Ce găseşti în geanta unei femei

De multe ori m-am decis să-mi fac curăţenie în geantă. De fiecare dată m-am răzgândit imediat ce am desfăcut fermoarul.
Se zice că nu-i frumos să umbli în geanta unei femei. Pentru că aşa cum este la ea în geantă, este şi în viaţa ei. Este adevărat?
Iată ce poţi găsi la mine-n geantă:

* pentru înfrumuseţare:
- ruj (diverse forme şi culori, rezistent la transfer, gloss, transparent, strugurel, etc), rimel (rezistent la apă, de volum, de lungit genele), creioane de buze (asortate pentru diferitele rujuri), dermatograf negru
- forfecuţă de unghii, forfecuţă cuticule
- şerveţele demachiante
- câteodată ojă şi acetonă
- oglindă (obligatoriu cu farduri încorporate)
- elastice de păr, diverse culori
- clamă păr transparentă (să meargă cu orice îmbrăcăminte)
- 1-2 pensete (una mai proastă, una mai bună)

* pentru activitatiile mele "intelectuale" şi nu numai
- ruletă 5 m
- aparat foto
- creioane, pixuri (niciodată nu le găsesc prin geantă când le caut, tot timpul împrumut)
- capsator
- câteodată perforator
- port-vizit
- multe cărţi de vizită, nici nu mai ştiu ale cui
- agendă (de multe ori o uit acasă)
- ciorne cu schiţe, măsurători, etc (rezultatul muncii mele când uit să-mi iau agendă)
- memo-stickul

* pentru igienă
- şerveţele intime
- deodorant solid
- parfum, spray, parfum, parfum, parfum (diverse mărimi şi arome)
- cremă de gălbenele (am coatele iritate de la statul la calculator)
- ... cu aripioare (normal şi de zi)

* pentru contabilitatea firmei
- facturi de plătit
- facturi plătite, pe care nu le-am dat la timp contabilei
- bonuri de benzină
- bonuri de taxi
- facturi de cumpărături
- digipass-ul
- hârtiuţe pe care am trecut ce trebuie să fac

* pentru vicii
- brichetă (n-o găsesc când o caut, dar sigur am. Imi amintesc când am pus-o)
- ţigări nu ţin în geantă, pentru că dăunează grav sănătăţii

* pentru pisici
- carneţele de sănătate (nu le-am mai scos de când am fost cu ele la doctor)

* obiecte indispensabile
- ochelari de soare (1, 2 sau 3 perechi)
- cheile (dublurile, pe celelalte le-am pierdut)
- portofel de mărunţiş
- cardul (e tot timpul gol, nu ştiu de ce-l mai ţin)
- buletin, permis
- încărcătoare telefoane
- telefoanele (n-am decât 2)
- gumă de mestecat
- portofelul (şi el burduşit bine cu de toate)

* ocazional
- periuţa, pasta de dinţi, bikini, un sutien (pentru când merg la vâlcea)
- carneţelul lui bogdan când merg cu el la controlul periodic

* ce nu folosesc, dar le am în geantă, preventiv:
- ceară de păr
- bijuterii
- un ceas fără baterie (este şi în poza de pe blog, atunci mergea)
- nişte baterii de la fostul aparat foto (cred că sunt consumate, dar le ţin ca să le verific cândva)

Încă mai încap şi alte noi obiecte la mine-n geantă. Niciodată nu-i suficient. Pe lângă geantă mai port după mine o pungă în care îmi plimb proiectele pe care trebuie să le fac, de acasă la birou şi invers. Ca la ţară.

dansator desavarsit la 1 an si 2 luni

accident in lant

Micutzu m-a inspirat. Deschid un capitol, intitulat "șoferița". Ca să vedeți și voi, cum i-am spus și lui, cine va încurcă cu adevărat în trafic. :)


