La vot?

Sa merg la vot? Sa nu merg la vot?

Voi merge ... Nu voi merge...

Aproape sigur ma voi duce sa votez. Inca nu stiu cu cine voi vota. Stiu sigur cu cine nu voi vota. Poate ma ajutati voi cu niste sugestii. Dintre candidati nu m-a convins niciunul.

Larousse mi-a distrus cariera de dansatoare

Abia ma inscrisesem la cursurile de dans modern. Treceam in clasa a 12-a, incepuse vacanta de vara, eram plina de viata si-mi doream sa fac cariera in dans. Mai facusem eu ceva balet pe la gradinita si ceva dansuri populare prin scoala generala, dar dansurile moderne reprezentau pentru mine singurul vis neimplinit. M-a dus un coleg de clasa. Cursurile se tineau intr-o gradinita. Eram nerabdatoare sa incep. Profesoara m-a acceptat de la primii pasi. Eram o dansatoare innascuta. Ma invarteam fericita pe ritmul muzicii, prindeam imeadiat fiecare nou pas. Se deschidea in fata o cariera stralucitoare.

Dupa doua ore de dans nebun am plecat fericita spre casa. Ce spiridus mi-a indreptat pasii spre libraria din piata si nu spre casa?

Intotdeauna am avut o pasiune deosebita pentru lecturarea in libraria aceea. Si acum, dupa atatia ani cand ma visez in orasul meu, visul contine invariabil un fragment cu mine in libraria aceea. Am intrat hipnotizata. Am petrecut acolo vreo ora, uitand complet de cursurile de dans. Vanzatoarea ma stia si ma lasa sa lecturez, desi nu era o sala de lectura. Uneori mai si cumparam, cu toate ca erau destul de scumpe cartile. Ca si acum, de altfel. Cand l-am zarit pe "Larousse" - enciclopedia ilustrata in limba franceza mi s-au lipit mainile pe el. Costa un pic mai mult decat cursul de dans. Eram vrajita. Nu avusesem nicicand o enciclopedie ilustrata in mana. As fi putut desena din ea toate cladirile acelea impresionante, toate palatele si toti zgarie norii care nu-i gasisem asa pe toti la un loc nici la biblioteca judetean.

Am alergat acasa. Mami, mami, vreau Larouss-ul. Si mai vreau si cursul de dans. Te rooogggg. Dansez extraordinar de bine, iar enciclopedia asta m-ar ajuta foarte mult la desen. As putea sa desenez toate cladirile din ea si sa si invat in acelasi timp istoria arhitecturii.

Maica-mea nu s-a lasat impresionata. Mi- zis clar: ori una, ori alta!

Si l-am ales pe Larousse. Cred ca a fost o alegere inteleapta. Dar asa mi-am ratat cariera de dansatoare. ;))

Doua bestii

La intrebarea "Ce mai aveti acasa" si raspunsul meu "baiat!" doctorul mi-a spus: "veti avea doua bestii. Chiar daca nu sunt la inceput, vor deveni pe parcurs!"

Toti ne-am dorit o fata. Eu cu sotul meu ne-am gandit numai la nume de fata. Ca si la Bogdan de altfel, cand am aflat ca e baiat ne-am dat seama ca noi nu mai stim nume de baieti. Macar de data asta nu ne-am inteles la numele de fata.

Eu sunt foarte fericita. Imi doream fetita, e drept, dar faptul ca ar putea fi baiat ma scuteste de a amenaja la mansarda o noua camera. Vor putea imparti aceeasi camera pana la 18 ani.

Sa va pregatiti, la anul in iunie vom dansa la botezul bebelusului meu nr. 2. Daca va avea caciulita roz sau albastra voi afla cu certitudine abia peste 1 luna. Pana atunci incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca voi avea in casa doua mici "bestii". Sigur le voi supravietui.

Poza de familie

Mami, tati si Bogdan: o familie fericita ;))

Balerinii

Astazi mi-am pus balerinii. Mi-am masat putin talpile noduroase si schimonosite si mi-am legat balerinii prafuiti. A trecut multa vreme decand nu i-am mai incaltat. Talpile lor sunt gaurite, iar albul lor s-a murdarit cumplit.
Nu-i nimic. Astazi o sa dansez oricum.

Ce-l face pe om sa creada in puterile lui? Cat crede el ca poate trece peste porpriile-i neputinte? Cum poate el sa zboare dincolo de fiecare obstacol?

M-am ridicat pe varfuri. Mi-am simtit greutatea dublata de trecerea anilor in poantele ce abia mai rezistau. Si dintr-o data m-am inaltat. M-am inaltat pe muzica multicolora, mai departe de oglinzile ce ma inconjurau. Intunericul statea departe de mine, o aura luminoasa il indepartase suficient cat sa-mi legan pasii pe poteca aurie.
Dansul meu a continuat lin pana dimineata. Mi-am desfacut balerinii. Erau plini de sange...

Dor de mare

De câte ori te-am mai văzut de-atunci
Săltând vioi, dar apăsat pe stânci,
Luptându-te cu vântul să nu te doboare
Şi-apoi căzând sub val şi soare?

Atâtea veri s-au scurs tăcute
Şi-atât de multe nopţi vrăjite
de câte ori te-am mai auzit
strigându-mă şoptit?

Doar într-o zi am mai crezut
C-ai revenit
M-am înnoit şi m-am gătit...
Păcat că între timp, total întâmplător
M-am stins de dor.

La multi ani!

De mult, în ţări îndepărtate
Regina naşte împărat
Prin dragoste şi prin dreptate
Devine sfânt adevărat.

Cum a crescut şi a iubit
Elena pe-al său Constantin
Aşa şi tu mi-ai dăruit
Cel mai frumos destin.

Măicuţa mea, îţi mulţumesc
Că m-ai făcut să îndrăgesc
Ideea de a deveni
Şi eu mămica într-o zi.

Porţi nume de regină sfântă
Şi de aceea îţi doresc
O viaţă plină şi frumoasă
Şi-un trai împărătesc.


La mulţi ani pentru tine Elena şi pentru tine Constantin!

Sfârşit de săptămână

Pentru că s-a mai sfârşit o săptămâna grea şi pentru că nu mai am chef de muncă m-am hotărât, la cererea publicului, să vă mai dezvălui o părticică din gloriosul meu traseu poetic. ;))
De fapt este o poezioară cu care am participat la un concurs studenţesc de poezie, acum vreo 10 ani. Nu este reuşită, dar mă iertaţi, pentru că am fost şi eu un pic bolnavă când am fost mică.

Judecata

Au venit şi mi-au pus cămaşa de forţă
Mi-au reproşat că existenţa mea este precum o torţă
Înflăcărată, galbenă, fierbinte
Acaparatoare şi prea puţin cuminte

Au venit şi m-au legat în lanţuri
Că existenţa mea ar semăna cu şanţuri
Adânci, întunecate, reci şi foarte late
Viermoase, înfrunzite şi prea întortocheate

M-au legat şi m-au bătut cu bâte
Căci am în viaţa mea păcate multe mai multe
Decât prevede legea şi merit prin urmare
s-ajung în închisoare

Au venit şi m-au suit pe cruce
Că traiul meu a fost şi-amar şi dulce
Că am trăit prin dragoste şi dor
Când au spus ei n-am vrut nicicum să mor

M-au pus la zid şi toţi m-au împuşcat
Căci viaţă mea a fost doar un păcat
Că am iubit o viaţă un bărbat
Şi pentru-a sa iubire de tot m-am lepădat

Aceasta mi-e credinţa, drag judecător
Puneţi-ma la zid, acuma vreau sa mor!

Sunt nelamurita...

Nu inteleg de ce daca stau in fata calculatorului, cu picioarele incrucisate sub scaun, fara sa ma misc, mi se desfac sireturile la pantofii mei sport?

O problema de geometrie in spatiu si timp

Euclid şi Thales ... Vă mai amintiţi de ei? Cu toţii ştim că două drepte paralele nu se se întâlnesc niciodată, sau conform geomteriei se întâlnesc la infinit, semnul acela ca un 8 întors.

Am purtat cu cineva o mică discuţie despre paralelismul în viaţa socială. Din fericire sau poate din păcate axiomele geometriei în spaţiu nu se pot aplica vieţilor noastre. Iată de ce:

Postulatul lui Euclid spune că într-un plan, printr-un punct exterior unei drepte aparţinând acestuia, trece o dreaptă paralelă cu ea şi numai una. Să încercam o mică demonstraţie, în care punctele din geometrie suntem chiar noi.

Avem planul C. C este determinat de minim două puncte distince, F şi B . Aceleaşi două puncte F şi B determină o dreaptă L1 sau mai corect un segment de dreaptă. X este un punct exterior planului C. Prin X trece o singură paralelă şi numai una cu dreaptă L1. O să-i spunem L2. L2 este şi ea determinată de două puncte: f şi b. L1 şi L2 sunt paralele, deci se întâlnesc la infinit. Infinitul din geomterie, prin paralelismul de faţă, reprezintă viaţă lui F şi B sau planul C. Deci L1 şi L2 se întâlnesc intrun moment "T0" intrun punct Y. Pentru că punctul X face parte din dreaptă L2 şi pentru că L2 este paralelă cu L1 rezultă că Y este în afară planului C. În acelaşi timp însă, pentru L1 şi L2 se întâlnesc în punctul Y şi pentru că proiecţia punctului X pe planul C reprezintă exact piciorul perpendicularei dus din X pe L1, rezultă că Y face parte din planul C. Şi dacă L1 este dreaptă din C care se intersectează cu L2, rezultă că Y face parte acum din C. Rezultă că Y şi X determină o dreaptă, alta decât F-B şi f-b. Şi mai rezultă că în orice moment de la T0 la T999, X şi Y determină o dreaptă în afară planului C, care este paralelă cu oricare dintre L1 şi L2. Concluzie: dacă L1 şi L2 se intersectează, intersecţia are loc în afară planului C şi reprezintă un capăt de perpendicularitate între două drepte determinate de F şi b sau B şi f. Şi mai rezultă că la intersecţia celor două drepte se formează un unghi de 90 de grade şi dacă este unghi perfect drept s-a terminat cu tot paralelismul şi s-au dus pe apa sâmbetei toate axiomele şi postulatele geometriei în spaţiu.

Teorema: e o chestiune de timp T ca dreptele L1 si L2 sa se intersecteze in afara planului C, iar punctul Y va reprezenta proiectia perpendiculara in planul C a punctului X, punct care apartine deopotriva celor doua paralele. E clar?


Foto: www.cameltreks.com.au - "The parallel sand dunes of the Simpson Desert"

De mărţişor

Pentru că este 1 martie şi pentru că azi am văzut o mulţime de mărtişoare frumoase m-am gândit să postez în cinstea acestei zile. Să-mi iau gândurile, să le aştern aici şi să la pun şi un şnuruleţ alb cu roşu, împletit din idei.

Mă gândesc câţi ani au trecut peste mine, peste viaţa mea şi câte întâmplări am trăit. Câte minciuni, câte speranţe, câte avânturi şi câte deziluzii. Câte fire împletite şi in final câte iţe deznodate. Ma intreb de ce in zilele cele mai frumoase dintrun an te apuca un soi de tristete amestacata cu fericire, exuberanta, amintiri si vise?

Azi mă plimbam printre tarabele pline de mărtişoare. Aproape în fiecare an de 1 martie mi-am propus ca pentru anul următor să confecţionez şi eu mărtişoare şi felicitări unice şi impresionante. Pornirea această nu o am decât o singură dată pe an. Imediat cum trece Mărţişorul, uit complet. Şi anul acesta la fel mi-am propus. Ba mai mult, am gândit să nu aştept până în martie 2010 şi să încep chiar acum să fac nişte felicitări pentru Paşte.

Este ciudat faptul că nu-mi doream niciunul dintre mărţişoarele care le admiram. Este primul an în care nu-mi doresc mărţişor de la nimeni. Este primul an în care conştientizez că un mărţişor n-ar mai fi un instrument suficient pentru a mi se dovedi dragostea. Primul an în care ar conta mai mult un zâmbet, o vorbă, o strângere de mână sau un sărut. Este primul an în care pe cuvant că n-o să mi se mai pară o jignire să nu primesc mărţişor.

Nu vă inchiputi că am devenit întratât de ternă încât să nu mă mai pot bucura de gesturi mărunte sau simple. Dimpotrivă. Mi-am dat seamă că, mai mult ca niciodată, un singur cuvânt sau un singur gest ar putea însemna cât 100 de mărtişoare dintre cele mai frumoase.

Anul ăsta nu-mi doresc mărţişoare. Anul ăsta îmi doresc doar să mă pot bucura liniştită de Martie înmiresmat care abia a început şi de vara călduroasă care-i urmează şi apoi de toamna ploioasă care precede înfrigurările iernii. Anul acesta îmi doresc doar să trăiesc şi să supravieţuiesc fără marţişoare.

Am căutat o poezioară scrisă pe vremea când aşteptam un mărţişor de la iubitul meu de atunci. V-o împărtăşesc şi vouă ca să vedeţi cât de dezamăgită am fost pentru că n-am primit un mărţişor. Pentru atâta lucru am stat tristă şi mi-am pus întrebări câteva luni sau chiar ani.

" De mărţişor

Am primit de mărţişor
Multe vise şi mult dor
Am sperat c-o să primesc
Ce nu pot nici să visez

Primăvară blestemată
M-ai găsit înlăcrimată
Mărţişorul mult visat
Cred că l-ai înstrăinat!

8 martie 2001"

Noua mea freza

Nu se vede clar noua mea freză, dar este evident că fiul meu seamănă cu mine. Hi hi

M-am reprofilat

Vine un moment în viaţa unui om când trebuie să-şi schimbe un pic direcţia drumului său. Asta am făcut şi eu acum o luna, graţie crizei mondiale şi poate şi crizei vârstei de peste 30 de ani.

Proiectarea nu mai merge. Imobiliarele sunt la pământ. Nimeni nu mai construieşte, nimeni nu mai vinde. Mulţumesc lui D-zeu, încă am câte ceva de lucru. Cu toate astea, m-am gândit că e momentul să fac nişte schimbări în viaţă.

Dacă nu sunt cele mai inspirate, o să văd pe parcurs.

Schimbarea nr. 1: m-am hotărât să renunţ la doctorat. Nu am renunţat încă oficial, dar sunt convinsă în proporţie de 99% că nu voi mai ajunge la niciun examen, sesiunea fiind în plină desfăşurare.

Schimbarea nr. 2: mi-am cumpărat un salon de cosmetică, coafură, frizerie. De două săptămâni zugrăvesc, vopsesc, smotruiesc, pentru a-i schimbă un pic lookul fără mari investiţii.

Schimbarea nr. 3: mi-am schimbat freza. Noul şi-n acelaşi timp ex-ul stilist al salonului meu a îndrăznit să facă experienţe pe podoabă mea capilară. Eu am fost foarte încântată, dar el cred că a avut mustrări de conştiinţă şi n-a mai venit la muncă.

În concluzie:
- sunt un om nou, o femeie de afaceri în devenire. :p
- la salon încă nu merg decât să mă coafez, dar va promit că voi face nişte cursuri şi-n momentul în care se termină şi clintii care-i mai am la firmă de proiectare, mă voi muta la salon toată ziua şi-mi voi desfăşura talentul creator pe feţele şi pe capetele voastre. Nu va daţi în lături, că s-ar putea să vă placă. Hi hi

Aveţi o mică mostră din salonul meu la care mai am mult de muncă.

Vă aştept la BARON-NET, pe Sos. Iancului nr. 46-48 lângă Magazinul Julia.

Şi dacă vreţi să vedeţi cu ce tunsoare v-ar sta bine sau cu ce culoare, trimiteţi-mi poza voastră din faţă, doar capul, cu părul prins sau bine lipit de cap.

Şi încă ceva: dacă aveţi vreo cunoştinţă de meserie care-şi caută de lucru, este bine venită la mine în condiţii salariale modeste (40% din manoperă) şi program de negri pe plantaţie (10-11 ore, o zi liberă-o zi lucrătoare)

Va doresc un look superb şi o primăvară minunată!

Poveste de Craciun

A fost odată... Asa începe orice poveste si tot asa a început si povestea care urmeaza.

