luni, 4 august 2014

Când se iubesc poeții

Când se iubesc poeții între ei
din mângâieri le sar scântei
din ochi se scurg șoapte plăpânde
transpuse-n versuri tremurânde

când se iubesc-ntre ei poeții
cerul le cântă vraja vieții
pâmăntul le presară-n cale
mirosuri dulci și moi petale

îmbrățișarea le e soare
sărutul e nisip în mare
privirea le e poezie
și contopirea feerie

când un poet iubește o femeie
din trupul ei rupe crâmpeie
și și le scrijelește cu pana pe hârtie
doar în cuvinte simple, pline de modestie

și când femeia însăși, poet la rândul său
sărutul dulce-l pune la brâu ca un tisău,
iubirea lor devine în mod paradoxal
o sfântă rugăciune sub cor absidial

când se iubesc poeții între ei
să "moară" împreună devine-un obicei...

VERONICA MICLE - 125 DE ANI DE LA MOARTE (3 august 1889)
 

În a cincizecea noapte scursă de la trecerea în neființă a lui Mihai Eminescu, Veronica Micle (fostă Câmpeanu) s-a sinucis cu arsenic...





 

miercuri, 23 iulie 2014

Să ne plouă

Să ne plouă pe gene, te rog!
Ochii să ni se albăstrească
Buzele să ni se umple de apă
Și palmele să se strângă-ntre ele

Hai să ne ploua, hai să fugim
Hai să ne punem pe tălpi stropii ploii
Hai s-alergăm precum nebunii
Mai departe de-această vară ciudată

Să ne plouă, te rog
Oda să ne-o plângă norii supărați
Mersul să ne fie precum o legănare
A firului ierbii culcate de vânt

Să ne plouă pe gene, pe iriși
Ochii să ni se albăstrească de apă
Buzele să ne tremure însetate
De ploaia ce ne va îmbrățișa

marți, 8 iulie 2014

Cum îți amintești?


Cum îți amintești de mine?
Nu mi-ai văzut privirea decat noaptea
și nu mi-ai simțit sărutul decât în vis
tremuratul trupului meu
l-ai simțit doar în prelungirea gândului tău
iar pielea mea,
pielea mea înfierbântată
s-a topit peste tine, în mângâierea aceea...

Cum îți pare privirea mea?
nu mi-au auzit glasul decât printre șoapte
m-ai gustat doar dintre cireșele șiroind pe coapse,
iar atingerea mea,
atingerea mea îndurerată de lungile pierderi de noi
s-a întins ca o caracatiță
pe spatele tău înverșunat
atocuprinzându-te, aproape sorbindu-te până la topire

Cum îți amintești de mine?
Îmi străluceau buricele degetelor în părul tău?
Porii pielii mele se oglindeau spulberați de frământări
în irișii tăi violeți-verzui?
Cuvintele mi se împleticeau năuce în încercarea de
a-ți declara pasiunea mea?

Am fost temelia bunei tale simțiri
și o Eva a începuturilor tale în iubiri
dacă așa îți amintești de mine...



Foto: Theodor Aman - "Nud"

 

luni, 7 iulie 2014

Însuratul

El însurat
ea măritată
ea cu un alt
el cu o altă

ea plictisită
el tracasat
ea îndrăgostită
el resemnat

el mincinos
ea o credulă
un vis frumos
credea că ii fură

el o vrăjește
ei ii cam place
o năucește
ea se complace

ea divorțează,
el nu,-i prematur
ea n-abandonează
el e imatur

ea îl visează
el doarme bine
ea îl stresează
el... n-o reține

ea tot mai speră
el a încheiat
ea cam disperă
el... e însurat
 

vineri, 13 iunie 2014

Când / dacă / te-aș putea


Sunt plină,
plină de iubire,
precum universul este plin de scântei
și precum oceanul este plin de lighioane marine
asa sunt eu,
prea plină de iubire.

Sunt goală,
goală pe dinăuntru,
precum este cochilia uscată din nisip
si precum este cerul innorat lipsit de stele noaptea
tot așa eu sunt goală în căutarea ta.

