O rană

 

Am o rană cât o neputinţă
Inima o zămisleşte,

mintea parc-o născoceşte
O rană mare în piept...
Cât prăpastia ce ne-a crescut între suflete

 

şi ea nu se închide cu una cu două
inima o alimentează,

mintea pare c-o sudează
Dar ea rămâne mare,

revărsată peste cavităţile însângerate
Precum este hăul care ne desparte

 

Ea nu se vindecă ușor
Căci se hrăneşte cu mult dor
Poate o îmbrăţişare ar putea s-o coase
 plantându-i luminițe în unghiuri-ntunecoase

 

Am o rană mare în piept
Tot creşte pe măsura ce te-aştept
Devine atotcuprinzatoare,

înghite a ta amintire
Nimic n-o poate vindeca,
Poate doar o iubire....

Întâlniri ratate

 

Mă ustură ochii de la lacrimi sărate
Sau de la cele trei întâlniri ratate
Sau poate de la fum sau de la vorbe dulci
Şoptite şi-auzite în nopți atât de lungi 

Pe umeri simt cum picură agale
Vreo șapte lacrimi sărate şi amare
Coboară-n vijelie în inima ce bate
Si-așteaptă tresăltând noi întâlniri, vreo șapte

Şi zâmbetul il simt pe buze tot amar
Ştiind că pactul nostru tot este în zadar
Căci decăt zece întâlniri atât de așteptate
Concrete sunt acestea trei ratate... 

Femeia ta perfectă

Sunt femeia perfectă

Înaltă sau scundă

Superbă, urâtă 

Grasă sau slabă 

Nearanjată sau cochetă

Sunt pentru tine

Femeia perfectă

Am toane şi mofturi

Pretenții, dorințe

Îţi cer nemurirea 

Şi stele-n gablonţuri

Îţi cer universul 

Şi luna inertă

Ca-s eu, femeia perfectă

Nu-ţi spun minciuni, nu-ţi spun adevăruri 

Nimic nu-ţi dăruiesc

şi pentru ce-mi oferi, nu-ţi mulţumesc

Dar îţi cer favoruri

şi vise şi doruri

Când mă chemi, sunt absentă

Aşa sunt eu, femeia perfectă

Te-ntrebi ce ţi-am făcut?

De ce m-ai cunoscut?

Parcă-ai fost blestemat

când m-ai ascultat

şi când m-ai băgat

în viaţă-ţi imperfectă

Pe mine, femeia ta perfectă! 

Copile blond cu ochi ca marea

din două stele lucitoare
strivit-am-n tălpi o pulbere
cu-o lingură mare de miere
ţi-am modelat un par din ele

pielea ţi-am uns-o cu mult lapte
proaspăt şi cald de la zeiţe
şi-un zâmbet larg şi dragălaş
ţi l-am pictat sub nas

doua mărgele din smarald
în ochii tăi am picurat
şi unghiuţele finuţe
doar din sidef ţi le-am sculptat

copilul meu cu ochi ca marea
din mine eu te-am plămădit
în ochii tăi închis-am zarea
din care eu te-am construit



La multi ani iubitului meu fiu care azi, 31 martie 2014 implineşte 4 anisori!

Un nimic

Am naufragiat pe-o insulă pustie
Nu are viaţă, zbor sau feerie,
Nu are cer, nici mare, nici mers şi nici opriri
Nici vise, nici speranțe, nici dor şi nici iubiri

E chiar nimic şi nu-nţeleg cum pașii mei m-au dus
Spre cel mai crud şi-ndepărtat apus
Şi cum de nu au nimerit
O insulă cu viaţă şi cu-un răsărit

Şi zilele îmi trec fără să simt ceva
Dar sper c-această insulă va reînvia cândva
Speranța mea e însă un pas atât de mic
Spre scopul de-a da viaţă şi iubire la nimic