A fost odata un baietel. Un baietel cuminte si frumos, cum isi doreste orice parinte. Era ascultator si-si ajuta parintii in orice moment. Niciodata nu indraznea sa le ceara ceva, nici macar o pereche de pantofi, prefera sa mearga descult. Erau prea saraci, abia de aveau ce manca. In fiecare an de Craciun se adunau in jurul focului si ascultau povesti inventate de ei, rand pe rand. Cand ningea afara, se bucurau impreuna si primeau ninsoarea ca un cadou pretios. Era singurul lor cadou.

In noaptea aceea de Craciun, baietelul cel cuminte era trist. Auzise de la prietenii lui despre marile petreceri care se dadeau in casele lor in noaptea de Craciun, despre bucatele delicioase cu care se desfatau, despre cadourile voluminoase care le primeau de la parinti. Dupa miezul noptii, cand parintii lui adormisera senini langa soba, baiatul a incaltat cizmele tatalui si a iesit afara. Ningea ca intro poveste, cu fulgi mari argintii. Zapada scartaia sub talpile sale. Vantul rece ii izbea obrajii. Ii simtea cum ard de emotie. A fost cea mai frumoasa noapte din viata sa. A mers la toate casele pritenilor sai, s-a cocotat la fiecare pe unde a nimerit atat cat sa poata patrunde cu privirea in saloanele luxoase, din care strabatea muzica de sarbatoare. A vazut cadouri minunate: ponei adevarati, balansoare-caluti din lemn, papusi imense, mingi multicolore, trenulete si pantofi din piele lacuita. Si-ar fi dorit si el fiecare cadou, toate ar fi vrut sa le primeasca si el in ajun de Craciun. S-a multumit sa le priveasca si sa se bucure in taina de bucuria prietenilor sai.
S-a intors inainte de rasaritul soarelui si s-a bagat infrigurat in patutul lui de langa soba. A adormit fericit si a visat cum se joaca cu soldateii frumos ciopliti in lemn.

Au trecut multi ani de atunci. Sa tot fi trecut vreo 2000 de ani. Baietelul nostru a crescut mare, dar odata cu trecerea anilor sufletul lui a ramas tanar si pur, ca in acea noapte. Pentru ca a fost bun si muncitor, a reusit prin munca lui sa-si construiasca propria fabrica de jucarii. Cu timpul a devenit cea mai mare fabrica de jucarii din lume. Avea comenzi din toata lumea, din China, din America si chiar si de la Polul Nord. Ceea ce l-a facut atat de apreciat a fost politica sa manageriala ce consta in faptul ca el personal livra jucariile, exact in camera copilului. Isi confectionase o sanie mare, pe care o trageau 8 reni inaripati. Ajungea cu viteza gandului in orice parte a lumii. Pe la varsta de 30 de ani a cunoscut o tanara frumoasa ca o zeita. A luat-o pe loc de nevasta si a facut cu ea multi copii. Sute, mii de copii au avut impreuna. Si acum, desi sunt foarte batrani, tot mai fac copii. Ii vedeti peste tot: in magazine, la televizor, la prieteni acasa, la teatru, in parcuri. Sunt peste tot. Sunt imbracati la fel, unii au barba, altii nu, unii au burta, altii sunt slabi si cocosati. Dar toti au o singura misiune, aceea de livra jucariile confectionate de tatal lor. Fiecare are sania lui si poate ajunge in orice casa intro clipa. Si oricare dintre copiii sai raspunde la un singur nume: Mos Craciun.

La noi in casa a intrat pe geamul de la baia din mansarda. Era un Mos Craciun cocosat si se spijinea intrun toiag alb. Renii nu am apucat sa-i vad, dar i-am auzit batand din copite la poarta. Ne-a impartit daruri si ne-a suflat poleiala in suflete. Fiul meu la inceput s-a speriat, a fost primul lui Mos adevarat. Apoi s-a apropiat de el si i-a intins mana. Si-a insusit repede cadoul, pentru ca a fost cel mai cuminte baietel din lume. La anu il va astepta din nou si se va bucura mai mult. Iar Mosul va veni din nou si-l va imbratisa cu dragoste si-i va pune in fiecare cadou o bucatica din sufletul sau.

Inainte de plecare l-am rugat pe Mos sa treaca si pe la voi, daca ati fost cuminti. M-a asigurat ca va trece pe la fiecare in parte si va pune in fiecare pachet si o bucatica din sufletul meu.

Primiti-va cu drag cadourile si bucurati-va de Craciun. Si nu uitati ca in fiecare cadou veti gasi parte din gandurile mele de bine!

La multi ani, dragii mei!

Scrisorică de amor

Nu știu cum și de ce, zilele astea m-am gândit la cum e să mai primești scrisori. Scrisori adevărate, venite prin poștă și puse în plicuri pe care sunt lipite timbre de-alea cu zimți. Nu mai știu de câtă vreme n-am mai scris si n-am mai primit o scrisoare, un bilețel, o felicitare, un răvaș. Cu atât mai puțin o scrisorică de amor. Au trecut ani de zile de când n-am mai citit o scrisorica de amor lacrimogenă. Îmi amintesc cum stăteam eu întinsă pe pat și-mi curgeau lacrimile una după alta pe o foaie de-aia dictando, scrisă cu cerneală indigo. Si literele se întinau, se îmbinau intre ele și cuvintele și frazele căpătau în mintea mea o însemnătate aparte. Si citeam, si reciteam de 100 de ori, pana ce ajungeam sa cunosc fiecare virgula, punct, fiecare literă în parte cu ochii închiși. Apoi luam și eu o foaie și începeam să aștern un răspuns timid. Si-mi reciteam răspunsul meu și mototoleam foaia. Si încercam din nou și iar eram nemulțumită de încercările mele. Si eram supărată că răspunsul meu nu se ridica la valoarea literară a scrisorii primite. Si plângeam fără sa mai știu de ce: de fericire ca primisem o scrisoare de amor sau de tristețe ca nu sunt și eu în stare sa scriu una la fel de lacrimogena.

Nu ca mi-este dor de o astfel de scrisoare, pentru ca știu ca n-am de la cine si de ce primi. Dar să presupunem ca as fi o adolescentă în epoca computerului care primeste o scrisorica de amor de la iubitul ei. Parcă nu mai e așa de romantic să lăcrimezi pe o tastatură neagră. Nu?

Poveste de iubire

A fost odată....
Asa a început povestea lor. Ea era încă în școala gimnaziala, el era deja mare. Era licean. Niciunul nu înțelegea ce i-a plăcut mai întâi la celalalt. Ochii curioși? Buzele mereu în încercarea de a spune ceva, dar întotdeauna neputincioase? Mâinile copilăroase care treceau prea des prin par? Tremurul nestăpânit al corpului sau transpirația rece din palme?

Prima îmbrățișare a venit ca o adiere și i-a surprins pe amândoi. Primul sărut s-a consumat pe o frunza de nufar. A fost urmat de plimbări lungi și cuvinte nerostite. Niciunul nu putea spune ceva, orice. Amândoi își făceau scenarii, își pregăteau conștiincios frazele, dar, când se întâlneau, ceva îi împiedica să-și rostească cuvintele pregătite de cu seara. Mergeau mereu tăcuți, fericiți ca se țin de mână. Lumea era a lor, iar iubirea dintre ei era la fel de plina ca un cer înstelat.
Câteodată își făceau mici cadouri: un volum de versuri sau doar o poezie pe un bilețel, un album pop sau doar un cântecel înregistrat pe o caseta uzata, un film la cinema sau doar o fotografie învechită. Povestea o scriau chiar ei, iar personajele erau atent selecționate, ca actorii intro piesa de teatru regizata bine.
Veșnicia stătea la picioarele lor. Povestea lor era sortita nemuririi.

Prima vara petrecuta despărțiți le-a adus adus primele lacrimi de dor. Revederea a fost fantastica. Iubirea lor era acum un dans nesfârșit pe o scena îmbrăcată în flori. Distanta ii apropiase mai mult, mai frumos, dar cuvintele tot nu-și găseau portița să iasă. Povestea se consuma în tăcere, pentru ca în definitiv nici nu aveau nevoie de cuvinte. Oricum își puteau citi gândurile. Si de multe ori roșeau fără sa se vadă, doar știind la ce se gândește celalalt.

Anii au trecut în tăcere. La fel de frumoși ca prima zi în care s-au văzut. Erau sortiți unul altuia.

Intro noapte a fost o furtuna groaznica. Era frig și întuneric. El, la câțiva pași distanta, tremura de spaima. Pământul a fost zguduit de un fulger nemaivăzut. Si intre ei s-a deschis un hău negru. Pe geam se putea vedea gaura dintre casele lor. Aripi de-ar fi avut ar fi zburat pe malul celalalt. Niciunul nu putea striga, doar se priveau îngroziți. Vin spre tine! i-a auzit ea gândul și s-a retras 2 pași de la fereastra. Ploaia cădea rece și puternica pe pervazul de piatra. Câțiva stropi au atins-o. Răceala stropilor au înghețat-o. L-a văzut doar cum își ridica mâinile deasupra capului, cum își ia avânt și se arunca în prăpastia întunecată. Aripile nu i s-au deschis. Malul era prea departe.

Dimineața, prin perdeaua roza pătrundea un soare puternic și vesel. Orice nor dispăruse. Parca nici n-ar fi plouat vreodată. S-a dus la geam. Prăpastia se inchisese. In locul ei rămăsese el, întins, cu aripile frânte. Ochii ii erau deschiși și parca priveau cerul, la fel de albastru. Lângă aripile lui insângerate stătea ucisa povestea lor, frumoasa ca o dimineață senină.

I-a desprins cu grija aripile și le-a spălat de sânge. Le-a așezat în camera ei. Câteodată și le punea și se privea ore în sir în oglinda. Era tot ce-i rămăsese de la el: o poveste de iubire nerostita și o pereche de aripi care nu i se potriveau.

Gelozia

:) Am găsit prin niște foi care le credeam pierdute câteva poezioare de acum vreo 7-8 ani. Eram puștoaică, eram îndrăgostită și iubeam bolnăvicios. Și ceea ce m-a făcut sa zâmbesc este faptul ca mi-am reamintit cât de geloasă eram. Făcând abstracție de calitatea discutabilă a versurilor, va invit sa citiți 2 dintre poezioarele mele de atunci. Iată:

Din gelozie

Am și eu o slăbiciune
Recunosc, nu mi-e rușine
Orice om normal deține
Un călcai al lui Ahile

Plâng, ma bucur și trăiesc
Ca un om normal, firesc
Însă des mă controlează
Gelozia nemiloasă

Zeii toți m-au blestemat
Să trăiesc ca un bolnav
Iubirea mea sa fie arsă
De boala-aceasta păcătoasă

Orice om îmi e dușman
Hotărât să-mi ia ce am
Și iubirea, da, iubirea
Mi-o omoară gelozia

Dragul meu, iți cer iertare
Căci normal, nu sunt în stare
Să-ți ofer nealterată
Dragostea adevărată.

04.01.2001

Neputință

Adorm plângând, căci neputința
De-a-ți arăta iubirea mea
transformă totul în credința
C-acum tu ești cu altcineva.

De gelozie sunt bolnavă
și singurul medicament
este atingerea suava
a ta, precum un pansament

și sufletul îmi sângerează
când mana ta este departe
și calmul meu atunci cedează
căci infinitul ne desparte

23.11.2000

Sex shop

La stop, plictisită și obosită de "mersul piticului" în trafic, mi-am aruncat privirea pe marginea bulevardului. Am zărit un sex shop unde se vindeau cărți. Mâine o sa ma duc până acolo să mă elucidez. Ce vând ei la sex shop? Cărți erotice? Manuale de tantra? Romane de Sandra Brown? Sau memoriile Alinei Plugaru?

Mi-a plăcut ideea ca intrun sex shop să găsești carți, mai ales atunci când sunt afișate cu ostentație și când geamurile negre lipsesc. Prin extrapolare, în curând o să vedem balet în night-cluburi, o sa ascultăm muzică bisericească la concertele de rock, în cârciumă o sa bem lapte cald cu miere, iar discursurile politicienilor vor începe cu o rugăciune. Ceea ce e de bine, nu?

cazaturile mele

Weekend-ul acesta am fost la Vâlcea și mi-am revăzut copilul după trei săptămâni de dor cumplit. Mulți ma condamna pentru faptul ca-mi țin fiul departe de mine, dar credeți-ma, n-as putea sa-i ofer siguranța financiara altfel. Revederea mi-a redat optimismul exagerat (pana la prostie) care ma caracterizează și energia necesara ducerii la bun sfârșit a lucrurilor începute.

In fine, azi mi-am propus sa va vorbesc despre câteva dintre "căderile" mele. La propriu. Am "căzut" și la figurat, în primul an când am dat la arhitectura. Dar m-am "ridicat" rapid și am dat în toamna la Construcții. Si ca ca sa ies victorioasa din aceasta "cădere", am intrat în anul următor si la universitatea visata. Si le-am terminat pe amândouă, ca sa moara dușmanii de ciuda.

Dar nu despre asta este vorba, ci despre căzăturile, împiedicările, alunecările mele la propriu.

Fiind mica de înălțime, îngrozitor de mica, am purtat tot timpul B.P.- uri (pentru cine nu cunoaște termenul BP = bucuria piticilor), adică încălțăminte cu tocuri și tălpi exagerat de înalte. Știu ca încălțându-ma astfel nu am făcut decât sa-mi atrag și mai mult atenția asupra marelui meu complex, dar nu mi-a pasat niciodată. Pe tocuri foarte înalte m-am simțit întotdeauna "la înălțime". Dar înălțimea mea falsa mi-a adus si multe neplăceri cauzate de penibilele cazaturi. Cu timpul am făcut o arta din a cădea de la înălțime și am început sa antrenez în căderea mea și persoane aflate, printr-un ghinion maxim langa mine.

Prima mustrare mi-am luat-o de la diriga, in clasa a XI-a, când am pășit țanțoșă pe niște tocuri zgomotoase la tabla. Știam matematica, clar lucru, dar era o sfidare sa scriu exercițiul la tabla cocoțată pe cele mai înalte tocuri existente în comerț la vremea aceea. "Tarita (căci asa ma chema înainte de căsătorie), ce te mai chinui tu pe toacele alea!, mi-a spus diriga cu dispret. Nu, doamna diriginta, credeți-ma, merg foarte bine pe ele!." Nu era evident lucrul acesta și s-a dovedit în scurt timp. La bac, la prima proba, m-am lungit toata în mijlocul clasei, stârnind râsete pana la lacrimi. Aveam niște sandale negre, cu tocuri de 12 cm. S-au rupt amândouă, tocurile s-au smuls pur și simplu din tălpile mele. Am dat proba scrisa la limba romana desculță. Dupa examen m-am dus la o colega care stătea lângă liceu și am imprumutat o pereche de pantofi cu tălpi subțiri, subțiri, cu 3 numere mai mari. Am mers ca o rata pana acasă, murind de rușine mai mult de faptul ca eram prea pitica decât de faptul ca pantofii atârnau la mine-n picioare ca limbile vacilor satule care-și spală vițelușii nou-născuți.

Pentru cine nu cunoaște scările din holul facultății de arhitectura, îl sfătuiesc sa dea o fuga, ca sa înțeleagă mai bine cum m-am simțit eu când am aterizat de la capătul lor de sus pana în capătul celalalt, ca o sanie bine lustruita, cu mare grija sa adun pe fund tot praful adunat pe ele în zeci de ani de existenta. Nu-i bai ca mi-am făcut fundul negru de vânătăi. Nu-i bai ca zeci de capete luminate care erau întâmplator în holul facultății au ras pe înfundate pana am ieșit pe ușă si apoi in cor, într-un ras isteric. Problema cea mai mare a fost ca niciodată n-am mai găsit în comerț cizme cu tocurile acelea impresionant de înalte. Bineînțeles ca s-au rupt ireparabil. :(

Primeam săptămânal pachet de acasă. In fiecare duminica ma îmbrăcam frumos (pe vremea aceea nu ieșeam din casa nefardata și nepusa la 4 ace) și ma duceam la gara sa ma aprovizionez. De cele mai multe ori ma duceam singura, nu prea aveam colegi în cămin din același oraș cu mine. Cei care mai mergeau la gara după pachet, plecau în timp util sa nu întârzie, drept urmare găseam rareori parteneri de drum. Ca o floare, ca un boboc de floare frumos mirositor ce eram, pășeam agale spre stația autobuzului 282. Aranjata, fardata, parfumata ieftin cu Oriflame, mergeam cu grija sa nu-mi stric pantofii foarte înalți, găsiți după îndelungi căutări în Unirea. La câțiva pași distanta, autobuzul s-a teleportat brusc în stație și imediat s-a umplut cu oameni. Am grăbit și eu ritmul, era deja foarte târziu. In dreptul lui chiar am început sa alerg. Pesemne ca șoferul nu m-a observat, căci mi-a închis ușile în nas și a plecat burdușit cu oamenii unii amuzați, alții îngrijorați. Eu am rămas întinsă pe trotuar, plina de nervi. M-am ridicat, mi-am scuturat sacoul din catifea neagra de praf, mi-am recuperat pantofii (ah, pantofii, cât țineam la ei) și m-am ascuns într-un colt de stație pana ce a venit colega de camera cu o alta pereche de sandale (a, ploua un pic afara, era deja toamna). Mi-am scos șosetele transparente, mi-am pus sandalele și am așteptat, tot ascunsa, venirea unui alt autobuz. Nu pot sa va spun cât mi-a fost de frig în picioarele dezvelite pana la gara și înapoi și în cele 20 de minute de așteptare în stație și încă cele vreo 50 de minute pana mi-am recuperat pachetul din autobuzul deja retras la garaj.

