luni, 29 decembrie 2014

Excelsior

Erau doar vise
cateva idei aruncate pe foi mototolite
aburul cafelei îţi înceţoşa creierul,
în loc să-ţi limpezească viziunea

apoi erau acele idei
pe care nu ni le mai puteam reproduce
prin cuvintele învăţate în limba maternă
născându-se în minţi sensuri latineşti

apoi cuvintele, expresii fireşti ale trăirilor noastre
păreau aruncate fără noimă în ziare online
fireşte, cineva le citea mereu
dar numai D-zeu stie fiecare ce înţelegea

apoi trăirile, neînţelese nici de noi înşine
nu din neştiinţă, ci din oarecare resemnare
pentru că am crescut cu bunul simţ
acela care nu te lasă să-i superi pe ceilalţi când eşti
cuprins de tristeţe

apoi, în sfărşit apare sufletul pereche
în faţă căruia te simţi tu
te arăţi gol, dar nu ruşinat de felul în care trupul te îmbracă
priveşti oglinda din faţa ta, impresionat de ceea ce vezi
pentru ca mai apoi, brusc, să simţi că-ţi este deja dor:
Excelsior!

joi, 25 decembrie 2014

Credeam



Credeam că am nevoie 
de vorbe frumoase 
Şi de atingeri adolescentine 
De sărutări scurte şi intense 
Şi de buze fierbinți pulsând pentru mine 

Credeam că am nevoie 
de îmbrățișări strânse 
De complimente şi de adorări
De poveşti reale şi de secrete împărtășite 
De mângâierea ta pe palmele mele reci

Credeam că-mi lipsesc atât de multe
Pentru a fi fericită 
În realitate nu aveam nevoie 
Decât de puţină iubire 
De-a ta! 
Şi de tine!

joi, 18 decembrie 2014

Invitație la masă

Mică, cât o gămălie,
stă Ana-n bucătărie
vrea să-i fie de-ajutor
bunicii lângă cuptor

ce gatim noi azi, bunică?
cozonaci, tort și-o pâinică.
te rog să frămânți aluatul
căci din el vom face blatul

și când blatul este gata
pregătim și ciocolata
tortul e acum ornat
și numai bun de mâncat

între timp un cozonac
în cuptor s-a cam umflat
și pâinica a crescut
ce bucătar priceput!

Ana acum se mândrește
cât de bine ea gătește
pe voi toți vă invităm
din bunatăți să gustăm!






Plouă la Londra


Plouă la Londra? Mă întreb
Și degetele-ating ușor
Un cântecel în mi, re, sol
Afară-i frig și-mi este dor

Nu vreau să plec, dar nici să stau
Din mine-aș vrea puțin să-ți dau
Am tălpile pline de rouă,
La Londra plouă?

Alergă-mă prin iarba udă
Abia crescută și atât de crudă
iubește-mă la ora două
când abia începe printre noi să plouă

miercuri, 17 decembrie 2014

Perlă


Sunt aproape convinsă
Că n-ai putea să mă iubeşti.
Simt! După cum mă priveşti,
După cum respiri culoarea părului meu
şi-mi atingi călcâiul total întâmplator.
 
Sunt aproape sigură
Că nu m-ai putea iubi.
Văd! După cum îţi târăști pașii greoi prin iluzii,
După cum mă alergi privindu-mi spatele
Şi te faci pueril că mă scapi.
 
Cred că m-am convins
Că lumea mea şi lumea ta
Sunt lumi paralele, pierdute-ntre stele.
Ar fi imposibil să mă iubeşti,
Pentru c-ar trebui întâi să mă cerșești
Universului...
 
Apleacă-te, muritorule!
O scoică deja comestibilă
Nu-şi va găsi niciodată menirea
Lângă o scoică născătoare de perle.
 
foto: Girl with a Pearl Earring - Johannes Vermeer

duminică, 7 decembrie 2014

Așteptându-l pe Moș Niculae



Cu toții ne-am pregătit 
Ghetele la asfințit
Așteptând cu mic cu mare 
Să vină Mos Niculae.

Toți am fost foarte cuminți
Ne-am spălat mereu pe dinți
Prostii nu prea am făcut
Doar una pe zi, cel mult.

Să ne ierți noi te rugăm,
Nu vrem să te supăram,
Dulciuri în ghete am vrea 
Căci ni-i frică de nuia! 

