Ganduri negre in nopti albe

Nu mai stiu decand nu m-am mai culcat mai devreme de 12 noaptea. Nu mai stiu cand a fost ultima dimineata cand m-am trezit fara sa ma sune vreun client grabit. Nu mai stiu cand am fost ultima oara mandra de tara mea, de semenii mei sau cand m-am data mare ca sunt olteanca. Stiu doar, ca in fata monitorului, extrem de obosita de la lungile nopti de proiectare, cu stirile morbine in surdina in spatele meu, ma apuca o tristete neinteleasa si o revolta incontrolabila. Ma gandeam asa: daca as sti ca nu-i pacat sa ucizi, oare as face-o? Daca as stii ce D-zeu m-ar iubi petru asta, as lua un pistol si l-as pune la tamplele unor "oameni"? Nu am avut niciodata porniri criminale, poate doar mici iesiri isterice. in ultima vreme insa, acestea au inceput sa prinda un contur din ce in ce mai definit. Da, vreau sa omor cateva persoane. E un pacat ingrozitor gadul meu, dar nu mai pot. Lacrimile cad pe tastatura neagra, la fel ca gandurile mele. Da, se poate sa fie un inceput de depresie si sa incep si eu sa iau Xanax in curand, cum o fac multi indivizi deja. Da, se poate sa fie cel mai groaznic gand care mi-a trecut vreodata prin minte si care nu s-a oprit doar a-mi traversa creierul in fuga, nelasand urme. de data aceasta gandul s-a oprit. si nu in creier, in suflet. vreau sa omor cativa politicieni, cativa functionari publici, gainarii care mi-au furat pubela de la poarta si pe toti cei care ucid pentru cateva sute de mii de lei, sa ucid violatorii si pedofilii si pe toti cei care prefera sa-si manjeasca mainile pentru un trai mai bun. oho, deja am devenit un mic Hitler.

acum nu va mai plictesec cu gandurile mele criminale. mi-am descarcat un pic din energia negativa. nici nu mai am chef sa corectez acest articol. poate maine o sa-l sterg. sau poate maine o sa revin la ganduri pozitive. am nevoie de putin odihna. ma scuzati!

Ploaia de dupa concediu

Mulțumesc, Inu, pentru impuls! Uite, m-am pus din nou pe treaba, pentru ca nu vreau sa ma scoți din blogrolul tău. :p
Din nefericire sunt în pana de inspirație, chiar nu știu ce sa scriu la ora asta. Dar o sa va povestesc despre micul meu concediu, plin de peripeții.

Întâi de toate va spun ca am fost la mare, pe meleaguri asiatice și ca am avut totuși mare noroc...

Am simțit din ziua plecării ca vor fi ceva probleme. Am sperat totuși sa nu cada avionul... și nu a căzut după cum vedeți. N-ați scăpat de mine. ;))

Zborul a fost lin și a durat doar 1 ora jumătate. Ajunși însă în stațiune, a trebuit sa mai mergem vreo 3 ore cu autocarul pana la hotelul unde nu mai aveau locuri și pentru noi. Ne-au suit din nou în autocar și ne-au transportat la un alt hotel, chipurile de 5 stele (noi aveam bilete la 4).
- Vă plătim noi diferența! ne-au spus, scuzându-se mai-marii hotelului.
Ooooo, va mulțumim mult! o asa pleașcă de noroc sa cumpăram bilete la 4 stele și sa ne petrecem vacanta la 5, nu speram nici în cele mai frumoase vise. Chiar ma gândeam să-i cumpăr un suvenir tipei de la agenție, pentru că-mi imaginam ca nu a rezervat cu buna știință camerele la hotelul cu pricina, încât sa fim trimiși la un hotel mai luxos. Si uite asa am plecat spre vacanta de vis, cu Bogdan chior de somn, cu același autocar garnisit cu beculete, autocolante și piele-imitație, condus de un șofer care nu înțelegea nici "mulțumesc" in engleza, dar care trecea intro mare viteza pe rosul semaforului. Am ajuns la un hotel cu nume de rechin. De la intrare părea ceva nemaipomenit, avea niște grădini superbe. Ne-au cazat în bungalou-ri, iar camera noastră avea și pătuț pentru copii. Mai conta ca aerul condiționat scuipa doar un miros cald de mucegai, ca tv-ul avea doar "pro tv international" și 3 canale turcești cu muzica populara și filme dublate și ca în camera mirosea a canal? Nuu, pentru ca eram cazați 5 stele. Mai mult decât atât, acest hotel era chiar în oraș, nu la 20 de km în pustiu, cum era al nostru. Pana la urma am zis ca nu-i bai o noapte. Om supraviețui noi. Restul concediului nu a fost decât, pe buna dreptate, o lupta pentru supraviețuire.

