Gând

Decența si modestia sunt virtuți. Putini le poseda si mulți nu le apreciază. 

Adio

Fără sa ma alungi, știu ca trebuie sa plec. 

Am un singur geamantan, mic si ponosit. O sa-mi pun in el cele câteva lucrusoare cu care am intrat in viața ta: speranța, visul, extazul, mangaierea si iubirea. Mă uit la ele cât sunt de neinsemnate si le asez cu grija totuși, una peste alta, in cutiuta aceasta fără roti, a carei cheita am pierdut-o cu mult timp in urma. 

Pe covor rămân aruncate hainele de care ne-am lipsit când am făcut prima si ultima dragoste: minciuna, deziluzia, uitarea, nepasarea. Aduna-le tu dacă ai chef, eu nu mai vreau sa-mi murdaresc mâinile si sa-mi ranesc ochii. 

Plec. Mi-ai lăsat usa larg deschisă. Parca nici soarele nu vrea sa se arate azi. Parca pasind pragul, ating dunele nesfarsite ale unui pustiu. Incotro s-o mai apuc? Ce mă voi face de azi? Si totuși plec. Mi-e greu sa nu mă uit in urma. Mi-e greu sa-mi opresc lacrimile. Mi-e greu sa închid usa după mine si sa te uit. Dar o voi face. 

Pentru ca stiu ca pe pat, ți-am lăsat intinsa camasa mea de noapte din matase albă: sufletul meu. știu ca dacă vei vrea sa mi-o dai înapoi, mă vei cauta pana la capătul pământului, chiar ingenuncheat de va fi nevoie.

Adio, visul meu frumos!

Interviu cu un "vampir"

R: Ce te caracterizează?

V: Optimismul și veselia. De fapt, dacă mă gandesc mai bine cred că tristețea și lacrimile.

R: În ce te regăsești?

V: În tot ceea ce e frumos: muzică, poezie, teatru, pictură... De fapt nu, cred că mă regăsesc în natură. Da, în cerul înnourat, în furtunile aprige, în mările spumegânde și în pietrele solitare.

R: Ești trist?

V: Nu, nu vezi că râd?

R: Și de ce-ți curg lacrimile?

V: Pentru că sunt vampir. (râde diabolic)

R: Apropos, de ce ți se spune "vampirul"?

V: Pentru ca sunt ca o invenție, ca o poveste sângeroasă, sunt sufletul din spatele aparențelor, sunt chipul din spatele măștilor, sunt lacrimile din spatele poeziilor si loviturile din spatele dansurilor.

R: Deci ești trist!

V: Se poate, dar mă tratez.

R: Cu ce?

S: Cu sânge!

Când am învățat să vorbesc

Când am învățat să vorbesc, nu m-a învățat nimeni că uneori cuvintele spuse în grabă sau răspicat, nu pot însemna mare lucru. Nu am fost învățată că alteori, dacă nu strângi ochii, pumnii și daca nu tragi puternic aer în piept, nu poți spune ceea ce ți-ai propus. Nu m-a învățat nimeni că nu este suficient doar să vorbești, ci că sensul este dat de sentimentele care se strecoară vioi pe lângă cuvinte.

Când am învățat să vorbesc, nu mi-a spus nimeni că pe lângă câteva cuvinte așezate într-o propoziție, trebuie să lași să-ți vorbească ochii, palmele, pielea și trupul. Că de cele mai multe ori, trebuie s-o lași pe inimă să vorbească în locul tău.

De aceea, când am învățat să vorbesc, nu am învățat să mă și exprim. Cu timpul am învățat că pentru a mă face înțeleasă, cuvintele trebuie să fie rostite din suflet. Am învățat că fericirile, tristețile, durerile, temerile, stările de exuberanță sau bucuriile mărunte nu pot fi pur și simplu doar vorbite. Nu e suficient să știi să pronunți cuvinte. Am învățat că pentru a te face înțeles, înainte de orice trebuie să te faci simțit. Și asta nu se spune prin cuvinte, ci prin gesturi, atenție, atingere, mângâiere și dragoste.

Când am învățat să vorbesc, nu am învățat să vorbesc decât cu glasul. Doar timpul m-a învățat că glasul nu poate fi scris decât cu sufletul ca să însemne ceva.

Despre iubire

 

Mă faceţi să vorbesc din nou despre iubire. Nu că nu ar fi un subiect interesant, dar mi-e teamă că nu sunt în cea mai potrivită stare de a-l dezvolta.

 

Sunt oameni care declară că nu mai ştiu ce este iubirea. Au ajuns într-o perioadă a vieţii care-i face confuzi, instabili, dezorientaţi sau pur şi simplu nefericiţi. Fără întâmplări năucitoare, fără evenimente tragice, având prieteni şi admiratori, având familie şi beneficiind de dragoste şi atenţie, ducând un trai liniştit, decent sau chiar prosper, ei se simt pierduţi. Pierduţi într-un timp din care nu se simt că fac parte, într-o lume care pare... din altă lume, într-un univers străin, printre apropiaţi atât de îndepărtaţi. Se simt ai nimănui, deşi sunt ai tuturora. Se simt respinşi, deşi în ei înşişi caută apropierea. Se simt căzuţi, deşi par fericiţi, se simt goi, deşi par împliniţi.  