Mă bucur de tine


Mă bucur azi de tine ca de o ultimă zăpadă
Ca de Venus intrat în rac în ultima decadă
Ca singura rază de soare de pe un cer greoi 
Ca de o floare albă crescută printre ploi

Mă bucur azi de tine ca de o minune
Ca și atunci când vii când mi-este dor de tine 
Cu ochii îngreunați, dar vii și inocenți
Ma bucur iar de tine, spre mine te îndrepți.

Iubitul meu, de tine mă bucur ca de-o zi
In care fiind convinsă ca nu vii, totuși vii! 

Menire


M-ai întrebat ce e iubirea?
Și cum se fabrică? Cum crește-n noi?
Știi mult prea bine, ne e menirea 
Ce ne-nvelește când suntem goi.

Ce-i dorul? Ce-i nemărginirea?
Cum zbori când cazi? Ce simți când mori?
Dar știi și tu, ne e menirea 
Ce ne-nvelește când suntem goi.

Ma întrebi și-acum: ce este viața?
Cum poți trăi în armonie?
Dar știi tu, iubirea-i calea 
Ce ne unește întru vecie!

M-ai întrebat cum de destinul 
A făcut să ne-ntâlnim noi? 
Răspunsu-i unul: iubirea ne este menirea 
Ce ne-nvelește când suntem goi.

miercuri, 26 noiembrie 2014

O căutare


















Plâng
răscolesc pământul uscat
dupa metafore din care-au crescut flori înghețate
lacrimile-mi ajung la capatul pământului
si-mi stropesc fierbinți degetele picioarelor
palmele tremura de frenezia
căutarii

ce caut aici?
răspunsuri?

Râd
mângâi iarba fierbinte cu trupul gol
câutand mângaierea mânjită de clorofilă
zâmbetul mi se întinde pe cerul purpuriu
inundându-mi retina cu frumosul
așteptării

ce aștept acum?
întrebări?

mi-e sufletul inundat
de fotosinteză,
de univers neînțeles,
de aer înțepător
de apă, de foc și de pietre rare

viața-i o căutare!






marți, 25 noiembrie 2014

De câte ori?


De câte ori trecut-ai orbit pe lângă mine?
De câte ori n-ai vrut sa te oprești?
Plângând de-atâtea ori rugatu-m-am de tine,
Tu tot de-atâtea ori n-ai vrut
                                  ceva sa îmi grăiești.

De cate ori în vise te-am pus pe-un piedestal?
De cate ori din tine icoană am făcut?
Rugându-mă sub ea cu lacrimi de cristal,
Din drac în dumnezeul meu
                                     te-am prefăcut.

Și tot de atâtea ori am vrut sa te ucid,
Din mintea mea cu forța sa te scot.
Și toate sentimentele mi le-am zdrobit lucid,
Pe calea prea bătută nicicând
                                      să te mai văd!

Din altă lume


Când ți-ai pus pasul pe pământul meu
Nu am crezut ca ești chiar zeu
N-am visat strălucirea din jurul feței tale
Și nici scânteile ce-ți creșteau sub picioare 

Nu am crezut o clipă că izul tău tomnatic
Te face să îmi pari și straniu și romantic
Că mersul legănat ca după-o melodie
Vorbește despre țara ta: o altă galaxie

Nu am fost pregătită să-mi pun un scut atomic
Și nici să mă gătesc cu un costum acronic
O clipă n-am visat că-n fața mea va sta
O creatură rară, căzută dintr-o stea

Nu am știut atunci că timpul nu mai trece
Că nu există cald, că nu există rece.
Chiar dacă graiul tău pare greu de înțeles,
te-ai născut pentru mine dintr-alt vechi univers!

vineri, 21 noiembrie 2014

Un pic


Cu forcepsul ai tras din mine
Vise, speranțe, calde șoapte ,
Sufletul abia-mi se mai ține
Pe traiectoria ce arde.
Mi-ai rupt visarea de sub pleoape
Speranța mi-ai făcut-o scrum
și șoaptele ce cântau calde
Mi le-ai strivit în al tău drum.
M-ai făcut una cu pământul
M-ai rupt, m-ai plâns, m-ai umilit
Cu ochii închiși iți simt plecarea
Ca un sfârșit! M-ai nimicit!

