Proverbe japonze - 日本のことわざ

Descoperă colecția noastră de proverbe japoneze - 日本のことわざ, care îți vor exemplifica o mică parte din înțelepciunea culturală a poporului japonez, dar și a simplității eficiente a acestuia.

1. Cine are o dispoziție veselă, va trece și prin fier.

2. Fără oameni simpli nu există oameni mari.

3. Dacă nu încerci, nu o să reușești. Acest lucru este adevărat pentru toate lucrurile.

4. Când desenezi o ramură, trebuie să simți adierea vântului.

5. Nu-l reține pe cel ce pleacă. Nu îl alunga pe cel ce sosește.

6. Săgețile nu zboară spre fața care zâmbește.

7. Lasă că ceea ce este trecut să curgă la vale.

8. Motivele de ceartă sunt ca și plasturele – se lipesc de ușor oricine.

9. Se întâmplă ca o foaie să se scufunde, iar o piatră să plutească.

10. Nimeni nu s-a împiedicat vreodată stând întins în pat.

11. Soarele nu știe cine e corect. Soarele nu știe cine e greșit. Soarele luminează fără scopul de a încălzi pe cineva anume. Cel ce s-a găsit pe sine însuși e asemenea unui soare.

12. Cincizeci de astăzi sunt mai buni decât o sută de mâine.

13. Trezește-te din moarte și întoarce-te la viață.

14. Cel care bea nu cunoaște pericolele vinului; cel care nu bea nu îi cunoaște beneficiile.

15. Dacă încerci, ai putea să reușești.

16. O singură săgeată poate fi ruptă cu ușurință, dar nu și 10 într-un mănunchi.

17. Florile frumoase nu aduc roadă gustoasă.

18. Nu există nici un dușman mai periculos decât un prost.

19. Ziua în care te decizi să faci un lucru important este ziua ta norocoasă.

20. Chiar și prostul are un talent.

21. O broască într-o fântână nu cunoaște grandoarea mării.

22. Un comerciant bun nu vinde imediat toată marfa.

23. Drumul lung începe cu cel scurt.

24. Nu zăbovi mult când soțul nu este acasă.

25. Să nu-ți fie frică să te îndoi un pic, te vei îndrepta mai drept.

26. Când mergi, mergi, când stai, stai, dar niciodată nu ezită!

27. Cedează proștilor și nebunilor.

28. Marea este atât de imensă încât nu disprețuiește râurile mici.

29. Ceaiul și orezul rece mai pot fi tolerate, dar privirea și cuvintele reci – nicidecum.

30. Cine cu adevărat dorește să se ridice sus, va inventa scara.

31. Un ucenic lângă un templu va recita scripturile fără ca nimeni să îl învețe.

32. La zece ani — minune, la douăzeci — geniu, iar după treizeci — un om obișnuit.

33. Marea e mare pentru că nu desconsideră râulețele mici.

34. Un soț și o soție ar trebui să fie precum o mână și un ochi: când mâna unuia doare, ochii plâng; când ochii plâng, mâna șterge lacrimile.

35. Fă tot ce este în puterile tale, restul lasă pe seama soartei.

36. O ceapă este gustoasă dacă este în mâinile potrivite.

37. Minciuna nu are cale lungă.

38. Ceaiul rece și orezul rece sunt acceptabili, dar privirea rece și cuvântul rece sunt insuportabile.

39. Părerea de rău nu vine niciodată prima.

40. Un cuvânt bun poate încălzi trei luni de iarnă.

41. Victoria îi revine celui care va răbda cu jumătate de oră mai mult decât rivalul său.

42. A nu reuși înseamnă a nu încerca.

43. Unele femei arată mai bine în întuneric.

44. Dacă femeia își dorește, poate să treacă și prin stânci.

45. Un singur cuvânt bun poate încălzi trei luni de iarnă.

46. Repede înseamnă să mergi încet fără întrerupere.

47. Gândește-te și apoi acționează, nu acționa înainte de a te gândi.

48. Un om prost va încerca să-și justifice greșeala sa, iar unul deștept o va îndrepta.

49. Când intri în sat, supune-te satului.

50. Onestitate excesivă se învecinează cu prostia.

51. Repede este același lent, dar fără întreruperi.

52. Într-o ceartă, persoană cu vocea mai puternică va câștiga.

53. Oamenii vor să evite rouă înainte de a se uda măcar.

54. Învingător este cel care se pornește cu o jumătate de oră înaintea dușmanului său.

55. Bârfește o persoană și umbra ei va apărea.

56. Nu te baza niciodată pe gloria dimineții, nici pe zâmbetele soacrei tale.

57. Când ți-e sete, este prea târziu să te gândești să sapi o fântână.

58. De îndată ce pietrele pot înota, frunzele se vor scufunda.

59. Pregătește-te pentru ce e mai bine, dar nu te teme de ce e mai rău.

60. După ce ai gândit – hotărăște-te, după ce te-ai hotărât – nu te mai gândi.

61. Râurile adânci curg liniștit.

62. Când caracterul unui om nu îți este clar, uită-te la prietenii lui.

63. Norocul vine în casa în care se râde.

64. Este puțin să fiți soț și soție, trebuie să fiți cei mai buni prieteni și cei mai îndrăgostiți, ca mai apoi să nu vă căutați prin toate părțile.

