sâmbătă, 31 decembrie 2011

2012



 Sfârșitul lunii decembrie este întotdeauna momentul potrivit pentru a ne face bilanțul anului încheiat. Într-un scurt moment de intimitate tragem o linie și socotim: ce a fost bun, ce a fost rău? Zâmbim sau ne întristăm... Anul a trecut, că o adiere, aproape că nu l-am simțit în trecerea lui fulgerătoare. Am muncit până la epuizare, am alergat continuu crezând că doar mergem, ne-am tras sufletul pentru o clipă și am luat-o de capăt a doua zi, săptămâna următoare, luna viitoare. Am plâns și ne-am bucurat, fără să înțelegem de multe ori de ce. Am sperat, am visat. Când bucuria ne-a fost mai mare, ceva rău a venit și ne-a clătinat, pentru ca aste este viața asta făcută, din bucurie și negaz, niciodată în cantități echilibrate, parcă special făcute pentru a ne strica rețetă unei bune viețuiri.
 
 Apoi ne-am trezit că s-a mai terminat un an, a mai trecut o parte din viața noastră, am mai trăit un timp. Dar dacă în tot acest timp: ai visat și ai crezut că visele ți se vor îndeplini cândva, te-ai rugat pentru cei dragi ție, pentru tine, ai avut încredere că vei lua cele mai bune și mai înțelepte decizii, ai dăruit, ai spus o vorbă bună celui trist, ai plâns alături de prietenii tăi când le-a fost greu, te-ai îndoit sau ai crezut în tine, te-ai zbătut, ai căzut și te-ai ridicat, ai luat-o de la capăt, nu te-ai oprit, ți-a fost dor, ai îmbrățișat, ai sărutat și ai iubit din tot sufletul, așa cum știi tu mai bine, inseamna ca nu ti-ai irosit timpul si trecerea ta prin el. Dacă ai trăit toate astea și dacă te-ai descoperit pe tine așa cum ești, înseamnă că anul ce se mai zbate să stea un timp pentru tine nu a trecut degeaba. Înseamnă că nu este pierdut ca tot timpul despre care nu știm unde se duce sau pe unde se pierde. Înseamnă că ai mai câștigat ceva: ai învățat, ai aflat, ai cunoscut, te-ai cunoscut. Te-ai cunoscut cu bune și cu rele, cu tot ceea ce te face special și unic. 
 
 Așteaptă-ți așa cum se vine noul timp, noul an: cu bunătăți pe masă, cu cele mai dragi ființe lângă tine, cu sufletul plin de dragoste, cu speranța că 2012 va fi un an plin de încercări revelatoare și de soluții salvatoare. 
 
 La mulți ani!
 
 

joi, 29 decembrie 2011

"Nici un" vs. "Niciun"


Cum se mai scrie acum "nici un"? "Nici un" sau "niciun"? Întrebarea asta mi-a venit in minte imediat ce a trecut Craciunul. Pentru ca nu am primit niciun, dar absolut nici un cadou de Craciun. E clar ca nu am fost deloc cuminte anul acesta. ;)

marți, 27 decembrie 2011

Spovedanie


 da, am păcătuit
 cu gândul, cu trăirea
 cu mintea, cu simițirea
 cu sufletu'-am râvnit

 am închis ochii și-am visat la tine
 și te-am cuprins de mii de ori în mine 
 și te-am închipuit un prinț călare
 venit să mă răpești dintr-o rea visare
 
 și mi-am întins spre tine-mbrățișarea
 cea interzisă, dar atât de dulce
 icoană ți-am facut înfățișarea
 doar simpla-ți existență emoție-mi aduce
 
 da, am păcătuit
 mărturisesc fără a regreta
 și-un milion de iaduri 
 în viața de apoi de-aș ști c-ar fi
 râvnind neîncetat la tine
 tot aș păcătui
 
 foto: André Jacques Victor Orsel - "Diavolul ispitind o tanara femeie" - 1832-detaliu
 
  
 
  
 
  















 







luni, 26 decembrie 2011

Poveste fără sfârșit


În grădina din spate a casei bunicilor mei creștea un mare păr. Făcea niște pere micuțe, cât niște prune, erau galbene și pătate, ca și cum ar fi fost murdare, dar erau incredibil de dulci. Cred că de atunci nu-mi mai plac mie perele, pentru că nicicând nu am mai mâncat unele la fel de bune. Pe acest păr uriaș creștea la baza lui o ciupercă maro, tare și încolăcită ca o farfurie în jurul trunchiului bătrân și acoperită cu o catifea moale, pe care o mângâiam zilnic. Eram fascinată de frumusețea ei, știam că-i o ciupercă, un parazit și nu înțelegeam cum de nu-i făcea rău părului, cu toate că an de an se făcea tot mai mare, dar perele erau an de an mai dulci.
 
 Această grădină se termina în fundul ei cu un gard din scânduri schimonosite de vreme, în care era improvizată o portiță din sârmă împletită. Era de formă acea portiță, dar pentru mine era portița raiului. Imediat ce treceam de ea începea tărâmul meu de poveste, era locul în care puteam evada, în care nu mă știa nimeni, în care cântam și dansam așa cum voiam, locul în care începea povestea în care eu eram personajul principal. Întâi se întindea o poieniță mereu plină de flori, cu câțiva pomi fructiferi, cu frunze de măcriș acrișor pe care le ronțăiam fericită. Toamna pomii se umpleau de prune dulci ca mierea pe care le puteam culege direct din crengile aplecate de greutatea frcutelor. Poienița era mărginită de câțiva muri bătrâni, cărora le furam cu grijă să nu mă înțep fructele vineții și zemoase. Și din spatele acestor muri se întindea acel deal: dealul fermecat de unde veneau poveștile. Dealul din care coborau zânele transparente, prinții cu plete aurii călărind caii înaripați, zmeii fioroși și balaurii cu șapte capete. Dealul la poalele căruia se întâmplau minunile.
 
