Pe oamenii mari ii vezi de mici. Au acea strălucire specială in ochi, au acel zâmbet care te scoate din orice stare proasta. Au o bunătate ireala, nepământeana. Si sunt frumoși. Au o frumusețe incredibila, de care nu te mai saturi.
Pe oamenii mari ii vezi de mici. Ambițioși si înverșunați precum Sisif, ei nu se poticnesc niciodată, nu-i vezi in dificultate niciodată, au o veselie molipsitoare si cand le este greu.
Ai întâlnit un om mare pe care L-ai cunoscut chiar din copilărie. Au trecut 20-30 de ani. Nu-i asa ca nu mai știi? El știe! Știe exact locul in care v-ați cunoscut, cum o cheamă pe mama ta, cati frați ai si faptul ca-ti plăceau amandinele si filmul de la matinal de la Flacăra. Porniți discuții banale, gen: cati copii ai, unde lucrezi. Zâmbește tot timpul. Bunătatea aceea radianta de cand era mic o are si acum. Iti pune palma pe umăr si te întreaba: dar cu ce te ocupi in rest? Ce pasiuni ai? Aceasta nu este o întrebare cu răspuns rapid. Cine mai are timp de pasiuni? Viața e dura!
Nu te fastaci! El știe. Știe ca n-ai timp sa traiesti pentru tine. Iti șoptește: iubește, prietene. Viața e minunata! Si te îmbrățișeaza cum n-a mai facut-o nimeni de mult. Apoi pleacă vesel, lasandu-te cu gândurile tale la viața grea pe care o duci. Si nici măcar nu ti-a spus cu ce se ocupa el.
In drum spre casa realizezi cât esti de nefericit, cât esti de mic si de neputincios.
Cand te-ai întâlnit ultima oară cu un om mare? Cauta-l! Iți va spune un mic secret despre fericire.
