duminică, 31 decembrie 2023

Revelion

 

Azi e ultima zi din an
E straniu
Ca fiecare an sa aibă o ultima zi
În care trebuie să numeri ceva…
O ultimă zi dintre două răsărituri,
Ca o graniță pentru care nu-ți trebuie pașaport
O ultimă zi în care îți faci bilanțul
Cat ai băut, cat ai mâncat, cat ai cheltuit, cat te-ai îngrășat?
În loc să numeri cat ai iubit, cat ai dăruit, cat te-ai rugat?
Cat ai alinat, cat ai mângâiat, cat ai vindecat?
Să numeri astea,
Căci o ultimă zi dintr-un an
Nu este un sfârșit, ci un nou start.
Este șansa ta ca de mâine
Să iubești, să ierți, să te ierți,
Să uiți ce e rău, să-ți amintești ce e bine
Să ai curaj să spui și să faci ceea ce-ți dorești
Să-ți urmezi visul
Să lupți pentru pasiunile tale
Să-ți lași timp ție
Să te bucuri de libertate, de pace
Și de sănătate
Să știi ca exiști,
iar că asta nu-i decât o șansă
Să fii ceea ce ai visat!
La mulți ani!

duminică, 24 decembrie 2023

Roşu sec

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fluid

Ca un lichid sunt eu în gândurile tale
Mă scurg și mă preling
Ca într-o sărutare
Te-ating în vis, abia te-ating,
Ca într-o adiere
cu totul te cuprind
Te sting
Te-aprind
Apoi din nou te sting
Ca un lichid îți intru între vene
Sunt dulce, sunt amară,
Am gust de portocală
Sunt roșie, lichidă
Sunt mică și sunt mare
Și am iz de nucșoare
Ca vinul roșu sunt acum pe buza ta
Mă guști, miroși, mă pipăi,
Și apoi o să mă simți
Sunt energie-n tine
În piele, limbă, dinți
Te împresor cu totul
Și mă încolăcesc
Ca vinul roșu sec
Te-aprind, te răscolesc
Si vreau să te posed
Și vreau să te subjug
Și vreau să te disec
Tu toarnă-mă-n pahar
Azi sunt doar roșu sec

miercuri, 20 decembrie 2023

Eu, dacă

 


Eu dacă n-aș scrie
Eu dacă n-aș picta
Eu dacă n-aș iubi
Ce-aș fi?
Un sinucigaș care n-ar ști ce să aleagă
Funia sau pistolul,
Ori înecarea în propria mare de lacrimi?
Aș fi palme fără degete
Pensula fără ulei
Hârtie fără peniță
Penița fără cerneală
Picioare fără tălpi
Ochi fără vedere
Sau suflet fără scânteia paradisului?
Eu n-aș mai fi eu așa

miercuri, 13 decembrie 2023

Veşnicie

Ar putea fi o ilustraţie cu 2 persoane

Totul în univers e trecător
Iar tu nu ești decât un muritor
Chiar și lumina ce o vezi în noapte
A fost cândva o stea ce-acuma e pe moarte
Și aurul dispare în timp, ca o paloare
Și ce azi este mare
Mâine va fi nimic
Tu chiar nu îți dai seama
Cat poți să fii de mic?
Planete, soare, stele, praf cosmic, univers
Toate converg în neant,
E-un sens fără revers
Nu încerca să dăinui, ești simplu, praf de stele
La prima adiere vei sucomba-ntre ele 
 
O singură valoare, un singur sens în lume
Va dăinui în pururi și-are un singur nume
Aceea e iubirea și-atunci când este mare
Va face mintea ta o stea nemuritoare
Acolo-i veșnicia,
Acolo ți-e destinul
Acolo să-ți îngropi tristețea și veninul
Când tu vei înțelege ca doar iubirea-i calea
Tu, doar o picătură, vei umple singur marea!

luni, 4 decembrie 2023

Taci

 Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.


A venit toamna cu frunze gălbui
Buzele tale mustesc a gutui
Ochii-s căprui ca frunza căzută
Iar pielea ți-e rece, ca bruma-așternută 


îmi este frig, te rog să-mi vorbești
Dar tu taci îndărătnic și-ai vrea doar să pleci
Stai! Te implor, rămâi doar o toamnă
Șoptește-mi povestea până la iarnă

Eu vreau să te-ascult
Dar tu nu mi-ai mai vorbit din trecut
Multe anotimpuri-au trecut 

într-un timp mult prea scurt


Trupul mea freamătă-n toamna-înlemnită
Ca frunza ce cade în iarba amuțită
Vreau să te-ascult, dar buzele tale
Sunt murmurul veșted al fructelor pale

Te rog să-mi vorbești
Dar tu taci
Ești timid, timorat și stângaci
Ca frunzele care cad din copaci