joi, 23 august 2018

Să crezi în fluturi

 

 Să crezi în fluturi, iubito
Să zbori precum ei
Să-ți pui aripi colorate 
Să-ți urmezi propriile idei 
Să renaști din cocon 
Ca dintr-o nouă suflare 
Și să știi că răspunsul primit 
Este bumerangul unei fapte bune, 
Nu doar firescul la o întrebare 

Să crezi în fluturii ce i-am admirat împreună
Eu din pământ, 
Tu de pe lună
Să-ți dai viața pentru a ta năzuință
Asta e-a fluturilor sfântă credință 

Fii precum fluturele purtat de lumină
Căci el strălucește doar în zi senină
Când plouă și tună el tace timid 
Fii precum el, un suflet plăpând 

Când el obosește 
Își caută petale moi 
Și poposește 
El știe unde-i e locul 
Acolo-i stă norocul 

Să crezi în fluturi, iubito, îți spun 
Căci ei renasc în fiecare vară
Au învățat să zboare 
Şi știu să înflorească 
Deodată cu a lor mirositoare floare 

miercuri, 1 august 2018

Îţi voi scrie



Niciodată nu voi putea uita
Felul în care m-ai făcut să (mă) simt
Nu-ți voi uita privirea
Nu-ți voi uita grija
Nu-ți voi uita iubirea
Apoi nu-ți voi uita plecarea
Nu-ți voi uita tăcerea
Nu voi uita durerea

cu care m-ai lăsat...

De aceea-ți scriu
Și-ți voi mai scrie
Până-ți vei cere-n vis iertare
Că ai plecat

Atunci mă voi ierta și eu

Până la acel moment însă
Voi continua sa-ți scriu!

duminică, 29 iulie 2018

Poem de iubire nesfârșit



A fost odată, ca-n povești a fost
O fată tristă și un băiat frumos 
Cu ochii lor căprui plini de lumină
S-au sărutat în parc, sub lună plină

Și s-au ținut de mână, ca doi îndrăgostiți 
Căci ei visau frumos și erau îndrăgiți 
Și peste tot pe unde ei umblau
Oamenii toți ori îi invidiau, ori simplu, le zâmbeau 

Așa i-ai cunoscut, frumoși și plini de viață
Cu mulți copii în jur, cu zâmbete pe față
Plini de căldură în suflet și veșnic săritori 
Glumind, dansând în ploaie și foarte iubitori

Așa s-au și iubit, în glumă și-n răbdare 
Unde puneau ei mâna, le răsărea o floare
În orice gând și faptă ei doi se completau
Și cel mai banal lucru, neîncetat se iubeau

Așa a fost atunci, povestea s-a schimbat
Ea a rămas iar tristă, iar el s-a-ndepărtat
În zi de fericire, când casă și-au găsit
Iubiții din poem fatal s-au despărțit 

Și mulți le-au plâns povestea și mulți s-au întristat 
Mulți au vrut să ucidă ce în ei a înviat 
Cu el deodată și lumea comună le-a murit
Dar a lor poveste rămâne, poate de ne-nțeles
un poem de iubire nesfârșit!

joi, 19 iulie 2018

Flori de suflet


 
Privesc cum îți cresc flori
Din piept
Din lacrimile mele au încolțit 

Iubirea mea
Ți-a limpezit sufletul
Și te-a dăruit cerului
Curat 

Cerul plouă și azi
Ca-n fiecare zi de când ai plecat
Îmi spală rațiunea
Creându-i libertatea
De-a înțelege

Nicicând nu te-am iubit mai mult

joi, 12 iulie 2018

Așa cum erai tu



Te-am visat, dansam împreună
Ca atunci când trăiai și visam 
Te-am visat, mă ţineai strâns de mână
Ca atunci când strigând îmi spuneai 
“Te iubesc!”

Te-am visat fericit, prea-iubite 
Sărutându-mi degetele de la picioare 
Gâdilându-mă-n tălpi cu genele 
Tresărind, tremurând, jubilând...

Te-am visat, așa cum erai când eram împreună:
Strălucitor, năucitor, stăruitor și posesiv 
Dar prea timid, prea iubitor, prea răbdător 
Iubitule, tu încă ești aici și încă te visez 
Așa cum erai tu...


duminică, 8 iulie 2018

Nestemat

 
Încă mai dorm pe noptieră
Cerceii de la tine
și ceasul auriu a-ncremenit la ora 7.05
Brățara, lanțul și inelul
Și ele dorm tot nemișcate
De luni de zile
De când tu ai plecat la ora șapte

Mi-e casa plină de cadouri
Și toate vorbesc despre tine
Și parcă și ursul cel de pluș mă-ntreabă
“În seara aceasta vine?”