 

Când vezi un om fericit nu te intrebi dacă este chiar aşa şi dincolo de masca afişată. Aproape că-l invidiezi. "Ce bine ii merge!" îţi spui şi zâmbeşti amar, ştiind că şi tu ai putea fi fericit. Simţind că şi tu ai toate ingredientele din care să-ţi prepari o "fericire". Dar fericirea ta este departe. De ce?

 

Pentru că fericirea ta nu stă ascunsă în traiul îndestulător, în poziţia socială, în numărul mare de prieteni, în admiraţia şi aprecierea celor din jur. Fericirea ta e ferecată în sufletul tău pierdut. Fericirea ta a rămas blocată în iubirile pierdute, fiecare iubire pierdută trăgând o nouă uşă după ea, incuiind un alt lacăt, blocând un alt coridor. Fericirea ta s-a topit firesc, puţin câte puţin, la fiecare iubire ucisă de destin. Numai iubirea o poate scoate din inchisoarea în care s-a afundat, numai iubirea ii poate reda suflul.

 

Dar ce este iubirea? Ce simţi când iubeşti? Cum îţi trăieşti iubirea? Fericirea ta renaşte când iubeşti?

 

Sunt câteva simptome care-ţi anunţă iubirea. Primul este grija. Cand începi să te îngrijorezi, începi să iubeşti, începi să descui lăcăţele, să deschizi uşiţe, atât de grele, atât de apăsătoare. Apoi apar, rând pe rând curiozitatea, dorinţa, atingerea, visul, speranţa. Urmează năzuinţa, urmează dorul. Apoi dorul incontrolabil. Începe fiorul, înfrigurarea, tremuratul, transpiraţia, spasmul...Apoi apare devotamentul, sacrificiul, împlinirea ta proprie prin împlinirile persoanei iubite. În final: IUBIREA, ultimul lăcăţel spart, ultima uşă deschisă. Şi în încăperea aceea până acum întunecată, va intra lumina şi-ti vei găsi fericirea. Acolo este sufletul tau îmbrăţişându-şi sufletul iubit.

 

Fericire înseamnă iubire, iar iubire înseamnă regăsire, regăsirea ta. Când iubeşti e ca şi cum te-ai privi în oglinda, ca şi cum ai respira şi ai simţi cu alt trup, ca şi cum ai primi o nouă viaţă. Când iubeşti, doar atunci traieşti, prin iubire, pentru iubire, în iubire. Tot ceea ce este dincolo de iubire înseamnă doar mulţumire şi supravieţuire, fără profunzimi, fără inefabil.

 

Pentru mine este atât de simplu: nu poţi fi fericit fără să iubeşti, iubire însemnând regăsirea ta în alt suflet.

 

Pentru tine ce înseamnă iubirea? Stii?

Cugetare obosită

Sunt obosită și zic așa:

1. marile hotărâri nu se iau în zile oarecare. Alege o zi de Craciun, un an nou, măcar ziua cuiva. Nu așa într-o zi oarecare de miercuri.

2. nu intra într-o curbă periculoasă cu viteză mare. Calcă puțin frâna înainte de a intra în ea. Ideal ar fi să nu intri in ea sau măcar sa fii in dreapta, dar dacă nu se poate altfel...vezi punctul 1.

3. Nu subestima capacitatea de a te cuceri a urâtului/urâtei. Întotdeauna are 5 ași în mânecă, care nu țin nici pe departe de aspectul fizic. Și dacă te-a cucerit definitiv, vezi întâi punctul 2, apoi 1.

:))) Nu mă credeți. Căutați corespondențele!

Acum, "ergo bibamus" înainte de ziua descrisă la punctul 1.

Om bun

Dacă-ţi bate cineva la uşă şi când întrebi cine este îţi răspunde "Om bun", îi deschizi fără teamă.

Ce înseamnă om bun?

Om bun este acela care nu ucide, nu minte, nu inşală? Cel care nu fură? Cel care este generos? Cel prost? Cel bun de prost?

Da, toate acestea şi încă multe altele.

Omul bun are multe calităţi, virtuţi. Dar mai presus de acestea, un om bun este un om plin de defecte. Pentru că numai cine are defecte, are şi slăbiciuni. Slăbiciuni înseamnă sensibilităţi, înseamnă renunţări, renunţări la mândrii, la orgolii, la lupte stupide.

În opoziţie, prin analogie, omul rău este omul puternic, fără sensibilităţi, fără scăpări, deci fără defecte. Răii sunt perfecţi, bunii sunt defecţi.

Înverşunat nu este sinonim cu rău. Un om înverşunat sau încrâncenat nu înseamnă un om rău, ci doar unul hotărât. Hotărârea este o calitate care vine din ambiţie, dintr-o educaţie spartană, dintr-o capacitate uimitoare de luptă. Nu, nu-i de rău, numai că un om bun nu poate fi aşa. Omul bun cedează, renunţă, capitulează, pentru că el are slăbiciuni, pentru că-i un om slab. Omul dârz nu este rău, ci doar imparţial, de neînduplecat, categoric, raţional. El nu cedează pentru că ţine prea mult la deciziile personale, nu pentru că nu ar avea slăbiciuni. Deci ar putea intra la categoria celor "buni" dacă şi-ar recunoaşte slăbiciunile, sentimentele, defectele.

