Capriciu

 

Ploaia de azi nu a mai căzut
Au anunțat-o la “vremea” pe iPhone
A zis Busu de ea la TV
A venit chiar și un ro-alert cu ploaia ce trebuia să vină

Dar ea n-a mai ajuns pe pământ
A dogorit soarele toată ziua
Praful s-a ridicat în slăvi
Iar noi astmaticii l-am simțit până la ultima celulă

Unele plante se încovoiaseră muribunde de dorul ei
Iar gâzele se agitau bezmetice printre crăpăturile solului uscat

Toți așteptam ploaia apocaliptică
Pe unii să ne salveze, pe alții să ne înece
Dar ea nu a mai vrut să cadă
Ea s-a ridicat
Și s-a transformat
Intr-un curcubeu spectaculos,
Așa cum a vrut și cum a ales ea

Unii am rămas însetați
Dar alții înmărmuriți de frumusețe

Dacă trec

 

Și dacă trec diseară,

vreau să-mi păstrezi parfumul!

Nu vorba, nu privirea

Nu mângâierea

Și nici măcar tăcerea

Nu gustul meu același

Cu ultima picătură de vin băută împreună

Și nici acea căpșună

Stoarsă și sorbita pe și de pe gură 

 

Privește-mă cum trag cu poftă din țigară!

Vezi cum se duce fumul?

Așa vreau să-mi păstrezi,

De voi trece diseară,

în suflet

doar parfumul!

Ochii tăi

 

Îmi amintesc de ochii tăi

Pășeau atent, alături de picioare

Pe urmele tălpilor mele goale

Pe nisip 

 

Știu ca sorbeau povestea croită printre scoici

De trupul meu gol

Simțeam în omoplați fierbințeala din focalizarea lor pe mine 

 

Deseori mi se face dor de-a fi admirată

Și-așa încep să-mi amintesc 

 

Îmi amintesc de ochii tăi turcoaz

Mi-au spus multe povești

În timp ce tu doar mă priveai

Pentru ca eu îi țintuiam

Și le sugeam ca un vampir

Toate imaginile strânse în spatele pleoapelor 

 

Ochii tăi merită acest poem

Mi-e dor de admirația de care erau capabili

Magazinul de vise

 

- Bună ziua, am auzit ca vindeți vise. Ce fel vise aveți?

- Avem de toate, orice gen. Romantice, de groază, comerciale, sociale, chiar și erotice.

- Am o problemă, domnule vânzător. Nu pot visa.

- Nicio problemă, vom rezolva. Să-ncepem cu ceva ușor, un vis de dor. Credeți ca v-ar plăcea?

- Oh, ar fi frumos, dar mie nu îmi este dor de nimeni. Sunt singur de ceva vreme pe aici, nu am prieteni, nici amici, nici rude, nici iubite, nici amante.

- Colegi?

- Nici!

- Atunci…un vis înălțător doriți?

- Spiritual?

- Puțin…V-ar aranja?

- Nu e din sfera mea!

- Dar amintiri aveți? De prin copilărie, din liceu?

- Nu este genul meu…

- Doriți un vis de groază, un coșmar?

- Ar fi puțin bizar!

- Un vis de dragoste? Nu vreți să fiți îndrăgostit?

- Oh, da, la asta chiar nu m-am gândit.

- Atunci acesta este visul, poftiți. Diseară la culcare plantați această floare intr-un vas ceramic. O udați puțin și vă culcați. Și veți avea un vis ca un roman de dragoste. Nu ezitați! Se spune ca oricine îngrijește o floare cu apă și candoare, poate să viseze.

- Asta e o poveste!

A doua zi sosește din nou la magazin omul fără de vise.

- Să știți ca n-am visat, iar Floarea s-a uscat.

- Sunt puțin derutat. Sa încercăm alt vis. Să încercăm de pildă, un vis mai amuzant. Luați acest borcan în care este închis un licurici. Diseară îi dați drumul, iar se va schimba în măscărici. Se spune ca oricine eliberează un licurici, poate visa și se va amuza.

In zori sosește omul fără vise supărat.