 Toată vara mi-o petreceam în acea poieniță, la poalele acelui deal. În fiecare toamnă mă despărțeam fascinată de acel tărâm de poveste, pentru a mă reîntoarce în vacanța de iarnă, când toată poienița prindea o nuanță strălucitoare argintie, plină de vrăji. Și în ultima seară din vacanța mare rămâneam privind uimită stelele infinit de multe care creșteau chiar în prelungirea dealului meu. Și le închideam cu teamă în acea zare, punându-le lacăt fermecat pentru a nu fugi pe undeva. Iar iarna, când reveneam, călcam din nou zăpada neatinsă și le eliberam. Iar ele începeau să cadă și se transformau în fulgi. Și eu mă întindeam cu spatele fierbinte pe zăpada moale și-i lăsam să-mi umple fața și limba și mă bucuram să-i simt cum mi se topesc pe piele. Și stăteam așa până ce o auzeam pe bunica strigându-mă. Atunci mă ridicam și treceam portița raiului, înapoi în curtea noastră, un alt tarâm de poveste.
 
  Iar laptele mă aștepta și el aburind și mirosind a mămăligă fierbinte. Și eu îmi lipeam tălpile reci și ude pe soba dogorind și adormeam cu pisica torcând în brațele mele. Și mă visam în povestea mea din poieniță și toată copilăria mea mi-am trăit-o ca pe o poveste, din an în an mai frumoasă și mai fantastică.
 
  La mulți ani!
 

Articol cu care m-am inscris la Concursul ”Nopţi Magice în Miez de Iarnă” de pe http://www.mostwantedblog.org/2012/11/06/nopti-magice-miez-de-iarna-editia-2012/, concurs sponsorizat de Luxurygifts.ro http://www.luxurygifts.ro/

 

joi, 22 decembrie 2011

Fulgii fermecați



Pentru că mirosul acesta de fum de sobe amestecat cu miros de ger năpraznic mă înnebunește, pentru că magia sărbătorilor de iarnă petrecute la țară mă fac să mă simt ca un copil într-un basm, pentru că râsetele copiilor mei și îmbrățișările lor îmi fac inima să-mi tresalte de o bucurie inefabilă, pentru că totul în jurul meu este magic, chiar în această clipă a început să ningă cu fulgi fermecați.
Cerul era plin de stele, copacii îmbrăcați în mantii albe strălucitoare din gheață, pământul răsufla aburi translucizi. Și deodată noaptea s-a făcut zi și stelele s-au transformat în picături de lumină, căzând în mare grabă și ajungând la noi în suflete niște fulgi în forme nemaivăzute stelate. Și am avut cred că un mic moment iluzoriu, sau poate nu: mi s-a părut ca printre piruetele fulgilor fermecați am văzut o caleașcă trasă de niște reni în care stătea un moș cu plete albe. Și parcă am auzit o melodie duioasă, ca un acord de harpă sau ca un clinchet de clopoțel. Și parcă fulgii s-au transformat în îngerași minusculi și au început să danseze ca după o coregrafie bine pusă la punct. Cred că... se apropie Crăciunul!

Din cerul nemărginit Moșul își va aruncă privirea către noi și de va credea că am fost suficient de cuminți anul acesta, va poposi pentru o clipă lângă bradul nostru și ne va dărui din dragostea lui. Iar de nu va veni, îmi permit să fiu eu moș în locul lui și vă trimit virtual un fulgisor de nea ales cu grijă dintre toți fulgisorii fermecați care mi-au înzăpezit sufletul. 

 La mulți ani și un Crăciun fermecat să aveți!




Articol cu care m-am inscris la Concursul ”Nopţi Magice în Miez de Iarnă” de pe http://www.mostwantedblog.org/2012/11/06/nopti-magice-miez-de-iarna-editia-2012/, concurs sponsorizat de Luxurygifts.ro http://www.luxurygifts.ro/



marți, 13 decembrie 2011

"Mi-e dor de tine" - Malina Olinescu

Un scriitor pe care-l urmăresc zilnic pe Facebook scria despre sinucidere. Colega mea m-a anunțat ca a murit Malina Olinescu, s-a sinucis acum doua zile. Eu unde eram, pe ce lume trăiesc? Unde sunt când un artist se stinge?

"... Des, tot mai des, se trezea și avea nevoie de clipe lungi, uneori chiar ore, ca să își amintească unde se afla, cine era, unde era și ce căuta acolo. Până în ziua în care s-a hotărât să rezolve singur această situație atât de neplăcută, căreia medicii nu erau în stare să-i dea de capăt. S-a vindecat singur... sărind de aici. Pur și simplu... tragi adânc aer în piept și hop... A rezolvat totul singur...." (https://www.facebook.com/dan.stoica1#!/dan.stoica1/posts/255887637805371)



 Rămân în urma lacrimi, regrete... Apoi se așterne uitarea :(

vineri, 9 decembrie 2011

Iubirea




Iubirea este ca o sarcină, există sau nu. Nu poți iubi pe jumătate, pe sfert sau într-un anumit fel ori în alt mod decât și-ar imagina cineva, tot așa cum nu poți fi însărcinată doar o bucățica, doar într-o parte sau doar pe jumătate. Există oameni care nu pot iubi la fel cum exista și oameni care nu pot face copii. Dar a iubi cu adevărat este mai greu decât a face copii la fel cat este de simplu sa procreezi, dar este foarte greu sa-i dai copilului un rost în viață, să-l înveți sensul vieții. Cel care poate iubi și știe cum se face asta este un creator, creator de viața, de frumos, de minuni, la fel cum o mama este creatoare de viață nouă.

Iubirea vine din tine și felul in care îți porți iubirea te reprezintă, la fel cum un copil spune cuvinte învățate de la părinți, crește precum îi este părintele, copiază de la părinte comportamente, atitudini, stări.