Fără a face antologia expresiei "om bun", îmi permit să afirm că omul bun este omul supus nestăpânirii de sine, supus chinurilor interioare, dilemelor, frământărilor, zbuciumurilor. El este plin de defecte, de accea poate ierta aproape orice celorlalţi. În plus, omul bun este îndrăgostit de culori, iubeşte viaţa colorată atât de frumos.

Omul bun este omul care iubeşte, căci ce alt  sentiment ne este dat în această viaţă să-l simţim mai adânc şi mai zbuciumat, mai înălţător decât iubirea?

 

Minciună versus promisiune deşartă

           

          Cineva îmi spunea că o bună tehnică de a vinde o prostie care nu face doi bani este de a o prezenta într-o aură promiţătoare, iluzorie, adică de a o pune lângă ceva teoretic gratuit. Îţi vând acest pix cu 300 lei, însă uite îţi dau 3 creioane (cu mină HB), o ascuţitoare (neascuţită) şi o gumă de şters roză (care nu şterge, doar spoieşte) gratuit. În realitate toate cele 6 produse nu fac decât 150 lei, să zicem. Îţi dai seama? Mai primeşti încă 5 produse gratuite. Oauuuuu! (Am fost o elevă bună, nu-i aşa?)

            Cam aşa este şi cu promisiunile deşarte. Haide, fă-mi proiectul acesta - acum pentru că n-am bani, pe x lei, urmând să-ţi mai aduc încă 10 pe xxx lei. Aşteaptă-mă azi 2 ore, că de mâine nu mai întârzii nici 5 min. Haide, dă-mi o ţigară acum, mâine îţi cumpăr eu un pachet. Şi tot aşa. Despre promisiuni deşarte într-o relaţie, într-o iubire, într-o prietenie vreau acum să vorbesc. Poate nu sunt atât de evidente, poate sunt adevărate uneori, doar un pic deformate, dar sunt la fel de iluzorii ca  primele şi rănesc cumplit. Pentru că nu mai este vorba că ai pierdut o sumă de bani, ci te fac să-ţi pierzi încrederea în oameni, optimismul, veselia, pofta de viaţă şi în final încrederea în tine.
            Sunt câteva clisee pe care, atunci când le crezi, eşti în al nouălea cer, însă când le conştientizezi adevărată “traducere”, te prăbuşeşti:

- bineînţeles că te iubesc, dar nu atât cât meriţi tu sau nu aşa cum ţi-ai dori = câteodată mă exasperezi cu asemenea întrebări
- aşteaptă-mă că vin si te iau cu mine pe lună = de-ai şti câte treabă am, îmi este imposibil să ajung
- te voi suna eu atunci când voi avea un pic de timp = poate doar dacă mă voi plictisi cumplit
- am avut îngrozitor de multă treabă la birou, dar când ajung acasă te scot în oraş = am luat deja masa cu colega mea, o să cad lat de oboseală când voi ajunge acasă
- şedinţa s-a prelungit, dar promit că vom face dragoste = am fost la o bere cu băieţii, numai de sex nu-mi arde mie
- unde merg nu este semnal la mobil sau internet, dar voi face tot posibilul să găsesc o modalitate de vorbi cu tine = chiar n-am chef să-ţi mai scriu/vorbesc şi zilele acestea

             N-are semnal la telefon, nu are internet, nu are timp, nu poate, e obosit, îi este rău? Toate sunt poveşti. Poveşti care te fac să speri că într-o zi va fi al tău şi tu al ei, definitiv, pana la moarte! Dar nu-ţi face vise. Este doar o iluzie totul. Cel care îţi face promisiuni deşarte, cel care te lasă să visezi când ştie că nu te iubeşte, cel care te trece neîncetat din agonie în extaz şi invers, este mai periculos decât un mincinos. Si nu este numai pentru tine. Aceleasi povesti le mai spune la inca 3-4 femei. Mincinosul îţi vinde un pix prost spunându-ţi că scrie singur, vei da bani mulţi pe un obiect de calitate proastă, dar de care ai nevoie oricum. Vânzătorul de iluzii îţi va vinde multe obiecte de care nu ai nevoie, convingându-te că-ţi sunt indispensabile şi promiţându-ţi că-ţi vor schimba viaţa.
           
             Tu ce preferi: o minciună sau o promisiune deşartă? Eu personal prefer prima variantă. Evident, adevărul este pe primul loc, însă nu despre el era vorba în această propoziţie. :)

Rochie de gală

Chiar mă gândeam ce rochie mai specială să-mi pun în seara aceasta la teatru. Întâmplător am dat peste "MTV Europe Music Awards 2011".  Tocmai urca pe scenă Lady GaGa îmbrăcată într-o rochie desprinsă din filmele SF. Ar fi interesantă o astfel de rochie pentru că nu ți-ar mai observa nimeni depunerile de grăsime, celulita și mai ales nu ți-ar vedea fața tristă sau cearcănele vineții. O rochie excelentă și pentru o întâlnire romantică cu iubitul în parc noaptea, sub privirea discretă a extratereștrilor.