- Iar n-am visat. Iar licuriciul n-a zburat și nici n-a luminat. Și evident, n-a fost nimic mai dezolant…

Stă vânzătorul și gândește: omul acesta clar mă păcălește. În 30 de ani de când vând vise nimeni niciodată nu s-a trezit fără să fi visat un vis din magazinul meu de vise cumpărat.

- Drag om fără de vise, vă rog eu insistent să încercăm din nou, poate de data aceasta vei putea să visezi. Nu ai nimic să pierzi. Ai în acest borcan o inimă, este una mare. Udați-o ca pe o floare apoi eliberați-o ca pe un licurici și lăsați-o să zboare. Ea își va căuta căușul potrivit, iar când îl va găsi, iubire de va fi acolo, negreșit veți visa. Asta-i menirea sa.

După o vreme omul fără de vise a revenit la magazin.

- Am înțeles ca cei ce au inimile închise nu pot avea nici vise. Am căutat să umplu golul din mine cu inima, iar inimii să îi dau libertate. Aveai dreptate. De-atunci eu pot visa.

O iarnă

 

O iarnă-aș vreau să mai petrec cu tine
O iarnă aprigă ca-n filme
O iarnă cu nămeți și cu viscol năprasnic
Pe lângă soba scârțâind a lemne și aburi dintr-un ceainic 

Și-apoi tu poți să pleci...
Când soarele învie toți ghioceii reci
Când frunzele vorbesc prin mugurii gălbui
Și cerul se tot scaldă în răsărituri vii

Oh, du-te mai departe să nu aud de tine
Vreau vara ce urmează să o petrec mai bine
Cu amintiri de tine, cu vorbe înghețate
Din ultima mea iarnă cu șoapte dezbrăcate  

Visez la libertatea de-a nu sta lângă tine

Țurțuri si sloiuri reci mi-au fost cumva destule

Încă o iarnă grea să-ți mai ascult insulta

Apoi, din primăvară, nu-mi voi mai reprima durerea și revolta

Pamflet amoros (intergalactic)

 

Iubitul meu din altă galaxie,

Știi că noi doi stăm pe-aceeași farfurie?

(Zburătoare)

Și ca ne încălzim cumva

Cam din același soare?

Știai ca a mea karma

Și cu al tău destin

S-au întâlnit pe terra

Dar au intrat în declin?

Ca energia mea cu energia ta

Cumva s-au întâlnit

Dar undeva departe,

Aproape -n infinit?

Tu știi c-al meu cuvânt și-al tău cuvânt

Online s-au pogorât

Într-un canal (transcendental)?

Ca-Amorul nostru (virtual)

Pe acest pământ

În asta viața

Nu poate fi nicicând real?

Pentru ca noi,

Deși conviețuim pe-aceeași farfurie (zburătoare)

Trăim independent în altă galaxie (fiecare)

Ghiocel

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un tanc a strivit un ghiocel

Iar ghiocelul nu a mai avut timp

Să-și dea măcar seama ca ar fi urmat o primăvară

Sub greutatea șinelor 

 

Vietățile târâtoare de sub pământ

Au plâns pe înfundate durerea albă a ghiocelului

Și i-au făcut funerariile într-o tăcere macabră

 

Tancul a trecut

Urmele lui se mai văd și azi

După mai multe anotimpuri

Iar ghioceii nu au mai răsărit niciodată

În dârele ca niște zimți

Moment de toamnă

 

Nu voi uita vreodată

Primul semn ca exiști

Iar tu vei ține-n suflet

De-atunci ochii mei triști

Știai că toamna aceasta cândva ne va-întâlni,

Iar ploile mărunte martore ne vor fi

(la îmbrățișări)

Acum este momentul

Când soarta ne croi

Un drum sigur pe care

Eu să merg înspre tine

Tu să-mi clădești cărare

Mie să-mi pice frunza

Ție să-ți plouă norul

Dar toamna ta să-mi țină

De frig în pori mantoul

Te-aștept cu-opaiț aprins într-o firidă

Hai, vino tu spre mine,

știi bine că-s timidă!