Spre sfârșitul facultății am început sa port ținute sport. E drept, mai mergeam și la sala pe vremea aceea. Eram si ceva mai supla, cam cu 20 kg mai supla decat acum, dar asta e alta poveste. Imi găsisem printro minune, intrun second-hand o pereche de pantofi sport cu talpa ortopedica foarte înaltă. Doamne, cât am iubit adidasii aceia. Erau albaștri, cu șireturi galbene și talpa înaltă alba, din doua straturi. Eram în autobuz, era deja ora 8 și ma grăbeam sa ajung la serviciu. Evident, eram în întârziere. Am coborât în graba din autobuz și din nefericire, când am pus și al doilea picior pe trotuar m-am împiedicat de aerul din jurul meu. Si am căzut, ca o pleașcă lângă autobuz. In căderea mea, m-am agățat de prima persoana de lângă mine, o d-ra frumos îmbrăcată în ținută office. S-a prăvălit cu toata masivitatea ei lângă mine, peste mine, strivindu-ma ca pe un gândac. Uff, am avut noroc, mi-a rezistat încălțămintea, dar nu mi-au rezistat ochii s-o privesc pe dra. M-am scuzat, mi-am cerut iertare, am implorat-o sa ma ierte, far sa ma uit la ea. Am fugit mâncând pamantul dupa ce s-a ridicat și ea. Nu știu ce s-a întâmplat cu dra, dar nu cred ca s-a mi dus la birou in ziua aceia.

Intro iarna, ieșeam din scara blocului soțului meu, cocoțată pe niște cizme cu talpa ortopedica de 12. Pe jos, gheata. Am alunecat, dar nu mi-am putut redresa poziția și mi-am lipit fundul, spatele și capul de cimentul înghețat. Se zice ca te căsătorești când iei asa o căzătură. M-am căsătorit și eu în același an, în vara. Si la nunta nu m-am împiedicat deloc. Pe cuvânt!

Mai sunt si altele ca mine aici:
http://www.youtube.com/watch?v=3RB2Hlqw-KY

Ganduri negre in nopti albe

Nu mai stiu decand nu m-am mai culcat mai devreme de 12 noaptea. Nu mai stiu cand a fost ultima dimineata cand m-am trezit fara sa ma sune vreun client grabit. Nu mai stiu cand am fost ultima oara mandra de tara mea, de semenii mei sau cand m-am data mare ca sunt olteanca. Stiu doar, ca in fata monitorului, extrem de obosita de la lungile nopti de proiectare, cu stirile morbine in surdina in spatele meu, ma apuca o tristete neinteleasa si o revolta incontrolabila. Ma gandeam asa: daca as sti ca nu-i pacat sa ucizi, oare as face-o? Daca as stii ce D-zeu m-ar iubi petru asta, as lua un pistol si l-as pune la tamplele unor "oameni"? Nu am avut niciodata porniri criminale, poate doar mici iesiri isterice. in ultima vreme insa, acestea au inceput sa prinda un contur din ce in ce mai definit. Da, vreau sa omor cateva persoane. E un pacat ingrozitor gadul meu, dar nu mai pot. Lacrimile cad pe tastatura neagra, la fel ca gandurile mele. Da, se poate sa fie un inceput de depresie si sa incep si eu sa iau Xanax in curand, cum o fac multi indivizi deja. Da, se poate sa fie cel mai groaznic gand care mi-a trecut vreodata prin minte si care nu s-a oprit doar a-mi traversa creierul in fuga, nelasand urme. de data aceasta gandul s-a oprit. si nu in creier, in suflet. vreau sa omor cativa politicieni, cativa functionari publici, gainarii care mi-au furat pubela de la poarta si pe toti cei care ucid pentru cateva sute de mii de lei, sa ucid violatorii si pedofilii si pe toti cei care prefera sa-si manjeasca mainile pentru un trai mai bun. oho, deja am devenit un mic Hitler.

acum nu va mai plictesec cu gandurile mele criminale. mi-am descarcat un pic din energia negativa. nici nu mai am chef sa corectez acest articol. poate maine o sa-l sterg. sau poate maine o sa revin la ganduri pozitive. am nevoie de putin odihna. ma scuzati!

Ploaia de dupa concediu

Mulțumesc, Inu, pentru impuls! Uite, m-am pus din nou pe treaba, pentru ca nu vreau sa ma scoți din blogrolul tău. :p
Din nefericire sunt în pana de inspirație, chiar nu știu ce sa scriu la ora asta. Dar o sa va povestesc despre micul meu concediu, plin de peripeții.

Întâi de toate va spun ca am fost la mare, pe meleaguri asiatice și ca am avut totuși mare noroc...

Am simțit din ziua plecării ca vor fi ceva probleme. Am sperat totuși sa nu cada avionul... și nu a căzut după cum vedeți. N-ați scăpat de mine. ;))

Zborul a fost lin și a durat doar 1 ora jumătate. Ajunși însă în stațiune, a trebuit sa mai mergem vreo 3 ore cu autocarul pana la hotelul unde nu mai aveau locuri și pentru noi. Ne-au suit din nou în autocar și ne-au transportat la un alt hotel, chipurile de 5 stele (noi aveam bilete la 4).
- Vă plătim noi diferența! ne-au spus, scuzându-se mai-marii hotelului.
Ooooo, va mulțumim mult! o asa pleașcă de noroc sa cumpăram bilete la 4 stele și sa ne petrecem vacanta la 5, nu speram nici în cele mai frumoase vise. Chiar ma gândeam să-i cumpăr un suvenir tipei de la agenție, pentru că-mi imaginam ca nu a rezervat cu buna știință camerele la hotelul cu pricina, încât sa fim trimiși la un hotel mai luxos. Si uite asa am plecat spre vacanta de vis, cu Bogdan chior de somn, cu același autocar garnisit cu beculete, autocolante și piele-imitație, condus de un șofer care nu înțelegea nici "mulțumesc" in engleza, dar care trecea intro mare viteza pe rosul semaforului. Am ajuns la un hotel cu nume de rechin. De la intrare părea ceva nemaipomenit, avea niște grădini superbe. Ne-au cazat în bungalou-ri, iar camera noastră avea și pătuț pentru copii. Mai conta ca aerul condiționat scuipa doar un miros cald de mucegai, ca tv-ul avea doar "pro tv international" și 3 canale turcești cu muzica populara și filme dublate și ca în camera mirosea a canal? Nuu, pentru ca eram cazați 5 stele. Mai mult decât atât, acest hotel era chiar în oraș, nu la 20 de km în pustiu, cum era al nostru. Pana la urma am zis ca nu-i bai o noapte. Om supraviețui noi. Restul concediului nu a fost decât, pe buna dreptate, o lupta pentru supraviețuire.

Dimineața, după scandalul făcut reprezentantei agenției, tatăl meu a făcut o baie în mare, cu puțin înainte de a ne strânge bagajele și a ne sui în același autocar cu același șofer, pus la dispoziție de agenție, pe cheltuiala ei. Ghinion. Tocmai l-a muscat un peste și a făcut o reacție alergica. Bine ca aveam asigurare. L-au ținut pe perfuzii și a scăpat. Ca pisica neagra, a mai rămas cu 6 vieți. Pe care le-a consumat, rând pe rând, pana la ultima.

Am trecut peste cumpănă, ne-am cazat la noul hotel. Mai bine la 4 stele. cele doua camere comunicau intre ele printro ușă, ceea ce era bine pentru ca Bogdan putea sa se plimbe liniștit de la părinți la bunici și invers. Dar același miros de mucegai și de canal. Iar scandal, o mica șpagă și gata: camere noi, recent renovate. La aer n-am putut da drumul tot concediul, era plin de mucegai în grile. am preferat cela 40 de grade de afara riscului de a pleca de acolo bolnavi de plămâni.

Peripețiile au continuat: toxiinfecție alimentara, dureri de cap, stări de voma, temperatura. Eu, maica-mea și soțul. Tatăl meu doar ce a intrat în apa marii și iar s-a umplut de bube. A renunțat sa mai intre, s-a limitat la piscina în care balenele rusoaice făceau aqua-gim cu animatorul plin de mușchi, Diego. (m-am simțit și eu slaba printre ele). Totul a culminat cu o infecție de-a mea la o măsea, cu febra și plânsete de durere. Singurul care s-a simțit cel mai bine a fost Bogdan, căruia i-am dat sa mănânce mai mult din traista. N-a fost scutit nici el de micile neplăceri cauzate de țânțarii din camera, care nu mureau cu pastilele cu care veniserăm de acasă. Amețeau un pic de la spray-ul cumpărat de peste drum cu 5 lire, dar se trezeau dimineața și-și făceau plinul cu sânge curat de copil.

Cand am tras linie am tras o singura concluzie: din orice concediu pe viitor va fi exclusa Turcia. Nici măcar la 7 stele! (nu cred ca poate exista acolo vreodată hotel de 7 stele)

Am rămas cu: amintirea unor peisaje superbe, vizitarea unui oraș antic construit de ROMANI, nu de turci, casa Fecioarei MARIA de unde mi-am luat apa sfințită, o geaca de piele care s-a rupt în prima zi în România, un lănțișor de aur care s-a înnegrit după prima purtare, mulți bani cheltuiți pe puține prostii, o cutie de calmante pentru măsea de care nu am mai avut nevoie și multe fotografii deosebite.

Dupa un zbor de 1 ora și jumătate și după 3 ore de mers cu 5 km/ora cu taxiul pe centura plina de praf, de camioane și de lucrări am ajuns la noi acasă. Si ce e ciudat este faptul ca toți supraviețuiserăm și ne simțeam chiar bine. Extraordinar de bine.

Afara este foarte frig. Si ploua. Dar iubesc la nebunie ploaie rece din România și nu as da-o pe 100 de zile senine si calduroase din Turcia.

leapsa de la jamilla

Buna, dragii mei.
Din păcate mi-a fost imposibil în ultima perioada să mai scriu câte ceva pe blog. Am mai intrat în fuga pe la voi să vă supraveghez :p, dar pentru articole noi la mine-n blog nu am găsit o clipa libera. :( Vă mulțumesc că în tot acest timp m-ați vizitat, chiar dacă numai pentru 5 secunde, cât să vedeți dacă am noutăți. Innu, nu am fost încă în concediu. Abia în septembrie plec. Pot spune ca da, m-am lenevit, pentru ca alta data aveam timp și de lucrările mele, și de familie, și de blog, , și de multe altele. Acum... dar poate e de la bătrânețe. ;)In fine, n-o mai lungesc, trebuie sa ma achit de datoriile vechi. :)

Am primit acum aproape 1 luna o leapșă de la Jamilla. Ce fac alți oameni și nu face Regina? Sau ce face ea și nu fac alți oameni?

Nu, nu sunt o persoana speciala. Nu excelez în nimic. Nu ies în evidenta cu ceva special. Practic o meserie sa zicem un pic mai grea decât multe altele, dar mult mai ușoară decât alte multe altele. N-am talente deosebite, n-am idealuri mărețe, n-am vise imposibil de realizat. Am un băiat minunat (minunea vieții mele și însăși viata mea), o casă modestă cu curte mică, o mașină normală, asigurare mică și cont în bancă mai mult pe 0, ca multe alte femei de vârsta mea. N-ar fi prea multe de spus despre mine... Nu cred sa existe un "ceva" care eu îl fac și nimeni altcineva nu-l mai face. Sunt multe lucruri care alții le fac și eu nu. So:

Ce fac alții și eu nu?

- Oamenii, în general, au o ordine în viata. Eu nu. Eu duc o viata dezordonata. Nu am un program fix de somn. Ma culc de multe ori dimineața și ma trezesc la prânz. Mai rar ma culc și ma trezesc la ore normale.
- Oamenii pun preț pe mâncare. Eu nu. Chiar dacă știu ca ma pot îmbolnăvi. Acest aspect se răsfrânge și asupra soțului.
- Oamenii se uita la TV, comentează, cresc ratingul unor emisiuni. Eu nu ma uit la TV, decât atunci când chiar nu am ce face.
- Oamenii se mai și întâlnesc. Eu sunt dependenta de internet. Încerc sa rezolv aproape totul pe internet.
- Fiecare om are un viciu. Eu nu mai sunt dependenta de nimic, ma pot abține și de la ciocolata.
- Femeile își cresc singure copiii, eu am ales sa-l dau mamei mele sa-l crească
- Oamenii au curaj. Eu nu. Aici nu vreau sa dezvolt mai mult.
- oamenii sunt mulțumiți de ei înșiși. eu nu. eu sunt complexata de felul cum arat. mereu am fost.

Ce fac eu și alții nu?

- nu sunt ranchiunoasa și pot ierta aproape orice
- Sunt civilizată, bine crescută și răbdătoare
- îmi accept prietenii cu toate defectele lor, fără a le reproșa vreodată ceva
- nu cer nimic de la nimeni, cer totul de la mine
- accept sa întind o mana de ajutor și celui care m-a refuzat când eu am avut nevoie
- sunt încă naiva, ca în adolescenta
- iubesc poezia, scriu versuri fără valoare artistica și plâng când îmi ascult melodiile preferate
- nu fur, nu mint decât ca să mă apar, nu vreau sa ma îmbogățesc pe spinarea altora
- sunt corectă, sincera și loiala
- nu sunt răzbunătoare si nu atac pe la spate
- când sunt atacata, prefer sa ma retrag în carapacea mea
- de cele mai multe ori, îmi ascund nemulțumirile
- nu sunt cicălitoare, nu bârfesc, păstrez cu sfințenie secretele altora
- toate dorințele mele ascunse rămân ascunse, nu sunt spuse nimănui și nu sunt scrise niciunde.
- duc o viata paralela, dincolo de ce se vede, în lumea visului. Acolo îmi trăiesc destinele care le-am ocolit, drumurile care le-am evitat, acolo îmi rezolv problemele care nu le pot rezolva în viata reala și tot acolo ma întâlnesc cu anumite persoane. Tot acolo am curajul sa fac tot felul de nebunii despre care "aici" nici nu deschid gura. :)
- cred în D-zeu și în legea compensației, sunt "axiomele" după care îmi trăiesc viata, mi-e frica de D-zeu și în tot ceea ce fac țin cont ca roata se învârtește.