Exista iubiri frumoase sau urâte, inteligente sau proaste, iubiri vijelioase, posesive, tandre si duioase, copilăroase sau cerebrale. Dar nu exista iubiri rele, tot așa cum nu exista nici copii născuți rai.

Iubirea există așa cum o crești în pântecul sufletului tău, așa cum știi sa o educi și reflectă modul tău de a trai. Iubirea ești tu și ea vorbește în mod direct despre tine, te arată așa cum știi sa trăiești.

Ai grija de ea și învață să iubești frumos, să dai tot ce ai mai bun din tine când iubești la fel cum ai grija ca și copilul tău să crească mai înțelept și mai bun decât tine. Nu-i îngrădi în niciun fel avântul, las-o liberă să se manifeste și doar direcționeaz-o. Ai grijă de ea și caută să te însoțească pe tot parcursul vieții tale.



joi, 1 decembrie 2011

Bărbatul frumos din ceară

Nu am fost o adolescentă normală și asta pentru ca nu m-am putut îndrăgosti și eu de un băiat/bărbat la care mi-ar fi fost imposibil să ajung. Nu am idolatrizat niciun cântăreț, niciun actor, niciun, niciun... Nu aș fi leșinat garantat nici la un concert de-al lui Michael sau Bon Jovi, deși îi ascultam cu plăcere. Dacă m-ai pune să descriu idealul frumuseții feminine aș înșira imediat câteva nume celebre (actrițe de regulă). Dar la bărbați... hmmm, mi-ar fi greu să mă decid. Niciunul nu-mi pare suficient de frumos. Există totuși doi actori destul de doriți care nu m-au lăsat rece nici pe mine. Unul dintre ei este acesta și-i stă bine cioplit în ceară.
Pentru al doilea trebuie să-l intreb pe soțul meu, nu pot să-i rețin numele. :))

duminică, 27 noiembrie 2011

Munte


 În munte-am poposit pentru o clipă
 Să-nchid în suflet o stătută zare
 S-ating un pisc măreț cu-a mea aripă
 Și să respir lumini din rece soare
 
 În munte m-am oprit pentru un timp
 Ca să respir miros de brad semeț
 Ca să mă-mbăt cu aer de-anotimp
 Ce doarme-n drum pe-o piatră precum un drumeț

 Să urc și să cobor ca-ntr-o roată
 Să simt pe piele ace reci, mărunte
 Și să mă scurg prin iarba înghețată. 
 Cred că și Dumnezeu ar poposi pe munte...

vineri, 18 noiembrie 2011

Profesor

 "Mi-ar fi plăcut să fiu profesor. Profesorul este fabricant de oameni. Profesorul seamănă cu un tâmplar care ia un lemn murdar din noroi, îl spală si face mobila de lux." Petre Țuțea

miercuri, 16 noiembrie 2011

La Carturesti



Azi am vizitat librăria Cărturești din mallul Cotroceni. Este mare, primitoare,  aranjată cu gust. Amenajarea celor 450 mp  fost  facuta de tânărul arhitect Sabin Dumitriu (http://facebook.com/sabin.dumitriu). Felicitări Sabin, ai făcut treabă bună  ! Vreo două ore am căutat câteva filme legendare,  am răsfoit multe cărti dragi mie, am retrăit stările pe care mi le-au dat unele romane la vremea când le-am citit. M-am lipit de câteva titluri, cativa autori si am plecat cu portofelul gol. Vi le împărtășesc cu drag  si sper să le citesc repede, înainte de  ajunge din nou într-o astfel de librărie.

  • Printre primele iubiri adolescentine: Dostoievski - "Dublul" - 25 lei
  • Premiul Nobel 2009 - Herta Muler - "Omul este un mare fazan pe lume" - 24 lei, oferta cu reducere 20%. Am evitat titlul premiat, pentru ca nu traiesc cu nostalgia comunismului si nici nu vreau sa aflu noutati despre el
  • Nadeem Aslam - "Harti pentru iubiri ratacite" - Nu-l cunosc pe autor, dar recunosc, m-a incitat titlul si mi-a placut coperta pe care este reprezentat un fluture - 9 lei (si pretul foarte atragator, sper sa faca banii astia)
  • Iris Murdoch - "Capul retezat" - 10 lei - "o comedie cu o unda de ferocitate..." asa este prezentata cartea pe coperta, deci DA, daca este vorba de ferocitate, sigur imi ca placea :)
  • Michael Cunningham - "Orele" - 14,95 lei. Are o ecranizare cu Maryl Streep, Nicole Kidman si Julianne Moore nominalizata la Oscar, iar romanul a fost distins cu premiul Pulitzer, deci nu poate fi altfel decat foarte bun.
  • Jorge Luis Borges - "Cartea de nisip" - 14,95 lei. Imi place stilul argentinian, imi place misterul, imi place ca scrie si poezie. Cu siguranta-l voi devora.
  • Irving Stone - "Bucuria Vietii" - 39,95 lei. Il iubesc de cand mi l-a revelat pe Michelangelo in "Agonie si extaz" :)
  • Petre Tutea "322 de vorbe memorabile" - 25 lei. Nu as fi putut s-o las acolo, va inchipuiti de ce. "Am dorit dintotdeauna sa fac o teza de doctorat cu tema  Aflarea in treaba ca metoda de lucru la romani."  Doar un exemplu. :)))
  • Umberto Eco - "Istoria Frumusetii" - 120 lei. Pretul este putin cam piperat, dar s-a lipit efectiv de mana mea, pentru ca este o editie cu ilustratii impecabile. Editia citita de mine era saracacioasa in imagini.
Atata m-am indurat azi sa cheltuiesc pe carti. Am lasat acolo un CD cu muzica la pian care costa 60 lei, un album cu fotografii din cosmos care avea un pret redus de 150 lei, multe alte carti de care m-am indepartat un pic la vederea pretului. Dar voi mai merge, dupa ce se vor instala si ei mai bine in noua locatie, a 13-a. Le urez sa le poarte noroc acest numar.