Aș fi vrut să mai stai

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aș fi vrut să mai stai

Pe-o margine de clipă în suflet îmi priveai

Te primeneai

Spuneai

Apoi tăceai

Iubeai

Eu doar te savuram,

Ca pe un vin

Apoi din nou gustam…

Pe pielea mea curgeai

Eu îți șopteam poeme

Și tu

te prelingeai

Și-atunci mărturiseam doar cu privirea

În timp ce amuțeam în șoapte:

Aș vrea doar să mai stai!

Îngeri

 

Îngerii din mintea mea

Stau pe lângă mine tot timpul

Mă gâdilă

Mă ciupesc

Mă îngână

Îmi cântă

Îmi pun piedică

Mă adorm când am treabă multă

Ori mă trezesc din somnul cel mai dulce

Au chef de joacă

Mai tot timpul când sunt obosită sau tristă

Ori sunt triști și vor să-i oblojesc

Când sunt extaziată

Îmi dansează

Îmi cântă

Și rad strident cand vreau puțină liniște

Țipă la mine când mă grăbesc

Ori îmi șoptesc când sunt agitată și mi-e greu să aud

 

Nu prea ne sincronizam

Cred ca trăim în lumi diferite:

Eu în sufletul lor,

Iar ei în mintea mea!

Lacrima

 

Nu vreau să îți dau lacrimile mele

Sunt sigură ca n-ai sti ce să faci cu ele

Nu știi cat sunt de-àmare, nu știi cat sunt de dulci

N-ai ști să le sorbi noaptea când abia te culci

 

Nu știi povestea lor, nu știi ce cară-n spate

Nu le știi tu durerea și urletul din șoapte

Nu le auzi suflarea și nu le știi menirea

Nu le știi năzuința și nu le știi pornirea 

 

Nu, nu meriți tu lacrimile mele

Nu știi tu a citi versul ce stă ascuns sub ele

Nu știi tu să reciti ce poezie-ți scrie

Lacrimea mea! 'i poveste doar pentru cel ce știe!

Alegeri

Potecile împietrite

Pe care mi-am însângerat unghiile picioarelor

Pare că s-au închis toate

Optimismul mi-a devenit durere

Și speranța, disperare

Ar fi fost bine să-mi trag încălțările

Să pășesc în siguranță

Dar și nojițele mi le-am pus la păstrare

Pentru zilele în care vom fi trași pe roată

Credulitatea nu este o virtute

Este doar o abureală periculoasă a rațiunii

Iar când îți vei reveni

Ochii brusc vor citi dincolo de aparențele mieroase

Ce urat te-ai transformat de-acum!

O singură răsuflare mai ai către mine

Și vei deveni un vers fără noimă

Într-o poezie necitită…

Artă

 

Știai?

pictorul își transpune pe pânză

Visele sale

Iar poetul își pune în rimă

Neputințele

Cântărețul își cântă dorințele

Iar dansatorul

Își dansează idealurile

Actorul își recitǎ neputințele

Și chirurgul își extirpă propriile răni

Psihologul își vindecă traumele

În timp ce preotul își iartă păcatele

Pasiunile,

Durerile,

Rănile,

Traumele,

Amintirile,

Visele,

Idealurile,

Ambițiile,

Dorințele,

Toate,

Ne ghidează pe drumul dulce-amărui al creației

Pentru a ne vindeca!

Melancolia

 

Vai, ce frumoasă e o amintire

Cu noi mergând pe strada-ntunecată

Ce rezonanță are-n noi acea trăire

De-a fi o clipă singuri, acum ori niciodată

 

Și ce poveste-am fi putut să scriem

De-am fi avut peniță și cerneală

Dar pasul meu grăbit spre fericire

A spart dintr-o mișcare singura călimară 

 

Eu nu cred în iubire, nu cred în feti-frumoși

Nu cred în basme, filme, povești nemuritoare

Eu cred în oameni simpli, ce pot dintr-o suflare

Să îți sădească-n suflet iubire și candoare 

 

Nu încerca acum să îmi schimbi viziunea

Și să mă lepăd eu de-amor și dăruire

Mărturisesc atunci, acum și-n veșnicie:

Sunt pururi îndrăgostită de iubire!

Când te întorci?

