vineri, 29 februarie 2008

Fără cuvinte


ce ar fi viața fără cuvinte,
formată doar din semne, sunete și gesturi?
ne-am duce muți pe la morminte
și-am plânge doine fără versuri
 
și ce-ar fi viața fără cântec
când de alint, când murmurat
ar fi ca un veșnic amestec
de spasme și de tremurat
 
și ce-ar fi lumea fără dansuri
ample, grațioase, zburătoare?
ar fi o foaie fără scrisuri
a vieții noastre trecătoare
 
și ce-ar fi viață fără tine?
nu vreau să îmi imaginez...
căci viața mea îți aparține
cu tot cu cântec, dans și vers 

miercuri, 27 februarie 2008

cu cine am votat

Am votat si eu la http://roblogfest.ro. Voturile mele s-au dus catre:

Cel mai bun blog personal
INNUENDA
Cel mai bun blog colectiv
Chestionabil
Cel mai bun blog de divertisment
INconstantIN's Blog
Cel mai bun blog de muzica
Muzicasimuzichie
Cel mai bun blog de sport
BLOGSPORT

sâmbătă, 23 februarie 2008

vreau sa vina iarna



va rog, nu dati cu pietre. nu spun ca nu-i frumos afara... e minunat. m-am nascut vara si-mi place la nebunie soarele, imi place sa ma las mangaiata de el pana simt ca-mi ia pielea foc, imi place sa ma balacesc ore in sir in apa fierbinte a marii, imi place sa simt nisipul peste tot pe corpul meu, in ochi, in gura, pe pielea lipicioasa de ulei. sunt zodie de apa. si ca un rac adevarat iubesc deopotriva si apa si pamantul. dar...imi place vara cand e vara. nu-mi place vara cand este primavara sau toamna. si mai ales nu-mi place vara cand este iarna. iarna imi place zapada. iarna vreau sa merg desculta prin zapada, sa-mi inghete maduva si sangele, iarna imi place sa merg prin viscol si apoi sa intru in casa si sa ma ghemuiesc sub plapuma. iarna imi place sa-mi fie frig, iar vara sa-mi fie cald. vreau sa vina iarna. :(((((((

joi, 21 februarie 2008

fetita cu chibrituri


cand am aprins chibritul
si l-am bagat cu atentie sub vreascurile uscate
nu mi-am inchipuit ca flacara rosiatica si fierbinte
va cuprinde ca o gura de balaur toata fiinta mea

m-am inversunat sa intretin flacara
si nu sa o sting inainte sa devina incendiu
m-am straduit sa o alimentez neincetat
cu oxigen

o perioada fierbinteala focului
mi-a prins bine, m-a invaluit ca o plapuma grea si calduroasa
o perioda
m-am simtit cocolosita ca un pui sub closca sa

cu timpul, flacarile m-au cuprins
m-au invaluit miseleste ca intr-un cuib de serpi veninosi
si mi-au patruns prin piele
pana dincolo de fiinta mea fizica

cand m-am hotarat sa sting focul
era tarziu, totul era scrum
mi-am luat totusi cenusa dupa mine
si m-am varat lipsita de speranta intr-o copca stramta si inghetata

m-am trezit dupa o vreme revigorata
flacarile fierbinti erau acum impietrite
mi-am pipait cicatricile adanci...
supravietuisem focului

luni, 18 februarie 2008

licurici



în noaptea aceasta vreau să fiu licurici
un licurici simpatic cu aripi luminoase
să zburd voios prin sufletele oamenilor întunecaţi
şi să le arunc cu pulbere luminoasă pe retină

în noaptea aceasta vreau să fiu licuriciul zglobiu
care sare uşor de pe o steluţa pe alta
care se rostogoleşte prin zăpada de sentimente
şi le strânge pe toate într-un buchet strălucitor

vreau să fiu licuriciul cel bun
care-ţi pune cu grijă sufletul la adăpost
într-un borcan transparent, cocoţat pe soba fierbinte
pentru a lumina odaia înecată de întuneric...