Dau mai departe leapșa către: Innu, Suflet frumos, Micutzu, Razvy si Djsmoc.

de ce-as mai vrea?

de ce-as mai vrea sa fiu din nou copil
extrem de curios si de agil?
la ce mi-ar ajuta sa astept cu nerabdare
sa cresc si eu si sa fiu un om mare?

de ce-as mai vrea sa fiu adolescenta
o zi sportiva, o zi cocheta
la ce mi-ar ajuta sa pot cu usurinta
sa trec de la indiferenta la dorinta?

de ce-as mai vrea sa fiu iar liceeana
azi doar indragostita, maine doar tocilara?
la ce mi-ar folosi atata desfatare
o zi sa rad in ploaie, o zi sa plang in soare?

de ce-as mai vrea sa fiu un pic mai mica
studenta amarata, cand moale sau cand stricta?
la ce mi-ar folosi sa invat pe zi o carte
si-a doua zi sa cant si sa dansez o noapte?

de ce-as mai vrea sa fiu din nou mireasa
azi sa fiu slaba, maine grasa?
si la ce bun sa tot privesc in urma
cand viata mea e-acum atat de buna?

un singur lucru as vrea sa se repete
sa pot sa am al doilea si al treilea bebe.

ah, cat de mult iubesc

ah, cât de mult iubesc poezia
cu versurile și cu rima ei
cu multiplele înțelesuri care le ascunde
și cu starea care mi-o da când o recit

ah, cât de mult iubesc și muzica
cu acordurile ei ca scâncetele unui copil
și cu vioara care se aude în spate
ca o umbra care te urmărește peste tot

și cât de mult iubesc marea
cu valurile ei odihnitoare
și cu spuma moale și alba
ca o înghețata de vanilie

și cât de mult iubesc noaptea
atunci când e de nepătruns
când face sa strălucească luna
ca o minge de foc în bezna

și cât de mult iubesc nisipul fierbinte
pe care când pășesc desculță
îmi înfige colțurile de scoica sparta
fix în suflet

și cât de mult iubesc nemărginirea albastra
din care răsare o lumina roșie
exact în valurile negre ale marii
pe acordurile unei melodii
puse pe versurile
unui poet celebru...

de ziua mea

chiar daca oficial de ieri nu mai pot spune am douzeci si ceva de ani, ieri a fost o zi speciala pentru mine. nu am avut artificii, nu am suflat in lumanari, nu am avut o petrecere cu zeci de invitati, icre negre si preparate culinare exotice. nu am fost imbracata in rochie de seara de zeci de mii de euro. nu am primit cadou de la sotul meu o masina luxoasa, o excursie in spatiu sau o insula. cu toate astea, a fost o zi minunata pentru ca:
- nu ma simt deloc batrana. parca as avea 15 ani.
- am petrecut toata ziua alaturi de familie.
- am fost vizitata de cativa prieteni si am mancat un tort delicios de ciocolata facut de soacra mea.
- am vorbit, am ras, am barfit, am stat comod pe canapea fara sa fiu stresata ca mi se sifoneza rochia de seara sau ca am o pozitie necuviincioasa, ca mi s-a stricat coafura sau mi-a curs rimelul.

A fost o zi minunata pentru ca m-am trezit tarziu si m-a intampinat fiul meu care mi-a dat un pupic. Cel mai dulce pupic din viata mea. :)

Va doresc si voua sa traiti in fiecare zi ce am trait eu ieri, de ziua mea.

ce gasesti in geanta unei femei

de multe ori m-am decis sa-mi fac curatenie in geanta. de fiecare data m-am razgandit imediat ce am desfacut fermoarul.

se zice ca nu-i frumos sa umbli in geanta unei femei. pentru ca asa cum este la ea in geanta, este si in viata ei. este adevarat?

iata ce poti gasi la mine-n geanta:

* pentru infrumusetare:

- ruj (diverse forme si culori, rezistent la transfer, gloss, transparent, strugurrel, etc), rimel (rezistent la apa, de volum de lungit genele), creioane de buze (asortate pt diferitele rujuri), dermatograf negru
- forfecuta de unghii, forfecuta cuticule
- servetele demachiante
- cateodata oja si acetona
- oglinda (obligatoriu cu farduri incorporate)
- elastice de par, diverse culori
- clama par transparenta (sa mearga cu orice imbracaminte)
- 1-2 pensete (una mai proasta, una mai buna)

* pentru activitatiile mele "intelectuale" si nu numai

- ruleta 5 m
- aparat foto
- creioane, pixuri (niciodata nu le gasesc prin geanta cand le caut, tot timpul imprumut)
- capsator
- cateodata perforator
- port-vizit
- multe carti de vizita, nici nu mai stiu ale cui
- agenda (de multe ori o uit acasa)
- ciorne cu schite, masuratori, etc (rezultatul muncii mele cand uit sa-mi iau agenda)
- memo-stickul

* pentru igiena

- servetele intime
- deodorant solid
- parfum, spray, parfum, parfum, parfum (diverse marimi si arome)
- crema de galbenele (am coatele iritate de la statul la calculator)
- ... cu aripioare (normal si de zi)

* pentru contabilitatea firmei

- facturi de platit
- facturi platite, care nu le-am dat la timp contabilei
- bonuri de benzina
- bonuri de taxi
- facturi de cumparaturi
- digipass-ul
- hartiute pe care am trecut ce trebuie sa fac

* pentru vicii

- bricheta (n-o gasesc cand o caut, dar sigur am. imi amintesc cand am pus-o)
- tigari nu tin in geanta, ca dauneaza grav sanatatii

* pentru pisici

- carnetele de sanatate (nu le-am mai scos de cand am fost cu ele la doctor)

* obiecte indispensabile

- ochelari de soare (1, 2 sau 3 perechi)
- cheile (dublurile, celelalte le-am pierdut)
- portofel de maruntis
- cardul (e tot timpul gol, nu stiu de ce-l mai tin)
- buletin, permis
- incarcatoare telefoane
- telefoanele (n-am decat 2, in retele diferite)
- guma de mestecat
- portofelul (si el burdusit bine cu de toate)

* ocazional

- periuta, pasta de dinti, bikini, un sutien (pentru cand merg la valcea)
- carnetelul lui bogdan cand merg cu el la controlul periodic

* ce nu folosesc, dar le am in geanta, preventiv

- ceara de par
- bijuterii
- un ceas fara baterie (este si in poza de pe blog, atunci mergea)
- niste baterii de la fostul aparat foto (cred ca sunt consumate, dar le tin ca sa le verific candva)

Inca mai incap si alete noi obiecte la mine-n geanta. Niciodata nu-i suficient. Pe langa geanta mai port dupa mine o punga in care imi plimb proiectele care trebuie sa le fac, de acasa la birou si invers. Ca la tara.

dansator desavarsit la 1 an si 2 luni

accident in lant

Micutzu m-a inspirat. Deschid un capitol, intitulat "soferita". Ca sa vedeti si voi, cum i-am spus si lui, cine va incurca cu adevarat in trafic. :)

Clientii mei sunt oameni care-si construiesc case. De regula, in camp, departe de civilizatie. Intr-o zi trebuia sa merg la un client, sa masor ceva. Fusesem de mai multe ori pe campul cu pricina, dar, pentru ca stau foarte prost la capitolul orientare, l-am rugat sa ma astepte undeva pe traseu. Am traversat cu viteza traseul pana la punctul de intalnire, care era undeva la capatul orasului. La capatul asfaltului. Unde se termina asfaltul, se termina si pamantul. In stanga aveam o ferma de animale. In fata continuarea drumului pe o cale nebatuta, plina de gropi, bolovani si caini. In dreapta camp, neatins de oameni. M-am asezat cuminte pe marginea drumului, in partea stanga (pe dreapta era un mare sant, nu puteam opri acolo) mi-am dat muzica mai tare si am asteptat cuminte aparitia clientului. Din spate nu venea nimeni. Probabil nu trecea nimeni niciodata pe acolo. La un moment dat, dupa ceva timp de liniste mormantala, din fata mea, de pe drumul acela neumblat de nimeni apar doua masini. Oho, 2 deodata. M-am mirat. Sunt in echipa, am gandit. Nu aveau ce sa caute pe acolo. O dacie papuc, condusa de un tinerel urmata de o dacie berlina. Papucul a franat un pic in fata mea. Berlina a oprit si ea in spatele lui. Tinerelul ma fixeaza imediat. Avea niste ochi alabstri. Se uita fix in ochelarii mei de soare. Eu ascultam muzica tare, cu capul un pic lasat ca sa nu vada ca ma uit la el. El, smecher, da un pic in spate, fixandu-ma in continuare cu privirea. Nu stiu ce vroia sa-mi demonstreze, dar avea o atitudine de mare cuceritor. Un pic, inca un pic si pooocccc, loveste berlina. Il vad ca se da disperat jos. Din berlina coboara doi indivizi si incep sa se certe. Din gesticularile lor imi dau seama ca tinerelul le-a avariat masina. Se cearta, se uita la masini, se enerveaza. Se invartesc in jurul lor, se imping unii pe altii. La un moment dat se opresc toti 3 si se uita la mine. Incep sa-mi faca semne cu mainile lor. Dau muzica mai incet. Pornesc motorul. Ma uit intrebatoare la toti 3. Ce au cu mine? Eu sunt stationata pe marginea drumului. Tipul incepe sa le explice ceva, aratand mereu spre mine. Soferul berlinei loveste cu piciorul masina tinerelului cu ochii albastri. Cred ca e timpul sa ma car, imi spun. Dau in spate, apoi un pic in fata. Ma trag frumos mai pe marginea drumului si ii depasesc cu nonsalanta, pe contrasens. Toti trei se uita cu ura la mine. Apoi se urca in masini si pleaca si ei. Am inteles din gesturile lor ca soferului papucului a avut senzatia ca nu are loc sa treaca pe langa mine. A dat in spate ca sa ia manevra mai larg, sa ma ocoleasca. Au plecat. Am scapat. A venit clientul. I-am povestit ce-am patit. Asta s-a enervat.
- Cine era ma prostu ala?
- Nu stiu, de unde sa stiu eu?
- Ce numar avea? Cum arata tipul?
- Nu stiu, dar de ce?
- Pai vreau sa-l bat.
- Ha ha!. Nu mai puteam de ras. Dar de ce vrei sa-l bati? Ce ai cu el?
- Asa vreau eu. Ca e prost!

Conduceam incet in spatele clientului, spre casa lui, in campul nemarginit. Ma gandeam la accidentul care-l provocasem. Nu a fost singurul. Au mai fost si altele. Dar celelalte vor face subiectul altor episoade din acest capitol.

lumea mea

ieri citeam blogurile unor prietene din blogroll. n-am mai scris demult, dar nu pentru ca n-as mai fi avut ce povesti, ci pentru ca am fost un pic ocupata. prefer sa spun ca n-am avut timp... dar de fapt...

revelatia am avut-o la blogurile jamilei si inuuendei. amandoua au tot timpul ceva interesant de spus (nici pe voi, ceilalti din blogroll nu va exclud). se implica, sustin proiecte sociale, isi deschid sufletul, critica aspectele sociale si implicatiile acesteia in vietile personale... chiar daca au articole pline de optimist si zambete, ma intristeaza. ma intristeaza, pentru ca imi deschid ochii si-mi vad realitatea mea.

mi-a zis mie cineva mai demult ca sunt nesimtit de nepasatoare. :(

n-am votat. nici macar nu stiu cine a candidat. habar n-am, va jur, cine candideaza la primaria capitalei. nici la sector. nu ma mandresc cu asta. dimpotriva. imi dau seama ca sunt din alta lume si ca putin imi pasa de ceilalti. innu, ma revolt si eu cateodata. mi-e greu sa accept ca sunt oameni care n-au dupa ce bea apa, copii abandonati, copii cu boli incurabile la care nu se uita nimeni, batrani carora li s-au furat casele si pamanturile sau ultimii 50 lei din pensie. toate astea imi fac rau. poate asta e si motivul pentru care nu ma mai uit la televizor, nu ascult radio decat cat tine melodia, schimb postul la stiri... refuz sa iau contact cu realitatea :(
blogul mi-a dat o libertate la care nu speram. libertatea de a ma exprima, de a ma revolta, de a ma implica, de a striga si de a fi auzita. dar eu...

eu refuz sa ma implic. eu refuz sa ma revolt, asa cum face toata lumea normala. refuz sa accept ca asta e lumea in care traiesc si mai ales refuz faptul ca si eu pot face ceva ca ea sa se schimbe. stiu, schimbarea vine din interior. dar eu refuz sa ma schimb. de ce?

am avut o functie de conducere intr-o institutie publica. o functie prin care as fi putut sa schimb ceva, sa ma implic. as fi putut sa pun capat furaciunilor si nedreptatilor (la scara mica, evident). stiti ce-am facut? mi-am dat demisia dupa trei luni. mi-a fost frica pentru familia mea, pentru ca locuiesc printre "ei". pentru ca m-au amenintat. si eu, o lasa, am cedat ... si m-am inchis in lumea mea, "nepasator si rece"...

si daca plang? si daca doar plang? nu schimb nimic :(

pastele cu sos de rosii si examenul picat

Inainte de articol cateva amanunte ajutatoare:

- mi-a placut algebra. mi-a placut si geometria. mi-a placut cam toata matematica. asta pana am ajuns la facultate. mai exact la fac. de constructii, unde am dat de "matematici speciale".
- de cand ma stiu, invat sau lucrez noaptea. randamentul maxim il am noaptea, indiferent ce as face.
- nu-mi plac pastele fainoase, taitzeii, macaroanele, melcishorii, scoicutzele si alte derivate. mananc f rar asha ceva, iar daca nu mananc, nu le duc dorul.
- in camera de camin aveam un frigider antic, rotunjit pe la colturi, butucanos, alb, cu maner de fier, ca o ranga.

Era vineri, pe la 9 seara. Venisem de la munca pe la 7, imi facusem un dushuletz rapid si dormisem vreo ora jumate. Eram in camera cu doua colege. Pe la 10 una s-a culcat, cealalta a ramas sa mai citeasca cate ceva dintr-un roman. Mancam puzin pe vremea aceea. Eram cu cel putin 20 kg mai slaba decat acum. In fine. Ideea e ca mancam f rar, f putzin si doar anumite mancaruri, gen ciungam, eugenii, lapte cu biscuiti si ceva supitze din plic. Mancarea care o primeam saptamanal de la mama, o depozitam in frigider pana la prima ei vizita in bucuresti, cand imi facea ea curatenia de rigoare in sticlele si borcanele adunate in multe saptamani.

In seara aceea, ca printr-o minune, imi era foame. Era vineri. Eram leftera. Banuztii soseau duminica, impreuna cu mancarica. Mi-am deschis cursurile sa invat. Matzele mele: ghiortz-ghiortz.
- D., ai ceva de mancare?
- Nu, imi pare rau, dar vezi in frigider.

Ma indrept salivand spre frigiderul care ocupa jumatate de camera si ii deschid, proptindu-ma in rama metlica a paturilor suprapuse, usha grea ca un vagon de tren marfar incarcat.

In frigider, gasesc doar un gol profund si intunecat (nu-i mergea becul, dar cateodata racea).

Undeva insa, la capatul tunelului, licarea abia sesizabil, o speranta: o farfurie cu paste fainoase cu sos de rosii.

- D, sunt ale tale pastele?
- Nu, dar mananca-le daca ti-e foame.
- Sa stii ca le mananc. Nu-mi plac, dar astea arata exceptional.

Intr-adevar, aratau ca scoase din cuptor. Parca si fumegau un pic, daca ma uitam cu atentie. Doamne, si sosul acela de rosii, le imbraca o rochie de matase fina. Am inghitit in sec. Am luat farfuria, o furculita si m-am asezat plina de speranta la masa. D. citea. V. dormea. Eu ma pregateam de o noapte de invatat.

Am bagat cu fortza furculita in paste. Am rasucit-o de 3 ori, pastele s-au infasurat ca niste firicele in jurul unui vierme de matase si am bagat-o in gura. Am inghitizit cu pofta. Instantaneu m-am ridicat si m-am dus la wc, unde mi-am vomitat toate maztele, tot stomacul si cred ca o parte din creier(abia acum am inceput sa-i simt lipsa - la creier, ma refer)
M-am intors verde-albastra in camera si m-am intins pe pat. Dupa o vreme, cand mi-am mai revenit, am aruncat pastele aratoase, care se conservasera impecabil, ca o mumie. Ma intrebam: cum puteau sa arate asha bine niste paste uitate acolo de vreo luna? Cum de nu au mucegait? Cum de nu s-au uscat? Cum de nu au disparut, pur si simplu? Era un mister...cred ca frigiderul acela le-a pastrat ca noi atata timp...

Mi-am revenit cat de cat si m-am asezat la masa, cu cursurile in fazta. Pe la 12 am simtit niste furnicutze umbland pe mine. Ce D-zeu se intampla, ma intreb, am innebunit de la pastele alea? Dau cu mana, nimic. Ma ridic, ma scutur, nimic. Furnicile umblau pe mine, din ce in ce mai multe, din ce in ce mai mushcacioase. Ridic bluza sa-mi arunc ochii pe burta lipita de spate (niciodata n-o sa mai am un abdomen asha plat ca atunci). O multitudine de bube si bubitze, care mai de care mai rosii si mai obraznice imi crescusera pe piele. Si acum ma mancau. Iar eu ma scarpinam disperata. Norocul meu a fost ca V. s-a trezit de la agitatura mea si cand m-a vazut s-a speriat si mi-a dat o pastila minune. Am luat-o ca pe ultima salvare...

