Inima

Inima e precum lemnul: se aprinde ușor, iar când i se întâmplă asta, arde până la mistuire!
 

Ce frunze nebune!

ce frunze nebune

plutesc peste noi 

cu fosnet de umbre bătrâne 

ce toamna bizară

ne-mbraca in doi 

ca piatra zdrobită 

de o niagară

ce frunze, ce vânt, ce rafale 

in suflete intra

ti-aud cântul plin

amar de pelin

in suflet mi-e jale 

si-n el striga iar 

un glas de venin

bizar, rece, umed, 

ca intr-un ecou 

ma striga din nou 

ce frunze nebune 

ce toamna bizara 

cu umbre-n cărbune 

pictură murală

Reverberație

milioane de pereți transparenți 

ma țin închisă cu gândul la tine 

privesc poza ta 

cu inocenta si curiozitatea unui pui de om 

fără a înțelege prin ce minune 

te-am identificat printre invizibilii acestei lumi 

închid ochii 

simt apăsarea pereților 

in tot trupul încins 

ma doare depărtarea dintre noi 

si simt nerăbdarea întâlnirii 

ca niste picături de plumb încins 

căzute-n pielea mea 

ascult in surdina muzica ta 

straina sunt acum de senzațiile proprii 

visez la atingerea ta 

ca la un legănat suprem 

in patul odihnei transcendentale

te simt având nevoie de sclava 

crescută in abnegație

direct in suflet, 

de dupa pereți transparenți 

străbate din vocea ta virtuală 

o reverberație

des millions de parois transparentes

Je leur ai fermé pensant à vous

je regarde ta photo

avec l'innocence et la curiosité d'un jeune homme

sans comprendre ce miracle

J'ai identifié parmi les invisibles du cette monde

Je ferme les yeux

Je sens les murs appuyant

sur tout mon corps chaud

Ça fait mal l'éloignement de nous

et sentent qu'ils sont impatient de rencontrer

comme plomb chaud tomberait

sur ma peau

écouter votre musique en arrière-plan

maintenant mes sentiments sont étrangers

Je rêve de ton toucher

comme une balancement suprême

dans le lit du reste transcendantale

je pense que tu as besoin d'un esclave

un esclave qui a grandi dans l'abnégation

même au mon âme,

après que les parois transparentes,

ton voix virtuel se déplace

à une réverbération

 

Amar îmi e de tine

amar îmi e de tine 

amar îmi e de noi 

ca gustul ce rămâne 

pe buze, după tine, 

impregnat greoi

amar îmi e de ziua 

în care te-am văzut 

și am simțit pumnalul 

înfipt, 

ca sulița otrăvită 

rămasă într-un piept 

de înger răstignit 

amar îmi e de clipa 

ce trece fără tine 

amar imi e de mine 

trăind printre ruine 

de locuri ce cândva 

noi le văzurăm toate 

îmbrățișați, 

de noapte 

amar îmi e de tine 

amar îmi e de noi 

tu, atât de departe 

eu, atât de aproape 

ne-îmbrățișați...

ne-împreunate 

șoapte 

visate într-un coșmar 

nu pot deschide ochii

nu pot vorbi, 

trăi, 

simți 

totul e-atât de-amar 

amar,

amar, 

amar

Femeie, ești frumoasă!

femeie, ești frumoasă!

când ai umerii dezgoliți

nu inspiri la mister,

ci doar la deschidere 

chiar și atunci când îți arunci hainele furioasă

ești mult prea frumoasă ...

ai plâns. rimelul îți stă înșirat 

pe obrajii îmbujorați 

nu pari neajutorată, 

ci dimpotrivă, o luptătoare,

o amazoană grasă

dar ești, femeie, atât de frumoasă

degetele ți le sprijini deseori

pe genunchii obosiți 

fără să pari epuizată

pentru că tu ești vânjoasă

și precum o madonă

ești de frumoasă

caldă, aprigă, furioasă

leneșă, gospodină, geloasă

obosită, energică, furtunoasă

machiată, coafată, ori proaspăt îmbăiată

mirosind a mâncare, ori plăcut parfumată

perversă

mieroasă

languroasă

femeie, 

ești mult prea frumoasă! 

