marți, 30 iunie 2020

Marinari ai propriilor vise


Cerul privește prin mare furtuna
Furtuna cea grea, cu vânturi turbate
Și marea cea neagră, geme nebună
De-atâtea dureri în valuri vărsate

Privește în mare și plânge din nori-șieși
Cu lacrimi sărate, uneori înghețate
Ploaia îi cade precum blestemul
Pe marea cu multe vapoare-necate

Vă plânge și cerul, vă plânge și marea
Vă plânge întreg universul
Pe voi marinari ai propriilor vise
Cu vâsle-speranțe și-n păr cu meduze

Oglinda


Mă uit în oglindă și tac
Ochii mi-s grei
Privirea-mi se tânguie
Zdrobită pe urme pe care
Cu greu mă încumet să calc 
Pe piele crescutu-mi-au solzii tristeții
Tot mai tari, mai bine definiți
După fiecare încercare
De trântă cu nămeții 
E ciudat cum mă văd în oglindă, 
dar nu plâng 
Oglinda reflectă
Ce pot eu în suflet să strâng 

Ma-ncovoi
Și mă strâng
Oasele dor,
Aripi îmi stau istovite în spate
Însângerate
Și aplecate.
Au zburat milioane de ani
Pentru dreptate 

Nu-s prea frumoasă,
Nu-s nici prea urâtă
Sunt obosită
Încercănată și ciufulită
Nu ies din lupta, rămân temerară
Brațele încă au o putere bizară
Mă uit în oglindă și tac
Așa ciudată cum sunt, mă plac!

marți, 2 iunie 2020

Lumină



În noaptea care va să vină 
Va fi lumină
Multă lumină

Oamenii pare c-au învățat
Să își ridice mâinile
Să își deschidă pleoapele
Să-și înfrunte destinele
Să-și înfrângă temerile
Să-și strige neputințele
Să-și părăsească temnițele
Să-și rupă lanțurile
Să-și cânte dorurile

Cine le vrea întunecime
Tot în întuneric va muri
Căci tot ce le-ar fi fost lumină 
Pe sclavii toți îi va-învii

În noaptea care va să vină
Lor în sfârșit
le-or da lumina!