luni, 21 ianuarie 2019

Cafeaua


Să-mi torni în ceașcă,
alături de cafea
puţină dragoste de-a ta,
puţină mângâiere din vârful genelor
şi-n loc de zahăr
atingere stângace
din tremurul degetelor


Să-mi torni în ceașcă,
iar eu să te beau!
Puțin amăruie, puțin și mai tare,
puțin aromată
cafeaua turnată
din ibricul cel mare.

Așa să te beau...
Toarnă-mi cafeaua
când ochii mei leneși
încă-ar dormi
toarnă-te-n mine,
licoare amară!
Trezește în mine emoții
când vreau să te sorb
în zorii de zi...