 

Tropăie pașii tăi pe parchet

Ești nervos, te agiți, eu mă fac ca n-aud

Vrei să pleci

Vei pleca

Nu vreau să te văd așa

Este-alegerea ta

Stau pe pat și fumez

chiar și stand enervez

Deschizi ușa în grabă

Și ieși

Ești un las,

dar nu vreau să îmi pleci

Ai plecat deci

Ușa după tine-a urlat

În minte acum te sărut

Și te-ntreb șipotind, doar în gând:

- pleci?

Pașii tăi se aud tari și reci…

Si ai vrea, stiu c-ai vrea,

o intrebare sa-mi storci:

- când te întorci?

Te voi iubi

 

Te voi iubi

Cum numai glasul meu o poate spune

Cu sufletul, cu trupul, cu tot ce mișcă-n mine

Precum o vijelie, precum un uragan

Precum un tunet surd ce-n cosmos urlă-n van 

 

Te voi iubi cuminte, timidă, languroasă

Când pasional ca focul,

Când blând ca o mireasă

Te voi iubi ca apa, uneori cristalină

Dar des învolburată,

tulbure și turbată 

 

Te voi iubi ca marea, turcoaz-nemărginită

Te voi iubi ca setea-aceea grea, nepotolită

Te voi iubi și ziua, te voi iubi și noaptea

Dar cel mai des-o voi face

Cu toată voluptatea 

 

Te voi iubi străină, dar poate și iubită

Te voi iubi uitată, apoi reamintită 

 

Iubirea mea-ți va fi

(Acum nu poți să știi)

O poezie rară

de dor, coșmar și rană

Dar nu te-îngrijora

Căci, când te voi iubi,

Te voi și vindeca!

Infidelitate

Negrăitele șoapte
Nesimțitele atingeri
Neauzitul murmur al mării guralive
Nevăzutele apusuri ireal oglindite
Toate acestea le simt negreșit
În trupul sub pleoapele tale strivit

Vezi ochii mei, sunt neobosiți
Privind printre gene vise nespuse
Iar buzele mele cu ruj rezistent
Cerșesc către tine sărutul magnetic
Palmele tremură fiori împânziți
De-atingeri fugare și de versul hipnotic

E trist ca avem atâtea opreliști
O clipă de-amor ne e interzisă
Dar nu vrem o clipă, ci vrem nemurirea
În șoapta secretă ce ne cuprinsă
Nu vrem să vorbim, nu vrem să fugim
Într-un ultim regret vrem să iubim

Cireașă amară

Ți-am pus pe buze gustul meu
În imediată clipă după cireșe amare
Te-am invitat în spațiul meu
Unde încă miroase a lavanda și-a cicoare
Și pielea încă-i udă cu rouă după ploaie
Clipesc…când vii parcă nu mai zăresc
De-atâta soare

Tu vino doar diseară
Pe buze voi avea gust de cireașă amară

Tăcere

 

- Tu ce faci când ești tristă?

- Uneori plâng

Alteori visez

Uneori mă plâng

Alteori dansez

Dar de cele mai multe ori

Mă retrag în lumea mea invizibilă

Și-o descriu lizibilă

Poate cineva-mi va deschide cartea

Poate cineva-mi va vedea penița

Îmi va completa versul

Și-mi va descifra foița

- Dar poezia ta e tristă?

- E tristă ca o icoană uitată

Într-un lăcaș de cult a cărui acoperiș s-a prăbușit

Și uite cum m-ai nimerit

Azi chiar sunt tristă

Doar ca azi nu știu ce să fac…

Așa ca o sa tac!

Așa vom înflori

 

Vom înflori copaci după sărut

Ne vom iubi încet , apoi mai mult

Până ce frunzele ne vor cădea

Până ce toamna-n iarnă va intra 

 

Și vom fi muguri, frunze, flori

Apoi în fructe dulce ne vom musti

Ne vom zbura în fluturi incolori

Pân' ce de universul mov ne vom izbi

 

Vom crește rădăcini într-un pământ fertil

Ne vom uda cu lacrimi dintr-un cer senin

Vom fi deopotrivă fulger și vânt umil

Înlănțuiți-n falange ne-om preschimba în vin

 

Și-apoi ne vom sorbi

Până ce glasul nostru

Nu va mai reuși

a ne vorbi

 

Așa vom înflori