De ziua ta

Azi ai implinit 38 de ani de cand te-ai nascut si 3 luni de cand ai murit. Am cautat versuri ratacite despre tine, nefinalizate. Eram sigura ca voi gasi. Magia iubirii noastre probabil va ramane nescrisa si nedescrisa. Va umbla ca o nebuna desculta prin sufletele noastre, prin vietile viitoare, prin tot universul si prin toata energia lui nesfarsita pana se va reincarna intr-o noua iubire, pana va prinde din nou viata si te vei naste din nou. Nu te uita cat de greu ne este aici, cauta sa-ti fie tie usor acolo. Mergi spre lumina, suflet drag, azi, de ziua ta! 

nimeni nu mi-a luat mainile
sa mi le mangaie
asa cum ai facut-o tu
si nimeni nu mi-a sorbit lacrimile
atat de insetat de mine precum erai tu
nimeni nu m-a strans atat de tare in brate
si nimeni nu m-a impresurat
cu atata dragoste in zorii zilei...

Lansarea

Cartea dedicata tie a ajuns in mainile cititorilor. Vreau sa scriu despre ziua de ieri, pentru a nu uita senzatia. Ma asteptam sa traiesc sentimentul ca este ultimul lucru ce-l mai pot face pentru tine. Stiu si stii si tu ca inca te simt in mine, viu si luminos, asa cum ai fost si cand erai in viata pamanteasca. Nu am simtit ca aici e finalul, nu am simtit ca era tot ceea ce mai puteam face pentru tine. Si in definitiv, sa-ti dedic niste versuri intr-o carte nu e mare lucru. Este mult prea putin din ceea ce as mai fi putut face pentru tine, daca ai mai fi stat in lumea aceasta. Ai fi meritat mai mult, ai fi avut nevoie de mai multa iubire si atentie. Pentru ca asa s-a intamplat, acum nu ne ramane decat sa te iubim in continuare la fel de mult si sa ne invatam si sa ne asumam lectia. Am spus-o si ieri in tentativa de discurs din deschidere ca, de cand ai plecat, am simtit acut nevoia de a-mi marturisi iubirea si cred cu tarie, ca niciodata nu este prea mult sa iubesti, ca niciodata nu e prea mult sa-ti manifesti afectiunea, ca tot timpul e loc de mai mult, mai intens, mai sincer, mai spectaculos.
Nu ma voi opri niciodata sa te iubesc, in viata aceasta si in urmatoarele. Si voi duce la bun sfarsit sarcina cu care m-ai investit.

Lansare vol. 7 - Alt regat

Răzvan a fost în viața noastră o perioada scurta. Pentru mine personal, deși s-a consumat fulgerător, povestea noastră de iubire a fost extrem de intensa, profunda și frumoasa. Cine ne-a cunoscut împreuna, știe, a văzut, a simțit. Noi noi am vibrat împreuna, ne-am completat reciproc, ne-am înțeles dramele și greutățile cu care veneam din urma și cel mai important, am învățat unul de la celălalt. Am crescut împreuna ca Făt-Frumos, într-o jumătate de an cât alții în 10 ani. De aceea nu pot spune “am fost 6 luni împreuna”, noi doi am fost împreuna o veșnicie, probabil chiar 9 vieți.

Lalele negre sunt ultimele flori pe care mi le-a dăruit, cu dragoste și bucuria obișnuita cu care-mi daruia flori. Am ales sa pictez pentru coperta o lalea neagră.

Prietena mea, #CrinaMatei, cea care ne-a delectat la fiecare lansare cu talentul ei, l-a cunoscut pe Răzvan, iar el a plăcut-o foarte mult. Ma bucur nespus sa ne fie și la acest eveniment alături.

Editura Vremea, prin dir. Silvia Colfescu a fost de acord sa se ocupe și de acest volum, mai sărac in poezii decât în alți ani (iubirea nu mi-a dat mult timp sa scriu 😋).

Răzvan va rămâne veșnic în sufletele noastre, iar aceasta carte “Alt regat” îi este dedicată. ❤️🌹

Vă aștept pe data de 3 iunie 2018, ora 17.00 la lansarea cărții.