am ratat din nou ninsoarea


A nins pentru a doua oara atat de puternic in Bucuresti incat s-a blocat iar circulatia. Vineri dimineata am plecat la Rm. Valcea sa-mi iau copilul si pe mamica mea. Aproape de intrarea in oras a inceput sa ninga. Sa ninga cu fulgi mici, dar desi. Cu fulgi mici, dar desi si grabiti parca sa acopere tot ce gasesc in calea lor. Desi imi planuisem sa ma intorc in aceeasi zi, m-am razgandit si am ramas acolo pana azi. Sotul meu s-a intors. Mi-a spus la telefon ca in Bucuresti ninge, ninge iar cum a nins dupa revelion si viscoleste. In Valcea se oprise de mult ninsoarea. Mi-a parut rau ca am ratat din nou ninsoarea bucuresteana. Imi place mult cand ninge si-mi place sa ies afara pe viscol, sa simt acele de gheata cum imi taie obrajii. La mine acasa nu am simtit niciodata viscolul puternic al capitalei. Acolo ninge tot timpul timid si delicat, parca sa nu supere pe cineva cu indreazneala sa de a se cerne... Acolo iarna nu este brutala, nu vine ca o armata de barbari si nu incurca pe nimeni. In Bucuresti insa, cand vine iarna, o simti peste tot: in trafic, in casa, in oameni...
Am ratat a doua oara ninsoarea vijelioasa din Bucuresti. Dar poate mai vine una. Promit sa nu mai plec din capitala pana la primavara...

joi, 14 februarie 2008

cu pisica gravida la doctor


 Azi mi-am suit pisica în mașină și am plecat cu ea la doctor. Nu am mai pus-o în cutie, știind-o foarte cuminte de obicei. Pe deasupra, era și obișnuită cu mașina, într-o noapte dormind acolo din greaseala. S-a urcat în mașina soțului când s-a dat el jos și a rămas închisă. A dormit ca boieroaică pe banchetă. Prin urmare am considerat că nu e necesar s-o închid în cușcă. A mieunat ea de câteva ori, s-a zburlit la un motor de motocicletă și s-a așezat în poală la mine, cumințică. Cu puțin timp înainte de a opri, am simțit ceva cald pe picior. De felul ei este foarte curată, nu a făcut niciodată în altă parte decât afară. De data asta însă, cred de frică nu s-a mai putut abține. În fine, am plecat cu pantalonii uzi, excat între picioare, de parcă aș fi făcut eu pipi pe mine. Înăuntru, mi-am cerut scuze pentru mirosul pe care-l purtam după mine. A consultat-o o doctora f drăguță și a constatat că e borțoasă. Bănuiam eu ceva, dar acum am confirmarea că vom avea niște animăluțe mici prin curte. Cam tot atât de mici cum era și ea când s-a aciuat la noi. D-na doctor m-a întrebat dacă vreau să-i păstrez. M-a surprins întrebarea și mi-a amintit de un episod similar, de data asta când eram eu gravidă. La vreo luna jumate, când am constatat că am rămas însărcinată, m-am dus și eu că tot omul la medicul de familie că să mă înregistreze cu sarcină și să-mi dea să-mi fac niște analize. Doctora m-a întrebat dacă vreau să țin copilul. Normal că vreau, dacă sunt aici ca să mă luați în evidența și să-mi faceți analize! Stupid women! M-a revoltat întrebarea, dar mai tare m-a revoltat justificarea ei: "ca să te iau în evidență trebuie să completez o fișă luuuungaaa. Să nu mă faci să scriu degeaba și tu să dai copilul afară". trimiterea cara mi-a dat-o pentru analize gratuite era greșită, a fost nevoie să le plătesc pe toate :(. În fine, să revenim la pisică Charly (da, are nume de băiat, dar așa a vrut soțul meu :) dcoctora mă întreabă din nou: "sigur vreți să-i țineți? că se poate s-o castrăm acum" zic, DA, normal că vreau să-i țin. cum să-i omor? "Și dacă va face 7, ce faceți?" Ehe, la cât s-a cotait ea pe aici cu toți motanii din sat, s-ar putea să-mi facă 15, am spus. Asta e, îi ținem pe toți. A mai consultat-o un pic, a spălat-o la ochișorul bolnav și m-a trimis la casă să plătesc. La casă, o multitudine de câini așteptau alături de stăpâni să plătească și ei. Pisicuța Charly s-a zburlit la ei, i-a scuipat și... a făcut un mare CACA, care s-a prelins pe bluză mea, ușor pe gresia curată, fix între picioarele mele. M-am scuzat, am plătit și am fugit repede din clinică. Nu mai puteam de rușine.
 