Cand m-am trezit era 8. Dormisem ca tractoristii cu capul pe masa. Fetele dormeau inca. Doar era sambata. Eu aveam examen la matematici speciale la ora 8. M-am imbracat intr-o secunda si m-am teleportat la examen. Pastiluta facuse minuni, dar nu suficiente. Efectul ei secundar era somnolenta accentuata si nu era indicata s-o iei in cazul in care urma sa conduci autovehicule sau utilaje sau sa vrei sa inveti pt un "m.s."

Evident, am picat examenul. Nu mi-a parut rau. Pt ca mie chiar mi-a fost rau...

ps. este 5 dimineata, tocmai am lucrat toata noaptea si imi este ingrozitor de foame. dar nu deschid frigiderul nici daca ma pici cu ceara - stiti voi cum e cu ceara care pica ;)

totusi: pofta buna!

intrebare si raspuns pe masura

duminica. mc donalts militari. eu cu sotul meu in masina, la mc drive, la coada. pe langa gard, niste panouri cu reclama la ceva mancare de-asta mc-donalteasca. intr-unul dintre panouri o fata frumoasa te imbie sa cumperi.

- Ia uite ce frumoasa e Monica Columbeanu, zic eu
- Unde?
- In panoul asta
- Nu e ea, zice sotul
- Ba da, ea este!
- Ba nu, ca aia e urata rau. Asta din panou e frumoasa
- Ea e, la pariu
- Pariu
- Bine, hai s-o intrebam pe-asta de la ghiseu.

Ne apropiem de ghiseul de comenzi. O d-ra plictisita si scarbita ca lucra si duminica dupa-amiaza, cand afara era soare de facut plaja, iese cu jumatate de corp pe gemuletzul ghiseului, ca sa auda ce dorim. Sotul comanda. Eu ma intind peste el si intreb:
- Fitzi amabila, cine este in panoul asta publicitar? Si-i arat cu degetul (stiu ca nu-i frumos) panoul cu pricina.

Tipa se uita la panou si imi raspunde:
- O fata! (Ca si cum nu era evident asta)

O, ce bine ca mi-ai spus. Eu credeam ca e un crocodil. Nu stim cine a castigat pariul. Eu sau sotul. Poate stiti voi cine e fata din panoul publicitar, si ma anuntati si pe mine. Impartim castigul. ;)



O seara oarecare. Noi la restaurant cu niste prieteni. Ce mancam? Ne intrebam unul pe altul, ne uitam in meniu. Nu ne putem hotari niciunul.
Vine o domshoara sa ne ia comanda. AAAA, immmm, stati asha, sa vedem... In fine fiecare comanda cate ceva. Ajunge si la sotul meu, care e super fitzos la mancare (cine-l stie, stie). Oscila intre pizza si friptura de porc. In speranta ca-l va ajuta d-ra, o intreaba:
- Cum e pizza?
Tipa are un moment destul de lung gandire (cred ca cel mai lung din viata ei) si raspunde:
- Rotunda.

Totzi de la masa incepem sa radem zgomotos. Mai mult de fatza sotzului meu, decat de raspunsul tipei.

- Bine, bine, rotunda, dar... cat e de mare?

Tipa iar ia o pauza de gandire, si o vedem, intr-un moment de sclipire, cum deschide bratele, isi prinde palmele intre ele si ne arata cam cat e de mare pizza, facandu-si mainile colac.
- Cam asha, zice.

Iar rasete. Sotzul meu comanda pana la urma pizza "rotunda" si "cam asha" de mare.

ochii rosii

Cine ma cunoaste, stie ca atunci cand vorbesc, de obicei am un ton usor autoritar. Am avut ceva probleme pe unde am lucrat din cauza asta, pentru ca niciodata nu paream "umila" in fatza sefilor mei, atunci cand aveam ceva important de discutat.

Intr-o seara a venit in camera la noi un coleg de facultate al colegei mele Di sa-i ceara acesteia niste cursuri. Eu stateam intinsa in pat si cand l-am vazut m-am ridicat din politete. De obicei ma uit in ochii oamenilor. Mi-a sarit fara vreau privirea fix in ochii lui, care erau neobisnuit de rosii. Nu-l mai vazusem niciodata. Era saracu un pic intimidat, pentru ca nici el nu cunostea fetele din camera, in afara de Di.

M-am postat in fatza lui si l-am intrebat cu tonul meu autoritar,dar fara rautate:
- Ai baut ceva?
Saracu baiat s-a shocat si mi-a raspuns cu o voce stinsa si vadit mirata:
- Nu!
Eu : Te droghezi?
El (si mai shocat , si mai mirat): Nu!
Eu: Nuu? Ia arata-mi mainile!
Saracu baiat si-a ridicat manecile si mi-a aratat venele. Nicio urma de intzepaturi .
Eu: Hmm. Nu inteleg...
El nu mai zicea nimic. Se uita intrebator cand la Di, cand la mine. Initzial intentzionase sa intre mai in mijlocul camerei, dar dupa dialogul cu mine a ramas intzepenit imediat langa usha. Era un baiat cu bun simtz, mi-am dat seama, dar pentru mine lucrurile nu erau lamurite. M-am intors spre masa, m-am ashezat. Di. isi cauta cursurile care trebuia sa i le dea. Am stat un pic ca pe ghimpi si m-am dus din nou la el.
Eu: Sigur nu ai baut nimic?
El (rosu in obraji ca racu fiert): Nu, sigur!. (a ridicat si el un pic tonul). Deja cred ca incepuse sa se enerveze.
Eu: Ia sufla! Si mi-am intins nasul spre gura lui. El s-a retras un pas inapoi, lipindu-se cu spatele de usha.
El: Nu suflu!
Eu: De ce?
El: Pentru ca nu suflu! A tzipat un pic.
Eu: Aha, deci, ai baut. I-am zambit prieteneste. Oricum nu e treaba mea. Te intrebam doar asha, ca sa ne imprietenim. Te-ai speriat?
El: Nu, nu, ca n-am de ce. (Era si mai roshu la fatza)

Abia a zambit si el un pic, asha din politetze. Clar nu i-a placut de fatza mea. Si era si normal sa nu-i placa. Di. tocmai gasise cursurile. I le-a dat. El a plecat.

Dupa ce a iesit pe usa, Di. mi-a spus ca bietul baiat are o forma avansata de conjunctivita si ca face tratament de 2 luni. Mi-a parut rau ca l-am speriat. Eu doar glumisem, dar el prea a luat-o personal. Ce sa fac daca asha vorbesc eu?!

cine mai vrea un bec?

stiti deja, camera noastra era dotata cu un modul. un modul a carui usa nu se inchidea niciodata. modulul era dotat cu un fasung, in mijloc, in care domnea foarte rar un bec.

cand esti student si nu ai bani, vrei sa economisesti din orice. de aceea renunti sa mai cumperi obiectele care nu iti folosesc strict tie, cum ar fi becuri, deodorant wc, saci pentru cosurile de gunoi de pe hol, etc. nu cumperi becuri, de pilda, n-ai! si daca n-ai, nu te vezi in oglinda ciobita de pe modul, pentru ca modulul nu are sursa de iluminare naturala, iar usile de la camera nu au supralumina. nu te vezi in oglinda, pleci nepieptanata. pleci nepieptanata, nu-i asha grav, dar daca pleci cu rimelul insirat pe sub ochi, s-ar putea sa trezesti suspiciuni prin tramvai.

prin urmare eu, din putinii mei bani, aprovizionam modulul cu becuri. becuri chioare, cele mai ieftine, cele mai proaste, dar suficiente cat sa-ti vezi moaca adormita in oglinda.

alti colegi din camin nu se indurau sa faca asha o risipa de bani si se aprovizionau de la modulele mai bine echipate. pana m-am prins eu, a trecut ceva timp. seara puneam bec, dimineata ma chioram bezmetica in oglinda, fara sa pricep ce se intampla. aveam o oglinda in camera, din aceea veche, cu ciucurasi rosii in garurile in care intra sfoara pentru agatzat. dar era buna la nevoie. problema cea mai mare era ca daca aveai obiceiul sa citesti pe wc, trebuia sa-ti iei ceva ajutator, gen telefon pe post de lanterna pentru paginile rasfoite.

becurile dispareau ca prin minune numai noaptea, cand toata lumea dormea. niciodata nu auzeam. eram convinsa ca baietzii de la etajele superioare faceau asta, pentru ca ei aveau tot timpul becuri pe module (dar nu aveau oglinzi, dar la ce le trebuia? ei oricum nu se machiau). dar cum hotzul neprins este negustor cinstit, nu puteam sa acuz pana nu prindeam faptashul.

intr-o seara m-am hotarat: in noaptea asta prin hotzul. mi-am facut o cafelutza si m-am pus cu scaunelul langa usa, ca sa aud cea mai mica miscare.
pe la 1 noaptea am auzit pasi pe modul. am iesit de indata, inarmata cu mult curaj. ha, te-am prins! :( era o colega de modul. s-a speriat biata fata de ochii mei cat cepele si parul meu zbarlit. si mai ales viteza cu care am deschis. s-a uitat buimaca la mine, fara sa inteleaga de ce nu dorm.

n-am renuntzat. m-am scuzat pueril: "credeam ca furi becuri!" si m-am asezat cuminte pe scaun, in spatele usii. cred ca am atzipit un pic. m-am trezit amortzita pe la 3. ma duc la wc si ma culc, mi-am zis. da-le incolo de becuri. cand am deschis usa la camera, surpriza: modulul era in bezna. ahhhaaaa, deci, chiar vretzi sa va prind. nu-mi scapatzi! am scotocit bezmetica in sertarul in care tzineam becurile. am scos scaunul pe modul si m-am cocotzat pe el, sub locul becului. cu telefonul in mana ca sa ma lumineze, am insurubat noul bec. mergea. era din nou lumina.

mi-am pus o perna pe scaun si am asteptat. n-a trecut mult timp. vreo jumatate de ora. am auzit iar pasi. am stat un pic ca sa prind hotzul cu rata-n gura. cand am iesit, era deja prea tarziu. doamne, cata viteza! am iesit repede pe holul mare. si surpriza: doua fete au intrat chicotind in modulul alaturat, care era la distanta de vreo 20 m de al nostru. m-am gandit daca e cazul sa ma duc la ele. m-am razgandit. daca nimeresc la camera vecina si le trezesc pe cele nevinovate?

am scotocit iar in sertar cu grija sa nu fac zgomot. am scos iar scaunul, am luminat iar cu telefonul, am montat un alt bec. nou-noutz. scos din cutia lui gaurita pe ambele partzi. iar lumina.

nu m-am mai pus pe scaun in camera. m-am pus in camarutza in care era wc-ul, ca sa fiue mai aproape. m-am asezat pe capacul wc-ului si am asteptat cuminte, cu barbia in maini...

dupa ceva timp au venit. aproape le-am simtit, pentru ca ele paseau cu mult mai multa grija. am deschis imediat usa. le-am prins in flagrant. au fugit repede, inainte de a pune mana pe ele. radeau, bineinteles. am intrat in modul lor si le-am strigat: daca va prind, va rup picioarele. am plecat nervoasa si m-am varat in pat. macar nu-l furasera si pe asta.

la 8 cand m-am trezit nu mai aveam bec pe modul.

in ziua aia a venit fratele meu pe la mine. i-am povestit cu ochii carpitzi ce am patit. mi-a zis: "lasa, fata, ca-ti dau eu cate becuri vrei. i le aduce unu' lu' chioru' (chioru' era un coleg poreclit asha pt ca purta ochelari; i se mai zicea si orbu'). le ia de la altzii. avem pe putin 50 de becuri"

"cummm? alea sunt becurile mele!" nuuu, zice frati-meu. le fura din caminul 2.

avea dreptate. mie mi le furau fetele de la modulul celalalt. ele insa le vindeau la jum de pret in caminul de baieti. iar de la aia le fura unul din caminul nostru. care le dadea apoi pe cate o tigara la doritori. mi-a adus un brat de becuri. le-am pus frumos in sertar.

am continuat sa montez becuri, ca sa vad cand se satura fetele de furat.

nu s-au oprit pana la sfarsitul semestrului. eu puneam, ele furau, le dadeau mai departe si in final ajungeau tot la mine. am umplut doua sertare cu becuri.

mai vrea cineva un bec?

p.s. n-am aflat niciodata cine e faptasul. n-am reusit sa le prind pe caprele alea. erau experte. si niciodata nu le-am vazut ziua prin camin. ca le-as fi recunoscut. cand m-am dus ziua la cele doua camere din modulul alaturat, mi-au raspuns la ambele camere niste tocilare. pareau nevinovate. am renuntat sa mai pandesc. in definitiv aveam becuri sa-mi pun si-n cap.

care le e rostul?

Inteleg in lumea asta multe rosturi ale fiintelor, animalelor, etc:
- lupul curata padurea de mortaciuni
- ciocanitoarea opacul de paraziti
- pisica iti fereste casa de soareci si de papagali
- cainele te pazeste de hoti
- sotul de fereste de mult mai multe

Un singur rost nu-l inteleg pe lume: rostul mustelor. Ce rost are musca?

Deschid un pic geamul, intra primul muscoiul acela maaare si burtos, de culoare negru-albastrui. Zumzaie prin creierii mei si-si cheama familia. In doar cateva minute, timp in care casa nu se poate aerisi, intra o armata de muste. Daca ar sta cumintzi undeva nu m-ar deranja, dar ele zboara. Si fac galagie. Si se imperecheza pe perdelele mele. Si-si lasa cacatzeii negri pe geamuri. Si ti se aseaza pe nas cand dormi. Si bazaie cand ai nervii intinsi la maxim si vrei sa te linistesti. Cei care mi-au montat alarma, mi-au spus cand plec de acasa sa dau cu spray antiinsecte pe senzorii de miscare. Dar ele nu mor, pentru ca s-au adaptat noilor conditii ca si oamenii cu poluarea. Si cum ar fi sa stau linistita la iarba verde, departe de casa si sa ma sune cei de la paza sa-mi spuna ca mi-a pornit alarma. Sau sa vina ei pana aici echipati si inarmati si sa constate ca am fost atacata de muste. Asta le e rostul mustelor pe lume? Nu le pot suferi. Sunt scraboase. Dar, ironic, au fost denumite: "muste domestice"! Ihhh. Scrabos!

p.s. vara trecuta mi-am lipit pe geamuri si usi niste fasii speciale pe care scrie nu stiu ce . sigur traducerea este: "intrarea mustelor interzisa". Se pare ca astea domestice nu stiu sa citeasca. Ca altfel n-ar mai intra la mine in casa...

marti 13

stiti care este dezavantajul unui case cumparate si nu facute? acela ca intr-un living cu bucatarie deschisa de aprox. 40 de mp ai doar 3 prize. trei prize in care trebuie sa-ti intre: aerul conditionat, sistemul audio, televizorul, dvd-ul, receptorul andtenei satelit, faxul, calculatorul, imprimanta, lampa de birou, incarcatoarele de la telefoane, incarcatoarele de acumulatori, frigiderul, cuptorul, plita, hota, cuptorul cu microunde, caetiera, robotul de bucatarie, fierbatorul de ceai, masina de vase si altele diverese si neprevazute. bineinteles ca cele trei sunt puse la distanta de min. 5 m distanta intre ele si sunt simple, nu duble. de aceea ai nevoie de multe prelungitoare. rezulta o increngatura de fire si cabluri la care se mai adauga cablul telefonul, al internetului, al antenei si al generatorului. niste "matze incurcate", ca in jocul copilariei noastre.

nu cred in 13, nu cred in matza neagra care-ti taie calea (zilnic imi taie calea vreo 4 matze negre, toate ale mele) sau in canalele cu 4 gauri care trebuie sa le ocolesti. nu cred in sarea varsata pe masa sau in luna plina. nu cred in ziua de marti 13. nu credeam ca pot avea ghinion chiar intr-o astfel zi.

azi a trebuit sa-mi las treburile si sa stau acasa. odata pe saptamana, martea mai exact, pe strada noastra sosesc gunoierii. cum pubela noastra era negolita de 1 luna, era musai sa stau sa-i pandesc.