Nu, nu mai vine, îi răspund
Și-l strâng pe el în brațe
Și-adorm tot peste el plângând
Și dorm tot pan’ la șapte

Aurul tot ce mi l-ai dăruit
Cu sufletul tău mare
M-a tot împodobit
Și-acum, de când tu ai plecat
Te port la mine-n suflet
Ca pe un nestemat

duminică, 1 iulie 2018

Aş vrea



Aş vrea să mă auzi
Vorbindu-ți 
Așa cum îți vorbeam când te iubeam 
Cu șoapte aruncate peste tine 
Cu fericirea ta pornind spontan 

Aş vrea să mă asculți 
Cântându-ți 
Așa cum îți cântam când mă iubeai 
Cu versuri deșucheate, alandala 
Când tu le ascultai și doar simțeai 

Aş vrea să mai dansăm iar în zăpadă
Și-n palme să îmi sufli ușor căldura ta 
Să ne-alergăm cu fulgii care 
Căzând îmi povesteau despre 
Iubirea ta 

Și când aş fi bolnavă, din nou aş vrea să-mi fii 
Și ajutor, și sprijin, și vorba dulce care 
Scădea temperatura 
Dintr-o simplă suflare 

Aş vrea să știi un lucru, că am fost fericită
Şi tot ce pentru mine ai făcut 
100 vieți de-ar trece 
Nu poate de nimic să fie înlocuit 
Și știu că-i imposibil să nu mă fi iubit 






joi, 28 iunie 2018

Operațiunea “salvați cercelul de aur!”



De ce unele femei care-și cumpără zeci de perechi de cercei nu poarta decât o pereche și aia ocazional? Iată de ce! 

Conduceam pe o stradă puțin aglomerată. Conduceam liniștita, mirată de liniștea din trafic. Nimeni nu claxona, nimeni nu injura, nimeni nu avea manelele date la maximum. La radio se auzea o melodie plictisitoare, cu 3 versuri repetitive.

Într-un moment de neatenție şi de suprapunere nefastă a planetelor, ridic brusc mâna și îmi agăţ un cercel cu mâneca. Rămâne o enigmă modul în care a ajuns cercelul să se agaţe de textil dar, trăgând neintenționat mâna, mi-am smuls cercelul din ureche. L-am înjurat pe șoferul din faţa mea, pe Iliescu, pe Dragnea şi am blestemat dispariţia dinozaurilor din cauza durerii și mi-am pipăit urechea. Sângera!!!!!!! Șurubelul cercelului rămăsese lipit în spatelele urechii, iar cercelul zburase miraculos sub pedala de accelerație. Fix în acel moment a sunat telefonul. Din lipsa mea de inspirație de moment, am băgat șurubul în gura și mi-am eliberat mâna dreapta pentru a răspunde la telefon. În secunda următoare un bou-universal mi-a tăiat faţa și am frânat brusc. Și am înghițit șurubul. 😳

Mi-am dat ochii peste cap, am simțit obrajii arzând în flăcări, am tușit, am țipat, m-am speriat. Șurubul s-a dus...Pai de asta nu port eu cercei...cum mama maică-sii să-ți înghiți cercelul care cu 3 secunde în urma era bine prins în ureche????? Am tras pe dreapta, am vrut sa sun la 112, dar mi-am dat seama ca este imposibil să explic asemenea accident și in plus nu aveam nimic. Eram vie! Doar puțin iritată, speriata și oarecum surprinsă...

Google, D-zeul științei si al tuturor întrebărilor firești si nefirești m-a liniștit și m-a trimis la culcare, asigurându-mă că cercelul meu se va reîncarna într-un kkt. Peste un timp...