 Acum doarme lungită pe canapea. Doar e borțoasă, îi trebuie multă odihnă.

smotru


ajunsa in camarutza mea fara soare, mi-am descarcat toate temerile si toata sperietura mamei mele, care a zambit frumos, ca de fiecare data si m-a incurajat. a doua zi m-am infiintat plina de curaj in noua mea "casa". d. era acolo. facuse deja multa treaba si camera incepuse sa arate altfel. m-am dus la magazin sa mai cumpar cate ceva. era un magazin foarte aproape de camin, in care cand am intrat, am avut o senzatie de "deja vu". arata ca acele cooperative comuniste din copilaria mea. era dotat cu tot ce trebuia pentru o curatenie desavarsita. am cumparat, printre altele, un lighean rosu. toate erau rosii. mi-am inchipuit ca toti studentii din camin au in camera un lighean rosu si ca ar putea deveni elementul de identificare al studentilor din complexul tei. in fine, m-am reintors in camera si am inceput, alaturi de d. sa fac si eu cate ceva. exista, pentru cei care se pregatesc pentru arhitectura, o modalitate simpla de a desena perspectivele la doua puncte de fuga: se bat in planseta, cat mai aproape de lateralele acesteia, pe linia madiana, doua bolduri. acestea se folosesc pe post de opritor cand manuiesti teul pentru trasarea liniilor de fuga. aceste bolduri eu le bateam cu un ciocanel mic, cu maner de lemn. era un ciocanel la care tineam foarte mult, pentru ca era atat de dragutz, ca o jucarioara. imi amintesc ca, in disperarea mea de a curata wc-ul, l-am folosit ca sa bat piatra depusa in sute de ani in interiorul wc-ului. era o crusta groasa de calcar si alte reziduri umane depusa acolo pe care am dovedit-o cu acest ciocanel. milimetru cu militru am ciocanit pana ce wc-ul stralucea ca nou. in camera d. vopsea cu dibacie noptierele si ramele metalice ale paturilor suprapuse. era clar ca are experienta in ale vopsitului. ma gandeam deja ca la anu, cand nu voi mai fi boboaca, avand un precedent, voi putea si eu s-o fac mai bine si astfel, le voi minuna si eu, la randul meu, pe noile venite. la un moment dat... si-a facut apartia, pentru scurt timp... un gandac. era VIU. am sarit doi pasi inapoi si m-am abtinut cu greu sa nu tzip. am tras aer in piept si mi-am spus in gand c-o sa ma obisnuiesc cu timpul. doar acolo urma sa stau. trebuia sa-mi fac curaj si sa rezist, desi sunt convinsa ca mi zburlise parul in cap. incet, incet, camera a prins contur si a inceput sa fie locuibila. pentru ca o saltea noua de pat era inacceptabil de scumpa, am renuntat usor la a o mai cumpara. din nou mi-am spus in gand c-o sa ma obisnuiesc sa dorm si pe cea care era acolo. am intins cele doua paturi care le primisem peste ea, apoi inca una personala si deja devenise mai comoda. in scurt timp a devenit salteaua perfecta, pe care dormeam tun. o perdelutza, o fatza de masa, dulapurile prospat vopsite au dat camerei un aer prietenesc. niciodata pana la acea data nu fusese nevoie sa fac atat de mult curatenie. nu eram obisnuita cu astfel de activitati casnice, la mine acasa mama fiind cea care le facea si in locul meu. incepeam sa-mi aranjez lucrurile in dulapul captusit cu hartie. aveam un locshor al meu. din acel moment viata mea a inceput sa se schimbe. incepeam o noua etapa, departe de parinti, de prietenii din orasul meu. trebuia sa-mi fac noi prieteni, sa ma destanui in fatza altor fete, sa-mi impart spatiul meu de lucru si de odihna cu inca 3 fete... le-am cunoscut si pe celelalte doua: o boboaca, studenta la aceeasi facultate cu mine si o studenta in ultimul an. o sa scriu un capitol separat despre colegele mele, care mi-au devenit si prietene, si confidente, si colege si cateodata si partenere de cearta. :)
instalandu-ma in noul spatiu, ma simteam deja stapana pe viata mea. si pe buna dreptate, viata mea s-a schimbat incepand exact din acea clipa.