Şase luni de iubire

Când vezi un om fericit nu te întrebi dacă este chiar aşa şi dincolo de masca afişată. Aproape că-l invidiezi. "Ce bine ii merge!" îţi spui şi zâmbeşti amar, ştiind că şi tu ai putea fi fericit. Simţind că şi tu ai toate ingredientele din care să-ţi prepari o "fericire". Dar fericirea ta este departe. De ce?

 

Pentru că fericirea ta nu stă ascunsă în traiul îndestulător, în poziţia socială, în numărul mare de prieteni, în admiraţia şi aprecierea celor din jur. Fericirea ta e ferecată în sufletul tău pierdut. Fericirea ta a rămas blocată în iubirile pierdute, fiecare iubire pierdută trăgând o nouă uşă după ea, încuiind un alt lacăt, blocând un alt coridor. Fericirea ta s-a topit firesc, puţin câte puţin, la fiecare iubire ucisă de destin. Numai iubirea o poate scoate din închisoarea în care s-a afundat, numai iubirea ii poate reda suflul.

 

Fericirea ta renaşte când iubeşti?

 

Sunt câteva simptome care-ţi anunţă iubirea. Primul este grija. Când începi să te îngrijorezi, începi să iubeşti, începi să descui lăcăţele, să deschizi uşiţe, atât de grele, atât de apăsătoare. Apoi apar, rând pe rând curiozitatea, dorinţa, atingerea, visul, speranţa. Urmează năzuinţa, urmează dorul. Apoi dorul incontrolabil. Începe fiorul, înfrigurarea, tremuratul, transpiraţia, spasmul...Apoi apare devotamentul, sacrificiul, împlinirea ta proprie prin împlinirile persoanei iubite. În final: IUBIREA, ultimul lăcăţel spart, ultima uşă deschisă. Şi în încăperea aceea până acum întunecată, va intra lumina şi-ti vei găsi fericirea. Acolo este sufletul tau îmbrăţişându-şi sufletul iubit.

 

Fericire înseamnă iubire, iar iubire înseamnă regăsire, regăsirea ta. Când iubeşti e ca şi cum te-ai privi în oglinda, ca şi cum ai respira şi ai simţi cu alt trup, ca şi cum ai primi o nouă viaţă. Când iubeşti, doar atunci traieşti, prin iubire, pentru iubire, în iubire. Tot ceea ce este dincolo de iubire înseamnă doar mulţumire şi supravieţuire, fără profunzimi, fără inefabil.

Iubitule, au trecut nouă vieți! Nouă vieţi de căutări, de aşteptări, de vise, speranţe, deziluzii. Nouă vieți de iubiri eșuate, întâlniri nefaste, de lecții învățate ori ratate. Aceasta a fost viaţa în care ne-am reîntâlnit şi ne-am regăsit. Am învățat amândoi că timpul nu se mai măsoară în ore, zile ori ani, ci în intensitatea cu care îl consumi. Că 6 luni pot dura cât o viaţă, ori că poți trăi o viaţă întreagă degeaba, dacă o trăieşti fără emoţie. Am învăţat amândoi ca în doi poţi face pământul să se învârtească invers. Că o îmbrățișare prelungă, în linişte face cât 100 de nopți de amor, ori că o singură mângâiere poate înlocui zeci de cuvinte motivaționale. Am învățat amândoi că iubire nu înseamnă nimic pământesc, nici slujbe, nici prieteni, nici funcții, nici activități. Iubirea înseamnă acea contopire a sufletelor, aceeași simțire, aceleași instincte şi premoniții, aceeași cale. Înseamnă mai mult decât poți explica prin cuvinte. Am învățat amândoi ca iubire înseamnă îndumnezeire prin regăsire.

Iubirea mea si iubirea ta  au trecut dincolo de hotarele acestei lumi și am convingerea ca vor dăinui pana la capatul universului. Iubirea aceasta ne-a legat pentru veșnicie.