Și a venit acel timp. Firește că mi-am propus sa nu zgârmăn în rahat, știam de la mama de când eram mică ca rahatul trebuie să moară liniștit, nezdruncinat, să-l lași să asigure circuitul materiei în ecosistem. Dar ăla cu coarne de pe umărul stâng mă pusă să întorc privirea în wc după ce mă ridicai. Și-l văzui pe șurub, gălbior și lucitor ca o nestemată, la suprafața kkt-ului, parcă cerșind milă să nu-l las să se înece. 
- S-o crezi tu că bag eu mâna după tine, spurcatule! îi spun surubului în gând.
El nu și nu, parcă implorându-mă: știu că mă vrei, știu că mă vrei, scoate-mă din rahat!
Eu o țineam pe a mea: nu pot, nu pot, nu te vreau! 
Apoi peste câteva secunde: dar nici la canal nu te dau! 

Gândesc, gândesc, gândesc, într-o greață fabuloasă cum să fac să bag mâna acolo, în iadul cerceilor de aur. Parcă aveam niște mănuși chirurgicale prin casă. Ies din baie să le caut. Caut! Caut! Caut!  Îl aud brusc pe unul dintre copii cum se ridica să meargă la baie. Fug după el și mă pun în fața ușii, baricadând-o. Copilul se uita uimit la mine când eu îi poruncesc disperata: du-te la baia de sus! Pleacă, ridicând din umeri. 

Bun, nu mai gândesc, ca oricum nu ajuta la nimic, reintru în baie și îmi fac curaj să bag mâna. Nuuuu, nu pot, nu pot și icnesc într-o tentativă de vomă.
Cercelul și el: Ba poți, Ba poți! 
Eu: nuuuuu și gândul meu era atât de urlat  încât și faianța mov parca s-a cutremurat puțin. Și a urmat operațiunea “salvați cercelul de la înec”. Mda, am băgat mâna și l-am scos triumfătoare. Și l-am aruncat în chiuveta sa-l spăl. 

Și el s-a dus pe-o găurica și ... s-a dus. În chinuri groaznice s-a dus...

Și din aceasta pățanie nu am putut extrage decât o pilda filosofica, ca deh, sunt și eu un mic Osho în devenire...

Când ai aur în tine (la propriu), după ce-l dai la iveală, adică după ce-l ejectezi în materiile fecale, măcar nu mai zgândări în kkt, ca nu faci decât sa-ți murdărești degețelele. În plus extragi un aur murdar. 
Asta se întâmpla când te mănâncă în capătul căii transcendentale prin care îți eliberezi energiile negative, adică în ...

luni, 25 iunie 2018

De ziua ta




Azi ai implinit 38 de ani de cand te-ai nascut si 3 luni de cand ai murit. Am cautat versuri ratacite despre tine, nefinalizate. Eram sigura ca voi gasi. Magia iubirii noastre probabil va ramane nescrisa si nedescrisa. Va umbla ca o nebuna desculta prin sufletele noastre, prin vietile viitoare, prin tot universul si prin toata energia lui nesfarsita pana se va reincarna intr-o noua iubire, pana va prinde din nou viata si te vei naste din nou. Nu te uita cat de greu ne este aici, cauta sa-ti fie tie usor acolo. Mergi spre lumina, suflet drag, azi, de ziua ta! 

nimeni nu mi-a luat mainile
sa mi le mangaie
asa cum ai facut-o tu
si nimeni nu mi-a sorbit lacrimile
atat de insetat de mine precum erai tu
nimeni nu m-a strans atat de tare in brate
si nimeni nu m-a impresurat
cu atata dragoste in zorii zilei...


duminică, 10 iunie 2018

Contratimp


Nu mă-ntreba de te iubesc,
făptură vorbitoare,
doar lasă-mă să îți privesc
figura sclipitoare!
         Nu te întreb, pentru că știu
         răspunsul dinainte
         că este da ori că e nu
         privirea ta nu minte!
Ți-am spus de-atatea ori:
să-ți vezi de al tău drum
dar visu-ți încă-mi dă fiori
și te rechem acum
         Să stau acum? Ori să revin?
         Nu mă ascultă trupul.
         Așa că lasă-mă să-ți ţin
         în mintea mea doar chipul!
Te vreau acum, te voi sorbi
încet, ca pe-o otravă
și știu că încet voi muri
dulce și lent pe-o targă
        Mai bine pleacă, căci nu vreau
        să-ți bag în corp veninul,
        amorul meu nu vreau să-l dau
        la schimb egal cu chinul!
Așa si-au glăsuit tăcuţi
el a trecut pe lângă ea, ea s-a dat la o parte
pare c-au trecut vieți de atunci
timpul încă-i desparte...