miercuri, 13 februarie 2008

bunica

azi mi-am amintit de bunica mea. era o femeie minunata, cum sunt toate bunicile pentru nepotii lor. era o femeie micuta de inaltime, cu parul mereu prins in doua codite impletite, ascunse bine sub basmaua ei, pe care cand o prindeam, mi-o legam si eu mandra cu nod strans la ceafa. ce mandra mai eram. avea niste ochi mici, negri, care emanau depotriva bunatate si intelepciune. cand ma dojenea imi zicea "fa, mama!" cand ma alinta imi zicea tot asha. imi zambea des, imi dadea sfaturi si avea grija, cand dormeam prea mult sa vina cu bunatatea ei de nedescris sa-mi spuna: "scoala, maica, sa mananci si tu ceva, sa nu roada stomacul in gol si apoi te culci la loc". n-ar fi vrut sa ma puna niciodata sa fac nimic, insa ii crestea inima cand ma apucam s-o ajut la treburi. era mandra de notele care le luam la scoala si ma privea cu placere cand coseam o fatza de masa sau un semn de carte, cu fir de matase rosu pe etamina ingalbenita. mereu adusa de spate, imi fierbea lapte in tuciul innegrit, ca stia ca-mi place sa-i rad pojghitza care ramanea pe el dupa ce beam laptele. ma lasa sa dorm cu pisicile in pat si sa mananc paine inmuiata in apa pe care puneam zahar. avea tot timpul o pungutza cu bomboane in care dadeam iama ori de cate ori o gaseam. imi ingaduia sa fac cate prostii vroiam, insa venea si-mi spunea cate o snoava sau o povestioara din care reiesea ce e bine si ce nu sa faci in viata. tot timpul ma sfatuia sa ma port frumos cu toata lumea, sa nu ma cert cu nimeni, sa las de la mine si sa fiu cinstita. imi spunea sa cred in D-zeu, sa-mi fac cruce inainte de culcare si sa ma rog pentru sanatatea mea si a familiei. a murit inainte sa ma vada mireasa, isi dorea atat de mult. a dus o viata grea, a muncit mult, si-a pierdut un fiu la varsta de 11 ani, a avut un sot care n-a respectat-o si n-a iubit-o. nu s-a plans niciodata de traiul ei alaturi de bunicul, desi o auzeam cateodata plangand pe ascuns. durerile ei nu avea cine sa i le asculte, dacat poate animalele de care avea grija, trezindu-se pentru ele in fiecare dimineata la ora 4. avea o gradina cu flori pe care le ingrijea cu o delicatete iesita din comun. primavara, de pasti, mergeam acolo si-mi faceam buchet multicolor pentru noaptea de inviere.
am trait o copilarie mirifica alaturi de ea. daca voi ajunge sa fiu bunica, imi doresc sa fiu ca ea.