teoretic ei vin dimineata. m-am trezit devreme si am scos o punga cu gunoi la poarta ca sa stie domnii gunoieri ca platesc si eu serviciul de salubritate si m-am postat in fata calculatorului la treaba, bineinteles ridicandu-mi ochii din 10 in 10 minute spre poarta.

au sosit la 4 dupa amiaza , cand eu eram la discutii cu o prietana. pritr-o minune nu i-am ratat. am iesit si am alergat dupa masina de gunoi. m-am certat cu ei ca n-au sunat la poarta, apoi le-am dat "darul" ca sa nu ma mai uite saptamana viitoare. si unde e ghinionul zilei de 13, ma veti intreba. ei bine, abia acum incepe.

stiti masinile alea de gunoi mari si verzi. soferul unei astfel de masini, cred ca era beat, n-a tinut drumul si in dreptul portii mele a luat-o pe trotuar, nu pe strada.

la 5 minute dupa ce am scapat de gunoi, stand de vorba cu prietena mea, am vazut ceva izbindu-se in geamul de la sufragerie. era clar o pasare. am crezut ca-i un porumbel. am iesit imediat afara si am gasit-o pe pisica charly cu un mare papagal verde in gura. prietena mea a fost mai tare de inger si i l-a scos cu forta din gura. in cateva secunde insa a murit. il prinsese de cap. :(( era superb, bietul de el. m-am gandit la stapanul lui, care sigur era un copil. o clipa a crezut ca e mai bine s-l arunc sau sa-l ingrop. apoi am renuntat la idee si i l-am inapoiat pisicii. era prada ei. :(

la ora 5.30 trebuia sa fiu la birou la o intalnire cu un client. pe la 5 prietana mea a plecat. eu am mai ramas cateva minute si am plecat si eu. am dat sa deschid poarta. surpriza: poarta mea nu se mai deschidea, dacat atat cat sa iasa un om pe ea, nu o masina. am impins de ea cu fortza. nimic. cand m-am uitat cu atentie, am constatat ca trotuarul din fata portii avea o mare crapatura transversala in el. masina de gunoi facuse asta. :(( aceasta crapatura determinase ridicarea trotuarului ca o cocoasha. fix in dreptul portii mele. ce era de facut. era deja 5.15. am luat o lopata si am inceput sa dau cu ea in betonul trotuarului. aveam nevoie de vreo 2 cm de spartura, ca sa pot deschide poarta. dar fix in cei 2 cm era o armatura de fier, care oricat m-as fi chinuit n-aveam sanse s-o sparg. dupa 10 minute de manevre si vreo 100 de dute-vino cu masina in loc am reusit s-o scot pe poarta de langa. curtea mea este foarte mica si incap in ea doua masini, parcate la mare arta. altfel, nu. fiecare masina are poarta ei, iar cele doua porti sunt separate intre de ele de un mare stalp metalic in care daca intri cu masina, nu mai iesi din ea. in fine, am scos-o. scapasem de ghinion.

de la birou m-am dus la o alta prietena s-o iau la mine. am uitat sa va zic ca in seara asta a trebuit sa plece sotul meu de acasa si sa raman singura. cum nu dorm niciodata singura, am apelat la prietena mea, rugand-o sa vina la mine.

a venit. si-a parcat masina in locul sotului meu, eu urmand sa reiau activitatea de spargere a betonului, ca sa pot deschide poarta. am luat cel mai lung prelungitor (vreo 30 m, l-am dus la poarta si am bagat flexul in el. am apasat butonul de pornire. nimic. flexul nu mergea. am gasit o panza de bonfaier prin casa. ineficienta. am verificat flexul in casa, la o alta priza. mergea. ahhh. nu e bun prelungitorul.

ce e de facut? singura solutie era sa aduc alt prelungitor. dar un altul asha de lung nu mai am. am adunat vreo 4 prelungitoare (dupa ce am scos toata aparatura de mai sus din priza), le-am innadit intre ele si gata treaba. lungimea o rezolvasem. am probat flexul. mergea. imi ramasese doar operatiunea de taiere a doua bare de fier din poarta cu cate 1-2 cm fiecare.

dar mare supriza. imediat cum am desfacut drugul sau cum s-o numi el care tine cele doua jumatati de poarta legate intre ele, jumatatea de poarta care se opintise in armatura trotuarului s-a deschis ca prin minune. dupa ce ma chinuisem cu toata matzaraia aia din casa. explicatia a fost simpla: cand mi-am suit si eu masina pe trotuar, cele doua bucati de beton s-au refixat la locul lor, iar cocoasa dinainte s-a aplatizat de la sine. slava domnului. am bagat masina la locul ei. am desfacut toate prelungitoarele si le-am redat locul de odinioara. mi-a luat mai mult decat sa le scot. norocul meu ca intre timp trecuse de ora 12. am scapat de ziua de marti 13.

update: miercuri 14

betonul din fata casei s-a ridicat din nou. poarta iar nu se mai poate deschide. oricum, chiar daca s-ar putea deschide, tot n-as putea scoate masina. pt ca am pierdut cheile. :((( e clar, pisicile negre din curte imi poarta ghinion! :(

chef in camin

Nu stiu cum, era iar sambata seara si eu tot singura. Toate fetele plecasera pe la casele lor prin provincie, eu nu. Mergeam destul de rar acasa in weekend, pentru ca lucram. Ajunsesem in camin pe la 6 dupa amiaza, si ma pregateam de papica si culcarica. Camera mea, dupa cum stiti, era amplasata pe un modul, langa o alta camera. Holul modului era prevazut cu 2 chiuvete, iar in dreapta avea wc-ul si in stanga dusul. Usa modului nu statea niciodata incuiata, pentru ca se perindau pe acolo prea multe persoane care nu stateau in cele doua camere. In camera de alaturi stateau niste fetiscane la vreo 30 ani, studente pe la colegiile UTCB-ului, inalte, frumusele, dar ciufute. Una dintre ele era foarte frumoasa, mereu ma uitam cu coada ochiului la ea cand ne intalneam la chiuvetele de pe modul. Nu eram prietene, pentru ca eu eram prea mica si nici nu ne prea intersectam. Ne salutam si atat. Alta, trecuta de 30 de ani, cred ca fata batrana, n-o puteam suferi pentru ca se suia cu picioarele pe capacul wc-ului. Am rugat-o sa-l ridice inainte de a se cocotza ca o capra pe el, dar n-am avut succes. I-am scris si un bilet mare pe care i l-am lipit deasupra wc-ului in care i-am explicat cateva reguli de igiena si politete. A enervat-o foarte tare asta, dar n-a renuntat la obicei. In fine, i-am strigat odata ca e n.f. si s-a potolit. Cred ca asta o durea cel mai tare. :/
Dintre cele 5 fete din camera alaturata una era batrana, uratzica si nf, una, cea foarte frumoasa era si foarte serioasa, iar celelalte trei erau zbanghii rau. Ele au organizat cheful despre care o sa va povestesc acum.

Stateam linistita in patutul meu si citeam o carticica. De pe la 9 au tot inceput sa vina oameni. Auzeam scartzaitul usii de la modul urmat de voci si rasete groase. Mi-am inchipuit ca va fi un chef mare, dar nu m-am nelinistit, pentru ca pe vremea aceea puteam dormi in orice conditii. In scurt timp dupa ce am a inceput sa duduie muzica, am adormit.

Eu dormeam bine intotdeauna. Colegele mele mai faceau mici petreceri la noi in camera, cu muzica, dans si glume. Eu insa dormeam. Nu le auzeam. Imi puneau tot felul de obiecte pe mine (eu dormeam pe spate), se pozau langa mine ca langa un mort. Eu nimic. Dormeam lemn.

Pe la doua un bubuit in usa mea m-a facut sa sar trei metri in sus. Era ca si cum cineva ar fi fost aruncat in usa. M-am lipit de usa sa ascult ce se intampla, pentru ca era o galagie infernala. Fetele tipau, baietii se injurau. Lipita de usa, cineva a mai fost odata izbit in timpanele mele. Mi-am luat repede un capotzel pe mine si mi-am cautat sprayul paralizant. M-am dus la ferestra, am deschis-o si m-am asezat cu mana intinsa spre usa, pregatita sa ma apar. Au mai urmat doua izbituri, iar urlete, tzipete si injuraturi. Era clar, cineva era batut la mine-n usa. Iar eu eram singura in camera, mica si neajutorata. M-am gandit ca daca intra peste mine, ma arunc pe geam. Stateam la 2, speram sa supravietuiesc.

Bataia s-a mutat incet in hol. Era ca in filme. Eu doar auzeam, nu vedeam, dar eram ingrozita. Loviturile de pumni si picioare in victima se distingeau foarte clar. N-am avut curaj sa ma misc de langa fereastra pana nu s-a linistit totul. Dintr-o data s-a facut o liniste mormantala. Fetele au venit pe rand in camera. Le auzeam vorbind in soapta. Pareau ingrijorate. Una dintre ele plangea. Am auzit mai tarziu politia. Apoi o salvare. Nu stiu cand m-am dezlipit de la fereastra. Corpul imi tremura ingrozitor, si-mi venea sa plang. Am adormit ingrozita. Dimineata, cand am iesit din camera, am calcat pe sticle sparte, mucuri de tigara, bautura varsata, resturi de mancare. Pe holul cel mare am incremenit cand am vazut pe perete urme de sange in forma unei palme. Probabil fusese ultima incercare de a se ridica a victimei, sau ultima suflare.

Luni am fost si eu interegota de politie, ca si colegele mele care fusesera plecate acasa. Victima era un bucurestean, care sosise neinvitat la chef. Fusese batut cu picioarele, cu pumnii, cu sticle sparte. Prima lovitura si-o luase in usa mea. Au urmat altele, si altele, iar in final a fost injunghiat. Toate astea sub privirile neputincioase ale colegelor de modul si ale celorlalti invitati. Era in coma, cu putine sanse de supravietuire. Aaa, tipa care o auzisem noaptea plangand avea ochiul invinetzit. Incercase sa-i desparta pe baieti.

eee pisici!

V-o mai amintiti pe Charly? Cea cu ochii galbeni? Cea care m-a facut de ras la doctor? Ei bine ea, tocmai ea, a fatat pe 2 aprilie 4 pui: 2 fete si doi baieti. Baietii negri, fetele baltzate. As fi vrut sa scriu despre ea un post: "Charly nu mai e bortzoasa". Dar nu pot, nu pot, si asta ma nelinisteste.

Pe 2 aprilie a fatat. 4 ghemuletze fara ochi si fara cozi. La fix 12 zile dupa marele eveniment, slabita fiind de la alaptatul continuu, Charly a innebunit. N-ati vazut pisica nebuna? Ei bine, iata:



Sex in grup la mine-n curte. Eu n-am mai apucat in obiectiv decat pe cei doi handralai, dar au fost trei si chiar patru la un moment dat. Au calarit-o pe Charly a mea trei zile si trei nopti. Pe ploaie, pe vant, ziua, noaptea, sub masina, pe masina, pe gard, sub gard...Saraca maica-mea a stat sa hraneasca puii cu seringa pentru ca mama lor naturala avea treaba cu golanii.

Dar nu asta este problema cea mai mare. In curte se perinda zilnic vreo 10-15 matze. Care mai de care mai tupeiste si infometate. Nesimtzitzii de motani fac pipi pe unde nimeresc, dar placerea lor cea mai mare este sa faca in bradul pe care am dat 2 mil de craciun si in papucii cu care ies in curte. Bradul s-a uscat deja, iar papucii... nu mai zic nimic de ei.

Mai nou, pisica vecinei, s-a indragostit de puii lui Charly. Sta lipita de usa, ca sa intre direct in casa prin spirjinere. Si e bortzoasa. Si ea?, ma intrebatzi. Daaa, si eaaa. :((( Ii zicem Ciufi, iar la cei min. 5 pui pe care o sa-i fete in usa o sa-i numim "Ciufuliti-va de aici, impielitzatzilor!"

Charly e din nou bortzoasa, gratzie amorului nebunesc prin care a trecut. Doctorul mi-a zis s-o castrez in max. 15 de la perioada infierbantata, dar a trecut aproape 1 luna. Inca pe atat, si altzi pui o sa ne mishune peste tot, ca furnicile. Am auzit ca a doua sarcina se prinde mai usor si ca de regula se dubleza nr. spermatozoizilor care ajung in uter.

Si acum vine o intrebare de mare iubitoare de pisici care nu mai vrea altele in plus de cele 15 + noii veniti: noi ce pisici ne facem cu atatzia pisici mici?

Va rog, luatzi si voi din ei! Sa ramana loc pentru generatzia tanara. Ce pisicii mei !?



De la stanga la dreapata:
nr. 1 - Grasa. S-a nascut prima, mananca cel mai mult, sta treaza cel mai putzin.
nr. 2 - Stelutzu. Are o stelutza alba pe piept. Stie deja sa scuipe si sa se agatze cu ghearele de pielea canapelelor.
nr. 3 - Nebunu. E cel mai jucaus, mananca si boabe in completarea laptelui si ma ajuta sa slabesc alergand prin casa dupa el sa-l scot afara dupa ce am pus alarma si vreau sa plec
nr. 4 - Fara nume. Tot fetitza. M-a scapat un om bun de ea. Sunt sigura ca ii merge bine unde este si ca e la fel de scumpa ca fratzii ei.

In loc de "happy end" va invit sa va delectatzi cu cateva imagini cu cei 3 magnifici. Ca sa va obisnuitzi cu mutritzele lor inainte de a-i duce acasa la voi. :)

foc in camin

Devenisem atat de apropiate, incat mergeam dezbracate prin camera fara sa ne jenam una de alta. Mai mult decat atat, Di. ajunsese sa nu se mai jeneze de nimeni. Desele episoade de epilat, machiat, facut unghii, coafat,pensat, etc. se desfasurau de multe ori in fata vizitatorilor. Si eu imi faceam unghiile, ma fardam sau ma imbracam nu numai atunci cand eram doar eu cu Di, insa epilatul il suportam numai cand eram singura in camera.

Era weekend. Di era plecata acasa. Eu, singura. Si daca sunt singura, am gandit, sa ma rasfat. M-am dusat vreo doua ore, m-am cremuit vreo 3,am experimentat cateva noi tehnici de fardare, mi-am facut desene si desenashe pe unghii... orice, numai sa nu ajung la epilat. Nu-mi era foarte frica, doar ca ultima oara cand incercasem sa-mi pun ceara prin anumite locuri mai dureroase, am scos-o milimetru cu milimetru, timp de cateva ore. Ma obisnuisem cu aparatul de epilat sau cu lama. Ceara, cu toate ca stiam ca teoretic e mai putin dureroasa decat aparatul epilator, n-o suportasem. Dar nu mai puteam amana prea mult momentul. Imi cumparasem o cutie metalica cu ceara epilatoare, un spray special pentru after-chin, o crema cicatrizanta si dezinfectanta. Erau de multa vreme in dulap, iar acum chiar era momentul sa folosesc ceea ce cumparasem (pentru ca nu mi se intampla prea des sa si folosesc ce cumparam).

Aveam in camera un resou improvizat, cu o rezistenta groasa cat mana mea cand eram slaba. Era facut dintr-o bucata imensa de BCA, in care scobiseram niste santuri suficiente pentru rezistenta aceea. Duduia acel resou. cand era frig afara, eu si Di. stateam in camera doar in chilot si maiou, cu geamul un pic intredeschis sa iasa fumul de tigara. Niciodata nu am suferit de frig in camin, pe vremea functionarii resoului-mamut.

Am pus plina de curaj recipientul cu ceara pe cea mai puternica sursa de caldura din camera si m-am asezat pe pat, asteptand sa se topeasca obiectul torturii.

Dupa cateva minute mi-am adus aminte ca n-am lapte. Am luat niste bani si am coborat la chioscul din fata caminului. Mi-am luat laptele fara de care nu puteam trai si m-am indreptat repede spre camin.

In fata scarii exterioar m-am intalnit cu o prietana din orasul meu, pe care n-o mai vazusem din liceu
- Vaiiiii, nu pot sa cred. M, ce cauti pe aici?
- Pai am venit in vizita la X.
- Care X?
- Pai X din a XII B. Hai ca-l stii.
- Aaaa. Tipul ala brunet cu gura mare. E student la constructii?
- Da, e la civile
- Nu l-am vazut prin camin. N-avem acelasi program
Si hi-hi-hi si ha-ha-ha, timpul zboara repede cand te intinzi la barfa. Ne-am pupat dupa jumatate de ora, cu regretul ca n-am putut sa ne povestim toata viata.