O meserie noua

Azi mi-a trecut prin cap treaba aceasta: cum ar fi ca eu sa fiu o profesoara si sa le vorbesc elevilor mei despre locuri minunate din aceasta lume? Știu ca as avea trac, întotdeauna am avut când am fost nevoită sa vorbesc in fata unei multimi, dar nu poți sa știi niciodată ce-ți rezerva viața...Cum mi-ar sta cu ochelari pe nas in fata unui pupitru încercând sa-mi fac elevii sa mă urmărească?

Rezolvarea crizei mondiale

Mă ştiţi cât sunt de altruistă. Ştiţi că n-am alergat niciodată după bani şi glorie. Am auzit că Grecia ar fi cu un picior în groapă din punct de vedere financiar. România de asemenea. Zilnic primesc cel puţin un mail prin care mi se comunică că o doamnă sau un domn, o domnişoară sau un tinerel au primit nişte moşteniri fabuloase. Ei au în conturi plasate strategic la bănci de renume mondial în Elveţia, Marea Britanie, SUA şi alte state sume uriaşe de bani. Poate v-aţi întrebat unde sunt banii mondiali. Ei bine, iată răspunsul: în aceste conturi despre care eu primesc zilnic informaţii în mailuri care intră direct în "spam". Şi asta nu este tot. Toţi, absolut toţi aceşti "moştenitori" samariteni vor să-şi împartă cu mine banii lor . Dar eu, eu nu vreau aceşti bani. Nu am ce face cu ei. Sunt prea mulţi pentru a-i putea cheltui şi a le ţine evidenţa. Numai azi am fost înştiinţată că Miss Susane vrea să-mi trimită în cont 20 mld de lire sterline. De aceea, eu că o bună patrioata ce sunt vreau să-i dau României. Doar o parte. O parte din restul banilor care aşteaptă după mine să comunic doar contul bancar, CNP-ul şi pin-ul de la cardul de credit vreau să-i dau Greciei. Şi generozitatea mea nu se opreşte aici. O parte o voi direcţiona către Bulgaria, o parte către câteva ţări sărace din Africa, iar cea mai mare parte o direcţionez către America.

Şi uite aşa scapă omenirea de criza mondială.

Un animal de femeie

Le iubesc blănurile. Le împrumută apucăturile. Au aceleaşi instincte primare. Le copiază gesturile şi obiceiurile. Ele sunt Femeile-animal.

Femeia animal îşi iubeşte modelul atât de mult încât se identifică cu el, se regăseşte în el. Nu ţine de zodie sau de ascendent. Ţine de caracter, de educaţie, de self-control.

Dar bărbatul iubeşte femeia-animal. O iubeşte pentru că şi el îşi regăseşte în ea o parte din caracterul său sălbatic, o parte din primitivismul său, o parte din animalul din el. Este chimie, este atracţie primară, seducţie şi feromoni.

Pe primul loc, evident, se afla FEMEIA-PISICĂ :

Femeia pisică te atrage cu privirea ei seducătoare, cu delicateţea şi mai ales cu agilitatea ei. Este inteligentă şi imprevizibilă. Este suplă şi graţioasă. Este fermecătoare ziua în activităţile zilnice şi extrem de sexy noaptea, când devine sălbatică şi agresivă. Este discretă şi vorbeşte puţin şi la obiect. Îi place să i te adresezi cu diminutivele mâncărilor ei preferate: iepuraşul meu, şoricelul meu, păsărica mea. Îi place să fie mângâiată şi toarce de plăcere când îi faci un masaj sau doar o atingi. Doarme mult, îi place soarele şi căldura în general, este curată şi mereu pusă la patru ace. Este leneşă sau are lungi momente de răsfăţ personal. Nu este genul de femeie gospodină, nu-i place să gătească. Hrana o obţine doar strict când îi este foame, de aceea nu-şi face niciodată provizii inutile. Devine vânător desăvârşit când îşi urmăreşte prada sau scopul, fiind un bun strateg şi o înfricoşătoare luptătoare. Obţine uşor ceea ce-şi doreşte, doar clipind sau arătându-şi decolteul. Este extrem de delicată şi te sufocă de multe ori cu dragostea ei. În amor devine pasională, sălbatică şi de nestăpânit. În relaţiile sociale poate fi agresivă, chiar violentă sau docila până la supunere totală, în funcţie de persoana cu care interacţionează. Simte pericolul de la distanţă şi are un foarte dezvoltat instinct matern. Este independentă. Este clar, niciun bărbat nu-i poate rezista, oricât de perfidă ar părea uneori.