În memoria iubitului meu Răzvan Gabriel

A fi femeie este o binecuvântare

Pentru că este 8 Martie, ziua femeii, mi-am propus să vă vorbesc despre femeile care mi-au modificat traseul vieţii, femeile fără de care viaţa mea nu ar fi fost atât de frumoasă. Le voi enumera în ordinea cronologică în care au intrat în viaţa mea.
Prima femeia care m-a marcat a fost mama, fireşte, modelul meu, puterea mea şi inspiraţia mea. Este femeia în a cărei viaţă am intrat eu şi sunt sigură că alegerea am făcut-o eu, printr-o putere ce depăşeşte capacitatea noastră de înţelegere. Cel mai important lucru pe care l-am învăţat de la ea a fost să fiu şi eu, la rândul meu, mamă.
Apoi au fost cele două bunice.
De la bunica paternă am învăţat să mă închin, să mă rog, să fiu iubitoare şi bună, să muncesc până la epuizare fără să mă plâng, să mă iubesc așa pitică şi să merg desculţă, chiar dacă tălpile îmi sângerează.
De la bunica maternă am învăţat toleranţa, supunerea aceea până la sclavie aproape, în sensul creştinesc, am învăţat să iubesc şi să respect animalele la fel ca pe oameni, pentru că şi ele au suflete, şi ele sunt capabile de iubire, doar că nu pot vorbi, am învăţat să fiu matinală pentru a putea termina toate treburile zilnice, să-mi doresc familie şi copii, să lupt pentru visele mele şi să tratez cu seriozitate şi pasiune tot ceea ce fac.

Continuarea aici: 

Trecatoare fiinta

Ai trecut pentru o clipa prin viata mea
mi-ai spus "Buna ziua" si mi-ai strans mana
te-am simtit calda,
dar atat de indurerata
ti-am privit ridurile
si palmele noduroase
ti-am vazut lacrimile din ochi
ai vrut sa ma ajuti
si cu putina energie pe care o mai aveai
ai facut-o
Apoi te-am urmarit plecand,
nu inainte de a-mi ura "O viata plina!"

Si... te-am uitat...
Azi mi-am reamintit ca-ti datoram multumiri
Si mi s-a facut dor de tine
am vrut sa te caut ca sa te imbratisez
dar azi te-am si pierdut

trecatoare fiinta,
o clipa doar intrat-ai in viata mea,
dar acea clipa a contat
cat vesnicia catre care ai plecat azi

Îngrozitoare...

"M-am îngrijorat, pentru că ești mai dilie decât credeam. Ești complet nebună! Ești irevocabilă! Dar tot o să te iubesc. Mereu! Fără pauză! Un bărbat normal nu te poate suporta. Nu că îl ucizi, dar îl faci să dispară fără urmă, îi iei toată substanța responsabilă de menținerea vieții, îl topești! Ești, crede-mă, absolut îngrozitoare!" 

Copile blond cu ochi ca marea

din două stele lucitoare
strivit-am-n tălpi o pulbere
cu-o lingură mare de miere
ţi-am modelat un par din ele

pielea ţi-am uns-o cu mult lapte
proaspăt şi cald de la zeiţe
şi-un zâmbet larg şi dragălaş
ţi l-am pictat sub nas

doua mărgele din smarald
în ochii tăi am picurat
şi unghiuţele finuţe
doar din sidef ţi le-am sculptat

copilul meu cu ochi ca marea
din mine eu te-am plămădit
în ochii tăi închis-am zarea
din care eu te-am construit



La multi ani iubitului meu fiu care azi, 31 martie 2014 implineşte 4 anisori!

Legea morţii

murim încet şi dureros
cu sângele prelins pe os
murim nedrept şi neînţeles
în colţii legii, nefiresc!

murim doar dintr-o sfâşiere
şi ciopârţiţi, plini de durere
le cerem milă şi-ndurare
aleşilor întinşi la soare

şi lacrimile ne-au secat
căci legea voastră ne-a muşcat
o muşcătură otrăvită
de legea morţii-n trup mânjită

şi Dumnezeu plânge în noi
şi vinovaţi sunteţi doar VOI!



Îngerii să-l aibă în grijă pe Ionuţ. Numai ei îi mai pot alina durerea...

Paşte fericit!

Premiul I

Vă amintiţi de coroniţele noastre din copilărie, din flori naturale, pe care ni le împleteau mămicile cu lacrimi de fericire în ochi? De insignele "pionier de frunte" sau tresele pe care le purtam cu mândrie? Sau diplomele din carton frumos decupat pe margini pe care le primeam la concursuri?

Ei bine, atâta mândrie şi satisfacţie ca acum nu am mai simţit de când eram pionieră. Ultimul concurs de creaţie literară pe care l-am câştigat a fost în urmă cu mai mult de 20 ani. Istoria s-a repetat acum, dar meritul nu mai este al meu, ci al vostru, cei care mi-aţi votat povestea.