luni, 11 februarie 2008

cazarea si camera


pentru ca nu aveam alta sansa, m-am asezat si eu la coada. in jurul meu tinerii studenti, studentii mai mari, parinti, bunici si alte rude asteptau cuminti sa primeasca un loc in celebrul camin. incercam cu disperare sa gasesc vreo figura cunoscuta. stiam din liceu ca mai erau cativa elevi care dadusera examen la constructii, insa ori nu intrasera ori optasera pentru alta varianta de cazare. eu, insa, trebuia sa stau si sa-mi obtin cu orice chip un loc intr-o camera.
nu stiu prin ce minune, sau poate ca eram mica de inaltime, incet incet, tot strecurandu-ma prin multime m-am trezit in scurt timp in fata comisiei. daaa, era o comisie formata din vreo 5-6 indivizi, dintre care unul era negru (am aflat mai tarziu ca era un profesor, destul de cunoscut, dar asta e alta poveste). acesti oameni te masurau din cap pana-n picioare, iti cereau diverse documente si-ti tot puneau intrebari: la ce facultate ai intrat,cati ani ai, unde ai terminat liceul si, cel mai important, cati km sunt pana in localitatea natala? n-am inteles asta cu km, ce conta, eram din provincie si-mi trebuia loc. am aflat ca aveau prioritate cei care stateau mai departe, era logic, nu? a trebuit sa ies, sa merg in facultate sa platesc o taxa, dar m-am reintors, de data aceasta, la o alta coada. imi intrasem in mana. pe holul ingust si intunecat, cu buletinul in mana, asteptam sa intru in camera de unde ieseau studentii cu paturile foste albastre, acum gri. cand mi-a ajuns randul, m-am trezit in fatza unei doamne care m-a intrebat cu glas gros si foarte autoritar: ai facut cererea de cazarmament? oops, aici e armata, am gandit. nu stiu de ce m-am gandit la o cazarma, poate de la cuvantul care nu-l mai auzisem niciodata si nici nu-l intalnisem prin cartile care le citeam eu. am raspuns speriata "nu!", dar nu pentru ca aveam habar despre ce ma intreaba, ci doar pentru ca nu facusem inca nicio cerere, alta decat cea de cazare. "atunci scrie aici ce vrei! si ce esti asha speriata?" am zambit fortat, pentru ca-mi venea sa plang si am luat bucatica de foaie care mi-a intins-o. ce vreau? nu stiu ce sa vreau, am gandit. foaia din mana mea m-a dumirit. am inceput sa bifez:2 paturi (imi ajung doua, am gandit), 1 perna, 1 fata de perna, 1 cearsaf de pat, unul plic, perdele, 1 covor, 1 vaza de flori. ce sa mai, am bifat tot ce era acolo, spunandu-mi ca e bine sa le am, chiar daca nu ma folosesc de toate. am intins triumfatoare cererea gandindu-ma ca am scapat de carat perne si paturi tocmai din valcea. femeia s-a uitat pe ea si a racnit, intorcandu-se spre femeile care aduceau din spatele camerei "marfa": 2 paturi. mi le-a intins in timp ce se uita la urmatorul student. "pai si restul?", am intrebat. femeia-barbat s-a enervat pe buna dreptate si a racnit din nou: "1 perna pentru domnisoara, ca n-are pe ce sa doarma" mi-a intins-o in scarba, asteptand sa plec. eu nimic. "domnisorica, imi zice,aplecandu-se peste masa de pe care sarise de multa vreme "smaltul", fetze de masa si perdele nu mai avem. covor s-a luat deja unul pentru camera ta. cheia de la camera o gasesti la colege. hai, fugi de-aici ca am treaba!"
am plecat resemnata, nu inainte de a multumi. m-am gandit ca oricum lenjeria aia nu putea fi curata si perdele pot sa-mi aduc si eu de acasa dac-o fi nevoie. m-am pus in fata liftului si am apasat pe buton. m-am dumirit in scurt timp ca nu merge. am luat-o pe scari, scari care mi-au facut scarba si rau in acelasi timp. la etajul unu un geam era spart. vopseaua de pe pereti probabil era de la constrcutia caminului aceeasi. becurile lipseau. pana la etajul 3 insa am avut timp sa intru in atmosfera. ce putea fi mai rau de atat, m-am imbarbatat eu.
am intrat cu frica in camera. soc total. erau doua camere dispuse una langa alta de-a lungul unui holulet micut, intunecos si el, in mijlocul caruia tronau doua chiuvete negre si crapate. o oglinda era sparta, una nu mai era deloc. in stanga era wc-ul, iar in dreapta dusul. am intrat in camera, sperand sa fie ok. ok a fost de fapt knockout. de o parte si de alta a camerei erau 4 paturi metalice, 2 cate 2 suprapuse. mai vazusem asha paturi cand fusesem internata in spital la 14 ani pentru o operatie. dar alea erau paturi de spital. mi se parea nedrept sa dorm in asha pat. in fata geamului erau 2 mese si un singur scaun care nu mai avea spatar. pe jos era limoleum, jupuit la intrare, de culoare fosta-verde. niste dulapuri incastrate, 5 la numar, murdare si fara manere. ce m-a socat insa cel mai tare, erau cadavrele de gandaci. aveam oroare de gandaci, fugeam de fiecare data cand ii vedeam. acum imi sunt dragi :D. macar sunt morti, am gandit. sigur au facut dezinsectie. inca eram optimista. o fata dragutza m-a intampinat:
- buna, eu sunt d.
- buna, o., imi pare bine
- esti anul I?
- da
- se vede. ha ha ha. hai, curaj. boboacele stau deasupra. eu mi-am ales patul de sus, mie imi place sus, dar colegei mele nu-i place. asha ca vei sta tot sus. asta e.
- da, nu-i nicio problema. nu am rau de inaltime. asha sunt toate camerele?
- ha ha ha. da, asha sunt toate. asta arata bine. oricum trebuie s-o zugravim, sa vopsim paturile si noptierele, sa spalam pe jos, sa punem perdele. covor am luat eu de jos, dar trebuie sa-l ducem la curatorie. poate poti aduce si tu ceva, un televizor, ceva, orice. trebuie sa mai facem rost de niste scaune si sa cumparam becuri. chei se fac la coltul strazii, dar nu e urgenta. urgent trebuie sa ne apucam de curatenie. ai unde dormi in seara asta?
- da, da, am, sigur. si gandul meu m-a dus imediat la camera cu mucigai de unde venisem. ma intorc acolo, eu nu stau aici, mi-am spus. bine, d., o sa vin maine cu mama mea sa facem curatenie. sa-mi spui ce trebuie sa cumpar. m-am asezat pe unul din paturi, in care abia se vedea o saltea veche de cand lumea, albastra, uzata si plina de suisuri si coborasuri.
Mi-a facut o lista scurta: lighean, detergenti, detartrant pt wc si chiuvete, vopsea lavabila, matura, faras, mop, lavete, manusi de plastic, hartie de imbracat rafturile dulapului,bronz pentru paturi si noptiere, otrava de gandaci, becuri. In mintea mea am adaugat pe lista paturi, perna, lenjerie de pat, vase,o saltea de pat,umerase, tacamuri, mai multa otrava de gandaci ... si un pistol sa ma impusc.
Am iesit cu lacrimi in ochi, jurand ca nu ma mai intorc acolo...