FEMEIA - CÂINE

Femeia-câine poate este cea mai dorită femeie de către un bărbat familist, serios şi integru. Şi nu numai. O doresti langa tine pentru că este cea mai bună prietenă a ta. Te ascultă fără să te contrazică, plânge când tu plângi, râde când tu eşti fericit. Te însoţeşte oriunde şi vrea s-o însoţeşti şi tu la cumpărături, în vacanţă, la expoziţii, la plimbare sau la gimnastică. Te iubeşte până la moarte şi moare la puţin timp după tine. Este foarte ataşată de tot ceea ce există în universul tău: casă, familie, prieteni, obiecte personale, suveniruri, cărţi, haine. Îţi spală hainele, îţi găteşte, îţi serveşte micul dejun în pat. Îţi săruta palmele când îţi mulţumeşte. Social, este de regulă prietenoasă, iar dacă are în spate o bază educaţională solidă, poate fi un excelent profesor, medic sau cercetător. Fără educaţie, femeia-câine este agresivă, certăreaţă şi răzbunătoare, caracteristici generate de frica necontrolată faţă de oameni cu care s-a născut. O educaţie aleasă însă, o face extrem de politicoasă şi elegantă în atitudine. O iubeşti pentru devotamentul său dus la extreme, dar şi pentru faptul că ar fi în stare să sară la gâtul oricui te supără. În amor este rezervată şi prea cuminte, însă iubirea ei nu are limite, iar asta contează mai mult. Nimic nu te poate înlocui în sufletul său, nici măcar un copil. De multe ori persoana ta este mult mai importantă decât persoana ei şi asta se vede în gesturi, în acţiuni şi chiar atunci când doarme agăţată de gâtul tău. Este femeia de care nu te poţi despărţi niciodata şi nu ai îndrăzni vreodată s-o superi cu ceva.

FEMEIA - GĂINĂ

Femeia găină este femeia lângă care îţi doreşti să îmbătrâneşti. Nici frumoasă nici urâtă, nici grasă nici slabă, nici proastă dar nici prea inteligentă, femeia găină nu-ţi poate fi nici prieten nici duşman, sau iţi poate fi si prieten si dusman impreuna sau separat. Este o familistă convinsă, face mulţi copii, îi iubeşte, îi creşte frumos, îi îngrijeşte şi îi educă. Te face să te simţi ca la hotel şi ca la resturant: mereu lenjerii curate, flori proaspete în vază, masă caldă la ore fixe, curăţenie desăvârşită în casă. Face singură cumpărăturile, duce copiii la grădiniţă şi la doctor şi are grijă de mama ta, dacă este nevoie. Îţi acceptă escapadele amoroase făcându-se că nu observă , cu condiţia ca femeile cu care o înşeli să nu arate mai bine decât ea sau nu să fie mai tinere. În caz contrar, trece la atac şi face un adevărat spectacol din asta: ţipă, se agită, trage de păr, dă cu pumnul, bate din picior, dă din aripi. Lăsată în treburile ei, este liniştită şi aşa o poţi avea până la adânci bătrâneţi. Provocată devine ţaţă. Cu cât trece timpul, cu atât înveţi s-o apreciezi mai mult, iar la bătrâneţe devine singura care te mai poate mulţumi.

FEMEIA - BUFNIŢĂ

Femeia-bufniţă te atrage şi te sperie deopotrivă, din prima clipă în care ai văzut-o. Ochii ei te hipnotizează, frumuseţea ei te innebuneste, iar viaţa ei te înspăimântă. Este puternică, războinică, dominatoare şi agresivă. Pe de altă parte este seducătoare şi încântătoare. Are o viaţă activă, plină de aventuri. Îi place să domine şi ţie îţi place asta. Este activă noaptea şi se odihneşte ziua. Preferă locurile întunecoase şi este foarte discretă. În lumea ei te simţi ca într-un vis, dar nu-ţi poţi învinge teama faţă de ea. Te atrage şi te respinge în acelaşi timp, iar jocul acesta te incită extrem. Te ridică pe cele mai înalte culmi ale plăcerii apoi îţi da drumul de acolo. Tu neavând aripi, te prăbuşeşti. Dacă te-a scăpat, din păcate, nu-ţi mai revii niciodată. Femeia-bufniţă îţi poate fi fatală.

FEMEIA-ŞARPE

Este senzuală, dar veninoasă. Dacă te consideră pradă ei, te înghite înainte să-ţi dai seama, apoi te digera mult timp. Dansează frumos, este suplă şi are pielea fină şi rece. Este alunecoasă, îţi scăpa mereu printre degete. Odată căzut în mrejele ei, nu mai ai scăpare. Te otrăveşte. Te desparte de prieteni, de familie. Te vrea numai pentru ea. Şi cel mai dramatic: după actul final te ucide!

FEMEIA - PĂIANJEN

Femeia păianjen este o romantică incurabilă. Este poate cea mai bună scriitoare, povestitoare sau politiciană. Îi place să stea toată ziua să vorbească şi să ţeasă iţe. Îi plac situaţiile limită, îi place să vâneze, să te vâneze. Te va atrage cu vorbe frumoase, poveşti nemuritoare şi vise imposibile. Te plimbă, te leagănă, te alintă şi te face să te simţi special. Dar, mai periculoasă decât femeia - şarpe, te vrea pentru perpetuarea speciei. Şi nu numai ca vei muri după actul final, dar vei muri în chinuri, devorat de ea. Orice bărbat special cu care se împerechează, sfârşeşte în plasa femeii păianjen, apoi în burta ei. Nu degeaba i se spune "văduva - neagră".

Şi acum, la finalul descrierii: tu, bărbat, ce femeie-animal preferi? Sau tu, femeie, în care animal te regăseşti?