Am primit în urmă cu o săptămână premiul pentru acest concurs, oferit de http://www.mostwantedblog.org/despre-mwb/ împreună cu sponsorii http://www.luxurygifts.ro/, cărora le mulţumesc din suflet pentru frumoasa surpriză. De asemenea, organizatorului concursului îi mulţumesc în mod special pentru onoarea de a face şi eu parte din redacţia lor.

Din păcate premiul nu-l pot împărţi cu voi (să fiu sinceră, nici nu prea-mi vine să renunţ la ceva), dar vreau să vă mulţumesc încă o dată pentru tot sprijinul vostru.

 

Tu cât ai da pentru o viaţă?

Ghebos Cezar Ionut are puţin peste un an. S-a născut pe 19.dec.2011. La scurt timp a fost diagnosticat cu o malformaţie a vaselor de sânge de la cap de tip cavernoame. Părinţii lui şi-ar da propria viaţă pentru puiul lor, dar nu ar fi suficient. Din păcate viaţa lui are nevoie de o sumă incredibilă, imposibil de strâns. Operaţia care-i poate reda zâmbetul, şi lui, dar şi părinţilor lui este posibilă în Germania şi costă 50.000 euro.

 

Orice sumă poate fi vitală. Conturile de mai jos sunt deschise pe numele Roxanei Ghebos, mama lui Cezar. Roxana este prietenă cu mine și garantez pentru autenticitatea cazului.

 

Vă mulţumesc pentru sprijin.

 

Cont USD: RO 51 RZBR 0000 0600 1528 4316

Cont EURO: RO 37 RZBR 0000 0600 1528 4308

Cont LEI: RO 76 RZBR 0000 0600 1528 4188

 

 

Bilanţ 2012

Probabil că este primul an în care nu mai vreau să trag linie ca să fac bilanţul. Nu mai vreau nici măcar să pun pe blog acel sondaj prin care să aflu cum v-a mers în 2012. Prea mult m-a interesat de alţii şi prea puţin de mine. De aceea articolul de sfârşit de an este foarte scurt.

Vă urez un an nou mai bun, mai spornic, mai uşor. Felicitarea este pictată de fiul meu cel mare, Bogdan.

La mulţi ani!

Povestea lui Moş Crăciun



A fost odată, demult tare, pe vremea când oamenii îşi pierdurseră sufletele şi pe vremea când Moş Crăciun nu exista. Pe vremea când nimeni nu credea în el.

Pe vremea aceea, o fetiţă la vreo 10-11 ani, cu ochii negri ca tăciunele şi părul cârlionţat ca blana oiţelor era convinsă că Moş Crăciun există. Şi ar fi vrut ca toata lumea şi mai ales  familia ei, să creadă ce crede şi ea. De aceea a inventat o poveste. În povestea ei era vorba despre un bătrânel haios cu căciuliţă roşie cu moţ alb în vârf care trăieşte într-o ţară a gheţurilor şi meştereste toată ziulica tot felul de cadouri, pentru copii şi pentru adulţi. Şi că el vine în ajunul Crăciunului şi lasă pe sub brazi, prin ghete sau pe la ferestre minunăţii de pacheţele, care mai de care mai frumoase. Şi a încercat să spună această poveste părinţilor, prietenilor ei, tuturor oamenilor pe care i-a întâlnit. Lumea a râs de ea, părinţii au mustrat-o, copiii au îndepărtat-o. Nu ştia biata de ea ce să facă pentru a le demonstra tuturor că ceea ce simte este real. Şi atunci s-a gândit la o nevinovată păcăleală. Mai mult de jumatate de an s-a ambiţionat şi a confenţionat ea însăşi cadouri pentru prieteni, părinţi, fraţi şi surori. Chiar şi pentru Moş Crăciun a învelit un ceas vechi de perete de la bunicul, pe care acesta îl aruncase, în hârtie aurie, după ce-l lustruise bine.