65. O vază perfectă niciodată nu va ieși din mâinile unui meșter nepriceput.

66. Dacă vrei să pictezi o ramură, trebuie să auzi suflarea vântului.

67. O călătorie lungă începe întotdeauna cu un drum scurt.

68. Cele mai adânci râuri curg în tăcere.

69. Dacă o femeie vrea, ea trece și prin stâncă.

70. În casa unde este zâmbet, fericirea vine singură.

71. Dacă problema poate fi rezolvată, nu merită să-ți faci griji pentru ea. Dacă însă nu poate fi rezolvată, e inutil să-ți faci griji de ea.

72. La drumul obișnuit ai nevoie de un însoțitor – în drumul vieții ai nevoie de un prieten adevărat.

73. Este aceeași viață indiferent că o petrecem plângând sau râzând.

74. Mai degrabă inima decât înfățișarea.

75. Viziunea fără acțiune este un vis cu ochii deschiși. Acțiunea fără viziune este un coșmar.

76. E destul un câine să latre în zadar, căci restul îl vor susține.

77. Mai bine e să fii dușmanul unui om bun, decât prietenul unui om rău.

78. Un înțelept nu își pierde calea, un curajos nu se teme.

79. În momentele grele, bazează-te doar pe tine.

80. Și drumul lung începe cu cel scurt.

81. O jumătate de oră într-o seară de primăvară valorează cât o mie de bucăți de aur.

82. Chiar și maimuțele cad din copaci.

83. Cu cei tăcuți trebuie să ții urechea sus.

84. Nu bloca intrarea, dacă nu ți-a venit rândul.

85. Chiar și când ești foarte ocupat, există timp ca să te odihnești.

86. Să întrebi e o rușine pentru un minut – să nu știi, e o rușine pentru întreaga viață.

87. Fii profesorul inimii tale, nu lăsă inima să-ți fie profesorul tău.

88. Vei recunoaște dacă un templu este venerat imediat ce vei deschide poarta.

89. Dacă o problemă poate fi rezolvată, atunci nu merită să îți faci griji în privința ei. Dacă nu poate fi rezolvată, atunci este inutil să îți faci griji în privința ei.

90. Pământul se întărește întotdeauna după ploaie.

91. De șapte ori verifică înainte de a avea dubii despre un om.

92. Poți să știi 10 lucruri învățând unul singur.

93. De șapte ori cazi și de opt ori ridică-te.

94. Arta este iluzia spontaneității.

95. Cei slabi sunt carne. Cei puternici mănâncă.

96. Chiar și capul unei sardine poate deveni sfânt prin credință.

97. Când există dragostea, și veziculele variolei sunt fel de frumoase ca gropițele din obrăjori.

98. Nu te poți certa dacă nu ai cu cine.

99. Este mai bine să fii inamicul unei persoane bune decât prietenul unei persoane rele.

100. Fă tot ce poți și lăsa restul sorții.

101. Timpul zboară ca o săgeată.

102. Verifică de șapte ori înainte de a pune la îndoială cuvântul cuiva.

103. Nimeni nu se împiedică stând întins în pat.

104. Un samurai, chiar dacă nu a mâncat, își folosește scobitorile.

105. Întreabă ceva ce nu știi și simte-te rușinat pentru un moment. A nu întreba și a nu ști înseamnă să te simți rușinat pentru toată viața.

106. Copilul unei broaște este o broască.

107. La primul pahar, omul bea vinul. La al doilea pahar, vinul bea vinul. La al treilea pahar, vinul îl bea pe om.

108. Astupă-ți urechile și fură clopotul.

109. Fericirea vine în casa în care se râde.

110. Cine bea, nu știe despre daunele vinului; cine nu bea, nu știe despre avantajele lui.

111. Necazul, ca și rochia ruptă, trebuie lăsat acasă.

112. Acolo unde dreptatea e în adevăr, acolo minciuna nu are putere.

113. Lucrurile neobișnuite sunt rezultatul oamenilor înțelepți.

114. Se întâmplă uneori că frunza se îneacă, iar piatra plutește.

115. O cale lungă începe cu un prim pas.

116. Hrănește un câine timp de 3 zile și îți va fi recunoscător pentru 3 ani. Hrănește o pisică timp de 3 ani și va uita după 3 zile.

117. Cel care dorește cu tărie să se ridice va găsi o modalitate de a construi o scară.

118. Întunericul domnește la picioarele farului.

119. Un zâmbet frumos nu poate fi străpuns de nicio săgeată.

120. Chiar dacă niciodată nu vei avea nevoie de sabie, trebuie s-o porți toată viața.

121. Este mai ușor de a găsi 10 mii de soldați, decât un general bun.

122. Odată ce ți-ai oferit timp să te gândești, îndrăznește să acționezi. Odată ce ai făcut asta, încetează să te mai gândești.

123. Beneficiile excesive presupun și o muncă în exces.

124. Șoimul înzestrat își ascunde ghearele.

125. Apa răsturnată nu se mai întoarce în copaie.

126. Soțul și soția trebuie să fie asemenea mâinii și ochilor: când mâna doare, ochii plâng, iar când ochii plâng, mâna șterge lacrimile.

127. Chiar dacă o sabie este necesară doar o singură dată în viață, ea ar trebui să fie purtată tot timpul.

128. Dacă vine nebunia, pleacă rațiunea.

129. Oricine face greșeli. De aceea există o gumă de șters la fiecare creion.

130. Dacă omul va dori, va trece și prin stânci.

131. Când îți este mai ușor pe inimă și lucrurile se fac mai ușor.

132. Încearcă să faci tot ce poți, în rest lasă-te în voia sorții.