duminică, 13 noiembrie 2011

Rochie de gală


Chiar mă gândeam ce rochie mai specială să-mi pun în seara aceasta la teatru. Întâmplător am dat peste "MTV Europe Music Awards 2011".  Tocmai urca pe scenă Lady GaGa îmbrăcată într-o rochie desprinsă din filmele SF. Ar fi interesantă o astfel de rochie pentru că nu ți-ar mai observa nimeni depunerile de grăsime, celulita și mai ales nu ți-ar vedea fața tristă sau cearcănele vineții. O rochie excelentă și pentru o întâlnire romantică cu iubitul în parc noaptea, sub privirea discretă a extratereștrilor.

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Sensul vietii



Nu poți înțelege de ce pe unii oameni îi iubești pur și simplu. Este ca o dragoste la prima vedere, ca un impuls electric aplicat pe piele, ca o excitație a unui nerv. Cu timpul constați că deși nu aveți aceleași idealuri, aceleași înclinații politice, aceleași pasiuni, că nu ascultați aceeași muzică și nu împărtășiți aceleași păreri despre literatură și artă, te bucuri doar că i-ai întâlnit în calea destinului tău.  Bucuriile mărunte pe care vi le împărtășiți vă țin sufletul viu și spiritul treaz. Atunci viață ta își capătă sensul fără de care ai crezut că te-ai născut. Sensul trecerii tale prin această lume în acest timp își are sălașul în iubirea pe care o ai față de acești oameni, pe care îi iubești neînțeles de mult.
 

joi, 10 noiembrie 2011

Depărtare...



În fiecare secundă care trece
rămân cu privirea agățată
de urma plecării tale
îți privesc inmarmurita
spatele din mersul grăbit,
dar rămân cu pleoapele căzute
pentru că nu am voie să le ridic
 
Cu fiecare minut care se scurge
rămân cu auzul suspendat
de ultimul cuvânt pe care mi l-ai fredonat
în fugă între două întâlniri
îți ascult în tăcere ecoul
dar îmi înghit înnodate cuvintele
pentru că nu am voie a vorbi
 
Cu fiecare zi care trece
te simt îndepărtându-te
îți petrec cu toată simțirea
distanța către care te îndrepți
dar nu te pot ruga să te oprești
pentru că sunt condamnată
să rămân îngenuncheată pe loc...











miercuri, 9 noiembrie 2011

Ziua de după


 Ziua de după
 Plăpândă ca o zbatere de aripi
 Și transparentă ca o picătură de rouă
 Ziua de după m-a renăscut
 
 Am înviat și am deschis ochii
 Într-o lume ciudată, plină de enigme
 Te-am regăsit același
 Cu aceeași tandrețe în glas și priviri
   
 În ziua de după
 M-am îmbătat de mireasma unei mângâieri
 Și m-am lăsat pierdută
 Printre atingerile vârfurilor degetelor
   
 Și m-am cutremurat
 Într-o vibrație sacadată de zâmbete
 Și m-am răsfățat
 În scânteia mirifică a zilei de după





joi, 3 noiembrie 2011

Supusă umbră


 Din umbra mea tresar slăbită
 și mă avânt pe urma ta
 și cu o șoaptă învechită
 încerc să-ți prind atenția
 
 îmi lepăd straie prăfuite
 de vechi stări și de sentimente
 mă primenesc cu noi veșminte
 din calde gesturi și cuvinte
  
 și-ți caut cu privirea chipul
 absent de-atâta timp încoace
 și te învălui cu răstimpul
 ce-nmărmurit rămâne, tace
 
 nu vreau s-aprind torța dorinței
 nu vreau să cuceresc un pisc
 nu-ți cer dovada năzuinței
 în orice mod, cu orice risc
 
 nu vreau decât să fiu o umbră
 supusă, sclavă-n al tău rost
 când noaptea te-nsoțește sumbră
 să-ți fiu căldură și-adăpost

 și-mbrățișarea mea abstractă
 să te pătrundă în adâncuri
 să-ți fie umbra luminată
 de lângă trup, simțiri și gânduri



marți, 1 noiembrie 2011

Don't listen to the liar

Cuvintele frumoase de cele mai multe ori ascund sau reflectă un suflet frumos. Dar, se întâmplă uneori să fie atât de înșelătoare... Să nu fie decât o poleială, atât de strălucitoare, dar mâncată de rugină pe dedesupt. Este suficient să scrijelești un pic cu unghia ca să iasă la iveală toată urâțenia sufletului în care te-ai încrezut. 


Foto:  "Don't listen to the liar", Paul Gauguin

duminică, 30 octombrie 2011

The cage



Eram închisă într-o colivie. Știam că mi te aduseseră pentru a-mi îndeplini ultima dorință. Te-am văzut cum te apropiai tot mai mult de închisoarea mea. Îmi țineam degetele lipite de gratiile reci și încercam să te văd. Dar colivia era acoperită cu o plasă prin care abia puteam zări. Te-ai apropiat și ai întins mâinile pentru a mă atinge. Ți-am simțit lacrimile și ți-am văzut buzele cum se deschid și de închid, ca într-o rugăciune. Nu reușeam să înțeleg ce spui, nu puteam să te aud, deși îmi întinsesem simțurile dincolo de acea închisoare. Te vedeam cum te zbați ca să te faci înțeles, dar puterile mele erau atât de limitate. Apoi te-am văzut cum pleci aplecat, cu capul în jos și umerii grei, ca și cum duceai în spate o mare povară. Aș fi vrut să pot ieși de acolo ca să te ridic, să te sprijin. Și aș mai fi vrut să pleci după ce ți-ai fi îndeplinit misiunea cu care fusesei însărcinat. Dar știai că ultima dorință, odată îndeplinită, m-ar fi adus atât de aproape de clipa morții. Și ai ales să-mi oferi viața. Plecarea ta a tras după ea vălul încețoșat, iar gratiile s-au deschis. Fusesem eliberată în schimbul refuzului tău de a-mi îndeplini ultima dorință. Condamnarea la moarte fusese abolită. 