Renasc acum dintr-o cădere
Timid încerc să mă ridic
Căci mi-ai rămas doar o părere
Ce mare-ai fost și-acum ce mic!

Sufletul parca își închide
Încet-încet fiece rană
Se vindecă și se deschide
Cu arta cea pe post de hrană

Te du! Nu-ntoarce iar privirea,
N-am fost să fiu eu pentru tine.
Tu nu mi-ai înțeles menirea,
Ăst truc nu e pentru oricine!

Da, poți să pleci, nu e nimic,
Ai smuls din mine doar un pic!

miercuri, 19 noiembrie 2014

Mi-am obișnuit


Mi-am obișnuit ochii cu lumină puțină,
Cu soarele mereu ascuns după nori,
Cu cerul plângăcios, colorat în gri.
Pleoapele se închid și se deschid, într-o cadență isterică,
Încercând să spargă tunetele în căutarea timidei străluciri.

Mi-am obișnuit palmele cu mângâieri rare,
Cu pielea zbârcită, deshidratată de lipsa atingerilor,
Cu timpul trecând dureros peste pori.
Trupul zvâcnește de încordare
Căutând parcă așternuturi tot mai moi,
Pentru a-și găsi odihna molcomă.

Mi-am obișnuit sufletul cu puțină iubire,
Cu vorbele sacadate ale oamenilor prea grăbiți,
Cu așteptări nesfârșite ale inefabilului.
Totuși inima-mi bate neobosită și așa strivită
în puținul cu care a învățat să supraviețuiască...

Ce faci cand esti trist?


"Ce faci când ești tristă?"
Am zâmbit amar 
și am presuspus că erai trist. 
Altfel de ce m-ai mai fi întrebat?!

"Zâmbesc" ți-aș fi răspuns,
dar ți-am apus adevărul:
Uneori plâng,
Alteori scriu,
Câteodată pictez 
Sau doar mă rog...

"Ai multe opțiuni!", mi-ai răspuns, 
iar răspunsul tău s-a înfipt în mine 
ca un reproș înghețat și ascuțit. 
Brusc m-am simțit vinovată 
pentru evadările mele 
și pentru neputința 
de-a-ți arăta calea spre fericire. 

Chiar și acum îmi plâng neputința 
și desenez fantome rânjite dansând pe pereți.
Chiar și acum îmi scriu povestea.
Căci acum sunt tristă!
Sunt așa cum știu să fiu acum, 
Dar Dumnezeul meu mă va ajuta
să încep să te uit.

Mâine nu voi mai fi tristă, 
iar tu vei rămâne tot fără răspuns
atunci când te vei întreba: 
"Oare ce pot face atunci când sunt trist?" 




marți, 18 noiembrie 2014

Era un loc


Era un loc
În care ne întâlneam doar pentru a ne simți
În care ne ascultam respirația 
Și ne umezeam buzele 
Cu roua născută din praful de stele 
În care ne contopeam degetele 
Până ce sângele ne fierbea fâstâcit 

Era un loc
În care ne întâlneam
Pentru a ne vorbi 
Așa cum o fac iubiții, fără a ne fi fost iubiți 
Și pentru a ne vedea 
Așa cum se privesc îndrăgostiții
Fără chiar a ne fi îndrăgostit 

Era un loc,
un loc aproape magic!
 
Acum plouă și noaptea plânge peste el,
De dorul acelor întâlniri...

Era un loc,
Este locul acela pe lângă care 
eu nu mai pot trece.

luni, 10 noiembrie 2014

Plânset de vârfuri de degete, dor de obrajii tăi

 
Îmi picură din vârfurile degetelor lacrimi
Lent, precum răspunsurile
La întrebările mele nefirești pentru tine

De pildă te întreb:
"Când ți-a mângâiat cineva obrajii cu propria-i inimă?"
Ți-e greu să-mi răspunzi,
Pentru că nu înțelegi întrebarea
Dar spui fâstâcit: "niciodată!"
Crezând ca acest adverb temporar
Nu există
Știind că acest tip de mângâiere
Este doar o utopie, o simplă metaforă.

Si degetele-mi lăcrimează
Pentru ca ele simt durerea
Lipsei tale de iubire
O fac lent și calm
și puțin resemnate
Pentru ca tu nu știi
Că această iubire pe care ai întâlnit-o
Total întâmplator,
Nu este o metafora,
ci este! Atât!
Chiar fără a putea-o tu concepe.

