Doi nebuni

 

Doi nebuni,

Un el și-o ea

O poveste

Și o stea

Desculți ei

Pe o cărare

Luminată doar de soare

Ziua merg,

Noaptea odihnă

Seara-și cânta ode-n tihnă

Doi nebuni

Și o iubire

Cât la alții într-un an,

La ei o sută și-o mie

Prea intens,

prea concentrat

Prea frumos,

prea colorat

Un el și-o ea

o poveste

Nevorbită și nescrisă

Prea de necrezut

Lumii încă-i este...

Mi-e gândul la tine

Mi-e gândul la tine, iubite
Ca vântul ce-ți geme-n morminte
E greu, întristat, lovit, răvășit
Ca gerul ce intră-n pământ împietrit

Mi-e dor și mi-e sete de vorbe cu tine
Mă agăț de-amintiri
De seri cu povești și alinturi
De lucruri rămase atât de străine

Mi-e gândul la tine și vreau sa te-ntorci
Măcar hologramă de-ai fi
Știu că ai vrea și știu că nu poți
Când vei veni, te voi ști...

Amintirea ta devine
din ce în ce mai prețioasă...❤️

Cele mai frumoase povesti

Cele mai frumoase povesti
sunt cele în care credem.
Cele mai credibile povesti
sunt cele în care ne regăsim.
Poveștile care trec de granițele rațiunii
sunt cele pe care le-am trăit din suflet.

Fă-ți suferința artă

Să-ți pictezi suferința pe piele
Cu lacrimi, cu emoții
Și cu praf de stele

Să nu pară durere
Și să nu pară rană
Să nu pară o luptă
Din care ai ieșit lovită,
Nimicită...

Să nu pară povară
Să pară o pictură
Nu-ți face suferința
Pe trupul tău o dramă

Pictează-ți-o pe piele
Să pară o poveste
Să pară drumuri arse
Dintr-o hartă
Fă-ti suferința artă!

#colectiv

Te-am iubit mult

Ți-am băut lacrimile
Ți le-am simțit ca pe otravă
Pe buzele mele
Căci știam că-ți ascund slăbiciunea
Și suferința

Am zâmbit zâmbetului tău
Căci simțeam că dincolo de el
Stă ascunsă toată speranța ta în mine

Ți-am trăit fericirea
Cu tot sufletul am trăit-o
Căci îmi mărturisea
Că-ți găsiseși liniștea și înțelegerea

Nu îmi e frică de demoniș
Nu mă sperie fantomele vii
Ce-ți sorb amintirea

Voi lupta pana la capătul universului
Pentru tine

Hotarele dintre lumi
Nu sunt de netrecut

Te-am iubit mult ...

Ba tu!

Mă-ntreabă lumea cum de te-am iubit

 

Mă-ntreabă lumea 

de ce te-am iubit?

Răspunsul e banal:

Pentru ca m-ai uimit

Și ca m-ai cucerit

Prin grijă și tandrețe,

Prin vorbe bune,

Prin implicare și prin pasiune,

Prin gesturi simple,

Prin eforturi multiple

Lipsite uneori

de rațiune...

Cu sufletul, cu mintea, cu trupul,

Cu ochii, pielea, cu creierul, cu gura

Cu totul te-am iubit

Căci inima-mi sălta

Când te vedeam

Atât de fericit

Cu îngerii din mine,

Cu Dumnezeul meu

Cu universul veșnic

Cu toate te-am iubit!

Mă-ntreabă lumea cum de te-am iubit...

Îți spun acum,

căci nu ți-am spus la timp:

Și de m-ai fi rănit

Așa cum crede ea,

La fel de mult, iubite,

Eu tot te-as fi iubit...

Aici

Nu ești aici

Fizic, 

cu trupul tău lucrat la bazin

Zâmbind

Cu dinții tăi albi, perfecți 

Clipind

Cu ochii tăi tânjind după frumusețe

Nu ești aici 

Cu palmele tale 

Născătoare de fiori pe piele 

Cu pieptul tău 

Protector 

Nesătul de îmbrățișări 

Nu ești aici

Fizic 

Dar ești metafizic 

În curcubeul ce se naște

Când te caut înspre cer 

când la radio începe,

Exact atunci când mi-e dor să te aud,

melodia ce mi-o fredonai la ureche...

În zâmbetele oamenilor din jurul meu

Care doar printr-un gest

Îmi restartează starea 

Ești aici 

Te simt în permanență în preajma mea 

Și în minunile ce le trăiesc zilnic

Îți sunt recunoscătoare

Ca m-ai învățat 

Să-ți iubesc

spiritul...

Să crezi în fluturi

 

 Să crezi în fluturi, iubito

Să zbori precum ei

Să-ți pui aripi colorate 

Să-ți urmezi propriile idei 

Să renaști din cocon 

Ca dintr-o nouă suflare 

Și să știi că răspunsul primit 

Este bumerangul unei fapte bune, 

Nu doar firescul la o întrebare 

Să crezi în fluturii ce i-am admirat împreună

Eu din pământ, 

Tu de pe lună

Să-ți dai viața pentru a ta năzuință

Asta e-a fluturilor sfântă credință 

Fii precum fluturele purtat de lumină

Căci el strălucește doar în zi senină

Când plouă și tună el tace timid 

Fii precum el, un suflet plăpând 

Când el obosește 

Își caută petale moi 

Și poposește 

El știe unde-i e locul 

Acolo-i stă norocul 

Să crezi în fluturi, iubito, îți spun 

Căci ei renasc în fiecare vară

Au învățat să zboare 

Şi știu să înflorească 

Deodată cu a lor mirositoare floare 

Îţi voi scrie

Niciodată nu voi putea uita
Felul în care m-ai făcut să (mă) simt
Nu-ți voi uita privirea
Nu-ți voi uita grija
Nu-ți voi uita iubirea
Apoi nu-ți voi uita plecarea
Nu-ți voi uita tăcerea
Nu voi uita durerea
cu care m-ai lăsat...

De aceea-ți scriu
Și-ți voi mai scrie
Până-ți vei cere-n vis iertare
Că ai plecat

Atunci mă voi ierta și eu

Până la acel moment însă
Voi continua sa-ți scriu!

Poem de iubire nesfârșit

A fost odată, ca-n povești a fost
O fată tristă și un băiat frumos 
Cu ochii lor căprui plini de lumină
S-au sărutat în parc, sub lună plină

Și s-au ținut de mână, ca doi îndrăgostiți 
Căci ei visau frumos și erau îndrăgiți 
Și peste tot pe unde ei umblau
Oamenii toți ori îi invidiau, ori simplu, le zâmbeau 

Așa i-ai cunoscut, frumoși și plini de viață
Cu mulți copii în jur, cu zâmbete pe față
Plini de căldură în suflet și veșnic săritori 
Glumind, dansând în ploaie și foarte iubitori

Așa s-au și iubit, în glumă și-n răbdare 
Unde puneau ei mâna, le răsărea o floare
În orice gând și faptă ei doi se completau
Și cel mai banal lucru, neîncetat se iubeau

Așa a fost atunci, povestea s-a schimbat
Ea a rămas iar tristă, iar el s-a-ndepărtat
În zi de fericire, când casă și-au găsit
Iubiții din poem fatal s-au despărțit 

Și mulți le-au plâns povestea și mulți s-au întristat 
Mulți au vrut să ucidă ce în ei a înviat 
Cu el deodată și lumea comună le-a murit
Dar a lor poveste rămâne, poate de ne-nțeles
un poem de iubire nesfârșit!