Cum alegi femeia potrivita


Bogdan: Mami, acest pește are trei fete!
Mami: trebuie sa aleagă una, nu poate sa rămână cu toate trei. Va trebui să și -o aleagă pe cea mai frumoasă și mai deșteaptă
Bogdan: o să și-o aleagă pe cea care merge cel mai frumos.

Si a ales poza cu peștișoara care se unduia. A luat-o și a pus-o lângă poza peștelui.
...
Bogdan: uite mami, dansează amândoi!

Ce am învățat de la fiul meu:  
dintre trei femei la fel de frumoase și de inteligente, mersul poate fi un element de departajare. Un mers frumos ascunde delicatețea unei femei.

joi, 27 octombrie 2011

Regrete, timp


 Regretele îți aduc doar iertarea, nu și alinarea.
 
 Timpul îți aduce doar resemnarea, nu și uitarea.

marți, 25 octombrie 2011

Vulcanul



 Vulcan mă simt, cu măruntaie
 Înfierbântate, clocotinde,
 Cu gura arsă de șuvoaie
 efervescente și-aburinde
 
 Vulcan și sunt, cu lacrimi pure
 din foc, cenușă și sclipiri
 cu trup închis sub pietre dure,
 din neputințe, doar zvâcniri
  
 Sunt vulcan inactiv de-o viață
 Doar în adâncuri clocotesc
 Mă zbat să ies la suprafață,
 mă lupt să izbucnesc...

duminică, 23 octombrie 2011

Până unde merge iubirea unei tinere pentru profesorul ei



L-am recunoscut imediat după linia plină de personalite, un pic rigidă, un pic naivă din punctul meu de vedere, dar foarte sensibilă. Să zicem doar că nenumăratele decăderi fizice pricinuite de sensibilitatea plămânilor sunt transpuse fără voința lui în unele tablouri. Am rămas cu ochii ațintiți pe unul dintre tablourile lui și m-am cutremurat. Când vezi un tablou perfect în realitate, când poți să te apropii de el și să-i simți mirosul, când ești atât de aproape încât doar daca ai intinde un deget l-ai putea atinge e ca și cum faci cunoștință cu autorul lui, e ca și cum ai intra în sufletul lui, e ca și cum l-ai îmbrățișa.
 
  Viața lui Amedeo Modigliani a fost scurtă, dar cutremurătoare prin intensitatea ea. A trăit doar 36 de ani, ani în care de câteva ori s-a întâlnit cu moartea. Nu și-a dorit să moară, a iubit viața. Și-a iubit femeile, deși niciuna nu se ridica la nivelul lui intelectual. 
 
 A iubit cu timiditate, dar cu pasiune, uneori până la violență și a pictat la fel.   
 
 Delicata Jeanne Hébuterne, o tânără de 19 ani se îndrăgostește de controversatul pictor și trecând peste cuvântul părinților, reușește să-l cucerească pe Modigliani definitiv. Nu prea frumoasă, nu prea vorbăreață, uneori ștearsă și anonimă, aproape invizibilă, Jeanne devine muza artistului și mai mult decât atât. Pensula ei începe timid să-i copieze linia artistică, mâna ei începe să-i finalizeze operele pe care el nu mai are puterea să le semneze. Devine sufletul lui, viața lui, îi este loială până la moarte. Îi dăruiește o fetiță, rodul iubirii lor atât de puternice. Îi suportă ieșirile violente, îi spală rănile, îl mângâie în momentele de slăbiciune. Iar la numai o zi după ce artisul moare răpus de meningită tuberculoasă, Jeanne alege să-l urmeze si-n moarte. Însărcinată în luna a 8-a ea se sinucide, urmându-și astfel idolul dincolo de această viață. 


joi, 20 octombrie 2011

Scrisori de la Teddy...


Ce m-a facut sa preiau aceste randuri? Faptul ca cineva, candva, a crezut in mine... Increderea pe care ceilalti o au in tine, chiar si atunci cand crezi ca nu le meriti atentia, te fac sa muti muntii. Toti cei care au reusit in viata sa mute muntii din loc, stiu ca au reusit sa faca asta numai pentru ca cineva i-a crezut in stare, cineva a crezut in forta lor. Lectura placuta!

'' In timp ce se afla in fata copiilor din clasa a 5-a, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai ca ii iubeste pe toti la fel de mult.

Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Teddy Stallard.
...
Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul.

Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4.

La scoala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese "Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in prajma lui".

Profesoara din clasa a 2-a scrisese "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea"

Profesoara din clasa a 3-a scrisese "Moartea mamei sale il afecteaza  foarte mult. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva"

Profesoara dintr-a 4-a a scris "Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei"

De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy.

Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala. Ea i-a certat cand a observat ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune "Doamna Thompson, astazi mirosi exact ca si mama".

Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi.

Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din clasa si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.

Un an mai tarziu, a gasit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata.

Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea in clasa si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avusese.

Patru ani mai tarziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Thompson ca fusese cea mai buna profesoara.

Apoi au mai trecut inca patru ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.

Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori.

Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Teddy.

S-au imbratisat, iar Teddy i-a soptit la ureche "Multumesc pentru ca ai crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt important si mi-ai aratat ca pot insemna ceva."

Doamna Thompson i-a soptit cu lacrimi in ochi "Teddy, ai inteles gresit. Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine."

Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi ceva in viata celorlalti. ''

*** https://www.facebook.com/pages/Momente-in-viata/140838495959930?sk=wall#!/pages/Momente-in-viata/140838495959930

luni, 17 octombrie 2011

Pastel



Și resemnarea e o artă
când poți s-o faci cu fruntea ridicată
și cand mă vei mai vedea iar tristă
gândește-te că sunt doar o artistă
 
și lacrimile chiar pot fi pasteluri
și nepăsarea ta, fine peneluri
cu care-n pânze negre zugrăvesc
un abandon trist, dar firesc
 
și uite ce tablou frumos răsare
dintr-o-ncăpățânare și o nepăsare
și ce culori măiastre-au desenat
a mea capitulare și al tău păcat



vineri, 14 octombrie 2011

Butterfly

 M-am transformat 
 
 dintr-o larvă
 
 moale și vulnerabilă
 
 într-un fluture colorat
 
 cu aripi din catifea.
 
 Mi-am căutat o floare
 
 cu pistilul plin de miere,
 
 cu stamine aurite
 
 și petale pătate cu rouă.
 
 M-am așezat în ea
 
 ca pe un pat moale 
 
 și am privit cerul,
 
 cerul mov înstelat.
 
 Oare cât poate trăi
 
 un fluture 
 
 fără să zboare ?

luni, 10 octombrie 2011

Cuvântul


 Cuvântul taie, spintecă, lovește
 Cuvântul te doboară și te umilește
 Cuvântul te răstoarnă, te rănește
 Cand este spus cu ură, ucide mișelește

 Dar tot cuvântul mângâie, alină
 Și-ți vindecă o rană, o suprimă
 Te leagănă, îti cântă, te-ocrotește
 Până-ți revii complet te îngrijește

 Nu-ți folosi cuvântul ca pe-o armă
 Rostit necuviincios, este mortală
 Pune-ți cuvântul în slujba fericirii
 doar bucură cu el, fă-l solul prețuirii!

vineri, 7 octombrie 2011

O meserie noua

Azi mi-a trecut prin cap treaba aceasta: cum ar fi ca eu sa fiu o profesoara si sa le vorbesc elevilor mei despre locuri minunate din aceasta lume? Știu ca as avea trac, întotdeauna am avut când am fost nevoită sa vorbesc in fata unei multimi, dar nu poți sa știi niciodată ce-ți rezerva viața...Cum mi-ar sta cu ochelari pe nas in fata unui pupitru încercând sa-mi fac elevii sa mă urmărească?

joi, 29 septembrie 2011

Statuia libertatii interzise


Clipa care a trecut
Nemiloasă pe lângă noi
Ne-a lăsat înmărmuriți
Întru veșnicia amintirii
Vreau să rotesc acele ceasornicului
Să-ți întorc timpul
pe care l-ai pierdut
Cu mine și pentru mine
Și să am puterea
Nemărginită a unei zeițe
Ca să te aduc aici
Acum mii de ani
Când împrejurimile acestea
erau doar niște pustiuri
Și să te privesc cu foc
Ca să te transform în statuia
Unei libertăți interzise
Pe care să o redescopăr
Ca o simplă turistă

vineri, 23 septembrie 2011

Îngerii noştri

Pentru cine nu crede în miracole, în minuni şi în îngeri, este momentul să vadă adevărul: îngerii trăiesc printre noi, lângă noi, în noi. Sunt parte din noi, iar noi suntem pentru ei parte din sufletele lor.

Un înger se bucură de bucuria ta şi îţi întinde o mână ori de câte ori aluneci. Te sfătuieşte cu drag şi te priveşte în ochi atunci când îi vorbeşti. Îţi soarbe cuvintele şi ochii îi strălucesc atunci când eşti fericit/ă. Un înger plânge când tu plângi, chiar dacă nu eşti lângă el şi râde sfios când tu te bucuri. Când nu dormi noaptea, nu doarme nici el. Când tu visezi frumos, somnul lui este liniştit.



Un înger te îmbrăţişează de fiecare dată când se gândeşte la tine, te poartă în gândurile lui, se roagă pentru tine şi-şi doreşte să-ţi fie bine mai mult decât îşi doreşte pentru sine.

Un înger te iubeşte aşa cum eşti, frumos/oasă sau urât/ă, rău/rea sau bun/ă, păcătos/oasă sau bun creştin.

Un înger nu are aripi, aşa cum ai văzut în cărţi şi-n filme. Aripile lui sunt gândurile tale. Înţelegi asta?

Şi tu ai un înger lângă tine. Deschide ochii ca să-l vezi mai bine, deschide braţele ca să-l îmbrăţişezi, deschide-ţi inima ca să-i mulţumeşti, deschide-ţi sufletul ca să-l iubeşti!

marți, 20 septembrie 2011

Amar


Mă doare cuvântul
tău rostit
răstit
la fel cum pe mare
o doare
furtuna iscată
din senin
şi-aş vrea să devin
o ploaie
şi ţie să-ţi fie
sete de mine
dar eu să mă scurg
să plâng
şi să curg
şi buzele tale
să ceară
să moară
de apă amară

vineri, 16 septembrie 2011

O margine de vara




Am mai prins o margine de vară, cu vântul încă mirosind a sare, cu nisipul încă fierbinte ce-şi ia formele trupului meu când mă întind prin el, cu scoicile încă rătăcite printre mucuri de ţigară şi seminţe sparte, cu valurile înspumate încă leneşe şi strălucitoare, cu soarele încă lungindu-şi razele pe pielea mea... Am mai prins o margine de vară şi trag de ea ca să nu plece.

miercuri, 14 septembrie 2011

Iubeşte-te


Iubeşte-te aşa cum ştii
că o fac doar eu
cu inima deschisă
şi cu ochii vii
cu braţele întinse
cu pieptul dezgolit
cu-nchipuiri distinse
cu dor împătimit