Lasă-mi vârfurile degetelor sa plângă,
Nu le opri tremurul
Așa se vor elibera
De dorul obrajilor tăi!

duminică, 9 noiembrie 2014

Uită-mă!



Azi mi-am reamintit:
prima căutare, prima emoție, prima atingere.
Si tot azi 
am simțit ca o rană:
ultima căutare, ultima durere, ultima revedere.

Nu-mi voi întoarce privirea,
Nu-mi voi opri pașii,
Si nu-mi voi da drumul lacrimilor.
Îmi voi sugruma cuvintele,
Îmi voi forța trupul să nu te mai vrea,
Îmi voi urma calea.

Azi voi pleca 
Asa cum am venit:
voi pleca fără a-mi cere tu,
pentru ca am venit doar când m-ai chemat.

Nu mă voi răzgândi!
Uită-mă! 

miercuri, 22 octombrie 2014

Dulci buze


Ți-am furat gustul dulce
Al buzelor fierbinți.
O nebunie sfântă
Îmi pare că-mi aduce,
Ca după-o cruntă luptă, 
Fiori, șoapte, dorinți.


Ți-am stins din temătorul
Avânt pur școlaresc
Cu degetele care alunecă-ncet
Pe gât. Tremurătorul
Surâs timid și lent
Mă-mbie...parcă-ncep să mă topesc.

Te vreau! De-aceea caut
Ți-adulmec pielea udă
Cu tremurul ce parcă expandează
În sunetul de orgă, în sunetul de flaut
Și trupul meu pulsează
Bolnav că nu te are, câtă ciudă!

Ți-am furat gustul dulce
Al buzelor fierbinți.
Nu ți-l înapoiez orice mi-ai face!
Visele tale în pleoapa mea să culce
În timp ce glasul tău în gura mea îți tace...
Ia și tu buza mea să mi-o alinți!
Te rog, numai nu ma lăsa în pace!

luni, 20 octombrie 2014

Ce te oprește?


Ce te oprește să mă săruți?
Ți-e teamă de refuzul meu
sau de nebunia ce mă va cuprinde?
Ce te oprește să mă strângi în brațe
Ți-e teamă să nu mă frângi
Sau de focul ce îl vei aprinde?
Ce te oprește să mă privești
Ți-e teamă de culoarea ochilor mei
Sau te vei rușina de felul
în care mă vei privi?
Ce te oprește să mă iubești?
Ți-e teamă de mine
Sau de forța 
cu care ai putea să mă strivești?

Mie nu-mi este teamă!
Ție de ce îți este?


vineri, 17 octombrie 2014

Astă seară


astă seară sunt tristă
ca o portocală sleită de puteri într-un fresh rece
sau puțin amară
precum coaja sa ce n-a putut-o salva de storcătorul de fructe
ma întreb dacă ploaia aceasta ce o simt în șira spinării
prin geamul din spate ce stă mereu deschis,
ma face să-mi irosesc lacrimile
pe foile agendei anului ce se va sfârși
simțindu-mă, cum altfel (?), decât tristă

astă seară sunt obosită
ca un alergator la primul său maraton ratat
sau poate doar puțin dezorientată
precum publicul care-l aclamează și-l susține
fără să înțeleagă ratarea și neputința lui
și poate sunt și puțin disperată
precum cameramanul căruia i-a căzut obiectivul
fix inainte de a-și filma idolul căzând

astă seară sunt dezamagită
precum omul simplu trădat de prietenul lui cel mai bun, câinele
sau poate doar puțin încătușată
în propriile deziluzii
ei bine, astă seară sunt tristă
știi cum? așa cum este personajul meu principal
din cartea aceea pe care n-am scris-o niciodata!
 

miercuri, 15 octombrie 2014

Urare pentru fiica mea


Azi te-ai născut, prințesa mea
Strălucitoare ca o stea
Ce pot eu sa îți dăruiesc?
Poate doar un sfat bărbătesc...

Când trupul-ți va durea prea tare
Tu să rămâi o luptătoare
În ceartă-aruncă armele
Nu-ți murdări tu palmele

Și nu vărsa lacrimi amare
Oricând și pentru orișicare
Păstrează-le în tine vii
Și dă-le doar cui te-o iubi!