În noaptea de Crăciun fetiţa noastră s-a trezit înaintea rasăritului şi a pus în ghetele părinţilor, ale frăţiorilor şi ale bunicilor cadourile ei mărunte, împachetate cu grijă. Lângă ghetuţele ei tocite şi tăiate pe alocuri din caucic roz a lăsat pachetul pentru Moş Crăciun însoţit de un bileţel pe care scrisese cu mare atenţie:

“Eu ştiu că exişti. Crăciun fericit!”

Şi s-a ghemuit fericită în pătuţul ei, aşteptând emoţionată reacţia familiei ei. Dimineaţa, o mare zarvă a trezit-o. Toţi ai casei erau strânşi în jurul cadourilor şi glumeau, râdeau. Erau fericiţi. Fetiţa noastră, somnoroasă încă, s-a lăsat îmbrăţişată şi sărutată de mama, de tata, de fraţi şi surori şi s-a bucurat ruşinată de mulţumirile primite. Dar ochii i s-au oprit pe pendulul din perete, identic cu cel lăsat pentru Moş Crăciun. Nimeni nu-l observase, nimeni nu-l luase în seamă, de parcă ar fi fost acolo de când lumea. S-a apropiat de el, l-a ascultat. Funcţiona, ticăia ca într-un cântecel. A sărit în sus fericită, a început să danseze prin casă. De pendul stătea agaţăt bileţelul ei, dar… în locul textului scris de ea, era un alt text, cu litere de aur tremurate:

“Tu m-ai făcut să exist. Crăciun fericit!”

Articol clasat pe locul I la Concursul ”Nopţi Magice în Miez de Iarnă” de pe http://www.mostwantedblog.org/2012/11/06/nopti-magice-miez-de-iarna-editia-2012/, concurs sponsorizat de Luxurygifts.ro http://www.luxurygifts.ro/

Când am învățat să vorbesc

Când am învățat să vorbesc, nu m-a învățat nimeni că uneori cuvintele spuse în grabă sau răspicat, nu pot însemna mare lucru. Nu am fost învățată că alteori, dacă nu strângi ochii, pumnii și daca nu tragi puternic aer în piept, nu poți spune ceea ce ți-ai propus. Nu m-a învățat nimeni că nu este suficient doar să vorbești, ci că sensul este dat de sentimentele care se strecoară vioi pe lângă cuvinte.

Când am învățat să vorbesc, nu mi-a spus nimeni că pe lângă câteva cuvinte așezate într-o propoziție, trebuie să lași să-ți vorbească ochii, palmele, pielea și trupul. Că de cele mai multe ori, trebuie s-o lași pe inimă să vorbească în locul tău.

De aceea, când am învățat să vorbesc, nu am învățat să mă și exprim. Cu timpul am învățat că pentru a mă face înțeleasă, cuvintele trebuie să fie rostite din suflet. Am învățat că fericirile, tristețile, durerile, temerile, stările de exuberanță sau bucuriile mărunte nu pot fi pur și simplu doar vorbite. Nu e suficient să știi să pronunți cuvinte. Am învățat că pentru a te face înțeles, înainte de orice trebuie să te faci simțit. Și asta nu se spune prin cuvinte, ci prin gesturi, atenție, atingere, mângâiere și dragoste.

Când am învățat să vorbesc, nu am învățat să vorbesc decât cu glasul. Doar timpul m-a învățat că glasul nu poate fi scris decât cu sufletul ca să însemne ceva.

De ce nu-mi plac elefanții

Bogdan: mie nu-mi plac elefanții
Mami: de ce?
Bogdan: pentru că mă calcă pe degețele!

O Dalie

I-a venit si ei timpul:

Se vede c-o iubesc mult?

Reflexoterapie :))

12 iulie 2012

Ziua de 12 iulie a fost, ca şi data de 31 mai, la fel de importantă ca ziua mea de naştere. Cred că ştiţi de ce.

Aici găsiți întregul eveniment, fără retușuri și cu bâlbele de rigoare:

http://youtu.be/l6jRi-yP-1I

Aici găsiți știrea despre eveniment de la TV Etalon:

http://youtu.be/77Fgrv4qLuU

 

De ziua mea

Acum cateva minute am intrat în... "ziua mea". Soţul meu, un drăguţ şi foarte spiritual de fel îmi zice:

- Pisssiiii, tocmai ai facut un miliard de ani!

Eu, la fel de draguţă îi răspund:

 - Da, aşa este, dar tu în curând o să faci un miliard de ani ... + 9 !