Am intrat in camin cu punga de lapte in mana, incantata de intalnirea si discutia avuta. Aflasem cateva stiri noi, foarte picante. La parter parea totul in regula. Cu cat urcam insa, la fiecare treapta adaugata, simteam intepaturi in nas si-n gat. Ah, iar s-a ars cablul ala gros electric, am gandit. Cu cat ma apropiam de etajul 2, cu atat fumul devenea tot mai gros. Am vazut cativa caministi coborand in fuga pe scari. Ce s-a intamplat? Nu stim, nu stim, cred ca a luat o camera foc. Iar, am intrebat revoltata. Cu 2 saptamani in urma luase foc o camera de la parter, de la un resou improvizat. Pompierii au venit la timp. S-au distrus doar trei camere, niste perdele si niste paturi din depozitul de cazarmament. Cu 1 sapt in urma explodase cel mai gros cablu electric care-l vazusem vreodata, tot de la imporvizatiile studentiilor. Am zis totusi sa merg in camera, sa stau cuminte. Nu parea a fi totusi un alt incendiu. Nicio clipa nu m-am gandit ca fumul venea din camera mea. Patrundeam tot mai greu prin fumul gros, imi lacrimau ochii, ma ustura gatul si aproape ca nu mai vedeam nimic (e drept, nici nu aveam becuri pe hol). Dar eu mergeam ca tuta spre camera mea fara sa ma gandesc macar o fractiune de secunda ca eu eram vinovata. Can am intrat in camera, sa mor. Era un fum ingrozitor. Atunci mi-a picat fisa: ceara. Nu stiu cum am ajuns la fereastra. Am deschis-o larg, am scos monstrul din priza si am udat repede niste prosoape cu apa. Iar ceara mea, vaiii, ceara mea, nu mai era. Fiersese si se scursese pe rezistenta rosie care devenise neagra. Cedase. Roteam ca o nebuna prosoapele ude deasupra capului incercad sa directionez fumul spre fereastra. Cateva ore am dat din brate. Fumul a iesit complet dupa 3 zile. M-am rugat sa nu vina administratora. Mi-era frica de ea.

Ciudat, nimeni nu si-a dat seama de unde venea fumul. Scapasem.

Am folosit cu succes aparatul epilator multi ani dupa. Ceara am mai incercat-o doar la salon, dar si atunci numai sub stricta supraveghere: cu ochii belitzi pe plita care o incalzea. Mai tarziu am descoperit ceara rece. Mare inventie, domle.

un colt de rai

Ati auzit? A inviat Hristos!

Ati auzit? Hristos a inviat. S-a intamplat anul acesta intr-un coltisor de rai de langa orasul meu natal. M-am hotarat cu o zi inainte de a ajunge acolo. Chiar daca sunt doar 20 km din fata blocului parintilor mei pana in statiunea Olanesti, m-am gandit ca nu mi-ar strica sa renunt la framantat cozonaci, invelit sarmale si pictat oua rosii si sa inchiriez un apartament la hotel. Mi-am sunat sotul entuziasmata si i-am zis: de maine dormim la hotel. Mi-am luat parintii, copilul si sotul si ne-am cazat intr-un hotel amplasat pe malul raului Olanesti, intr-un apartament cu vedere la munti. Copilul meu a fost impresionat de marea de verde care l-a inconjurat in toate plimbarile si de aerul curat care-ti desfunda narile si plamanii. A ascultat curios susurul raului involburat. Nu a mai auzit asa ceva pana acum. S-a jucat toata ziua prin parcul colorat in zeci de nuante diferite de verde. A aplaudat fericit si a chiuit la vederea fiecarui caine vagabond. Erau peste tot, dar niciunul violent sau scandaligiu. In seara de inviere a adormit tarziu, aproape de 12. Nu se mai satura de joaca, iar veselia lui era inepuizabila. Era mort de oboseala, dar parca astepta si el miracolul Invierii. A fost rapus in final de oboseala, dar dimineata la ora 6 s-a trezit dornic s-o ia de la capat. Au reinceput plimbarile si jocurile in aerul curat.
Hristos a inviat intr-un colt de rai. A inviat in sufletul meu, aducandu-mi atata fericire cat nu pot cuprinde. Anul trecut de Paste eram in maternitate, Bogdan avea doar 2 zile. Anul acesta Hristos a inviat din nou pentru noi doi.
Ati auzit?
Hristos a inviat intr-un colt de rai. Si eu si Bogdan am fost de fazta.

Lila eye drops

Lila eye drops were falling along my neck
Big, round, they were rolling on the carpet
Black mascara is all over my cheeks
And the lipstick was stretched like a snake around my mouth

Nail paint was damaged like a old seashell burned by the sun
And the diamond ring shines on the hand hanging along the bed
A sweet stroke slides on the white silk like a sleepy seagull
And the stars, yes the stars could be seen through the organza curtain

How long have we been staying like this? I asked
Since I don’t now when! Was the answer.
Or it seems that I heard whisper of a wave crushed by a stone
And the rock was stayed moveless sea weed covered

The clock rings again in the middle of the night
I wanted to put my leg in the glassy shoe
But I was tired and I couldn’t do it
And I ran, shoeless on the hot, slippery sand

You hale me again
But the your voice was like a wing battle
Or like a Sunday prayer in front of the icon
You hale me, but I was gone

I left without a look back
The sun was seconds to rise from the sea
And the water was bathing in a violet light
I left a path marked with big, lilacs drops
Like my tears.

cum sa iti asiguri norocul in viata

Pasi de urmat:

1. faci caca in pampers. poti incerca chiar de doua ori consecutiv. e mai sigur.
2. faci galagie ca sa fii schimbat imediat
3. urmaresti cu atentie unde duce mami sau bunica pampersul murdar
4. astepti un moment de neatentie (nu e nevoie sa astepti mult)
5. te indrepti cu viteza spre locul cu pricina si apuci rapid cu ambele maini cocolosul plin de noroc
6. il desfaci cu atentie sa nu te murdaresti
7. iti bagi mainile pana la cot in el si te spoiesti cu "crema" maronie peste tot
8. poti arunca un pic si pe pereti, ca sa taxezi bine neatentia parintilor
9. poti gusta un pic
10. nu prea mult, ca miroase urat
11. te poti stramba si chiar chiui daca-ti mai arde. oricum, norocul pe viata a fost asigurat
12. ACUM SA VINA CINEVA SA STRANGA MIZERIA ASTA!

cat dureaza o cura de slabire

a trecut mai mult de o luna de cand ma chinui sa tin cura de slabire. nu e usor. nu e usor deloc. insist pe aspectul asta. am renuntat la ciocolata, am renuntat la doua mese pe zi, am renuntat de paine, dulciuri, fructe dulci, orice fel de suc, mancare gatita. am renuntat la orice iti poate intretine viata: apa, somn, mancare. da, am slabit. nu mult, dar vizibil. jubilam de fiecare data cand mi se spunea: "fata, ce ai slabit!". da?? intrebam magulita. "chiar se vede?" ma simteam bine sa mi se spuna de doua trei ori. cand o persoana pe care n-o mai vazusem de mai mult timp nu se simtea sa remarce cat de muuult am slabit, o fortzam eu: "se vede ca am slabit?" si saraca trebuia sa spuna: "da, se vede. acum observ, chiar ai slabit mult". ei bine, orice minune tine prea putin. incepand de joi, cand am fost convinsa ca am facut un mic accident vascular, m-am pus pe mancat. si am mancat frate. nu gluma. sa va spun ce: niste mici, multe prajituri delicioase facute de mine, carne multa la gratar, 2 ciocolate cu alune si.. piesa de rezistenta: o caserola cu inghetata de ciocolata. ultimul dezmatz culinar l-am infaptuit acum apox. 1 ora, adica pe la 12 noaptea. dimineata o sa incerc sa nu ma urc pe cantar, ca sigur voi da cu el de totzi peretzii. si sa va spun de ce am renuntat la "a nu manca nimic": crezand c-o sa ma mor de durere si de rau, am zis macar sa mor cu stomacul plin. si sa fie plin cu ce-mi place, adica cu dulciuri. iar de maine, nu, nu ma voi mai apuca de cura. ca sigur voi ceda si altor ispite, acum de sarbatori. ma pastrez dolofana pentru luna mai, cand voi reincepe chinul curei. si atunci o sa incerc o alta cura, cu ceva mai multe sanse de supravietuire. nu de alta, dar vreau sa apuc sa-mi vad si eu copilul mare.

leapsa despre mine

Am primit de la innu <> o leapsa mai personala. Adica sa spun despre mine 8 amanunte picante pe care voi nu le stiti.:))

1. Sun o persoana calma de regula. Si cum la regula exista si exceptii, iata axceptia: candva, cu ceva ani in urma, m-am enervat atat de tare incat am dat cu pumnul intr-o usa de masina si... mi-am rupt mana. Am petrecut sarbatorile de iarna cu mana in ghips. Va rog, deci, incercati sa nu ma enervati, pentru ca am invatat de atunci ca mai bine dau cu pumnul in cel/cea care ma enerveaza, decat in obiectele din jurul meu. Si am fortza, nene. Vorba aceea: "cu dreapta dau mortal si cu stanga letal"

2. Un mare secret: fac plaja topless. ps. pana nu slabesc la loc nu imi mai dau sutienul jos la plaja :)si nu port niciodata chilotzi cu fund, cum le zic eu.

3. imi place sa dorm mult, mult, mult. nu prea am timp pentru asta, insa cum prind o ocazie, profit la maxim. ma ascund bine, insa, sa nu ma banuiasca cineva ca sunt lenesa.

4. nu-mi place sa mananc. nu-mi place mancarea gatita, nu-mi plac cartofii prajiti, nu-mi place carnea. mananc numai ca trebuie sau din politete pentru restul familiei. nu pot spune asta si despre ciocolata. chiar daca nu mai mananc de vreo luna decat strict ocazional sau de pofta imposibil de stapanit, abia astept kg-le acelea care-mi vor da voie sa-mi reiau obiceiul: o ciocolata pe seara.

5.imi plac senzatiile tari. as incerca oricand, un salt cu parasuta, un bungy-jumping, un zbor cu deltaplanul si scufundari. as conduce un motor cu viteza f mare. nu am motor, dar stiu sa conduc. nu ma intrebati unde, cand si cu cine am invatat asta. :p

6. am facut yoga vreo 3 ani. stiu ca multi asociaza sportul acesta cu sexul in grup sau cu urinoterapia. de aceea trebuie sa precizez ca nu am facut nici sex in grup si nici nu mi-am baut urina.

7. sunt cateva activitati care fac pariu ca nu stiti ca le-am facut: teatru, atletism si ping-pong de performanta, haltere si carate, am facut disectii pe broaste si iepuri intr-un cerc de stiinte biologice, am facut electrotehnica-telegrafie timp de vreo 3 ani, sah, dansuri populare, inot. am avut o emisiune la radio, am scris poezii si am publicat, am pictat, am sculptat, am cusut, am crosetat, am facut traforaj, am desenat haine si le-am cusut si brodat, am incercat sa fac o emisiune tv, am aparut in emisiuni televizate in public aplaudand, am facut poze pentru reviste lacrimogene , am facut martisoare si felciitari de sarbatori, am infiat si am crescut o gramada de animale si animalutze de casa sau salbatice.

8. si un ultim mare secret: am multe secrete picante pe care nu le stie nimeni. poate candva o sa le pun cap la cap si o sa vi le marturisesc.

asha-i ca nu stiati nimic din toate astea? mai sunt si altele, insa cu ocazia altei lepse

leapsa merge catre avocata. sa te vad :))

narghileaua si politia

Colega mea Di. era indragostita lulea. Nu era nicio problema in asta, doar ca individul de care se indragostise era negru si era si persoana "importanta". Eu n-o judecam si nici n-o condamnam pentru alegerea facuta. Doar eram prietena ei cea mai buna. Imi placea ca era indragostita si-mi faceam vise ca va face si un copil cu baiatul ala. Mereu ii ziceam: haide, Di, te rog, fa si tu un "copil de ciocolata". O sa-l crestem impreuna in camera. Di. radea. I-ar fi placut si ei un copil "delicios", mai ales ca ar fi avut in el sangele albastru al tatalui. In fine, trec peste amanuntele plictisitoare. Baiatul acesta venea cam in fiecare zi prin camin pe la Di. Seara plecau la o terasa, la discoteca sau mai stiu eu pe unde. Eu, de cele mai multe ori, ramaneam singurica in camera. Intr-o seara insa, nigerboy m-a invitat si pe mine cu ei.
- Hai si tu cu noi la mine acasa. Mai vin niste prieteni sa fumam narghilea.
Instantaneu m-am gandit la droguri. Vazusem o narghilea adevarata undeva in vitrina unui restaurant. O intalnisem insa, destul de des, in aventurile personajelor asiatice din cartile citite de mine. M-am codit si am refuzat politicos. In cateva secunde mi-au trecut prin minte tot felul de scenarii: imi vor da narghilea, ma vor droga, ma vor sui intr-un tren si ma vor duce intr-o tara straina unde ma vor pune sa ma prostituez. Brrr. Nu, nu, am intarit, sunt foarte obosita.
Di. a insistat. A mirosit ea ca n-am incredere si chiar s-a suparat ca pot sa ma gandesc la prostii.
Nu stiu cum, m-am trezit in scurt timp la el in masina. Somnul s-a transformat intr-o reala frica, insa nu mai aveam ce face. Ma incuraja gandul ca tatal baiatului era o persoana importanta pentru Statul Roman si ca nu i-ar fi permis conditia sociala sa faca ceva ilegal sau imoral.
Am ajuns la el acasa, un apartament cu 2 camere in centrul capitalei. Era saracacios mobilat si chiar m-a frapat acest aspect. Ma asteptam la ceva luxos. Mult timp dupa, am aflat ca era un apartament inchiriat de un prieten student de-al lui, si acela tot negru. Era firesc sa nu ne duca la el acasa. Locuinta lui era o cladire diplomatica, pazita de politie. Noi nu stiam asta atunci. (Nu am inteles de ce a mintit-o si pe Di., dar asta e alta poveste)
M-am asezat pe o canapea jegoasa, cat mai aproape de usa. Narghileaua trona in mijlocul camerei. Ne astepta. Au mai venit dupa un timp inca doi prieteni de-ai baiatului, foarte simpatici de altfel si extrem de bine crescuti. Di. era vesela, ca de obicei si se simtea ca la ea acasa. Si-a pus niste tarie si a inceput sa danseze pe muzica ce abia se auzea. Eu ma uitam fascinata la narghileaua frumos colorata si sofisticata. Baietii au pus arome de mar in ea si au aprins-o. Apoi au dat-o unul de la altul. A ajuns si pe la Di. care era, se pare, obisnuita cu gustul si aroma. Eu am spus pas de mai multe ori. Mi-a fost frica sa incerc. Dupa un timp am rugat-o pe Di sa plecam. Dupa lungi insistente am convins-o. Suparat ca le-am stricat distractia, baiatul ne-a condus la masina lui. M-am suit fericita, mandra de mine ca nu cedasem tentatiei.
N-am apucat sa facem 10 m cu masina ca ne-a oprit politia. Era 2 noaptea. Noi eram doua tipe, imbracate subtire, de vara, cu fustite scurte si maiouri mulate. Una bruneta si cocotazata pe 20 cm de tocuri(mereu am fost complexata de inaltime si ma suiam pe vremea aceea pe incaltaminte foarte inalta; azi cred ca mi-as rupe gatul pe astfel de incaltzari), cealalta blonda spre alb, cu suvite colorate si cu fusta si mai scurta. Iar soferul masinii era un negru. Un negru care nu vorbea bine romaneste. Ce credeti voi ca au crezut politistii aceia? Ca eu eram prietena blondei si ca blonda era prietena negrului de mai bine de jumatate de an? Sau ca eram doua studente cumintzi, care isi castigau existenta muncind cinstit sau se intretineau din bursa de merit si ca dansul era doar un coleg de facultate cu care iesisera la un suc? Ei bine nu. Nu au crezut asta. Ne-au cerut cu un dispretz voit afishat buletinele. Nu aveam niciuna. Eu nu imi luam niciodata buletinul la mine, de frica controlorilor RATB. Aveam doar carnetul de student, dar n-avea nicio valoare. Di. era euforica de la taria bauta si oricat incerca sa se abtina, rabufnea cateodata intr-un ras sanatos. Ne-au intrebat adresa apartamentului in care fusesem. Habar n-aveam. Di. chicotea. Eu muream de frica. Ma si vedeam cu catuse la maini, la politie, in vreo celula. Stiam ca prietenul lui Di. nu mai avea permis de cateva luni si ca isi conducea masina fara acte fara nicio retzinere. El era interogat la cativa metri distanta de noi, de un alt politist.
Cosmarul s-a incheiat cand baiatul cel negru i-a soptit politistului cine este el de fapt. Ne-au lasat sa urcam in masina, ne-au urat petrecere frumoasa in continuare si ne-au sfatuit sa ne luam buletinele la noi. L-au salutat cu inferioritate pe baiat si au plecat.
Ajunsa in camin, n-am mai putut adormi pana dimineata. Ma tot gandeam la ce mi s-a intamplat si ce-or fi crezut oamenii aia despre mine. Si azi ma mai intreb cum s-a inteles politzistul ca prietenul lui Di. Chiar stia engleza? Hmmm.