Un barbat frumos

Sayadinna ( http://sayadinna.blogspot.com/2009/04/femei-frumoase.html ) m-a inspirat. Se vorbeşte, se cântă mult si peste tot despre femeia frumoasă. Este descrisă, pictată, cântată, fotografiată. Este iubită şi postată pe bloguri, pe pagini de internet, pe coperţile revistelor.

Dar bărbaţii? Nu vorbeşte nimeni despre bărbatul frumos? Cum arată un bărbat frumos? Şi de ce este aşa?

Iată cum cred eu că trebuie să arate un bărbat frumos:

În primul rând un bărbat frumos are o privire inteligentă. Ochii lui trebuie să exprime ceea ce gândeşte în clipa în care l-ai privit şi dacă îi vezi ochii şi nu vezi dincolo de ei, nu poate fi frumos.

Trebuie să fie bărbierit, aranjat, curat, dat cu Armani. Un bărbat care se respectă, oricât de sărac ar fi, trebuie să se dea cu un parfum autentic, fin, dar intens, care să-i reprezinte forţa si vitalitatea.

Să fie puternic fizic, să fi făcut sau să facă sport, prin porii lui să iasă la iveală forţă lui nativă.

Să fie îmbrăcat neutru, în culori sobre, nu roz, galben sau verde praz.

Să fie înalt, dar nu foarte înalt, drept, cu privirea semeaţă.

Acesta este după mine un bărbat frumos. Dar mai mult decât aspectul exterior, un bărbat frumos este acela care:
- nu te minte, îţi spune că eşti grasă când eşti grasă, dar adaugă că eşti frumoasă şi aşa, sau mai ales aşa
- te mângâie când te doare
- îţi face cafeaua de dimineaţă
- îţi miroase părul şi ţi-l mângâie
- te ascultă, ştie să asculte, are răbdare să te asculte pe tine şi pe alţii (altele)
- nu se enervează
- nu urlă, nu înjură, nu e violent
- este loial, devotat, fidel
- este şarmant şi ştie să facă glume bune
- râde cu poftă la glumele tale sau ale altora
- nu bea mai mult decât poate (daca bea)
- fumează numai în locuri special amenajate (daca fumeaza)
- te iubeşte, te răsfaţă, te încântă
- este tandru cand te atinge si înfricoşător când îţi ia apărarea
- vorbeşte frumos în public
- este politicos
- este un bun pedagog, mereu ai ce învăţa de la el
- te iartă
- simti furnicaturi in stomac chiar si atunci cand il vezi îmbrăcat
- iubeşte arta, animalele, florile şi natura în general
- îi plac stelele şi luna plină
- citeşte şi e pasionat de ştiinţă
- este bun în ştiinţele exacte dar are şi pasiuni umaniste
- devine copil când este în preajma copiilor, devine sălbatic când se aleargă cu un câine mare, devine tandru când mângâie o pisică, devine nesigur când iubeşte
- plânge cu lacrimi când suferă şi nu-i este ruşine să-şi arate sentimentele


Ordinea este aleatoare, toate-s importante şi condiţia unei bune funcţionări a reţetei este ca toate acestea să se întrepătrundă şi să lucreze ca un ''monolit''.

Cine spunea că bărbaţii nu pot fi la fel de frumoşi ca femeile, poate chiar mai frumoşi? De-asta şi Michelangelo credea cu adevărat că numai bărbatul poate atinge perfecţiunea în frumuseţe.

Şi acum priviţi-l pe David. Nu este întruchiparea prefecţiunii?

Mi-a trecut aşa... un gând

N-am mai postat de foarte multă vreme pe blog. A trecut mult, mult timp. Şi parcă timpul trecut fără să scriu l-am simţit ca pe un răgaz, un răgaz în care am învăţat altceva decât ceea ce mai ştiam. O pauză de gândire, de trăiri, de fenomene stranii în fiinţa mea. Am trăit într-un timp stătător experienţe dramatice, exuberante, duioase sau zbuciumate. Am învăţat durerea, am mirosit moartea, m-am bucurat de viaţă, i-am mulţumit Celui ce are grijă de noi, m-am bucurat sau am lenevit dureros. Răspunsurile mele la întrebările altora au căpătat sensuri noi în propria-mi înţelegere, de parcă ar fi fost răspunsurile unor înţelepţi la întrebările mele. Am trăit durerile altora că pe propriile-mi dureri. Şi dintr-o data m-am gândit aşa: ce-ar fi să scriu toate astea? Nu pe blog, nu pe ciorne, ci într-o carte. Emoţia scrierii unei cărţi mă încearcă de ani de zile, poate de când eram mică. Niciodată n-am avut curajul asta. Acum mi-a trecut aşa... un gând. M-am chinuit câteva nopţi cu gândul asta. Despre ce să scriu, ce titlu, ce abordare? Cine mă va citi, câţi mă vor critica? Am căutat preţuri, paşi, sfaturi pentru reuşita unei publicări...M-am decis: să scriu despre durere şi despre cât de uşor te poate atinge, te poate culca la pământ, te poate ucide. Despre durerea de a trăi aici, neputincios în propria-ţi ţara, nepuntincios în faţa-ţi destinului...Ar fi patetic să scriu despre mine şi despre durerile mele. Mai bine aş scrie despre durerile altora. Desprea moartea altora. Sau poate mai bine ar trebui sa scriu despre bucuriile mele, despre fericirea din sufletul meu. Nu cred că ar interesă pe cineva. Aşa că m-am decis să scriu despre fericirile altora...
În final m-am luminat: nu cred ca eu am despre ce scrie. Nu pot avea despre ce scrie. Sunt neputincioasă. Nu pot scrie despre durere, pentru că nu o pot suporta. Nu pot scrie despre fericire, pentru că mi se pare banală când este şi mortală când nu este. Nu pot scrie o carte, pentru că nu am despre ce scrie în ea.