133. Toți vor fi în jurul tău numai la sărbătoare – în momentele grele, vei fi doar tu!

134. Dacă crezi tot ce citești, mai bine nu ciți.

135. Rapid, e un fel de încet fără pauze.

136. Dacă te-ai pornit în drum din propria dorință, și o mie de RI ți se vor părea ca unul.

137. Uneori, o clipă poate fi mai scumpă decât orice comoară.

sursa: https://booknation.ro/proverbe-japoneze/

Prolog

Dalia este cea mai uimitoare, cea mai spectaculoasa, mai inconstienta, mai tandră, mai spontana, mai imprevizibila și mai frumoasa ființa. Ea este mama mea. Ea m-a crescut ca pe fratele ei de la 16 ani și niciodată nu voi fi putea fi mai îndrăgostit mai mult de o alta femeie.
Mama a rămas însărcinată cu mine la vârsta de 15 ani, in urma unui viol, dar niciodată nu am simțit vreo urma de ura ori trauma revărsate asupra mea. Haha, mama Daliei și bunica mea spunea ca atunci când a rămas însărcinată, mama încă îmbraca păpuși cu haine confecționate de ea și ca eu am fost o prelungire fireasca a acestei pasiuni a ei. Si acum, la adolescenta, simt in grija si afectiunea ei pentru mine tot timpul un soi de joaca, tot timpul e ceva amuzant ori incitant in orice gest pe care mi-l oferă. De pilda și acum, înainte sa ies pe usa se uita la Șosetele mele negre și Imi spune ca mi s-ar fi potrivit cele verzi cu ursuleți roz pe care mi le-a luat cadou de craciun și pe care nu le-am purtat niciodată. Eu ma încrunt și ea rade și nu pot sa nu văd in zâmbetul ei decât șăgălnicia unei puștoaice de 16 ani.
Pe mine și pe Dalia, ne-a crescut bunica, mama Ana, Haha cum o striga mama, adica tot mama, in japoneza, in spiritul și educația japoneze. Nu am fost niciodată in Japonia, nici Dalia nu a fost, deși știu ca ea visa de mică sa ajunga acolo. Toată viața s-a pregatit pentru aceasta excursie. A învățat reverențe, comportament, limba și mersul. Eu o alint “micuța mea japoneza” când o simt iritată, când isi micșorează ochii și își țuguie buzele. O iau de obraji, ii prind parul negru in doua cozi laterale, o sărut pe vârful nasului și o tachinez:
- micuța mea japoneza, ce măgar te-a mai supărat de ești așa nervoasa?
Am 16 ani, ea are 32 și nu are încă un iubit. Își pierde timpul cu un individ din Franța. Joaca toată ziua go cu el și Imi spune ca intr-o zi se vor întâlni și vor fugi in Japonia amândoi. Și acolo vor juca go pana la epuizare.
- Dalia, ai 32 de ani degeaba. Găsește-ți un iubit aici. Ai și tu o vârsta. Poate e momentul sa-ți întemeiezi și tu o familie, sa faci un copil, doi.
Mama Ana ne aude din Bucătărie și bodogane și ea:
- las-o in pace, a rămas cu mintea tot de 15 ani. Crede ea ca mai apare printul pe un cal alb. Nu exista prinți pletoși și cai inaripati, fetițo.
- Exista, haha, A apărut deja. Trebuie doar sa ne întâlnim.
- Visezi la cai verzi pe pereți, iubita mea. Și fii-tu e mai matur decât tine...
Așa ne trec zilele, tachinand-o pe Dalia. O iubim mult. In fiecare zi din viața mea, descopăr in ea ceva nou, ceva uimitor, ceva spectaculos. Fiecare zi este surprinzătoare și acest lucru Imi umple sufletul de fericirea de a avea o așa mama și prietena.

Vestea

Vestea ca s-a sfârșit acum și aici o simți ca un junghi profund in inima. O durere puternica o izbi in piept, pana ce aproape nu mai putu sa respire. Senzația de greață și încețoșarea ochilor completau starea de neputința in care intrase. Citea pentru a mia oară aceleași propoziții scurte: "M-am decis sa ne oprim aici și acum. Ți-as fi recunoscător dacă nu ai pune nicio întrebare". Brusc s-a ridicat și a reușit sa ajungă pana la baie. A vomitat puternic, cu spasme. Nu era prima data când i se întâmpla asta. Era ca atunci când, in vacanța de vara fiind la tara, o auzise pe bunica ei plângând înfundat. A coborât imediat din pat și prin noaptea adânca, mai mult pipăind obiectele din jurul ei decât văzând, a ajuns intr-un colț al sălii in care stătea ghemuită bunica și gemea. A intrat înapoi in casa și a aprins lumina din exteriorul casei. S-a întors lângă bunica ei și a luat-o in brațe. Ii privea fata tumefiata și o întreba printre sughițuri ce i s-a întâmplat. Bunica nu a vrut sa-i răspunda, iar ea simțea cum se rupe in doua de durere, furie și neputința. Au adormit amândouă așa, îmbrățișate pe sala, in cântecul greierilor și răcoarea nopții. Dimineața, pe lumina, cand a vazut mai bine corpul bătrânei schimonosit de bătaie, de durere, încătușat și el in neputința, si-a simtit pana la durere fizica sufletul inecat in neputinta. Pana la despărțirea finala de bunica, Dalia a purtat in suflet regretul ca nu a putut face nimic pentru bunica ei. La fel ca acum, durerea din suflet s-a manifestat printr-o durere carnala și greață profunda. La fel ca acum, privirea ii era intesosata, ochii ii lăcrimau incontrolabil și trupul ii tresarea in spasme generale. 