joi, 7 februarie 2008

inainte de cazare


stateam de ceva vreme prin bucuresti. imediat dupa ce am terminat cu bac-ul, m-am mutat in bucuresti impreuna cu mama mea ca sa pot sa merg la meditatiile de desen zilnic. stateam undeva pe la foisor, in casa unui fost profesor de sculptura. eu cu mama mea stateam intr-o camera intunecoasa, care mirosea ingrozitor a mucegai. nu ne puteam permite sa stam in alta parte. acolo nu plateam nimic, trebuia doar sa-i facem de mancare d-lui in varsta care ne gazduia.
in toamna am picat examenul la arhitectura. toate visele mele s-au spulberat odata cu aflarea rezultatele. urma sa ma intorc de unde venisem. parintii mei nu m-ar mai fi putut tine inca 1 an la medidatii in bucuresti. pe deasupra nu aveam nici unde sta. la mosul la care stateam achizitionasem un microb ceva, pentru ca tuseam non-stop, faceam febra si aveam plamanii varza. luam antibiotice inutil. nu ma vindecam, pentru ca in camera unde dormeam nu patrundea niciodata soarele.
asha debusolata cum eram m-am inscis la constructii. concurenta a fost mare, 10 pe loc, dar toti cei 10 eram picati de pe la alte facultati. deci toti eram niste verze. :))
am intrat cu brio. nu-mi venea sa cred. orizonturile mi se deschisesera din nou. aveam garantia ca voi primi un loc in camin. sa pot sa raman in bucuresti era salvarea mea.

in ziua cu pricina, m-am trezit normal, pe la 8.30. nu ma grabeam sa ajung sa-mi iau loc in camera, pentru ca nu-mi inchipuiam ce-o sa fie. am ajuns ca o floare in tei pe la 11. stiti desenele alea animate cu un caine caruia ii sar ochii pe masa rostogolindu-se? asha mi-au sarit si mie cand am vazut puhooooiiiii de lume: boboci speriati, parinti disperati, studenti din ani mai mari relaxati, gramezi de bagaje, chistoace de tigari aruncate peste tot, sticle goale pe langa gard, multa mizerie si galagie. multa, multa galagie. am remarcat niste baieti mai pletosi, niste fetiscane fumand tacticoase si strident machiate, niste parinti care asteptau cuminti rezolvarea problemei, o femeie cu basma pe cap, grupuri - grupusoare de baieti si fete, probabil mai mari si unii care tot carau niste papornite dintr-o parte in alta. am mai remarcat si niste catei, vreo 7-8, care se tot plimbau de la o persoana la alta, dand din coada. pe la ferestrele fare perdele, cu tamplarie mai veche decat istoria, se mai vedea cate un student stergand de zor geamurile cu ziare. niste baieti carau un frigider Fram (nu vazusem niciodata asha ceva), un altul o antena de camera, iar altul le facea loc printre multime. o fatea ducea un lighean rosu intr-o mana, iar in cealalta o geanta uriasa prin care se desluseau siluetele unor borcane.