Să nu minți, să nu păcălești
Doar adevărul să-l grăiești
Cu vorba dulce să obții
Tot ce-oi visa, tot ce-oi dori.

Așa cum tu-ai fi meritat,
Eu n-am știut să-ți fac palat,
Aurul  tot ce ți l-am dat
La tine-n suflet e păstrat.

Iubita mea, copilul meu
În preajma ta voi fi mereu
În viața când îți va fi greu
Ia pieptul meu, e tot al tău

Deci fiica mea, atât mai spun
Să fii în viață un om bun
Căci frumusețea ta divină
Răzbate din inima bună!

Cu dragoste nemărginită, tatăl tău!

marți, 14 octombrie 2014

Sânge de dac


Curge prin mine sânge de dac
Ochii mi-s vulturi, gura mi-e spadă
La nedreptate nu pot sa tac
Țara mi-e mumă, țara mi-e tată!

Locul în care venit-am pe lume
Sub cer infinit e cel mai sfânt
Aici mi-e și rău și-aici mi-e și bine
Trupul din-trânsul îmi este rupt .

Când vine dușmanul să-mi ia din pădure
Mă-nfig în pământ și mă cresc un copac
Tăiați dar din mine odioase jivine
crăpare-ar toporul sub sânge de dac!

N-am multă avere, așa m-am născut
și sunt fericită cu zestrea primită
Copiii și neamul sunt darul meu sfânt
în țară rămân chiar și rănită.

Pruncii ni-i creștem sub legea dreptății
săraci de vom fi, sărăci ne vom stinge,
le scriem limbajul onestității
"aleșilor" rai pe care-i vom-învinge!

De vine tiranul, tiranul să plece!
Luptăm pan' la moarte să nu fim 'nrobiți,
vlaga din el toată să sece,
nimic nu subjugă dacii-învrăjbiți!

duminică, 12 octombrie 2014

De teamă


Te-am visat, dar de teama trezirii la realitate,
Am deschis ochii înainte
De a-mi termina visul.

Ți-am atins palmele, dar de teamă să nu te strivesc,
Mi-am sugrumat dorința
de a te îmbrățișa.

Te teama de-a nu te sufoca,
M-am oprit să-ți sărut ochii
și să-ți gust buzele.

- De ce ți-e teamă ?

- Mi-e teamă că tot acest univers
ar exploda imediat ce mi-aș dezgoli iubirea,
că toți oamenii ce cred în nemurire
ar rămâne înmărmuriți
de frumusețea îmbrățișării noastre,
că cerul s-ar coborî printre degetele noastre,
iar stelele ne-ar scăpăra printre pleoape.

De fapt mi-e teamă
ca te-aș putea mânca
cu tot cu suflet...

miercuri, 8 octombrie 2014

După ploaie


După ploaie începem să ne numărăm pașii
Câți pași înainte, câți pași înapoi?
Ca și cum un resort ruginit
Ne-ar ține tălpile agățate de el,
Iar o balanță defectă ne-ar împovăra cu pași înapoi mult mai mulți

Parcă după ploaie îți vine să numeri
Secundele pierdute inutil
Așa cum se scurg ele ca ploaia scursă în pământul nesătul
Ca și cum noi n-am putea avea
Si secunde câștigate

După ploaie iți cad pleoapele a tristețe
Si zâmbetul se topește a jale
Ca și cum noi n-am ști să fim și fericiți
Iar timpul se joacă cu noi
Rânjindu-ne în față un rictus de genul "m-ați pierdut inutil"

După ploaie uneori iese soarele
Atunci pașii noștri merg numai înainte
Timpul este doar câștigat
Si sufletul ne e plin de poezie
După ploaie ne numărăm, fără a ne fi contabili dibaci,
Fericirile plouate mocănește...

luni, 6 octombrie 2014

Harpa


Am ales să-ți cânt aici. Ce loc poate fi mai potrivit decât locul pe care stai acum? Si ce timp să fie mai actual decât noaptea în care ne-am văzut prima oară? In noaptea aceea a început, fără măcar a bănui, simfonia sufletului meu.