Și-a amintit o secvența dintr-o partida jucată cu mama ei, când, încercând sa fuga cu un grup mare de piese in centrul  tablei, și-a luat singura libertățile, ca in final sa se pună in atari cu peste 20 de piese. Orice încercare de a mai salva ceva era inutila și partida trebuia cedată. Simțea și acum aceleași neputințe, din viața și de pe tabla de go si o încerca un impulsiv sentiment de renunțare. Amintirile i se amestecau, flash-uri din vacanța cu Pierre, amintiri triste din copilărie și secvențe din partidele jucate cu mama ei i se încălecau in minte și o amețeau. "Nu, nu voi cere nicio explicație" își repeta in gând. "Ar fi peste demnitatea mea sa cer explicații", gândea înverșunată, apoi o furie pe propriul orgoliu ii răsturna ambiția: "e dreptul meu sa cer explicații. O explicație plauzibila este de bun simt sa mi-o dea". 

Se așeza din nou in fata calculatorului. Pe ecran se vedeau numai cuvintele lui Pierre. Apasă butonul "reply", scrise scurt "Mi-ai rupt inima. De ce?", dar nu putu da "Send". Închise ochii, se întinse in pat și rămase așa, plângând, pana adormi de epuizare. 

Era scris undeva in papirusul destinului ei sa se resemneze in neputința cu care s-a născut.

Ziua Kimonoului

- Mi-ar plăcea sa te văd in fata gobanului îmbrăcată in kimono, ii șopti Pierre in timp ce o prinse ușor de talie și o trase înspre el. 

Dalia simți furnicături in palme amintindu-și de primul kimono cusut de mama ei, pe care-l primise cadou la vârsta de 8 ani. Își aminti cele 3 conciuri pe care i le prinsese mama cu grija, doua in lateral si unul in vârful capului si, cu zâmbetul ca o semiluna o pusese sa se uite in oglinda: "micuța mea japoneza. Vei fi o mare jucătoare de go!" Nu ajunsese nici măcar la 3 dani, dar emoția creată de aceasta amintire, in loc sa-i trezească regretul neîmplinirii dorinței mamei ei, ii stârni o nestavilită dorința de a se reapuca de învățat go. 

- O idee buna! Hai sa jucam go precum japonezii. 
Pierre zambi complice. 
- Nu vom fi chiar niste japonezi. Dar stiu un magazin cu specific in Cannes. 

Fugiră râzând pana la mașina și in mai puțin de jumătate de ora ajunsera in Cannes. Magazinul era deschis, vânzătoarea era chiar din Japonia. 

- Konnichiwa. Presuspun ca vorbiti japoneza.... spuse Dalia entuziasmata, cu ochii mari rotindu-si-i peste tot, uimita de toata acea amenajare cu specific.
- Oui, răspunse vânzătoarea surprinsă. 

Dalia proba 3 kimonouri. Alese unul mov, cu flori de Lotus pictate manual. Pierre strâmba din nas și alese unul din mătase, cu o dalie mare pe spate, brodată. Avea culoarea verdelui abia înmugurit, iar dalia era brodată cu fir grena, puternic contrastând cu fondul kimonoului. Dalia rase ca-și regăsi numele cusut acolo și o întreba pe vânzătoare, intr-o japoneza stâlcită: 

• Veniți chiar din Japonia? 
• Oui, madame, Răspunse ea tot in franceza, fără sa schițeze măcar un zâmbet din politețe.

Cerura sa li-l împacheteze și chiar dacă Daliei i se paru extrem de scump, sufletul ei chicotea și-i venea sa sara in sus de fericire. 

Inapoi la hotel, Dalia imbraca kimonoul direct pe pielea mirosind a alge si a mare si ingenunche in fata gobanului. Facu plecaciunea de inceput de joc.

- Onegaishimasu

- Onegaishimasu, frumoasa mea japoneza!

Era 12 decembrie. Afara erau mai mult de 18 grade, neobisnuit de cald pentru acea perioada. Câțiva leandri erau inca infloriti. Inainte de a pune primele piese handicap pe tabla, Dalia gândea: o sa notez aceasta zi in jurnalul meu ca Ziua Chimonului si o voi sarbatori an de an, indiferent de ce va fi mai fi maine...

Go

Igo?  M-am îndrăgostit de go la vârsta de 7 ani, când mama mi-a spus:

- Te voi învața un joc magic! 

Eu am făcut ochii mari. In niciun joc de pana atunci nu descoperisem magia. 
- Va fi un joc precum o poveste. Tu vei avea propriile tale ținuturi, vei fi regina in țara ta și  vei putea cuceri și alte ținuturi.  
 

Suna intr-adevăr ca un basm. Ma vedeam deja o prințesa intr-un palat de cleștar cu mulți servitori in jurul meu, dând petreceri și dansând pana in zori. 

