Depresia

are gheare ca de fiară
și e neagră precum noaptea
cand te prinde, te doboară
e mai tare decât moartea

și nu poți lupta cu dânsa
în mintea ta se întinde
ca-n plasa te prinde-ntrânsa
de te zbați, nu se desprinde

cu cât plângi, e mai amară
peste tot îți doare corpul
e în tine, nu-i afară
și te macina cu totul

iar de te-a cuprins o dată
blestemat ești s-o trăiești
și poți viața ta întreagă
depresia s-o clădești

Apocalipsa

se adună nori de ploaie 

negri şi încețoșați 

peste poteci străine 

peste pași neumblaţi

ca ei le sunt obrajii 

de atât-amar de plâns 

pierduți le sunt toți vracii 

către pustiu s-au dus 

palmele tremurânde 

imploră îngăduinţă

suflete muribunde 

minți pline de căință

şi vântul suflă aprig 

crivăț înverșunat 

toți oamenii-i adună

din sat în sat, la sfat 

căci vijelia vine 

nu știu ei ce va fi 

li-i teama pentru dânşii 
şi pentru-ai lor copii

nu știu 'ncotro s-apuce 

sfârșitul e aproape 

norii sunt tot mai grei

moartea tot mai aproape 

pe marele Pământ 

un singur Dumnezeu 

îi apăra de rele, 

el este Duhul Sfânt 

dar ce păcat că azi 

chiar însuși Dumnezeu 

cu aşa crundă soartă

nu poate lupta el

căci cea neagră furtună 

ce-n oameni s-a-abătut 

l-a rupt pe om de oameni,

pe oameni de pământ 

din buni facut-a răi 

din îngeri bestii crude 

din suflete iubite,

suflete rătăcite 

şi-atunci rămasă una 

o singură scăpare 

să vină uraganul 

sa spele cu șuvoaie 

tot răul de pe lume
tot ce e blestemat
e timpul ca Pământul
să rămână curat

Rara avis

rar
atât de rar ne întâlnim
pe o potecă singulară
şi zborul nostru
se-împreună
într-o iubire puţin hilară
tu zbori cântând
eu cânt zburând
şi aripile se-învârtesc
în diafane îmbrățișări
și-n jocul lor cel nebunesc

iubirea noastră e bizară
e un preludiu,
e o viaţă
e o întâmplare-extrem de rară
sorbind din ea, devine vie
căci știi prea bine
o rara-avis
nu supraviețuiește
într-o colivie

chiar e bizar
că-n zborul pasării nebune
ea te-ntâlneşte-atât de rar

Nu ma lasa sa ma pierd de mine

Nu mă lăsa să mă pierd de mine
Când te-am întâlnit, tocmai mă pierdusem
Rătăceam asa, de la un copac la altul,
fără a reuși sa găsesc poteca
Tu ai apărut dintre frunze,
dintre frunze uscate,
frunze putrezite și frunze verzi,
abia căzute.
Mi-ai spus: "te-ai găsit! pt ca te-am regăsit".
Am zâmbit, pe vremea aceea nu știam sa plâng
Am răspuns cum învățasem:
fără cuvinte, privind si zâmbind.

Cand m-ai îmbrățișat,
am simțit ca m-am regăsit
Erai ceea ce pierdusem înainte
de a ști c-aș putea pierde ceva
și erai ceea ce găsisem înainte
de a-mi dea seama că eu căutam
Căutam, te căutam, ma căutam.

Ia-mă de mână!
Tine-mă strâns!
nu mă mai lăsa să te pierd
Nu-mi mai permite
să mă pierd de mine,
de tine,
 în pădurea fără poteci.

Nu plânge, copila!

nu plânge fetițo
căci soarta ți-e scrisă
oriunde ai merge
și orice ai face
îți duci crucea sacră
nu ai ce îi face

adormi liniștită
un înger veghează
si ziua si noaptea
el te dezmierdă
nu plânge acum
sfârșitul de azi
maine-ti va fi
noul tau drum

Închide ochii
visează frumos
nu plânge nicicând
pentru ceea ce-a fost
de maine să știi
mai bună să fii
in ceea ce faci
si-n ceea ce placi
caci asta ti-e calea, copilă
nu plânge pe nimeni de milă
din grele-ncercări învățam
din urmă în urmă călcăm
cand alții greșit-au,
noi sa învățam
nu plânge fetițo
cum goi am venit
tot goi noi plecam

nu plânge, copilă
maine ușor îți va fi sa da inapoi
cea mai greoaie
si cea mai citită
din cartea ta, filă...