O clipă

mi-e lângă tine clipa
şi pleoapa mea-ţi clipeşte
pe mâna-ţi-mi stă aripa
zvâcnind, parcă-ţi citeşte
din cartea ce-mpreună am scris-o la-nceput
cât a trecut de-atunci? mult tare a trecut!

dar viaţa mea prezentă
traieşte în trecutul
ce l-am făcut cu tine, atunci pe cand "demult"-ul
era încă aproape
prin clipe şi prin şoapte
te ţin încă în mine, chiar de îmi eşti departe

în zborul meu aripa
de tine se agaţă
ne zboara iarăşi clipa
rămânem însă-n viaţă
o pleaopa-mi se deschide si alta se inchide
o clipă lângă tine...dorul iar mă cuprinde





 

Un mărţişor

E frumos și necesar 
C-atunci când primești un dar
Cu drag să îl preţuieşti
Cu sufletul să-l primești

Căci persoana ce l-a dat 
Din suflet și l-a luat
Frumos ți l-a dăruit...
Mărțișor nepretuit!

Multumeşte-i cu privirea
Căci el știe că iubirea
Ce încă cu dor i-o porţi
Nu ai cum să i-o arăţi

Mulţumeşte-i c-un sărut
Aşa cum făceai demult
Căci el știe ca n-ai cum
Să-i arăţi mai mult acum

Un mărțișor, doar atât,
Deși ar fi vrut mai mult
Depărtările îl dor,
Dar ți-a dat un mărțișor

Cel mai frumos mărțișor:
Sufletul lui plin de dor!

Fără tine-n gând

Departe ești de ale mele gânduri
De parcă un întreg univers ar sta între noi
Lacrimile tale îmi par atât de străine
Ca și cum tu n-ai mai plânge pentru mine

Uneori cred că mi-ar fi dor de tine
și alteori poate m-aș zvârcoli printre amintiri
Dar acum îmi pari atât de îndepărtat
de pari că-n altă lume te-ai teleportat

Câteodată mi-ar fi chiar facil să te îmbrățișez
și cred ca da, aș putea chiar să te vizitez
Dar gândurile mele cu buna știință te-au îndepărtat
din toate colțurile sufletului meu te-am alungat

Nu-mi pare rău, nici bine, nu-i ușor, dar nici greu
Te-am izgonit din viață și din drumul meu
Poate m-aș simți bine de te-aș sti regretând
Dar nici atât nu vreau și-adorm zâmbind, fără tine în gând

Te caut

Te caut prin nămeți, prin viscole, prin cețuri
Te caut lângă mine şi înspre depărtări
Te caut prin cenușă, gânduri, stări şi visuri
Te caut pretutindeni, te caut nicăieri

Te caut printre pietre, izvoare şi pârâuri
Prin râurile care aleargă-nvolburate
Te caut printre stele, ceruri şi universuri
Te caut atât de-aproape şi atât de departe

Te caut şi-ntre oameni, ma uit în ochi străini
Aproape-i strâng de mână, le plâng de al tău dor
Te caut în ruine pline de amintiri
Te caut pe niciunde, acum şi-n viitor

112

Din piepturi ne smulgeţi ultima suflare
Cu forcepsul indiferenţei voastre
Apoi dați ţării știre c-a fost o întâmplare
Creată de condiții meteo nefaste

Ne-ați luat de lângă rude şi de lângă prieteni
Si ne-ați lăsat să-ngheţe sângele în noi
În timp ce voi dormeaţi în paturi somptuoase
În locul nostru mai bine-ați fi fost voi!

Contează omenia, curajul, dăruirea?
Pălesc în faţa lenei, minciunii şi a urii
Noi că ne-am dus...aşa ne-a fost ursirea
Dar voi rămâneţi mândri, ucigași de familii

Toţi oamenii cu suflet care ne plâng plecarea
O singur'-alinare mai au în a lor viaţă
Că noi prin moartea noastră şi către-a cer chemarea
Scăpat-am pe vecie de-a voastră ignoranţă



În memoria studentei Aurelia Ion  şi a lui Adrian Iovan