Și mama a adus o hartie, o rigla și un creion și a desenat 18 pătrățele pe doua direcții. Desenul arata ca o foaie de matematica, dar cu pătrățele mai mari. Apoi a desenat 9 puncte și mi-a zis: 

- aceste puncte sunt cele 8 capitale strategice ale tale. Din ele îți vei începe construirea ținutului tău ori le vei folosi pentru intemnitarea prizonierilor tai. Acestea sunt atuurile tale cu care pornești in viața și vei învața cu timpul ca fiecare are câte o caracteristica fantastica: putere, logica, perseverenta... 
- dar mama, acesta este ca un război. Eu nu vreau sa iau prizonieri. Eu vreau sa fie pace in țara mea. 

Mama a zâmbit și m-a sărutat pe frunte.

- Pentru pace si echilibru va trebui sa lupți! 

Și a început sa-mi explice, intr-un mod bizar, de ce am eu nevoie de 2 ochi pentru a supraviețui. Apoi mi-a explicat cum un nasture alb poate deveni prizonierul meu dacă îl inconjor in patru puncte cu nasturi negri. 

Cu cât o asculta pe masa sa, cu atât jocul i se părea ireal, tot mai greu de înțeles, nu-i găsea rațiunea, nu-i înțelegea sfârșitul. 

- Mama, dar când voi învața acest joc? 
- Nu-l vei cunoaște niciodată suficient, dar Îți garantez ca-l vei juca tot timpul așa cum vei trai. Dacă vei fi curajoasa și onestă in viața, tot așa îți va fi și jocul. Cu cât vei creste, cu atât îl vei juca mai bine, iar adversarii îți vor deveni din ce in ce mai puternici. Intr-o zi vei putea citi gândurile adversarului tău...
 

Era dificil pentru un copil de 7 ani sa înțeleagă substraturile psihologice ale unui astfel de joc. Dar vocea calda a mamei, convingerea și răbdarea cu care ii explica o făcea cu adevărat sa creadă ca ea va învața sa facă magie. 

Anii au trecut și micuței Dalia aceasta magie i s-a manifestat in tot ceea ce făcea și simțea. Trăia precum juca și juca precum trăia. Între ea și go se crease o legătura aproape dumnezeiască.

Prima partida de go

Parea ireal că, după 10 ani de așteptare era in sfârșit langa el. Îl privea cum deschide cu grija geanta de piele in care isi purtase tabla din lemn masiv de aghathis. Suorafata caroiata avea o culoare hipnotizantă și niște picioare bombate, ca niște bile. Apoi își scoase bolurile din bambus. Dalia se repezi asupra pietrelor negre si prinsa o piatra între degete. Era calda si mătăsoasă, ca pielea unei ființe. O ridica zâmbind in fata ochilor și rămase uimita de culoarea verde pe care o capătă când lumina dinspre mare o pătrunse. Respirația brusc începu sa-și accelereze ritmul. El era însă calm, serios și-și atingea jocul ca pe o icoana . Puse tabla direct pe mocheta, in mijlocul camerei, cu bolurile de-o parte și de alta. 

Își ridica privirea către Dalia (ダリア), rămasă înmărmurita de meticulozitatea cu care Pierre aranja "altarul" pentru joc. 

- Esti invitata mea! Și o prinse ușor de mâna și o ruga sa îngenuncheze in fata "altarului" improvizat. 

Ea îngenunche emoționată, intr-o plecăciune schimonosita și lipsită de gratia ritualica a adversarului. 

- Onegai shi masu! 
- Onegai shi masu! 

Jocul începu calm, cu câteva josekiuri clasice. După primele 15-20 de mutări Pierre preluase  mare parte  din tabla. Ea începu sa se panicheze, el zâmbi 

- Îți propun un târg. Poți pune doua mutări una după alta, dar la fiecare astfel de mutare, renunți la ceva de pe tine. Dalia roși imediat, dar accepta rapid provocarea, întrucât nu avea alta șansa de câștig. 

Rămase, după alta serie de atacuri, goală, doar cu lănțișorul primit de la mama ei la gât. Îl sacrifica și pe el, după un calcul de mai bine de 30 minute in schimbul unui ko. 

Pierre zâmbea, iar fața ii radia de emoția victoriei, dar mai ales de emoția trupului gol, parca sculptat in marmura, care aproape ii tremura îngenuncheat, dincolo de măsuța patratita pe care cădea, intr-un violet diafan, ultima raza de soare dintr-un apus mediteranean. 

- Nici ko-ul nu te mai salvează, draga mea Dalie, ai prea putine amenințări. 

Dalia râse, ca o copila rase, iar el ii prinse palmele și i le săruta.

- Akiramemasu! spuse cu teama de a nu părea un jucător prea slab și puse doua piese negre pe tabla. 
- Arigato! A fost un joc minunat
-  Arigato, Răspunse Dalia și-si făcu plecaciunea, apoi se trânti râzând in pat, așa dezgolită cum fusese înfrântă.

Chipul tău

Cândva ți-am promis că-ți voi desena chipul. Chipul tău mișcător după adierea vântului: când într-o parte, când în alta, ca abia suflat, când zbuciumat ca după un crivăț. Am luat hârtia și creionul și am început. Îți aveam chipul în fata, proiectat într-o picătură de rouă, mărită de 10 ori pentru a nu omite detaliile. Rotund, firește, chipul tău ar fi fost ușor de creionat. Dar la fiecare respirație a mea își schimba forma. Lua forme nedefinite, greu de reprodus, precum ideile ce-mi treceau prin cap încercând să ți-l prind într-o schiță cât de cât. Nu mi-am uitat promisiunea. Doar că mi-a fost imposibil să te desenez acum. Voi mai încerca. Până atunci te păstrez nedefinit în mine...