Nu mi-ai simțit fiorii ce-mi străbăteau pielea în lung și-n lat? Nu ai tresărit la tremurul meu? Nu te-ai cutremurat de flăcările ce-mi ieșeau din priviri, parcă spărgând universul și transformându-l în fulgere? Asa am fost atunci, când pentru o clipă am stat chiar lângă tine.

Tremurul... m-a cuprins chiar atunci. Pentru că deja te doream din clipa în care te-am văzut prima oara. Apoi doar am așteptat. Am așteptat să mă observi, să mă simți asa cum ma strecor printre oameni ca sa ajung întâmplator lângă tine. Am așteptat sa-mi simți dincolo de banalul "bună ziua" acel "sunt a ta". De aceea am ales să-ți cant aici, chiar pe tine și chiar acum, la începutul concertului nostru.

Trupul tău sa fie harpa mea, iar degetele mele sa-ti atingă corzile prin fine ciupituri. Palmele mele sa-ti direcționeze  sunetele pe care le abia le îngaimi către mine și coastele sa-ti vibreze încordate sub piele. Asa te vreau: încordat ca o coarda atinsa de degetele mele, pentru ca mai apoi sa te destinzi sub sub șoaptele mele.

M-am întrebat nu o data ce culoare iti au ochii. Niciodată n-am îndrăznit sa ti-i vad de aproape. Mi s-a părut nefirească aceasta apropiere, dar acum știu ca VREAU! Ca vreau sa-i ating, sa-i sărut și sa le simt cu toată ființa mea culoarea.  Ca vreau ca  pigmentul ce-ți desenează privirea sa intre prin toți porii in mine, inundându-mă profund.

M-am oprit sa-ti cant povestea noastră, fără încă de început, într-un concert în do minor  la patru mâini. Si  aștept  sa-mi devii harpa...


http://www.youtube.com/watch?v=EsrzorkIgq4&sns=em

miercuri, 1 octombrie 2014

Bună dimineața

 
Miroase a cafea,
A cer deschis spre zare,
A zâmbet, a licoare,
A stea
Fermecătoare.

Mi-s palmele-ndreptate
Spre tastele ce-ți scriu
Cuvinte-amestecate,
Sensuri
Întortocheate.

Vin, îți promit,
Căci azi e prima zi
Din toate celelalte
Când mă voi îmbăta
Cu chipul tau...

Miroase a cafea!
Sărută-mi ochii,
Ia-mă în brațe
Și privește-mi fața
Bună dimineața!


luni, 22 septembrie 2014

Mă vei iubi tu

 
Mă vei iubi tu
Dincolo de promisiunile pe care nu ți le-ai ținut
De palmele pe care nu mi le-ai sărutat
De lacrimile pe care nu mi le-ai sorbit
Si de pașii pe care nu mi i-ai urmat

Mă vei cauta tu
Dincolo de întâlnirile la care n-ai venit
De tristețile pe care nu mi le-ai alungat
De ochii pe care deseori i-ai înlăcrimat

Ma vei ajuta tu
Dincolo de rătăcirile repetate la care n-ai luat parte
De trăirile mele pe care tu nu le-ai simțit
De iubirea ce se năștea pentru tine

Pentru toate acestea
Pentru ceea ce ai știut și nu ai vrut sa crezi
Pentru ceea ce am fost și nu ai putut sa vezi
Pentru ceea ce am iubit și nu ai vrut sa simți
Mă vei ajuta, mă vei căuta și mă vei iubi tu!

duminică, 21 septembrie 2014

Iubește-mă



Iubește-mă azi cum știi tu mai bine
Ca mierea ce crește din aripi de albine
Ca pulberea ce plouă din stele dimineața
Ca aerul și apa ce ne întrețin viața

Si tot la fel te voi iubi și eu
Cum preotul iubește pe al său D-zeu
Cum pruncul își iubește mama ce-l alăptează
Cum lava își iubește vârful ce-o expulzează

Iubește-mă ca ploaia ce cade în rafale
Ca râul ce-și urmează cursul pe a sa vale
Ca munții ce-și păstrează puterea neclintiți
Ca sorii dimineții ce ard neobosiți

La fel te voi iubi și eu mereu
Ca zarea ce se-mbracă vara în curcubeu
Ca floarea răsfățată de-un flutur rătăcit
Ca zâmbetul ce-n suflet tu mi l-ai sădit

marți, 16 septembrie 2014

Cometa


E surata stelelor
Și-i la fel de colorată,
Stă la poarta viselor,
De zei este adorată.