Când te voi găsi
cred că-ți voi prezenta goliciunea mea de așteptare
și prea-plinul iubirii mele...
Dacă te voi găsi
cred că te-aș putea face
să te îndrăgostești de mine



 

miercuri, 7 mai 2014

Drăcesc



mi-am prins ochii cu agrafe
peste gard, la tine-n curte
plâng peste uluci doar gafe
în speranța că o gură va veni să mi-i sărute

te-am spurcat, blagoslovit
pui de drac bun de iubit
dar tu nici că mă observi
esti cumva flăcau de orbi?

de te prind, totuna-ți spun
te frămant, te fac săpun
ti-aș pune-n pahar venin
dar te rog, hai să ne iubim puțin!

 

marți, 6 mai 2014

Te plâng castanii

 
Te plâng castanii, dragule, peste poteci
și cerul stă uimit gemând a ploaie
pășesc printre străini plângând, greoaie
rugându-mă de flori să nu îmi pleci

te plâng cu lacrimi albe multe flori
îți plâng plecarea ta de lângă mine
norii se bat pe dincolo de soarele ce ține
lipiți de pielea mea încă prezenți fiori

te plâng și eu, de dor, pe sub castani
iubitule, pe unde te-ai ascuns?
întinsă pe poteci albite ma înec în plâns
cu lacrimile transformate-n bolovani.


 

vineri, 2 mai 2014

Curriculum Vitae


Mă numesc eu, doar atât
M-am născut într-un loc depărtat:
pe pământ
Locuiesc chiar aici, lângă tine acum
Dar am fost pretutindeni, îți spun...

Studii am multe, spun drept
știu doar ceea ce vreau,
nu către ce mă-ndrept...
Limbi străine nu prea cunosc:
știu doar limbajul simplului gest,
este puțin, da-i tot ce stiu și recunosc!

Am studiat neîncetat cântatul în strună
și dansul abstract pe sub clar de lună
Masterul l-am dat în psihologie:
Uneori ma-nțeleg clar și pe mine
Doctorat?
Ha, ha, ha, firește că l-am dat
în lumi diferite, în țel, în căutat...

am și aptitudini, multe și diverse:
de la stări întrebătoare
până la iubiri alese...
știu șă mângâi, să alint,
Să ating, să-mbrățișez și să sărut

Am permis, te conduc bine
De te lași și vii cu mine
De prin lumi neînțelese
Stiu potecile alese...

Am lucrat, mult am lucrat
Am căzut, m-am ridicat
Peste tot pe unde-am fost
Am crescut plecând de jos
Am și o recomandare
De la șeful cel mai mare

Aceasta sunt!
Și-acum vă rog să încercați
Să-mi găsiți postul potrivit
Si să mă angajați!


foto: Waterhouse, John William. The Sorceress. 1913. Oil on canvas. Peter Nahum Collection.

vineri, 18 aprilie 2014

Te-am aşteptat

   
 
Te-am aşteptat
Nu-i de mirare
Păstrez în pori mirosul tău
Încă te-aștept
Nu-i o-ntâmplare
Căci vreau să fii stăpânul meu

Privesc în lungul drumului pe care
De-atâtea ori fi vrut-ai să-l străbați
S-au stins din frunze multe felinare
Si astfel-ai fost forţat să te abaţi

Nu cred că vei veni în seara aceasta
Şi cred că nici în serile ce vor veni
Eu însa voi spera că-n anul ăsta
Cândva-ntr-un colţ de drum ne vom reîntâlni

Te-am aşteptat
Si nu e de mirare
Pentru ca în cuvântul tău am vrut să cred
Şi încă te aştept
Nu-i o-ntâmplare
Să vii, aşa ar fi corect!

marți, 15 aprilie 2014

O rană

 
Am o rană cât o neputinţă
Inima o zămisleşte,
mintea parc-o născoceşte
O rană mare în piept...
Cât prăpastia ce ne-a crescut între suflete
 
şi ea nu se închide cu una cu două
inima o alimentează,
mintea pare c-o sudează
Dar ea rămâne mare,
revărsată peste cavităţile însângerate
Precum este hăul care ne desparte
 
Ea nu se vindecă ușor
Căci se hrăneşte cu mult dor
Poate o îmbrăţişare ar putea s-o coase
 plantându-i luminițe în unghiuri-ntunecoase
 
Am o rană mare în piept
Tot creşte pe măsura ce te-aştept
Devine atotcuprinzatoare,
înghite a ta amintire
Nimic n-o poate vindeca,
Poate doar o iubire....