si in tot acest haos nimerisem eu...
o stare de neliniste m-a cuprins. m-am intrebat deznadajnduita: eu ce fac acum? nici nu-mi inchipuiam eu ca era doar inceputul...

caminista

inspirata de innuenda, prietena noastra de pe blog, m-am hotarat sa incep sa va povestesc desprea viata mea din camin. inainte de asta trebuie sa va fac o marturisire: sunt din ramnicu valcea si am venit in bucuresti acum 10 ani ca sa dau la facultate si sa ma realizez financiar. ce am reusit si ce nu, o sa vedem pe parcurs. sunt convinsa ca intamplarile care vi le voi povesti le-ati trait o parte din ele si voi, cei care ati venit din provincie la facultate in bucuresti. as vrea sa-mi trimiteti si voi povestirile voastre din minunata viata de student caminist.

luni, 4 februarie 2008

sezonul nuntilor

a inceput sezonul nuntilor. rochii somptuoase, aranjamente de vis, multe cristale, buchete de flori impresionate, limuzine si cate si mai cate idei originale. eu m-am casatorit in 2005. nu am investit mult in organizarea nuntii, desi mi-ar fi placut si mie sa-mi pot permite o caleasca cu cai, ceva cadouri pentru invitati, focuri de artificii si un restaurant mai select. dar a fost bine si asha cum a fost.
toata viata am visat la nunta mea. cand eram mica, cel mai mult imi doream sa primesc cadou o papusa in rochie de mireasa. pana la urma am primit-o. am fost cel mai fericit copil de pe pamant.

am dorit ca nunta mea sa mi-o organizez singura. mi-am facut invitatiile, cardurile de masa, mi-am comandat aranjamente florale mov si imbracaminte lila pentru scaune. baloanele au fost mov si albe, iar jartiera mi-am facut-o, pentru ca in comert nu exista decat albastra sau roz. prietenele mele care mi-au fost domnisoare s-au imbracat si el in mov sau lila. totul a fost ca un vis, un vis din care-ti pare rau ca te-ai trezit.

imi plac miresele. imi plac rochiile de mireasa, daca sunt albe sau crem. imi plac ginerii emotionati si parintii cu lacrimi de fericire in ochi. imi plac pregatirile dinainte de nunta si moleseala de dupa a mirilor, moleseala amestecata cu fericire, un pic de alcool si multa oboseala. imi place viata, cu toate evenimentele ei importante.



vineri, 1 februarie 2008

Lacrimi de mărgele mov


mărgele mov picurau de la gâtul meu
mari, rotunde, se rostogoleau pe covor
rimelul negru se scurgea şi el pe obraji,
iar rujul se-ntinsese ca un şarpe pe la colţul gurii

oja sărise şi ea ca smalţul de pe o scoică bătută de soare
şi inelul, inelul cu diamant atârna lucitor pe mâna scursă lângă pat
o mângâiere de vis aluneca pe mătasea albă ca un pescăruş somnoros
iar stelele, da stelele, se vedeau prin perdeaua de organţa

- de câtă vreme stăm aşa? te-am întrebat
- de-o veşnicie! ai răspuns
sau mi s-a părut că aud murmurul unui val spart în stâncă,
iar stânca rămăsese nemişcată, cu muşchii verzi crescuţi pe ea

ceasul a sunat pentru a mia oară miezul nopţii
am vrut să-mi pun piciorul în pantoful de sticlă
de oboseală nu l-am nimerit
şi am fugit, am fugit aşa desculţă pe nisipul încă fierbinte şi alunecos

m-ai strigat din nou
şi strigătul tău era plăpând ca o bătaie de aripi
sau ca o rugăciune spusă duminica în faţa icoanei
m-ai strigat, dar eu m-am dus

m-am dus fără să mă mai uit în urmă
soarele mai avea puţin şi ieşea din apa
scăldată într-o lumină violacee
ţi-am lăsat poteca însemnată cu mărgele mari, rotunde şi violete
ca lacrimile mele