Cand apare ca un soare
Pe cerul întunecat,
Pare-o rază lucitoare,
Un Luceafăr expandat.

E zglobie și rapidă.
Cerul tot îl cam străbate.
Seamănă cu o omidă
Când o vezi mai de departe.

Oare ce este, ghiciți?
Haideți să-i cântăm baladă!
S-o desenăm fericiți
Pe Steaua ce stă să cadă.

E cometa răbdătoare
Ce străbate-n lung și-n lat
când ne ducem la culcare
universul înstelat!

duminică, 7 septembrie 2014

Invitatie la uitare



Ma inviti la uitare, străine?
Asa, cu toate straiele pe mine?
Fara sa-mi cunoști goliciunea razleata?
Fara sa-mi afli zâmbetul de dupa strungareata?

Inainte de-a-mi simți trăirea
Si mai 'nainte de-a-ti prezenta fericirea
Intr-o fraza scurta de poet
Sau intr-un catren-pamflet
Tu ma inviti sa-mi închid amintirea
In "liniștea dinaintea supremului"
Fara a îndrăzni sa ma atingi...

Cand te voi uita, dupa ce te voi fi aflat,
Va fi esecul tau
Căci eu ce iubesc,
Conserv intru veșnicia amintirilor mele
Pentru a-mi contempla arta
Ori de cate ori ma pierd de mine

luni, 1 septembrie 2014

Cum să-ți pictez?


Cum să-ți pictez vântul, iubitule,
vântul care tresare pe obrajii tai când îl înfrunți?
să-l reprezint transparent, ca o zbatere de înger?
să-l pictez puternic, precum o luptă,
sau să-l desenez dintr-o singură tăietură,
precum victoria ce-ți sclipește în ochii azurii?

Cum să-ți pictez emoția,
emoția care-ți țâșnește din porii răzlețiți?
s-o pictez expandată, ca o explozie?
s-o reprezint scânteietoare, ca un foc de artificii
sau s-o desenez clara și șerpuitoare,
precum lacrima din ochii tăi cuprinși de dor?

Cum să-ți pictez atingerea, iubitule
atingerea ce se naște din revederile sporadice?
s-o reprezint roșie și galbenă, ca un foc abia izbucnit?
s-o pictez învolburată, ca un ocean cuprins de furtună
sau s-o desenez tremurândă și delicioasă,
precum gustul trupului tău sorbit de papilele mele?



How to

How can I paint your wind, baby,
the wind that twitches on your cheeks every time you faces it?
to figure it transparently, like a struggling angel?
to paint it strong like a fight,
or to draw it by a unique gash,
like the victory that glitters in your azure eyes?


How to paint your emotion
the bursting emotion from your odd pores
to paint it expanded, like an explosion?
to figure it flashy, as fireworks
or to draw it clear and meandering,
like the tear from your lonesome eyes?


How to paint your touch, baby?
the touch thats born of desultory reunions?
to represent it red and yellow, just as a flare?
to paint it whirling like a stormy ocean
or to draw it trembling and luscious
like the flavor of your body sipped by my taste?
 

joi, 28 august 2014

Și azi mă-îndrăgostesc de tine


În fiecare zi mă-îndrăgostesc de tine
de lipsa ta, dar și de aparițiile neașteptate
de faptul că tot taci
pentru ca mai apoi să mă surprinzi
cum mă cuprinzi inopinat cu brațele pe după umerii somnoroși

În fiecare zi, din treburile-obositoare
mă opresc brusc doar ca să te salut
doar ca să-ți reamintesc că exist
și că respir încă pentru tine
surprinzându-te rușinat cu gândul la sânii mei

În fiecare zi te regăsesc tot frumos,
tot mai strălucitor
mai cald și mai dedicat iubirii pentru mine
te redescopăr fascinat de ochii mei
și de dorul cu care te îmbrățișez de departe

În fiecare zi mă minunez de cât de mult te doresc
de cât de dor îmi mai este de tine
și de cum mă îndrăgostesc, mă reîndrăgostesc
și te reîntregesc în mine
Cred că și azi mă-ndrăgostesc de tine



luni, 4 august 2014

Când se iubesc poeții

Când se iubesc poeții între ei
din mângâieri le sar scântei
din ochi se scurg șoapte plăpânde
transpuse-n versuri tremurânde

când se iubesc-ntre ei poeții
cerul le cântă vraja vieții
pâmăntul le presară-n cale
mirosuri dulci și moi petale