Tu ți-ai propus să uiți de păpădii. Eu mi-am propus să-mi reamintesc de ele.

Mi-am simțit petalele desfăcându-se. Una câte una se transformă în puf transparent, plantându-mi în fiecare vârf de petală bucățică din inima mea, ca într-un bulgare fermecat. Apoi ți-am simțit palmele. Ți le-am simțit tremurânde, cum se umplu cu puful meu și cum mă leagănă în ele, ca într-un cuib. Te-am trăit cald și moale, ca un așternut. Apoi te-ai uitat către mine și la prima răsuflare am zburat. Zborul mi-a fost cea mai neobișnuită despărțire de tine.

Muza

A vorbi despre muze este ca și cum ai vorbi despre modul în care faci dragoste, despre cum te simți când ai orgasm, despre ceea ce simți în cea mai intimă, personală și secretă clipă din timpul tău. A vorbi despre muza ta e ca și cum ai sta dezbrăcat într-un cub de sticlă amplasat în mijlocul unei piețe aglomerate. Muza pentru creator este ceva sfânt, extrem de personal și de intim. Este un sacrilegiu din partea artistului s-o dezvăluie, s-o descrie sau să se mândrească cu ea. Muza nu se arată niciodată privitorului, pentru că trebuie să fie intuită. Tu ca beneficiarul operei nu ai voie decât să-ți imaginezi, să intuiești muza reală, iar autorul nu are voie s-o prezinte decât ca pe-o replică. Nimeni nu are voie să cunoască secretul muzei, decât însuși autorul.

Când vezi o capodoperă, inevitabil te gândești: cine l-a inspirat pe autor? Cine i-a fost muză? Și următoarea dorința este ca și tu să poți deveni o muză. Te intrebi: pot fi eu muză? Ne dorim să fim modele în viață pentru cei tineri. Visăm să fim doriți, să inspirăm, să stârnim dorințe, să fim iubiți și apreciați. Să inspirăm creatia, să stârnim creativitatea și ulterior să fim transpuși în opere de artă. Dar merităm? Avem această forță lăuntrică, avem în noi ceva atât de puternic încât să poată fi transpus într-o operă de artă?

Muza pentru un artist este chiar sufletul său. Ea nu moare niciodată, nu seacă, nu-și pierde din calitatea ce dă viață creației. Un singur lucru nu știm noi, privitorii de rând: ca muza se schimbă. Rămâne ca sursa de inspirație (fără ea nu există operă de artă), dar se preschimbă neîncetat în alta. Muza rămâne lipita de artist, trăiește în el și prin el, dar ea-l transforma, îl desăvârșeste tocmai prin capacitatea ei incredibilă de a fi mereu "o alta".

Nu-l întreba pe artist cine i-a fost muză. Nu-ți va spune niciodată adevărul.

Foto: "Muza dansand" - Andrea Mantegna (n. 1431 pe Isola Mantegna -inițial Isola di Carturo- de lângă Padova - d. 13 septembrie 1506 în Mantova a fost unul din cei mai importanți pictori și gravori al Quattrocento-ului din Italia de Nord).

Adio

Fără sa ma alungi, știu ca trebuie sa plec. 

Am un singur geamantan, mic si ponosit. O sa-mi pun in el cele câteva lucrusoare cu care am intrat in viața ta: speranța, visul, extazul, mangaierea si iubirea. Mă uit la ele cât sunt de neinsemnate si le asez cu grija totuși, una peste alta, in cutiuta aceasta fără roti, a carei cheita am pierdut-o cu mult timp in urma. 

Pe covor rămân aruncate hainele de care ne-am lipsit când am făcut prima si ultima dragoste: minciuna, deziluzia, uitarea, nepasarea. Aduna-le tu dacă ai chef, eu nu mai vreau sa-mi murdaresc mâinile si sa-mi ranesc ochii. 

Plec. Mi-ai lăsat usa larg deschisă. Parca nici soarele nu vrea sa se arate azi. Parca pasind pragul, ating dunele nesfarsite ale unui pustiu. Incotro s-o mai apuc? Ce mă voi face de azi? Si totuși plec. Mi-e greu sa nu mă uit in urma. Mi-e greu sa-mi opresc lacrimile. Mi-e greu sa închid usa după mine si sa te uit. Dar o voi face. 

Pentru ca stiu ca pe pat, ți-am lăsat intinsa camasa mea de noapte din matase albă: sufletul meu. știu ca dacă vei vrea sa mi-o dai înapoi, mă vei cauta pana la capătul pământului, chiar ingenuncheat de va fi nevoie.

Adio, visul meu frumos!

Ți-aș spune multe

Ți-aș spune multe poate, dacă ne-am așeza sub cerul înstelat și eu mi-aș lăsa greu capul pe genunchii tăi. Și dacă tu mi-ai mângâia părul. Știi, daca ai face asta, cred că m-aș putea topi la fel cum se topește întunecimea nopții la primele raze violacii. Și cred  ca dacă ți-aș simți palmele pe obraji, m-as transforma pentru început în larvă, apoi în fluture multicolor. Bineînțeles că nu mi-aș lua zborul, ci aș ramâne să mă adăp din dulceața polenului tău până m-aș îmbăta. Și te-aș stropi cu pulberea aripilor mele până ce ai deveni strălucitor, ca trandafirii poleiți cu picături de rouă, în ultima lor zbatere de frumusețe.

