Potecile împietrite
Potecile împietrite
Negrăitele șoapte
Nesimțitele atingeri
Neauzitul murmur al mării guralive
Nevăzutele apusuri ireal oglindite
Toate acestea le simt negreșit
În trupul sub pleoapele tale strivit
Vezi ochii mei, sunt neobosiți
Privind printre gene vise nespuse
Iar buzele mele cu ruj rezistent
Cerșesc către tine sărutul magnetic
Palmele tremură fiori împânziți
De-atingeri fugare și de versul hipnotic
E trist ca avem atâtea opreliști
O clipă de-amor ne e interzisă
Dar nu vrem o clipă, ci vrem nemurirea
În șoapta secretă ce ne cuprinsă
Nu vrem să vorbim, nu vrem să fugim
Într-un ultim regret vrem să iubim
Ți-am pus pe buze gustul meu
În imediată clipă după cireșe amare
Te-am invitat în spațiul meu
Unde încă miroase a lavanda și-a cicoare
Și pielea încă-i udă cu rouă după ploaie
Clipesc…când vii parcă nu mai zăresc
De-atâta soare
Tu vino doar diseară
Pe buze voi avea gust de cireașă amară
Vom înflori copaci după sărut
Iluzii
Emoții
Cuvinte frumoase
Promisiuni
Și vise
Dar toate întoarse,
Ori mincinoase
O zi de lumină, apoi întuneric
Un jurământ
Mult prea generic
Palmele tale pe obrajii mei
Senzația asta îmi dă iar fiori
Primul sărut
A fost prea puțin, dar apoi mult prea mult
Iluzii
Emoții
Ce-ar fi putut începe
S-a terminat mult prea curând
Mie îmi plac cerurile roz
Atunci când a magnolii proaspete miros
Când se umplu de cocori și de berze
Îmi plac cerurile când se transformă în miresme
Și îmi plac cerurile ce devin violet
Între apusurile ce se sting încet
Când din lumină se transformă-n întuneric
Îmi plac cerurile c-un univers simetric
Da, îmi plac cerurile perfecte de vară
Când se transformă într-o adiere banală
Când culorile lor se întrepătrund
O, da, îmi plac cerurile ce când plouă, ne râd!