Clienții mei sunt oameni care-și construiesc case. De regulă, în câmp, departe de civilizație. Într-o zi trebuia să merg la un client, ca să măsor ceva. Fusesem de mai multe ori pe câmpul cu pricină dar, pentru că stau foarte prost la capitolul orientare, l-am rugat să mă aștepte undeva pe traseu. Am traversat cu viteză traseul până la punctul de întâlnire, care era undeva la capătul orașului. La capătul asfaltului. Unde se termină asfaltul, se termină și pământul. În stânga aveam o fermă de animale. În față continuarea drumului pe o cale nebătuta, plină de gropi, bolovani și câini. În dreapta câmp, neatins de oameni. M-am așezat cuminte pe marginea drumului, în partea stânga (pe dreaptă era un mare șanț, nu puteam opri acolo) mi-am dat muzică mai tare și am așteptat cuminte apariția clientului. Din spate nu venea nimeni. Probabil nu trecea nimeni niciodată pe acolo. La un moment dat, după ceva timp de liniște mormântala, din fața mea, de pe drumul acela neumblat de nimeni apar două mașini. Oho, 2 deodată. M-am mirat. Sunt în echipă, am gândit. Nu aveau ce să caute pe acolo. O dacie papuc, condusă de un tinerel urmată de o dacie berlină. Papucul a frânat un pic în față mea. Berlina a oprit și ea în spatele lui. Tinerelul mă fixează imediat. Avea niște ochi alabstri. Se uită fix în ochelarii mei de soare. Eu ascultăm muzică tare, cu capul un pic lăsat că să nu vadă că mă uit la el. El, șmecher, da un pic în spate, fixându-mă în continuare cu privirea. Nu știu ce voia să-mi demonstreze, dar avea o atitudine de mare cuceritor. Un pic, încă un pic și pooocccc, lovește berlina. Îl văd că se da disperat jos. Din berlină coboară doi indivizi și încep să se certe. Din gesticulările lor îmi dau seama că tinerelul le-a avariat mașina. Se ceartă, se uită la mașini, se enervează. Se învârtesc în jurul lor, se împing unii pe alții. La un moment dat se opresc toți 3 și se uită la mine. Încep să-mi facă semne cu mâinile lor. Dau muzica mai încet. Pornesc motorul. Mă uit întrebătoare la toți 3. Ce au cu mine? Eu sunt staționată pe marginea drumului. Tipul începe să le explice ceva, arătând mereu spre mine. Șoferul berlinei lovește cu piciorul mașina tinerelului cu ochii albaștri. Cred că e timpul să mă car, îmi spun. Dau în spate, apoi un pic în față. Mă trag frumos mai pe marginea drumului și îi depășesc cu nonsalanță, pe contrasens. Toți trei se uită cu ură la mine. Apoi se urcă în mașini și pleacă și ei. Am înțeles din gesturile lor că șoferul papucului a avut senzația că nu are loc să treacă pe lângă mine. A dat în spate ca să ia manevră mai larg, să mă ocolească. Au plecat. Am scăpat. A venit clientul. I-am povestit ce-am pățit. Asta s-a enervat.

- Cine era mă prostu ăla?
- Nu știu, de unde să știu eu?
- Ce număr avea? Cum arată tipul?
- Nu știu, dar de ce?
- Păi vreau să-l bat.
- Ha ha! Nu mai puteam de râs. Dar de ce vrei să-l bați? Ce ai cu el?

- Așa vreau eu. Că e prost!

Conduceam încet în spatele clientului, spre casa lui, în câmpul nemărginit. Mă gândeam la accidentul pe care-l provocasem. Nu a fost singurul. Au mai fost și altele. Dar celelalte vor face subiectul altor episoade din acest capitol.

lumea mea

ieri citeam blogurile unor prietene din blogroll. n-am mai scris demult, dar nu pentru ca n-as mai fi avut ce povesti, ci pentru ca am fost un pic ocupata. prefer sa spun ca n-am avut timp... dar de fapt...

revelatia am avut-o la blogurile jamilei si inuuendei. amandoua au tot timpul ceva interesant de spus (nici pe voi, ceilalti din blogroll nu va exclud). se implica, sustin proiecte sociale, isi deschid sufletul, critica aspectele sociale si implicatiile acesteia in vietile personale... chiar daca au articole pline de optimist si zambete, ma intristeaza. ma intristeaza, pentru ca imi deschid ochii si-mi vad realitatea mea.

mi-a zis mie cineva mai demult ca sunt nesimtit de nepasatoare. :(

n-am votat. nici macar nu stiu cine a candidat. habar n-am, va jur, cine candideaza la primaria capitalei. nici la sector. nu ma mandresc cu asta. dimpotriva. imi dau seama ca sunt din alta lume si ca putin imi pasa de ceilalti. innu, ma revolt si eu cateodata. mi-e greu sa accept ca sunt oameni care n-au dupa ce bea apa, copii abandonati, copii cu boli incurabile la care nu se uita nimeni, batrani carora li s-au furat casele si pamanturile sau ultimii 50 lei din pensie. toate astea imi fac rau. poate asta e si motivul pentru care nu ma mai uit la televizor, nu ascult radio decat cat tine melodia, schimb postul la stiri... refuz sa iau contact cu realitatea :(
blogul mi-a dat o libertate la care nu speram. libertatea de a ma exprima, de a ma revolta, de a ma implica, de a striga si de a fi auzita. dar eu...

eu refuz sa ma implic. eu refuz sa ma revolt, asa cum face toata lumea normala. refuz sa accept ca asta e lumea in care traiesc si mai ales refuz faptul ca si eu pot face ceva ca ea sa se schimbe. stiu, schimbarea vine din interior. dar eu refuz sa ma schimb. de ce?

am avut o functie de conducere intr-o institutie publica. o functie prin care as fi putut sa schimb ceva, sa ma implic. as fi putut sa pun capat furaciunilor si nedreptatilor (la scara mica, evident). stiti ce-am facut? mi-am dat demisia dupa trei luni. mi-a fost frica pentru familia mea, pentru ca locuiesc printre "ei". pentru ca m-au amenintat. si eu, o lasa, am cedat ... si m-am inchis in lumea mea, "nepasator si rece"...

si daca plang? si daca doar plang? nu schimb nimic :(