vineri, 30 noiembrie 2012

Când am învățat să vorbesc


Când am învățat să vorbesc, nu m-a învățat nimeni că uneori cuvintele spuse în grabă sau răspicat, nu pot însemna mare lucru. Nu am fost învățată că alteori, dacă nu strângi ochii, pumnii și daca nu tragi puternic aer în piept, nu poți spune ceea ce ți-ai propus. Nu m-a învățat nimeni că nu este suficient doar să vorbești, ci că sensul este dat de sentimentele care se strecoară vioi pe lângă cuvinte.

Când am învățat să vorbesc, nu mi-a spus nimeni că pe lângă câteva cuvinte așezate într-o propoziție, trebuie să lași să-ți vorbească ochii, palmele, pielea și trupul. Că de cele mai multe ori, trebuie s-o lași pe inimă să vorbească în locul tău.

De aceea, când am învățat să vorbesc, nu am învățat să mă și exprim. Cu timpul am învățat că pentru a mă face înțeleasă, cuvintele trebuie să fie rostite din suflet. Am învățat că fericirile, tristețile, durerile, temerile, stările de exuberanță sau bucuriile mărunte nu pot fi pur și simplu doar vorbite. Nu e suficient să știi să pronunți cuvinte. Am învățat că pentru a te face înțeles, înainte de orice trebuie să te faci simțit. Și asta nu se spune prin cuvinte, ci prin gesturi, atenție, atingere, mângâiere și dragoste.

Când am învățat să vorbesc, nu am învățat să vorbesc decât cu glasul. Doar timpul m-a învățat că glasul nu poate fi scris decât cu sufletul ca să însemne ceva.

vineri, 23 noiembrie 2012

În întregimea mea


Dacă trupul meu te poate înflăcăra,
atunci împresoară-l cu al tău,
pentru că îți așteaptă fierbinte atingerea.

Dacă gleznele mele te pot mira,
atunci atinge-le înaintea pășirii tale,
pentru că ele îți așteaptă adierea.

Dacă gâtul meu te poate uimi,
atunci cuprinde-ți mâinile în jurul lui,
pentru că el îți așteaptă însetat mângâierile.

Dacă ochii mei te pot intimida,
atunci pătrunde-i cu văpăi,
pentru că-ți așteaptă scânteind admirația.

Dacă gura mea te mai poate înseta,
atunci soarbe-o picătură cu picătură,
pentru ca ea vrea doar s-o respiri.

Și dacă eu, în întregimea mea, te mai pot surpinde,
atunci doar caută-mă,
pentru că eu doar te aștept!

 

joi, 22 noiembrie 2012

Pentru actorii care mor



când scenele se-ndoliază
e timpul să tragem cortina
să ii lăsăm să-și depășească
tracul, emoția, lumina...


e timpul să îngenunchem
pe scenă să le scurgem lacrimi
să îi ovăm, aplaudăm
să-i însoțim spre înălțimi

 

 

miercuri, 21 noiembrie 2012

Zbor de fluture


Tu,
tu îmi șoptești versuri nespuse
și îmi fredonezi
cântece nemaiauzite
îmi atingi simțurile
vibrându-le așa cum
nu s-a mai întâmplat nicicând

Ție,
ți-aș lăsa cuvintele
să mi le respiri
în locul aerului din jur
și ți-aș alinia tresăririle
pentru a mi le mângâia rând pe rând
până se vor transforma
în atingeri diafane

Eu,
îți dăruiesc visele mele
unele încrustate în ceruri adânci
altele abia născute și abia răsuflând
ți le aștern înaintea pașilor
sub forma unei poteci din petale moi
mirosind a rouă

Mie,
aș vrea să-mi dai toate gândurile
din zilele și din nopțile tale
ca șă-ți desenez cu ele
scenete de poveste,
iar toate dorințele să mi le mărturisești
pentru a ți le îndeplini
una câte una,
ca într-o magie nesfârșită...

 

duminică, 18 noiembrie 2012

Despre iubire

 
Mă faceţi să vorbesc din nou despre iubire. Nu că nu ar fi un subiect interesant, dar mi-e teamă că nu sunt în cea mai potrivită stare de a-l dezvolta.
 
Sunt oameni care declară că nu mai ştiu ce este iubirea. Au ajuns într-o perioadă a vieţii care-i face confuzi, instabili, dezorientaţi sau pur şi simplu nefericiţi. Fără întâmplări năucitoare, fără evenimente tragice, având prieteni şi admiratori, având familie şi beneficiind de dragoste şi atenţie, ducând un trai liniştit, decent sau chiar prosper, ei se simt pierduţi. Pierduţi într-un timp din care nu se simt că fac parte, într-o lume care pare... din altă lume, într-un univers străin, printre apropiaţi atât de îndepărtaţi. Se simt ai nimănui, deşi sunt ai tuturora. Se simt respinşi, deşi în ei înşişi caută apropierea. Se simt căzuţi, deşi par fericiţi, se simt goi, deşi par împliniţi.  
 
Când vezi un om fericit nu te intrebi dacă este chiar aşa şi dincolo de masca afişată. Aproape că-l invidiezi. "Ce bine ii merge!" îţi spui şi zâmbeşti amar, ştiind că şi tu ai putea fi fericit. Simţind că şi tu ai toate ingredientele din care să-ţi prepari o "fericire". Dar fericirea ta este departe. De ce?
 