Prin urmare gândul acesta care m-a strafulgerat aşa, pentru o clipă , mi-a trecut. Mi-a trecut, ca orice gând, lăsând o linie subţire pe paginile cartii mele imaginare...

O problema de geometrie in spatiu si timp

Euclid şi Thales ... Vă mai amintiţi de ei? Cu toţii ştim că două drepte paralele nu se se întâlnesc niciodată, sau conform geomteriei se întâlnesc la infinit, semnul acela ca un 8 întors.

Am purtat cu cineva o mică discuţie despre paralelismul în viaţa socială. Din fericire sau poate din păcate axiomele geometriei în spaţiu nu se pot aplica vieţilor noastre. Iată de ce:

Postulatul lui Euclid spune că într-un plan, printr-un punct exterior unei drepte aparţinând acestuia, trece o dreaptă paralelă cu ea şi numai una. Să încercam o mică demonstraţie, în care punctele din geometrie suntem chiar noi.

Avem planul C. C este determinat de minim două puncte distince, F şi B . Aceleaşi două puncte F şi B determină o dreaptă L1 sau mai corect un segment de dreaptă. X este un punct exterior planului C. Prin X trece o singură paralelă şi numai una cu dreaptă L1. O să-i spunem L2. L2 este şi ea determinată de două puncte: f şi b. L1 şi L2 sunt paralele, deci se întâlnesc la infinit. Infinitul din geomterie, prin paralelismul de faţă, reprezintă viaţă lui F şi B sau planul C. Deci L1 şi L2 se întâlnesc intrun moment "T0" intrun punct Y. Pentru că punctul X face parte din dreaptă L2 şi pentru că L2 este paralelă cu L1 rezultă că Y este în afară planului C. În acelaşi timp însă, pentru L1 şi L2 se întâlnesc în punctul Y şi pentru că proiecţia punctului X pe planul C reprezintă exact piciorul perpendicularei dus din X pe L1, rezultă că Y face parte din planul C. Şi dacă L1 este dreaptă din C care se intersectează cu L2, rezultă că Y face parte acum din C. Rezultă că Y şi X determină o dreaptă, alta decât F-B şi f-b. Şi mai rezultă că în orice moment de la T0 la T999, X şi Y determină o dreaptă în afară planului C, care este paralelă cu oricare dintre L1 şi L2. Concluzie: dacă L1 şi L2 se intersectează, intersecţia are loc în afară planului C şi reprezintă un capăt de perpendicularitate între două drepte determinate de F şi b sau B şi f. Şi mai rezultă că la intersecţia celor două drepte se formează un unghi de 90 de grade şi dacă este unghi perfect drept s-a terminat cu tot paralelismul şi s-au dus pe apa sâmbetei toate axiomele şi postulatele geometriei în spaţiu.

Teorema: e o chestiune de timp T ca dreptele L1 si L2 sa se intersecteze in afara planului C, iar punctul Y va reprezenta proiectia perpendiculara in planul C a punctului X, punct care apartine deopotriva celor doua paralele. E clar?


Foto: www.cameltreks.com.au - "The parallel sand dunes of the Simpson Desert"

Ganduri negre in nopti albe

Nu mai stiu decand nu m-am mai culcat mai devreme de 12 noaptea. Nu mai stiu cand a fost ultima dimineata cand m-am trezit fara sa ma sune vreun client grabit. Nu mai stiu cand am fost ultima oara mandra de tara mea, de semenii mei sau cand m-am data mare ca sunt olteanca. Stiu doar, ca in fata monitorului, extrem de obosita de la lungile nopti de proiectare, cu stirile morbine in surdina in spatele meu, ma apuca o tristete neinteleasa si o revolta incontrolabila. Ma gandeam asa: daca as sti ca nu-i pacat sa ucizi, oare as face-o? Daca as stii ce D-zeu m-ar iubi petru asta, as lua un pistol si l-as pune la tamplele unor "oameni"? Nu am avut niciodata porniri criminale, poate doar mici iesiri isterice. in ultima vreme insa, acestea au inceput sa prinda un contur din ce in ce mai definit. Da, vreau sa omor cateva persoane. E un pacat ingrozitor gadul meu, dar nu mai pot. Lacrimile cad pe tastatura neagra, la fel ca gandurile mele. Da, se poate sa fie un inceput de depresie si sa incep si eu sa iau Xanax in curand, cum o fac multi indivizi deja. Da, se poate sa fie cel mai groaznic gand care mi-a trecut vreodata prin minte si care nu s-a oprit doar a-mi traversa creierul in fuga, nelasand urme. de data aceasta gandul s-a oprit. si nu in creier, in suflet. vreau sa omor cativa politicieni, cativa functionari publici, gainarii care mi-au furat pubela de la poarta si pe toti cei care ucid pentru cateva sute de mii de lei, sa ucid violatorii si pedofilii si pe toti cei care prefera sa-si manjeasca mainile pentru un trai mai bun. oho, deja am devenit un mic Hitler.

