Alegeri

Potecile împietrite

Pe care mi-am însângerat unghiile picioarelor

Pare că s-au închis toate

Optimismul mi-a devenit durere

Și speranța, disperare

Ar fi fost bine să-mi trag încălțările

Să pășesc în siguranță

Dar și nojițele mi le-am pus la păstrare

Pentru zilele în care vom fi trași pe roată

Credulitatea nu este o virtute

Este doar o abureală periculoasă a rațiunii

Iar când îți vei reveni

Ochii brusc vor citi dincolo de aparențele mieroase

Ce urat te-ai transformat de-acum!

O singură răsuflare mai ai către mine

Și vei deveni un vers fără noimă

Într-o poezie necitită…

Artă

 

Știai?

pictorul își transpune pe pânză

Visele sale

Iar poetul își pune în rimă

Neputințele

Cântărețul își cântă dorințele

Iar dansatorul

Își dansează idealurile

Actorul își recitǎ neputințele

Și chirurgul își extirpă propriile răni

Psihologul își vindecă traumele

În timp ce preotul își iartă păcatele

Pasiunile,

Durerile,

Rănile,

Traumele,

Amintirile,

Visele,

Idealurile,

Ambițiile,

Dorințele,

Toate,

Ne ghidează pe drumul dulce-amărui al creației

Pentru a ne vindeca!

Când te întorci?

 

Tropăie pașii tăi pe parchet

Ești nervos, te agiți, eu mă fac ca n-aud

Vrei să pleci

Vei pleca

Nu vreau să te văd așa

Este-alegerea ta

Stau pe pat și fumez

chiar și stand enervez

Deschizi ușa în grabă

Și ieși

Ești un las,

dar nu vreau să îmi pleci

Ai plecat deci

Ușa după tine-a urlat

În minte acum te sărut

Și te-ntreb șipotind, doar în gând:

- pleci?

Pașii tăi se aud tari și reci…

Si ai vrea, stiu c-ai vrea,

o intrebare sa-mi storci:

- când te întorci?

Te voi iubi

 

Te voi iubi

Cum numai glasul meu o poate spune

Cu sufletul, cu trupul, cu tot ce mișcă-n mine

Precum o vijelie, precum un uragan

Precum un tunet surd ce-n cosmos urlă-n van 

 

Te voi iubi cuminte, timidă, languroasă

Când pasional ca focul,

Când blând ca o mireasă

Te voi iubi ca apa, uneori cristalină

Dar des învolburată,

tulbure și turbată 

 

Te voi iubi ca marea, turcoaz-nemărginită

Te voi iubi ca setea-aceea grea, nepotolită

Te voi iubi și ziua, te voi iubi și noaptea

Dar cel mai des-o voi face

Cu toată voluptatea 

 

Te voi iubi străină, dar poate și iubită

Te voi iubi uitată, apoi reamintită 

 

Iubirea mea-ți va fi

(Acum nu poți să știi)

O poezie rară

de dor, coșmar și rană

Dar nu te-îngrijora

Căci, când te voi iubi,

Te voi și vindeca!

Infidelitate

Negrăitele șoapte
Nesimțitele atingeri
Neauzitul murmur al mării guralive
Nevăzutele apusuri ireal oglindite
Toate acestea le simt negreșit
În trupul sub pleoapele tale strivit

Vezi ochii mei, sunt neobosiți
Privind printre gene vise nespuse
Iar buzele mele cu ruj rezistent
Cerșesc către tine sărutul magnetic
Palmele tremură fiori împânziți
De-atingeri fugare și de versul hipnotic

E trist ca avem atâtea opreliști
O clipă de-amor ne e interzisă
Dar nu vrem o clipă, ci vrem nemurirea
În șoapta secretă ce ne cuprinsă
Nu vrem să vorbim, nu vrem să fugim
Într-un ultim regret vrem să iubim

Cireașă amară

Ți-am pus pe buze gustul meu
În imediată clipă după cireșe amare
Te-am invitat în spațiul meu
Unde încă miroase a lavanda și-a cicoare
Și pielea încă-i udă cu rouă după ploaie
Clipesc…când vii parcă nu mai zăresc
De-atâta soare

Tu vino doar diseară
Pe buze voi avea gust de cireașă amară

Tăcere

 

- Tu ce faci când ești tristă?

- Uneori plâng

Alteori visez

Uneori mă plâng

Alteori dansez

Dar de cele mai multe ori

Mă retrag în lumea mea invizibilă

Și-o descriu lizibilă

Poate cineva-mi va deschide cartea

Poate cineva-mi va vedea penița

Îmi va completa versul

Și-mi va descifra foița

- Dar poezia ta e tristă?

- E tristă ca o icoană uitată

Într-un lăcaș de cult a cărui acoperiș s-a prăbușit

Și uite cum m-ai nimerit

Azi chiar sunt tristă

Doar ca azi nu știu ce să fac…

Așa ca o sa tac!

Așa vom înflori

 

Vom înflori copaci după sărut

Ne vom iubi încet , apoi mai mult

Până ce frunzele ne vor cădea

Până ce toamna-n iarnă va intra 

 

Și vom fi muguri, frunze, flori

Apoi în fructe dulce ne vom musti

Ne vom zbura în fluturi incolori

Pân' ce de universul mov ne vom izbi

 

Vom crește rădăcini într-un pământ fertil

Ne vom uda cu lacrimi dintr-un cer senin

Vom fi deopotrivă fulger și vânt umil

Înlănțuiți-n falange ne-om preschimba în vin

 

Și-apoi ne vom sorbi

Până ce glasul nostru

Nu va mai reuși

a ne vorbi

 

Așa vom înflori

Mult prea

 

Iluzii
Emoții
Cuvinte frumoase
Promisiuni
Și vise
Dar toate întoarse,
Ori mincinoase

O zi de lumină, apoi întuneric
Un jurământ
Mult prea generic

Palmele tale pe obrajii mei
Senzația asta îmi dă iar fiori
Primul sărut
A fost prea puțin, dar apoi mult prea mult 

Iluzii
Emoții
Ce-ar fi putut începe
S-a terminat mult prea curând

Ceruri-magnolie

Mie îmi plac cerurile roz
Atunci când a magnolii proaspete miros
Când se umplu de cocori și de berze
Îmi plac cerurile când se transformă în miresme  

Și îmi plac cerurile ce devin violet
Între apusurile ce se sting încet
Când din lumină se transformă-n întuneric
Îmi plac cerurile c-un univers simetric

Da, îmi plac cerurile perfecte de vară
Când se transformă într-o adiere banală
Când culorile lor se întrepătrund
O, da, îmi plac cerurile ce când plouă, ne râd!