îmbrățișarea le e soare
sărutul e nisip în mare
privirea le e poezie
și contopirea feerie

când un poet iubește o femeie
din trupul ei rupe crâmpeie
și și le scrijelește cu pana pe hârtie
doar în cuvinte simple, pline de modestie

și când femeia însăși, poet la rândul său
sărutul dulce-l pune la brâu ca un tisău,
iubirea lor devine în mod paradoxal
o sfântă rugăciune sub cor absidial

când se iubesc poeții între ei
să "moară" împreună devine-un obicei...

VERONICA MICLE - 125 DE ANI DE LA MOARTE (3 august 1889)
 

În a cincizecea noapte scursă de la trecerea în neființă a lui Mihai Eminescu, Veronica Micle (fostă Câmpeanu) s-a sinucis cu arsenic...





 

miercuri, 23 iulie 2014

Să ne plouă

Să ne plouă pe gene, te rog!
Ochii să ni se albăstrească
Buzele să ni se umple de apă
Și palmele să se strângă-ntre ele

Hai să ne ploua, hai să fugim
Hai să ne punem pe tălpi stropii ploii
Hai s-alergăm precum nebunii
Mai departe de-această vară ciudată

Să ne plouă, te rog
Oda să ne-o plângă norii supărați
Mersul să ne fie precum o legănare
A firului ierbii culcate de vânt

Să ne plouă pe gene, pe iriși
Ochii să ni se albăstrească de apă
Buzele să ne tremure însetate
De ploaia ce ne va îmbrățișa

marți, 8 iulie 2014

Cum îți amintești?


Cum îți amintești de mine?
Nu mi-ai văzut privirea decat noaptea
și nu mi-ai simțit sărutul decât în vis
tremuratul trupului meu
l-ai simțit doar în prelungirea gândului tău
iar pielea mea,
pielea mea înfierbântată
s-a topit peste tine, în mângâierea aceea...

Cum îți pare privirea mea?
nu mi-ai auzit glasul decât printre șoapte
m-ai gustat doar dintre cireșele șiroind pe coapse,
iar atingerea mea,
atingerea mea îndurerată de lungile pierderi de noi
s-a întins ca o caracatiță
pe spatele tău înverșunat
atocuprinzându-te, aproape sorbindu-te până la topire

Cum îți amintești de mine?
Îmi străluceau buricele degetelor în părul tău?
Porii pielii mele se oglindeau spulberați de frământări
în irișii tăi violeți-verzui?
Cuvintele mi se împleticeau năuce în încercarea de
a-ți declara pasiunea mea?

Am fost temelia bunei tale simțiri
și o Eva a începuturilor tale în iubiri
dacă așa îți amintești de mine...



How do you remember?

How do you remember me?
You saw my eyes only at night
and you felt my kiss only in dreams
my body's trembling
you felt it only by your thought extension
and my skin,
my fevered skin
melted over you, within that caressing...

How do you like my look?
you heard my voice only among whispers
you tasted me only from the cherries dripping down my thighs,
and my touch,
my pained touch by the long losses
of ourselves
stretched like an octopus
along your bitter back
including all your being, almost sipping you
to the point of rendering


How do you recall me?
Did my fingertips shine in your hair?
My skin pores mirrored, shattered by unrest
in your purple - greenish irises?
My words interwove dizzily in my trial
to declare you my passion?

I was the foundation of your good feelings
and, in the meantime, an Eve of your beginnings in love
if you remember me so...
 




Foto: Theodor Aman - "Nud"

luni, 7 iulie 2014

Însuratul

El însurat
ea măritată
ea cu un alt
el cu o altă

ea plictisită
el tracasat
ea îndrăgostită
el resemnat

el mincinos
ea o credulă
un vis frumos
credea că ii fură

el o vrăjește
ei ii cam place
o năucește
ea se complace

ea divorțează,
el nu,-i prematur
ea n-abandonează
el e imatur

ea îl visează
el doarme bine
ea îl stresează
el... n-o reține

ea tot mai speră
el a încheiat
ea cam disperă
el... e însurat