Dimineața, după scandalul făcut reprezentantei agenției, tatăl meu a făcut o baie în mare, cu puțin înainte de a ne strânge bagajele și a ne sui în același autocar cu același șofer, pus la dispoziție de agenție, pe cheltuiala ei. Ghinion. Tocmai l-a muscat un peste și a făcut o reacție alergica. Bine ca aveam asigurare. L-au ținut pe perfuzii și a scăpat. Ca pisica neagra, a mai rămas cu 6 vieți. Pe care le-a consumat, rând pe rând, pana la ultima.

Am trecut peste cumpănă, ne-am cazat la noul hotel. Mai bine la 4 stele. cele doua camere comunicau intre ele printro ușă, ceea ce era bine pentru ca Bogdan putea sa se plimbe liniștit de la părinți la bunici și invers. Dar același miros de mucegai și de canal. Iar scandal, o mica șpagă și gata: camere noi, recent renovate. La aer n-am putut da drumul tot concediul, era plin de mucegai în grile. am preferat cela 40 de grade de afara riscului de a pleca de acolo bolnavi de plămâni.

Peripețiile au continuat: toxiinfecție alimentara, dureri de cap, stări de voma, temperatura. Eu, maica-mea și soțul. Tatăl meu doar ce a intrat în apa marii și iar s-a umplut de bube. A renunțat sa mai intre, s-a limitat la piscina în care balenele rusoaice făceau aqua-gim cu animatorul plin de mușchi, Diego. (m-am simțit și eu slaba printre ele). Totul a culminat cu o infecție de-a mea la o măsea, cu febra și plânsete de durere. Singurul care s-a simțit cel mai bine a fost Bogdan, căruia i-am dat sa mănânce mai mult din traista. N-a fost scutit nici el de micile neplăceri cauzate de țânțarii din camera, care nu mureau cu pastilele cu care veniserăm de acasă. Amețeau un pic de la spray-ul cumpărat de peste drum cu 5 lire, dar se trezeau dimineața și-și făceau plinul cu sânge curat de copil.

Cand am tras linie am tras o singura concluzie: din orice concediu pe viitor va fi exclusa Turcia. Nici măcar la 7 stele! (nu cred ca poate exista acolo vreodată hotel de 7 stele)

Am rămas cu: amintirea unor peisaje superbe, vizitarea unui oraș antic construit de ROMANI, nu de turci, casa Fecioarei MARIA de unde mi-am luat apa sfințită, o geaca de piele care s-a rupt în prima zi în România, un lănțișor de aur care s-a înnegrit după prima purtare, mulți bani cheltuiți pe puține prostii, o cutie de calmante pentru măsea de care nu am mai avut nevoie și multe fotografii deosebite.

Dupa un zbor de 1 ora și jumătate și după 3 ore de mers cu 5 km/ora cu taxiul pe centura plina de praf, de camioane și de lucrări am ajuns la noi acasă. Si ce e ciudat este faptul ca toți supraviețuiserăm și ne simțeam chiar bine. Extraordinar de bine.

Afara este foarte frig. Si ploua. Dar iubesc la nebunie ploaie rece din România și nu as da-o pe 100 de zile senine si calduroase din Turcia.