Cred că da, dacă ne-ar prinde noaptea într-o poieniță, ne-am spune multe. Și poate ne-am abandona simțurilor primordiale, scurgându-ne toată seva sub stele, așa cum norii se descarcă de energie în tunete violente. Sau poate nu. Poate doar ne-am vorbi până ce poveștile ni se vor îndepărta în ecouri repetate, din ce în ce mai șoptite, pierdute spre adâncimi alunecoase. Până ce nu ne vom mai auzi, nu ne vom mai vedea, ci doar ne vom simți.

Probabil că ți-aș spune multe...


foto: Starry night - Vincent Van Gogh

Suflet pustiit

Uneori, ne simţim sufletul atât de pustiit încât, diavolului de-am vrea să i-l vindem, nu ni l-ar vrea.

Eu cu mine egal tu, tu fără tine egal eu

Uneori nu mă pot regăsi. Mă caut în oglinda din peretele mucegăit. Oglinda aceasta cu argintul sărit şi cu sticla ciobită. Privesc prin ea ca printr-un grilaj ruginit şi-mi văd ochii pierduţi sub genele lăsate. Mi-au crăpat buzele, par arse de lipsa apei. Şi tenul este şters, plin de brobonele pământii. Părul îmi pare o lână încâlcită. Mi-am amintit pentru o clipă povestea noastră. Parcă mi-ai oferit cândva o floare. Parcă un fluture violaceu sorbea lacom polenul din ea. I-am strivit aripile pline de pulbere fermecată sub tălpile pe care mi le-ai fi putut săruta. Știi bine, nu am nevoie de minuni în viaţa mea. Nici eu, nici tu, când ne pierdem, nu mai credem în minuni. Îmi accept destinul ca pe un zar aruncat. Un zar fără puncte, un zar fără muchii...Palmele îmi tremură de câteva nopţi și cred că şi zile. Mângâi faţa prelungă din oglindă şi-mi pare stranie. Lipsește din ea chipul tău. A fost o perioadă când mă găseam după fiecare căutare, după fiecare zbatere în tine, în ochii şi în vorbele tale. Acum sunt singură aici, în faţa acestei oglinzi fără strălucirea ei obişnuită. Eu eram în tine, ştiam că am un loc chiar în sufletul tău şi prin tine îmi găseam echilibrul, iar tu, tu erai prin mine ceea ce-ţi pierduseși din tine. Aşa credeam atunci...

Încă mă mai caut, printre umbre şi lumini, ca şi cum aş căuta o pensulaţie uleioasă, dar genială într-un tablou aruncat. Regăsindu-mă, te găsesc pe tine, în colţuri de suflet pierdut într-o lume dureroasă. Tu...te-ai pierdut printre suspine... Şi când te regăseşti câteodată, spastic, fulgerat de dureri înnebunitoare,  pe mine mă rătăceşti printre ruinele unei prietenii triste.

Eu cu mine cea din oglindă, aş putea fi TU, proiectat pe o frunză de orhidee dintr-un coş împletit cu dibăcie. Tu fără tine, trist, îndurerat, te asemeni uimitor cu acest chip din oglindă...

Online

 

- Să ne imaginam că suntem intr-o poveste... o poveste pe care am început-o împreună.. in care eu sunt Crăiasa Zăpezilor, să zicem si tu...Regele Soare. Cat o sa reziste zăpada în bătaia soarelui?

Isi întinse picioarele mai bine in pat si-si aranja din nou laptopul pe genunchi. Ningea de câteva zile, iar geamurile erau pline de floricele înghețate, ca niște steluțe. Cat de delicate sunt, își spuse in gând și-și mută repede privirea de la ele din nou in monitor, așteptând răspunsul lui. Oare când o să ajung la Bucur ca să-mi cumpăr perdele - gândi, dar isi uita numaidecat gandul…pentru a cata oara?

- Mda, interesantă poveste ...o iubire imposibila ..ar spune multi. Dar nu si cei care se hrănesc cu povesti . Crăiasa Zăpezii s-a topit toata in bratele-raze ale Regelui Soare...fiindca demult, tare demult...era pe taramul Imparatului Gheata o pestera uriasa. Acolo in pestera aceea traia Craiasa Zapezii. Craiasa zapezii era ..o femeie foarte frumoasa, cu pielea aaaalllbaa ca laptele, avea ochii de culoarea smaraldului, iar parul... parul impletit intr-o coada imensa...
Craiasa cea cu pielea alba si ochii de smarald isi petrecea ziua in pestera cea mare plangand, in asteptarea Regelui Soarelui.. era intuneric si foarte frig ...lacrimile ei se transformau in țurțuri transparenți... degetele albe si firave impleteau toata ziulica camasi strălucitoare pentru Regele ce va fi venit...camasi usoare si pufoase ca fulgii de zapada...

