia nu putea fi curata si perdele pot sa-mi aduc si eu de acasa dac-o fi nevoie. m-am pus in fata liftului si am apasat pe buton. m-am dumirit in scurt timp ca nu merge. am luat-o pe scari, scari care mi-au facut scarba si rau in acelasi timp. la etajul unu un geam era spart. vopseaua de pe pereti probabil era de la constrcutia caminului aceeasi. becurile lipseau. pana la etajul 3 insa am avut timp sa intru in atmosfera. ce putea fi mai rau de atat, m-am imbarbatat eu.
am intrat cu frica in camera. soc total. erau doua camere dispuse una langa alta de-a lungul unui holulet micut, intunecos si el, in mijlocul caruia tronau doua chiuvete negre si crapate. o oglinda era sparta, una nu mai era deloc. in stanga era wc-ul, iar in dreapta dusul. am intrat in camera, sperand sa fie ok. ok a fost de fapt knockout. de o parte si de alta a camerei erau 4 paturi metalice, 2 cate 2 suprapuse. mai vazusem asha paturi cand fusesem internata in spital la 14 ani pentru o operatie. dar alea erau paturi de spital. mi se parea nedrept sa dorm in asha pat. in fata geamului erau 2 mese si un singur scaun care nu mai avea spatar. pe jos era limoleum, jupuit la intrare, de culoare fosta-verde. niste dulapuri incastrate, 5 la numar, murdare si fara manere. ce m-a socat insa cel mai tare, erau cadavrele de gandaci. aveam oroare de gandaci, fugeam de fiecare data cand ii vedeam. acum imi sunt dragi :D. macar sunt morti, am gandit. sigur au facut dezinsectie. inca eram optimista. o fata dragutza m-a intampinat:
- buna, eu sunt d.
- buna, o., imi pare bine
- esti anul I?
- da
- se vede. ha ha ha. hai, curaj. boboacele stau deasupra. eu mi-am ales patul de sus, mie imi place sus, dar colegei mele nu-i place. asha ca vei sta tot sus. asta e.
- da, nu-i nicio problema. nu am rau de inaltime. asha sunt toate camerele?
- ha ha ha. da, asha sunt toate. asta arata bine. oricum trebuie s-o zugravim, sa vopsim paturile si noptierele, sa spalam pe jos, sa punem perdele. covor am luat eu de jos, dar trebuie sa-l ducem la curatorie. poate poti aduce si tu ceva, un televizor, ceva, orice. trebuie sa mai facem rost de niste scaune si sa cumparam becuri. chei se fac la coltul strazii, dar nu e urgenta. urgent trebuie sa ne apucam de curatenie. ai unde dormi in seara asta?
- da, da, am, sigur. si gandul meu m-a dus imediat la camera cu mucigai de unde venisem. ma intorc acolo, eu nu stau aici, mi-am spus. bine, d., o sa vin maine cu mama mea sa facem curatenie. sa-mi spui ce trebuie sa cumpar. m-am asezat pe unul din paturi, in care abia se vedea o saltea veche de cand lumea, albastra, uzata si plina de suisuri si coborasuri.
Mi-a facut o lista scurta: lighean, detergenti, detartrant pt wc si chiuvete, vopsea lavabila, matura, faras, mop, lavete, manusi de plastic, hartie de imbracat rafturile dulapului,bronz pentru paturi si noptiere, otrava de gandaci, becuri. In mintea mea am adaugat pe lista paturi, perna, lenjerie de pat, vase,o saltea de pat,umerase, tacamuri, mai multa otrava de gandaci ... si un pistol sa ma impusc.
Am iesit cu lacrimi in ochi, jurand ca nu ma mai intorc acolo...

inainte de cazare

stateam de ceva vreme prin bucuresti. imediat dupa ce am terminat cu bac-ul, m-am mutat in bucuresti impreuna cu mama mea ca sa pot sa merg la meditatiile de desen zilnic. stateam undeva pe la foisor, in casa unui fost profesor de sculptura. eu cu mama mea stateam intr-o camera intunecoasa, care mirosea ingrozitor a mucegai. nu ne puteam permite sa stam in alta parte. acolo nu plateam nimic, trebuia doar sa-i facem de mancare d-lui in varsta care ne gazduia.
in toamna am picat examenul la arhitectura. toate visele mele s-au spulberat odata cu aflarea rezultatele. urma sa ma intorc de unde venisem. parintii mei nu m-ar mai fi putut tine inca 1 an la medidatii in bucuresti. pe deasupra nu aveam nici unde sta. la mosul la care stateam achizitionasem un microb ceva, pentru ca tuseam non-stop, faceam febra si aveam plamanii varza. luam antibiotice inutil. nu ma vindecam, pentru ca in camera unde dormeam nu patrundea niciodata soarele.
asha debusolata cum eram m-am inscis la constructii. concurenta a fost mare, 10 pe loc, dar toti cei 10 eram picati de pe la alte facultati. deci toti eram niste verze. :))
am intrat cu brio. nu-mi venea sa cred. orizonturile mi se deschisesera din nou. aveam garantia ca voi primi un loc in camin. sa pot sa raman in bucuresti era salvarea mea.

in ziua cu pricina, m-am trezit normal, pe la 8.30. nu ma grabeam sa ajung sa-mi iau loc in camera, pentru ca nu-mi inchipuiam ce-o sa fie. am ajuns ca o floare in tei pe la 11. stiti desenele alea animate cu un caine caruia ii sar ochii pe masa rostogolindu-se? asha mi-au sarit si mie cand am vazut puhooooiiiii de lume: boboci speriati, parinti disperati, studenti din ani mai mari relaxati, gramezi de bagaje, chistoace de tigari aruncate peste tot, sticle goale pe langa gard, multa mizerie si galagie. multa, multa galagie. am remarcat niste baieti mai pletosi, niste fetiscane fumand tacticoase si strident machiate, niste parinti care asteptau cuminti rezolvarea problemei, o femeie cu basma pe cap, grupuri - grupusoare de baieti si fete, probabil mai mari si unii care tot carau niste papornite dintr-o parte in alta. am mai remarcat si niste catei, vreo 7-8, care se tot plimbau de la o persoana la alta, dand din coada. pe la ferestrele fare perdele, cu tamplarie mai veche decat istoria, se mai vedea cate un student stergand de zor geamurile cu ziare. niste baieti carau un frigider Fram (nu vazusem niciodata asha ceva), un altul o antena de camera, iar altul le facea loc printre multime. o fatea ducea un lighean rosu intr-o mana, iar in cealalta o geanta uriasa prin care se desluseau siluetele unor borcane.

si in tot acest haos nimerisem eu...
o stare de neliniste m-a cuprins. m-am intrebat deznadajnduita: eu ce fac acum? nici nu-mi inchipuiam eu ca era doar inceputul...

caminista

inspirata de innuenda, prietena noastra de pe blog, m-am hotarat sa incep sa va povestesc desprea viata mea din camin. inainte de asta trebuie sa va fac o marturisire: sunt din ramnicu valcea si am venit in bucuresti acum 10 ani ca sa dau la facultate si sa ma realizez financiar. ce am reusit si ce nu, o sa vedem pe parcurs. sunt convinsa ca intamplarile care vi le voi povesti le-ati trait o parte din ele si voi, cei care ati venit din provincie la facultate in bucuresti. as vrea sa-mi trimiteti si voi povestirile voastre din minunata viata de student caminist.