Mi-aduc aminte, mamă!

mi-aduc aminte, mamă,

ce piele fină aveai

când mă țineai în brațe 

și când mă mângâiai

cu degetele  fine 

în părul meu jucai 

și bucle lungi și dese 

în cozi le împleteai 

mi-aduc aminte, mamă

cum îți prindeam în palme  

obrajii tai 'nroșiți 

și-ți admiram în lacrimi

ochii tăi obosiți 

și azi mă uit la tine 

la fel de blândă ești 

cu unghiile-nroșite 

la fel mă îngrijești 

tot vorbe bune îmi spui 

la fel mă încurajezi 

c-atunci când eram mică 

și-nvățam să pășesc 

la fel ești de frumoasă

și anii parcă au stat 

la fel mă ții în brațe 

când forța mi-a cedat 

mă uit la tine, mamă

tu nu îmbătrâneşti

ci tu în suflet cald 

tot parcă-ntinerești

Vorbe goale

 

cuvintele de sticlă

se sparg în zgomot surd 

ramân împrăștiate 

în drumul lat și lung 

călcăm desculți pe ele 

sângele ne țășnește 

din tălpile rănite 

de vorbele grăbite 

unele vorbe sunt

prea frumos colorate 

alte par diamante

când le-asculți de departe 

altele-s lucitoare 

în luna ce răsare 

dar tot cioburi rămân 

tot vorbe seci și goale 

nu arunca cu vorbe 

de sticlă, transparente 

căci n-au esență-n ele,

din suflet nu-s venite 

de ți se sparg în cale

în drumul tău în viață

devin  cioburi tăioase 

și piedici odioase

și nu uita că vorba 

ce tu o spui cu ură

din suflet fără milă

toată seva ți-o fură

și te transformă-ncet

fără a-ți da tu seama

doar într-un ciob infect

Săracul

ban cu ban săracul strânge 

luându-și pâinea de la gură

nu cerșește, nu se plânge 

doar muncește, niciodată el nu fură

taxele și le plătește 

și-l respectă pe cel drept 

de-i de muncă, nu crâctește

doar ce-i legal e corect 

și iubește totu-n cale

șefi, părinți, învățători

dă răspuns fără-ntrebare 

toți copiii-i-s muncitori 

așa s-a născut, corect 

calea sa e adevărul 

și-i solemn și înțelept 

dar sărac, precum poporul

iar în crunta-i sărăcie
n-ar plânge măcar o clipă
este plin de energie
tot ce-i sfânt el întruchipă 

Foto: Jean-Francois-Millet -  Culegatoarele de spice

 

Trag după mine

trag după mine timpul 

e greu și-apăsător 

stă strâns lipit de mine 

oasele greu mă dor 

și parcă e-un blestem 

să nu mai scap de el

de tot ce-a strâns în el

iluzii, amintiri, regrete, insomnii 

le ține strâns de mine 

de pașii mei greoi 

acest timp nesătul

de clipe și de drum 

dar știu că va veni 

clipa în care timpul

va fi ușor ca fulgul 

când timpu-i plin de fapte 

triste și neîmpliniri 

stă precum bolovanul 

lipit de al meu spate 

și pașii-mi îngreună

și mintea mi-o sugrumă

dar când acest timp

e format din tandrețe, 

iubire, bucurie, zâmbete și dor 

greul ce-l duc în spate 

devine infinitul 

ce m-ajută să zbor

Se-ntâmplă în mine

Se-ntâmplă în mine frecvent,
chiar acum
e așa... ca un val, ca un fum,
ca o ardere-ușoară,
ca un scrum
e așa, cam așa,
nu prea știu cum să spun...

uneori mă topesc
mă trezesc
dintr-un somn prea adânc
parcă stau, parcă zbor,
parcă înot
și mă scurg, mă preling
peste trupu-ți perfect
și-s așa, nu știu cum,
ca o curgere către tine
sau cumva,
nu prea știu
cum să-ți spun

alteori cred c-adorm
dar nu dorm
am ochii închiși
dar parcă te văd
și parcă te sorb
și parcă îmi placi
parcă ai gust bun
nici nu știu
cum să-ți spun

se întmplă în mine frecvent
să te vreau și te-aștept
și chiar dacă mi-e greu să îți spun
se întâmplă în mine
acum!

 It often happens inside of my being

It often happens inside of my being
right now 
it's so ... like a wave, like a smoke, 

like a mild ignition, 
like ashes 
It's like this, pretty like this, 
like a pray 
I don't know 
how to say... 

sometimes I melt 
I wake up 
from a too deep sleep 
seems I stay, seems I fly 
seems I swim 
I drain, I drip 
over your perfect body 
and I am so, 
I don't know 
like a flow 
or somehow 
I don't really know 
how to tell you 

other times I think I fall asleep 
but I don't really sleep 
I have my eyes closed 
but it's like I'd see you 
and it's like I'd sip you 
and it's as I'd like you 
it's like you have good taste 
I don't even know 
how to tell you, so… 

It often 
happens inside of my being 
to want you and I'm waiting for you 
and even though it's hard to tell you 
It happens inside of me
It happens now, 
right now!