- Imparatul Gheata o inchisese acolo, cu tot cu primavara ce nu mai putea veni niciodata...Regele Soare ar fi putut readuce primavara in tara ... (nu pot sa gasesc un nume pentru tara asta :), insa multe incercari il asteptau ...Imparatul Gheata era foarte puternic... brrrr

- In tara "fulgilor de nea"caci asa se numea imparatia ce acum era stapanita de Regele Gheata, incepura sa se auda zvonuri cum ca Regele Soare ar porni cu armata de raze ca s-o elibereze pe draga lui craiasa. Insa nimeni nu stia cand sau daca se va intampla lucrul acesta. Mai mult, unii mai carcotasi spuneau ca Regele Soare nici nu exista, ca e doar inchipuirea craiesei.. altii vorbeau ca l-ar fi si vazut... ce sa mai zic nimeni nu stia nimic.. dar toata lumea vorbea despre cei doi.."O, Doamne, a cazut internetul! O fi de la viscolul de afara?" Isi puse deoparte laptopul si-si lipi picioarele pe linoleulum rece. „Ar trebui sa-mi cumpar si un covor”, gandi. De cand murise sotul ei nu se mai putuse ingriji de casa. Isi aminti ca aruncase totul din casa intr-o zi in care nu mai suporta durerea si, desi trecusera aproape doi ani, nu reusise sa umple golurile ramase. Nici pe cele din casa, nici pe cele din suflet. Inchise laptopul si se baga inapoi in patul care se racise deja. Dupa cum viscolea afara in mod sigur in noaptea aceea internetul nu si-ar mai fi revenit. Adormi cu gândul la povestea începută si se visa o crăiasa intr-un peisaj călduros.Dimineata isi facu in scarba doua ochiuri si o cafea amara. Sorbi o gura, se stramba pana la lacrimi si porni calculatorul. Inainte, nu cu mult timp inainte, cu doar cativa ani, isi bea cafeaua cu sotul ei in pat,  si o bea cu mult zahar. Acum… toate gusturile i s-au schimbat complet. De pilda nu se mai poate atinge de cartofii prajiti pe care el ii pregatea cu cu fix jumatate de ora inainte de a se trezi ea si ii aducea in pat, impreuna cu cafeaua dulce si cu o chifla mereu proaspata. Inevitabil, ii veni aceeasi intrebare in minte: cum de erau mereu chiflele proaspete?
- Buna dimineata, Craiasa! Fie ca razele soarelui sa alunge din preajma ta negura si frigul. Apoi sa poata sa iti mangaie obrajii dragi.Zambi. Ce pacat ca el nu poate sa-i vada zambetul. Este atat de… Si ochii i se umplura de lacrimi. Lua ceasca de cafea si o arunca in perete, iar cafeaua se prelinse neagra si parca de data aceasta reusi sa lege o forma mai definita. „Oare a cata oara am aruncat cafeaua pe pereti?”, se intreba si crezu ca nu-si poate aminti. Dar se trezi ca incepu sa numere: „prima data dupa inmormantare, apoi… cand a venit mama sa-mi aduca acele acte, apoi dupa ce am alergat desculta pe strazi timp de mai bine de 12 ore. Acum ar fi a patra oara. As putea picta peretele in acest loc, cred ca ar iesi o opera de arta”.
- Draga Re.. si in capul meu este aglomeratie mare de ganduri..aceleasi intrebari pe care ti le pui tu mi le pun si eu..si la fel ca sub o hipnoza ma apropii de calculator si si totul se modifica: bataile inimii, respiratia plus o furnicatura neclara in stomac.
- De la ce vine Re?
- De la Regina mea…
- Eu nu mai pot fi regina nimanui…Se duse totusi pana in baie si lua mopul. Sterse cu grija cafeaua de pe jos, apoi admira forma nedefinita de pe perete. „Seamana cu un Soare, daaaa, este chiar un soare, un soare negru si …”
- Re..eu mi-as imagina cum iti mangai parul saten, cum cu o insistenta dramatica privesc in ochii tai verzi. Cum degetele mele, cu o fina atingera iti departeaza de pe frunte o suvita rebela. Doamne .. cata dragoste poate revarsa o femeie care simte povestile si acum in era computerului? Cu cata frenezie ar putea fi in stare sa iubeasca o femeie care-si doreste atata caldura si tandrete?
- Stii, mi-ar placea sa continuam povestea de aseara. Mi-a fost frig… Cred ca Regele Soare s-a lipit de peretele meu, dar nu a avut putere sa topeasca stelutele de pe geam, desi a trecut prin termopanele acestea. „Cred ca o sa le schimb candva si pe ele”, gandi si-si continua scrierea. Imi inchipui despre tine ca esti saten spre brunet, inalt... imi inchipui ca esti o persoana sportiva ... stiu, nu doar imi inchipui ca esti un suflet mare, plin de sensibilitate...imi inchipui ca poti tine o femeie in bratele tale in timp ce-i soptesti o poveste...o noapte intreaga, chiar o viata... imi inchipui ca poti merge pana la capatul pamantului ca sa aduci un strop de apa vie pentru iubita ta si ca poti sa te lupti cu Zmeul Zmeilor pentru iubirea ta...imi inchipui ca iubirea ta nu poate fi umbrita de niciun defect al persoanei de langa tine si ca nimic din ce spun altii nu-ti clinteste credinta in ea...ochii tai... nu pot fi decat negri si patrunzatori...
- Re.. joculetul asta al tau este si amuzant, dar si incitant.. vorbind cu tine...imi vin in minte cateva versuri din volumul de poezii al lui Iulian Tanase, Ingerotica. Din el am sa iti spun acum o strofa ce imi vine in minte: "tu.. esti cea mai..unica /si atat de ludica../ fireste deloc pudica/incat mi se pareca esti chiar hommoludens/ce-i complexeaza pe brugel, shagal si pe roubens / cu ale tale jocuri acrilice abstracte / si cu naturi moarte in uleiuri in pozitii ciudate ."

Simti cum i se aprind obrajii. Ce bine ca n-o poate vedea… Curand, foarte curand stia ca n-o sa mai fie online…