acum nu va mai plictesec cu gandurile mele criminale. mi-am descarcat un pic din energia negativa. nici nu mai am chef sa corectez acest articol. poate maine o sa-l sterg. sau poate maine o sa revin la ganduri pozitive. am nevoie de putin odihna. ma scuzati!

o zi din viata unui arhitect

Cred ca fiecare dintre voi a avut nevoie cel puțin odată în viata de un arhitect. Si poate ca fiecare in parte s-a întrebat ce face un arhitect într-o zi normală din viata sa? Iată un posibil răspuns:-
- se trezește la 10. Artiștii trebuie să doarmă mult
- bea o cafea rece. E făcuta de ieri sau de alaltăieri. Ce mai contează?
- ar vrea sa și fumeze, însă și-a amintit că a terminat pachetul azi noapte
- se uita total întâmplător la ceas. Ooops. Are o întâlnire la 11.30, tocmai în capătul celalalt al orașului. Si a uitat să noteze strada si numărul. Numarul de telefon nu l-a salvat. In fine, vede el...
- se spala în 5 minute. Se îmbracă într-o ora. Trebuie să arate bine, doar e arhitect.
- se urca în mașina plină de praf. Of, Bucurestiul ăsta infect. Si el nu are timp sa treacă nici azi pe la spălătorie, e foarte, foarte prins.
- combustibilul este aproape spre sfârșite, dar poate-i ajunge pana la locul de întâlnire. Ei, lasă, că bagă benzină la întoarcere.
- Off, traficul asta. Iar întârzie la întâlnire. Dar e normal sa-l aștepte, măcar sfertul academic. Si dacă întârzie 20 de minute, ce mai contează 5 minute peste cele 15?
- ajunge la întâlnire cu 45 minute întârziere. (Durează mult pana găsește strada si numărul. Nu cunoaște prea bine Bucureștiului. A stat mult în Paris, la bursa)
- oamenii l-au așteptat. Normal, doar e pionul principal al proiectului
- începe discuția
- după 10 minute simte ca nu mai rezistă. Cere o țigară de la șeful de șantier. Scuze, dar nu a mai avut timp să-și cumpere. Știți, de la trafic. Iese s-o fumeze.
- fumează țigara în 15 minute
- reintră în ședință
- după 10 minute sună telefonul. Se scuza, iese si vorbește vreo 20 minute. Offf, femeile...
- ședința se reia. Mai durează vreo 45 minute. Norocul lui ca nu și-a uitat creionul 0.7 cu mina 2B. A tras 3 linii pe o foaie aruncată pe birou. Gata și schița pentru hotel!!!!
- în sfârșit s-a terminat ședința. Inginerii ăștia sunt niște idioți
- pleacă epuizat
- se oprește la un cafe-bar. Suna un prieten vechi din facultate
- întâlnirea la bar se prelungește până pe la 6 seara. Au fost multe de discutat si de aranjat
- în drum spre casa bagâ benzinâ, cumpăra niște bere, țigări evident (vreo 2 pachete, ca să nu mai rămână în pană) si...o pâine?, mai bine nu, da pe la mc'drive
- ajunge acasă pe la 9, off, traficul ăsta
- aprinde o țigară si se apuca de lucru. Nu mai pune azi la spălat. Mai are 2 cămăși pe care nu le-a purtat decât de 2 ori. Șosetele mai merg și mâine. Iar blugii... Ahhh, iar a uitat să-și mai cumpere o pereche de blugi
- pornește messul si FB-ul. Își salută cei 30 de prieteni cei mai apropiați. Discuta cu cativa dintre ei despre o idee geniala care i-a venit
- se apuca de lucru
- intra și mai baga o postare pe blog. Citește câteva intrări noi de pe alte bloguri. Face câteva comentarii acide, dar pline de inteligență și ințelepciune
- se apucă de lucru. Acum chiar trebuie sa lucreze. Peste doua zile are predare
- e 1 noaptea. Trage 3 linii în acad. Mai citește odată mailul. Mai citește odată blogurile si ultimele postari de FB. Mai citește și niște știri (se informează...)
- se apucă de lucru
- e târziu, a obosit. Se oprește, mai e și mâine o zi
- se culcă, cu gândul la noul proiect. Tocmai i-a venit o idee
- se dă jos repede, ia foița și-și trasează ideile. E mulțumit!
- mai intră odată pe net. Poate i-a trimis cineva vreun mail important, deși ... numai artiștii adevărați își sacrifică nopțile pentru creație și artă
- se duce din nou în dormitor. Este îngrozitor de obosit. A avut o zi epuizantă...
- își aprinde o țigară și-o fumează în pat. Se uita la Discovery, la o emisiune despre crime
- adoarme zâmbind. Știe ca va dormi mult și bine. Arta o cere!

P.S. Să nu ai nicio îndoială. Orice arhitect știe bine Teorema lui Pitagora, pentru ca are un spirit de observație foarte dezvoltat. Deh, deformație profesională. :)