Pentru că fericirea ta nu stă ascunsă în traiul îndestulător, în poziţia socială, în numărul mare de prieteni, în admiraţia şi aprecierea celor din jur. Fericirea ta e ferecată în sufletul tău pierdut. Fericirea ta a rămas blocată în iubirile pierdute, fiecare iubire pierdută trăgând o nouă uşă după ea, incuiind un alt lacăt, blocând un alt coridor. Fericirea ta s-a topit firesc, puţin câte puţin, la fiecare iubire ucisă de destin. Numai iubirea o poate scoate din inchisoarea în care s-a afundat, numai iubirea ii poate reda suflul.
 
Dar ce este iubirea? Ce simţi când iubeşti? Cum îţi trăieşti iubirea? Fericirea ta renaşte când iubeşti?
 
Sunt câteva simptome care-ţi anunţă iubirea. Primul este grija. Cand începi să te îngrijorezi, începi să iubeşti, începi să descui lăcăţele, să deschizi uşiţe, atât de grele, atât de apăsătoare. Apoi apar, rând pe rând curiozitatea, dorinţa, atingerea, visul, speranţa. Urmează năzuinţa, urmează dorul. Apoi dorul incontrolabil. Începe fiorul, înfrigurarea, tremuratul, transpiraţia, spasmul...Apoi apare devotamentul, sacrificiul, împlinirea ta proprie prin împlinirile persoanei iubite. În final: IUBIREA, ultimul lăcăţel spart, ultima uşă deschisă. Şi în încăperea aceea până acum întunecată, va intra lumina şi-ti vei găsi fericirea. Acolo este sufletul tau îmbrăţişându-şi sufletul iubit.
 
Fericire înseamnă iubire, iar iubire înseamnă regăsire, regăsirea ta. Când iubeşti e ca şi cum te-ai privi în oglinda, ca şi cum ai respira şi ai simţi cu alt trup, ca şi cum ai primi o nouă viaţă. Când iubeşti, doar atunci traieşti, prin iubire, pentru iubire, în iubire. Tot ceea ce este dincolo de iubire înseamnă doar mulţumire şi supravieţuire, fără profunzimi, fără inefabil.
 
Pentru mine este atât de simplu: nu poţi fi fericit fără să iubeşti, iubire însemnând regăsirea ta în alt suflet.
 
Pentru tine ce înseamnă iubirea? Stii?

miercuri, 14 noiembrie 2012

Cât timp?


Cât timp va trece până ce,
mirosul pielii tale
impregnat în porii palmelor mele,
se va evapora?
Cât timp ii trebuie fiorului
 născut din atingerea diafana a buzelor
să se topeasca?
De câte secunde are nevoie
ciudata zbatere interioară,
izbucnită din mângâieri,
să se liniștească?

Cât timp va trece până ce,
parfumul bizar din aer
își va întinde languroasele tentacule
către ființa mea?
 

luni, 12 noiembrie 2012

Ți-aș spune multe



Ți-aș spune multe poate, dacă ne-am așeza sub cerul înstelat și eu mi-aș lăsa greu capul pe genunchii tăi. Și dacă tu mi-ai mângâia părul. Știi, daca ai face asta, cred că m-aș putea topi la fel cum se topește întunecimea nopții la primele raze violacii. Și cred  ca dacă ți-aș simți palmele pe obraji, m-as transforma pentru început în larvă, apoi în fluture multicolor. Bineînțeles că nu mi-aș lua zborul, ci aș ramâne să mă adăp din dulceața polenului tău până m-aș îmbăta. Și te-aș stropi cu pulberea aripilor mele până ce ai deveni strălucitor, ca trandafirii poleiți cu picături de rouă, în ultima lor zbatere de frumusețe.

Cred că da, dacă ne-ar prinde noaptea într-o poieniță, ne-am spune multe. Și poate ne-am abandona simțurilor primordiale, scurgându-ne toată seva sub stele, așa cum norii se descarcă de energie în tunete violente. Sau poate nu. Poate doar ne-am vorbi până ce poveștile ni se vor îndepărta în ecouri repetate, din ce în ce mai șoptite, pierdute spre adâncimi alunecoase. Până ce nu ne vom mai auzi, nu ne vom mai vedea, ci doar ne vom simți.

Probabil că ți-aș spune multe...


foto: Starry night - Vincent Van Gogh

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

În locul glasului


Când ochii îţi vorbesc în locul glasului, mă simt strălucitoare, pentru că ştiu că ei îmi spun că sunt frumoasă.

Când pielea îţi vorbeşte în locul glasului, mă simt învăluită în fiori, pentru ca ea mă face să simt atingerea că şi cum aş sta întinsă pe un pat din petale de trandafiri.

Când mâinile îţi vorbesc în locul glasului, mă simt mângâiată, pentru că ele îmî desenează pe trup atingeri ireale.

Când sufletul îţi vorbeşte în locul glasului, mă simt aură lucitoare, pentru că-mi marturiseşte cât de mult m-ai putea iubi.

Când tu îmi vorbeşti fără să glăsuieşti, doar prin gesturi, priviri şi gânduri, mă simt FEMEIE.

vineri, 2 noiembrie 2012

Iubirea este oarbă!


Iubirea este oarbă!
Un accident stupid
două săgeți c-otravă
în ochi i le-a infipt
Și de atunci năroada
Numai pe dibuite
Se bagă-n suflețele
în loc să stea cuminte.
Își face cuib acolo
Știind că doar ea poate:
Din greaua încercare
Chioara așa, te scoate.

Dar vine suferința
Cea a-tot-văzătoare
și-o ia pe-amorezată
și-o scoate din visare

Daca iubirea oarbă
pierdută-ai urmărit
primește-ți suferința
să uiți ce ai iubit!