duminică, 6 august 2017

Pe vremea Când încă mai doreai sa schimbi lumea

Pe vremea când iubeai un elefant 
Desenai norii cu roz, iar cerul cu orange
Apa avea consistenta unei melodii incolore 
Iar palmele îți erau veșnic zgâriate 

Pe vremea când iubeai un crocodil 
Iarba Îți mirosea a vata pe băț
Și balta din soațele casei îți părea un ocean 
Cerul întunecat îți rostea povesti neîntrerupte 
Iar mângâierile mamei îți păreau alintul suprem 

Pe vremea când iubeai o maimuțică 
Timpul nu avea măsura 
Iar soarele apunea doar ca sa răsară odihnit 
Urzicile îți umflau tălpile neobosite 
Iar nopțile erau lumile tale in care magia se întâmpla 

Pe vremea aceea toate animalele erau din plus 

Iar tu încă mai voiai sa schimbi lumea...

sâmbătă, 5 august 2017

Să pleci

Când te-am invitat în sufletul meu
N-am știut cât îmi va fi de greu 
Habar n-aveam că ce atât de mult am iubit 
Curând voi vrea sa nu fi întâlnit 
Nici nu am bănuit că mă voi îndrăgosti 
Deși era dorința mea supremă 
Nu intuiam c-această iubire mă va asupri 
Și că din vis va deveni problemă
Nu acceptam să cred că într-o zi voi vrea sa ma opresc, 
Să încetez să te iubesc 
Și-acum, când eu stau singură și tu petreci

Un singur lucru îmi mai doresc: să pleci! 

vineri, 4 august 2017

Spune-i

Spune-i
Spune-i c-o placi
Pentru că doar așa
Ai o șansă mică în fața ei
Să te remarci

Spune-i că-ți place zâmbetul ei
Vesel și colorat
Precum un curcubeu
Că-ți plac ochii ei
Umezi și-ntrebători
Că-ți place parul ei ondulat ca valul
Și încurcat mai mereu de vânt
Că-ți plac unghiile ei
Tot timpul îngrijite
Chiar și când sunt  cu vopsea de ulei spoite
Că-ți place mirosul pielii ei
Când capătă iz de mare
Și c-ai vrea s-o miroși zi de zi
La fiecare răsărit de soare

Spune-i că-i frumoasă
Că vorbește frumos
C-are glas blând
Și mers unduios
Spune-i că atunci când se schimbă
Cu drag o privești
Că-i sorbi unduirea-n oglindă
Spune-i c-o iubești!

marți, 1 august 2017

Cu mine însămi

V-aş ruga să luați loc. Nu toti în același loc. Azi aş vrea să vorbesc cu voi separat. Pentru că m-am cam săturat!
Mă așez pe-un fotoliu și tac. Mă întreb ce aş mai putea să fac. Îmi aprind o ţigară, închid ochii și plâng. Simt că-n bucăți infinite mă frâng.

Tu, creiere, spune-mi de ce, când mie mi-e bine, ție nu-ţi e? De ce când eu vreau să adorm ori când dorm, tu gândești și te zbați, tot visezi și încerci să-nțelegi ce în lume nu e? Creiere, ce visezi tu că e, crede-mă, chiar nu e. Adevărul e altul, eu ştiu, lumea e altfel, iar poveștile-n viața reală nu sfârșesc așa cum trăiești tu în lumea ta virtuală. De ce creiere, tu, când eu dorm tu ești treaz și când eu mă deștept tu mă-nțepi în obraz, mă-nroşeşti și mă-ncurci, ca și cum tu ești stăpânul meu absolut, iar eu sclavul tău în brânci. Mă subjugi...

Creierul meu mă ascultă turbat. Simt că nu prea-și găsește locul în cap. Tace stingher...nu-mi spune că viața mi-ar fi stearpa în ea fără el...

Acum voi ochi, de ce, când eu vreau să-nțeleg ce-i frumos, voi mi-arătați ceva fix pe dos. Și când vreau să afirm tare că-mi place, voi vă închideţi ca racul sfios  într-o carapace. Nu vreți s-acceptați că ceva e frumos, chiar dacă mie îmi place. E odios! Ceea ce voi vreți să văd că-i urat, mie îmi place, vă jur. Uitați-vă și voi mai atent în jur...

Și tu gură spurcată, tu taci, când eu fierb și sunt plină de draci. Iar când vreau să-ncep o cuvântare, tu nebuno, strigi tare. Când vreau o șoaptă sa spun, tu te bâlbâi, neghioabă, ca un nebun. Limba ta arde când văd ciocolată, iar tu gura, mă lași s-o mestec pe toată.
Iar voi mâini care, atârnați inutil pe langa picioare, când vreau sa scriu ceva, voi tremurați, iar când vreau sa pictez, parca turbați. Și picioarelor, doua butoaie, când vreau s-alerg, va plângeți ca va doare. Când vreau sa stau, va vine sa plecați. Și voi sunteți pline de draci?

Tu, Draga inimioara, tu mai mereu imi faci ceva sa ma doară. Chiar și atunci când cred ca-s fericita, tu inima m-anghesui pironita intr-un corp dureros, depresiv și osos. Când vreau de fericire sa mai plâng, tu ma opresti, simtandu-ma nătâng...

Dar tu, suflețel, tu aproape tot timpul tângui nițel. Tu ești trist și-ncercat de acest Corp prea nebun, prea ciudat. Ma tot uit la tine, incerc sa te mângâi, ești fragil și sensibil. Mi-e și mila de tine, drag suflet mare, căci tu n-ai loc aici, între acest cap și aceste picioare. Corpul acesta ți-e prea puțin, viața parca îți da doar venin.

De-un lucru fii sigur, drag suflet cald, eu niciodată nu te voi vinde!
Tu ești atât de mare, ca nici universul întreg nu te poate cuprinde