Iubeşte-te aşa cum numai eu
mai pot să te iubesc
aşa cum eşti acuma
când cosmic, când lumesc
când trist sau melancolic
când vesel sau ironic
când abătut şi singur
când hotărât şi sigur

Iubeşte-te aşa cum doar eu
te mai pot iubi
şi necăjit şi obosit
certat cu lumea, înjosit
şi câteodată resemnat
sau doar neînsemnat
exuberant sau fericit
uimit sau buimăcit

aşa cum doar eu te iubesc
tu să te-accepţi, să te respecţi
pentru că eşti aşa cum eşti
şi-aşa să te-ndrăgeşti

marți, 13 septembrie 2011

Dă-mi mie...



tristeţea ta vreau s-o alung
şi să îţi beau al tău venin
aş vrea în locul tău să plâng
să te eliberez de chin

să-ţi iau durerea ce te-nţeapă
prin venele zvâcnind nervos
să fac din mintea mea o groapă
pentru al tău gând dureros

aş vrea să pot să-ţi beau otrava
ce s-a întins verde sub gură
şi-aş vrea să pot să-ngrop epava
acestei răni ca o arsură

dă-mi mie zbaterea, regretul
dă-mi tot ceea ce te frământă
voi ţine-ncătuşat secretul
şi orice gând ce te încruntă

dă-mi mie toată suferinţa
eu pot s-o duc, sunt antrenată
închide ochii şi aşteptă
o nouă zi înseninată

duminică, 11 septembrie 2011

De ce?


De ce mă doare atâta
Chipul tău?
De ce mă uit la poza ta
Aceeaşi poză
Dintotdeuana
Şi lacrimile pornesc
Nestăpânite
Pe cărările neputinţei
Spre începutul nefiinţei?

De ce mă doboară
Refuzul tău?
De ce acelaşi non-răspuns
Mut şi neînţeles
Mereu absent
Îmi taie aripile
Iar eu mă prăbuşesc
Cu rănile sângerânde
În cenuşa durerii?

De ce mă ucide
Absenţa ta?
De ce fiecare clipă
Aceaşi clipă
Împietrită
Îmi consuma încet
Nepotolită
Ultimele suflări
Ultimele spasme vii?

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Rezolvarea crizei mondiale



Mă ştiţi cât sunt de altruistă. Ştiţi că n-am alergat niciodată după bani şi glorie. Am auzit că Grecia ar fi cu un picior în groapă din punct de vedere financiar. România de asemenea. Zilnic primesc cel puţin un mail prin care mi se comunică că o doamnă sau un domn, o domnişoară sau un tinerel au primit nişte moşteniri fabuloase. Ei au în conturi plasate strategic la bănci de renume mondial în Elveţia, Marea Britanie, SUA şi alte state sume uriaşe de bani. Poate v-aţi întrebat unde sunt banii mondiali. Ei bine, iată răspunsul: în aceste conturi despre care eu primesc zilnic informaţii în mailuri care intră direct în "spam". Şi asta nu este tot. Toţi, absolut toţi aceşti "moştenitori" samariteni vor să-şi împartă cu mine banii lor . Dar eu, eu nu vreau aceşti bani. Nu am ce face cu ei. Sunt prea mulţi pentru a-i putea cheltui şi a le ţine evidenţa. Numai azi am fost înştiinţată că Miss Susane vrea să-mi trimită în cont 20 mld de lire sterline. De aceea, eu că o bună patrioata ce sunt vreau să-i dau României. Doar o parte. O parte din restul banilor care aşteaptă după mine să comunic doar contul bancar, CNP-ul şi pin-ul de la cardul de credit vreau să-i dau Greciei. Şi generozitatea mea nu se opreşte aici. O parte o voi direcţiona către Bulgaria, o parte către câteva ţări sărace din Africa, iar cea mai mare parte o direcţionez către America.

Şi uite aşa scapă omenirea de criza mondială.

vineri, 9 septembrie 2011

Ştii!


Ştii că te iubesc, spui!
Aceasta este singura ta certitudine?
Este singurul lucru pe care-l ştii despre mine?
Este tot ceea ce ştii acum?

După ce m-am rătăcit printre
Atâtea umbre străine căutându-te?
După ce am rupt şapte perechi de pantofi
Şi am tocit şapte toiage ca să ajung la tine?
După ce tălpile mele s-au transformat
În aripi fermecate de la atâta mers?
Doar atâta ai înţeles?

Nisipul pe care am călcat fierbinte
s-a transformat în cristal pentru tine
Noroiul în care am înotat
a înmugurit şi a născut flori multicolore
Cerul înnourat s-a luminat
şi a scos la iveală un curcubeu mirific
Şi apele s-au deschis când le-am atins şi din ele
au zburat scoicile transformate în pescăruşi

Trupul meu a devenit lumina ta
călăuzitoare pe potecile negre şi greoaie,
iar sufletul meu a devenit însăşi apa vie
pe care ai băut-o când te stingeai dureros
Gândurile mele ţi-au fost propriile idei
geniale şi a-tot-cuprinzătoare

Ochii mei ţi-au înlocuit orbirea şi îngustimea viziunilor
iar mâinile mele ţi-au ridicat greutăţile
care te-au îngenuncheat
picioarele mele ţi-au devenit roţi
atunci când mersul ţi-era şchiopătat,
iar aripile mele te-au ridicat după fiecare prăbuşire

Ţi-ai trăit viaţă prin mine, muşcând din mine
Foamea ţi-a potolit-o carnea mea, iar setea sângele meu
Prezentul ţi-a fost scris cu aur în trecutul meu
Iar la viitorul tău am lucrat cu dragoste namărginită

Şi dacă doar atata ştii, că te iubesc
şi dacă eşti conştient de acest fapt
pentru mine este suficient!

joi, 8 septembrie 2011

O dramă



Paşii tăi au lăsat urme adânci în zăpada strălucitoare
Încerc să păşesc pe ei, fără a le depăşi conturul
Iar acolo unde zăpada s-a topit adulmec zările
Şi-i caut năucită spre a-i urma întocmai

Vorbele tale au rămas încrustate pe foile îngălbenite
Caut să le desluşesc din hieroglifele în care s-au transformat
Şi acolo unde cerneala s-a întinat îmi întind simţurile privirii
Şi din dicţionarele universale scot explicaţii ironice

Gesturile tale au rămas proiectate pe papirusul sufletului meu
Încerc să le retrăiesc în fiecare clipă în care mă zbat să supravieţuiesc
Iar acolo unde memoria îmbătrânită a erodat simţurile nemuritoare
Caut să umplu lacunele cu bucurii simple primite din frumuseţea naturii

Alerg desculţă pe străzile pe care le-am străbătut împreună
Ascult hipnotizată cântările ce le-am dansat împreună
Reproduc pe pânză atingerile nopţilor de iubiri pătimaşe
Refac din imagini sepia toată istoria într-un film mut: o dramă!



Sursa foto: http://cartileluiasimov.blogspot.com/

miercuri, 7 septembrie 2011

Contrapartidă



"Noi bărbaţii suntem persoane simple! Voi complicatelor..ne faceţi să fim foarte slabi!" De la C. citire.

În contrapartidă, eu completez:
Dacă noi vă facem pe voi să fiţi slabi, voi - bărbaţilor ne "ajutaţi" să devenim puternice!

vineri, 2 septembrie 2011

Spirit de observaţie

De regulă când sunt la volan observ puţine lucruri, obiecte, peisaje pe lângă care trec. Asta din cauza faptului că sunt foarte atentă la trafic şi încerc să nu ating pietonii demenţi care traversează în fugă prin locuri nepermise, încerc să nu intru în toate gropile pe care le întâlnesc, încerc să nu opresc fix lângă un spălător de parbrize, încerc să rămân calmă... De aceea sunt foarte concentrată şi-mi ţin privirea fixată pe un punct imaginar, ca la piruete, ca să nu ameţesc.

În această seară, întorcăndu-mă de la cârciuma în care am fost cu soţul meu, în dreptul Halei Traian am făcut o constatare bizară şi neînţeleasă pentru el:

- Ia uite ce frumoasă este Hala Traian, seamănă cu Gara Atocha din Madrid.

- Ha,ha, la fel cum seamănă Barcelona cu Bucureştiul.

Şi el nu este arhitect. :)))




Chiar nu vedeţi nicio asemănare?

marți, 30 august 2011

Fantoma


Să mă pierd în mulţimea de oameni grăbiţi
să-mi ascund paşii pe după siluetele abstracte
să-mi confunzi chipul cu feţele actorilor de mim
şi să mi se topească ochii în imaginile încălecate

Iar tu să mă cauţi disperat ca printre fantome
să crezi că mi-ai atins umărul, dar eu să mă evapor
să crezi că m-ai prins de o şuviţă de păr
şi eu să mă scurg printre degetele tale ca apa

să ţi se pară că m-ai zărit pe un colţ de umbră
dar să nu fie decât o rază incoloră căzută din nori
să alergi după mine şi să crezi că mă vei prinde
dar să aluneci la fiecare pas şi să n-ai echilibru

şi eu în final să obosesc şi să îngenunchez
ca să te aştept să-ţi tragi sufletul
să mă transform în văzută din nevăzută
şi să te las să mă prinzi şi să mă cuprinzi!

luni, 29 august 2011

Cum aş putea?



Cum aş putea să-ţi cer
să mă înveţi ce-nseamnă aşteptarea
când eu m-am stins la fiecare
rază de lumină
care mi-a văzut chipul
visând la tine?

Cum aş putea să-ţi cer
să-mi arăţi ce-nseamnă toleranţa
când eu nu pot decât
să mă revolt incontrolabil
de fiecare data când spui "nu"?

Cum aş putea să-ţi cer
să-mi arăţi ce este nemurirea
când eu ştiu doar
să mor în fiecare clipă
în care eşti departe?

Cum aş putea să-ţi mai cer ceva
Când tu dai totul, atât cât poţi,
iar eu nu ştiu a primi?


Părul lupului

Din copilărie am visat să fiu blondă cu ochii albaştri. Îmi amintesc că aveam doar 10 ani când mi-am spus: când voi fi mare o să fiu blondă, cu părul lung şi dacă se va inventa ceva o să-mi transform culoarea ochilor în albastru. Acum se pare că am ajuns în sfârşit mare...



Dar nu vă speriaţi. Sunt tot eu, aceeaşi! Mi-am schimbat doar părul, nu şi năravul!


duminică, 28 august 2011

Mai lasă-mă


Mai lasă-mă o clipă...
Ca să-ţi pot prinde în palme
Adierea surâsului.
Mai lasă-mă să mă alint
Cu atingerea privirii tale.

Mai lasă-mă un minut
Să mă afund în frumuseţea
Ce-ţi radiază pe chipul
Ce cu atâta candoare-l expui

Mai lasă-mă o oră să mă îmbat
Cu şoaptele pierdute
Printre preţioasele gânduri
Şi printre nepreţuitele vise

Mai lasă-mă o zi să-ţi ascult
Murmurul paşilor leneşi
Ce-şi poartă ritmul cadenţat
Pe cărări atât de luminoase

Mai lasă-mă un an să-ţi privesc
Zbaterile dureroase şi neînţelese
Apoi lasă-mă să ţi le alin
Pentru tot restul vieţii

Mai lasă-mă lângă sufletul tău
Ca să pot avea grijă de el
Ca să pot să ţi-l pătrund
În cele mai îndepărtate lagune

Lasă-mă să te doresc
Lasă-mă să te ador
Să te împresor şi să te cuprind
Dar acum...lasă-mă doar să te am!