Multi ani dupa aceasta intamplare am incercat si eu narghileaua, la mama ei, in Turcia. Era cu arome de mere, ca si atunci si mi s-a parut delicios de buna. O puteam comanda in orice restaurant cu specific din Istambul si nu era deloc un drog. Am fumat si pentru noaptea aceea din studentie, pana mi s-a facut rau si am vomitat tot ce mancasem in ultimele doua zile.

chinurile slabirii

Dupa ce trece prin chinurile facerii, femeia, saraca, ajunge la chinurile slabirii. De ce trebuie sa se ingrase o femeie dupa ce naste? A ajuns la o greutate considerabila. A trecut destul de mult timp de cand a nascut si lumea inca o mai intreaba: "in ce luna sunteti"? Sau si mai grav: "sunt gemeni?" Poti raspunde fastacita, ca sa te scuzi repede: nu sunt gravida, dar tocmai am nascut. Dar daca te intreaba: "si cate saptamani are bebelusul?". Poti sa-i zici ca are un an, sau doi, sau cinci? Te faci ca n-ai auzit si fugi, fugiii, poate mai dai 100 gr jos. Ajunsa acasa, iti intrebi cu dragalasenie sotul: iti place de mine asha cum sunt? Si sotul iti raspunde politicos, cu gandul in alta parte: bineinteles, te iubesc asha cum esti. Te simti bine pentru o clipa, dar stii ca te minte. Doar l-ai vazut cum se uita la secretara de 19 ani, care nu e nici frumoasa, nici desteapta, dar este foarte slaba. Te inchei din ce mai greu la sireturi, e imposibil sa te epilezi singura, iti cumperi haine din ce in ce mai mari. Hainele dinainte de sarcina nu mai sti pe unde sunt. Unele le-ai dat cadou, doar stii ca n-o sa mai incapi niciodata in ele. In fiecare duminica ti-ai propus sa incepi o cura de luni, insa luni tocmai ai primit o cutie de bomboane delicioase. Si le mananci, doar nu vrei sa se strice. Orice cura a tinut 2 zile, orice abonament la sala, bazin, aerobic, dansuri, etc l-ai aruncat la expirare cu doar 1 sau doua sedinte facute. In pragul depresiei, te hotarasti: ma duc la un salon de infrumusetare. Fara sa stii ce te asteapta acolo.

De vreo doua saptamani m-am hotarat si eu sa incep lupta cu kilogramele. A trecut deja un an decand am nascut si n-am reusit sa dau jos nici macar 1 kg. Curele de cate doua zile tinute n-au avut niciun efect. La aerobic mi s-a parut prea greu si ineficient. La bazin era apa prea rece. Stadionul e prea departe ca sa alerg in jurul lui. Si la toate astea se adauga ciocalata, care este incredibil de buna.

Prin urmare m-am inscris la un program personalizat de slabire, unde-mi este monitorizata greutatea zilnic. Primesc un mail, eu intru si-mi completez kilogramele. Simplu, nu? Apoi mi-am cumparat de vreo 3 mil lei niste pastile minune care intra in reactie cu grasimile mancate si te ajuta sa mergi la wc de vreo 10 ori pe zi. Dupa ce nu-ti mai simti fundul, renunti sa mai mananci gras ca sa-si faca efect pastilele. Acum iau alte pastile, naturiste de data aceasta, care-ti fac multa sete. Beau apa de parca n-as fi baut de 2 saptamani. Si de vreo 3 zile merg la salonul de infrumusetare corporala, daca mai poate fi infrumusetat ceva. Ce fac acolo? Iata:

1. Vine o tipa, te umple de fire pe tot corpul si da drumul la curent. Timp de 45 de minute stai imobilizata pe un pat si accepti ci indarjire sa-ti tremure toti muschii de parca ai avea parchinson. E neplacuta senzatia, dar sufera grasa la slabire.
2. Dupa sedinta de curentare urmeaza cea de topire. Vine o tipa, te da cu un meclem pe tine, maro la culoare, ca o ceara. Apoi te infasoara ca o mumie in multe pungi dupa care te baga intr-o patura electrica bine incinsa. Cam la vreo 80 de grade. Te infofoleste bine sa nu poti sa fugi. Si te lasa sa fierbi in suc propriu. Cat? Doar 1 ora. Nu poti dormi, ca-i prea cald. Nu poti sa te ridici. Daca vrei sa iesi o strigi pe tipa, care vine si se uita diabolic la tine si-ti comanda ranjind: mai stai sa se topeasca sunca. Si stai ca deh, esti grasa.
3. Dupa ce-ai fiert bine vine o tipa bine facuta, te intinde pe un pat dezbracata si incepe sa te framante cu toata fortza ei cu care a fost dotata. Te trage, te apasa si nu poti sa zici au, ca doar asha se sparge celulita. Te ridici invinetita, dar ce conteaza. O sa aratzi bine in scurt timp.
4. Ultima incercare este aparatul cu vibratii orizontale, nu verticale cum va inchipuiatzi. Stai in picioare pe el si-ti baga niste vibratzii in tine de parca ai fi intr-o masina de uscat rufe prin centrifugare. Cu creierii zgaltzaitzi bine, te dai jos pe 7 carari, ca dupa o crunta betzie.

La sfarsitul acestei torturi pleci acasa ametzita, dar cu cativa centimetri in minus. (Oare?).

E, cum e? Mai vrea cineva sa slabeasca?

P.S. In incheiere va las sa va delectati cu cateva fotografii graitoare. Bine ca nu-s reale. :)

rezultate roblogfest

s-a terminat si marele concurs roblogfest. sa va spun pe ce locuri m-am clasat eu. ca sa va amuzati :))

1. cel mai bun blog personal: locul 480 din 534
2. cel mai bun blog nou aparut: locul 230 din 428
3. cel mai bine scris blog: locul 213 din 420
4. cel mai bun blog: locul 227 din 507.

La categoria jurizat, m-am clasat pe locul 31 din 46, cu o nota de 6.45 cu blogul meu: http://un-arhitect.blogspot.com/

Ma bucur ca nu am iesit pe ultimul loc. Poate data viitoare voi fi mai priceputa :)

poezie-nvolburata

as vrea din nou sa-ti spun o poezie
dar glasul mi-a fost stins
de valurile care s-au proptit
descatushate pe stanca tacerii

s-au izbit cu putere de ea
si s-au retras inspumate in marea agitata
au vrut sa traga dupa ele
toate cuvintele care ti le-as mai fi putut spune
candva

si ea, marea
care ne-a fost martora la toate
iubirile noastre submarine
si care ne-a leganat vremuri neterminate
pe spumele ei albe si moi

ea, marea, tocmai ea,
mi-a furat glasul si toate cuvintele
care le-as mai fi putut rosti
si toate marturisirile care le-as mai fi putut face
si le-a varat intr-o scoica uitata pe fundul ei nisipos

si glasul meu, si poeziile mele
care ti le-am adunat in timpul acela nesfarsit
cat am navigat pe valul vesnic miscator
au ramas inchise acolo ca o perla
nedescoperita de nimeni

caminista drogata

O sa sar peste niste etape din primul an din viata mea de caminista. Eram in anul 2. In camera mea mai ramasesera doar D si C. Colega V, care nu ma putea suferi, terminase facultatea si plecase din camera, spre usurarea mea. Noua colega era o d-ra la vreo 27 de ani, cu parul blond spre alb si cu multe suvite colorate, foarte colorate: roze, verzi, bleu si cateva move. Ah, ce teribilista. O pustoaica rasfatzata, plina de bani, mi-am inchipuit eu ca este. N-a fost asha. Mi-am schimbat prima impresie in scurt timp.
C si D, nu stiu cum, nu prea mai stateau prin camera. Ramasesm doar eu cu colega cea noua. Ne-am imprietenit repede. In scurt timp devenisem asha bune prietene incat am inceput se ne iubim de-a dreptul. Nu va ganditi la prostii, era o iubire platonica. Doar ne sarutam provocator pe gura. Dar doar asha, ca sa ne aratam una alteia dragostea si prietenia ce ne-o purtam. Inclinatii lesbi nu aveam niciuna. (Inca). Impartzeam tot: haine, mancare, bani, tigari. Deveniseram surori.
Umblau zvonuri prin camin ca sunt cativa studenti care se drogheaza. Ma lasau rece astfel de zvonuri, n-as fi incercat nici moarta asha ceva. Intr-o seara, insa, lui Di, "sora" mea ii vine o idee nastrusnica. Cu fatza ei nevinovata ma roaga: "Oti, hai sa ne drogam si noi". "Ce???", sar eu ca arsa. "Nici nu ma gandesc. Pleaca cu prostiile". "Hai, pls, pls, pls. Odata si atat. Nu stiu cum, prin ce mijloace, dupa nu stiu cate rugaminti m-a convins. Bineeee, fie, am zis. Hai s-o facem si pe-asta. N-o fi foc.

A doua zi Di vine la mine cu o folie de medicamente.
- Ce sunt astea?
- Droguri
- Droguri? Astea-s pastile
- Da, dar in combinatie cu alcoolul devin droguri.

Shit, imi zic, asta-i nebuna.

-Mai Di, nu pot sa iau pastile. Daca-mi fac rau?
- Oti, pls, hai sa incercam. Uite, sunt 10. Eu iau 5 tu 5. Bem niste vodca si vedem ce iese.

Am negociat cu ea. Am ramas la 3 eu si 7 ea. Le-am luat cu teama. Alcool nu beam de obicei asha ca n-am baut nici atunci. Di. a baut ceva gin tonic.

M-am intins in pat si am asteptat sa vad ce se intampla. Cred ca am adormit in scurt timp. M-am trezit dimineata mai odihnita ca niciodata. Oooo, ce somnifere bune, am gandit. Di s-a trezit si ea imediat dupa mine. Am inceput sa rad ca nebuna de drogurile ei. Mai Di, ce droguri mi-ai dat? Am dormit ca lemnu'. Tu ai simtit ceva?
Da, spune, m-am invartit un pic cu patul prin camera si am adormit. Am visat ca merg pe-o strada care se clatina cu mine ca si cum as fi mers pe-o sarma.

Asta a fost prima si ultima incercare de a ma droga. N-am avut o stare de euforie, nu am simtit ca pot schimba lumea. Am dormit insa extrem de bine, m-am trezit foarte odihnita, cu pofta nebuna de munca si am ras multa vreme de incercarea noastra esuata.

P.S. Multe prostii am facut cu aceasta Di. O sa vi le povestesc rand pe rand. Pastilele stiu cum se numeau, insa nu dau numele, ca poate mai citeste vreun pusti si-i dau idei. Oricum nu se cumpara decat cu retzeta. Lui Di. i le facuse rost cineva care se ocupa serios de treaba asta.

e o moda sa spui de ce iubesti ceea ce iubesti

E o moda, peste tot in blogosfera, in forumuri, in hi5, in mailuri, la tv, in publicatii sa spui de ce iubesti femeile, de ce iubesti barbatii (totul a plecat de la Cartarescu). Si pentru ca sunt internet_dependenta - cum imi spune sotul meu, ma aliniez la aceste tendinte si enumar cateva idei despre iubirile mele.

Imi iubesc fiul pentru ca ma face oricand sa rad si sa ma simt speciala. Iubeam la el manutza lui scumpa cand si-o punea pe san si sugea linistit. Acum nu-i mai dau sa suga, insa as mai face 10 copii numai sa-i simt la sanul meu. Iubesc oricum tot ce tine de copilul meu: ii iubesc jucariile, camera, ii iubesc gesturile, zambetul, mersul si cand face pipi la olitza.

Imi iubesc sotul pentru ca, atunci cand vin de la coafor isi baga nasul in parul meu si mi-l mangaie. Iubesc la nebunie cand adoarme cu mainile si nasul in parul meu. Imi iubesc sotul pentru ca este ingrijorat de cum arat, se uita la ochii mei sa nu-i am rosii, se cearta cu persoanele care ma supara. Il iubesc pentru ca am purtat in mine pe fiul lui si pentru ca s-ar juca oricand cu placere cu jucariile lui Neghiniztu (asha l-am alintat noi pe Bogdan inca de cand era cat o boaba de neghina).

Imi iubesc mama pentru ca-mi creste copilul, in timp ce eu dorm pana la 9 fara grija (mama denaturata ce sunt).

Imi iubesc parintii pentru ca fara ei nu as fi reusit nimic in viata.

Imi iubesc pisica pentru ca se baga torcand langa mine in pat si se culca cu capsorul ei minunat in palma mea.

Imi iubesc prietenii pentru ca-mi sunt prieteni si pentru ca nu m-ar trada niciodata.

Imi iubesc meseria pentru ca-mi asigura painea de maine si nu numai, chiar daca de multe ori mi-e lene sa lucrez.

Iubesc marea pentru ca sunt rac.

Iubesc muntele pentru ca am copilarit la poalele lui.

Imi iubesc orasul (nu e vb de Bucuresti), pentru ca de fiecare data cand merg acolo, la parintii mei, ma simt copil.

Imi iubesc viata si creatorul, pentru ca sunt fericita.

turul 2 la roblogfest

Am votat si la turul 2. Iata cu cine:

1. Cel mai bun blog personal
http://www.dono.ro
2. Cel mai bun blog colectiv
http://www.divercitycafe.ro
3. Cel mai bun blog nou (aparut in 2007)
http://innuennda.blogspot.com
4. Cel mai bine scris blog
http://www.dono.ro
5. Cel mai bun blog de divertisment
http://fulgerica.com/
6. Cel mai bun blog de muzica
http://muzicasimuzicieni.blogspot.com/
7. Cel mai bun blog de sport
http://www.blogsport.ro
8. Cel mai bun blog
http://www.stiupecineva.blogspot.com/

Sa vedem acum cine iese din cei care i-am votat eu. Sper ca Innu sa nu ma dezamageasca. :D

cateodata sunt diabolica

O prietena a postat pe blog ( http://blogulmeu.ro/alice ) un test de personalitate, la al carui rezultat mi-a scris ca sunt vazuta de ceilalti drept o persoana "independenta, plina de viata, fermecatoare, amuzanta, cu un simt practic, interesanta si directa". Poate ca un pic de farmec am si eu, dar amuzanta, cu simt practic si mai ales directa nu sunt deloc. Daca ma supara cineva, mi-e greu sa-i spun ca m-a deranjat, incerc sa-l menajez, mi-e teama sa nu-l supar. Amuzanta nu prea sunt. Poate am fost candva, dar acum sunt tot timpul obosita. Mai rad si eu la glumele celorlalti, dar eu nu prea ma incumet sa fac vreo gluma, de teama sa nu fie proasta. Simt practic nu am. Tot timpul cumpar lucruri care nu-mi folosesc, in orice situatie, fara exceptie, aleg varianta mai costisitoare. "De asemenea, oamenii te vad ca fiind o persoana amabila, atenta, intelegatoare, ca pe cineva care oricand poate sa ii inveseleasca sau sa ii ajute.". Da, incerc sa fie amabila si intelegatoare, dar nu cred ca-mi iese tot timpul.
Dar nu asta vroiam sa va spun. Poate ca sunt de treaba cateodata, sau poate sunt buna si nu caut sa fac rautati gratuite persoanelor din jurul meu. Insa, cateodata sunt un pic diabolica. Cand ma plictisesc incep sa-mi fac scenarii. Nimeni nu se poate pune cu imaginatia mea. Ce-mi trece prin minte, nu va puteti inchipui. De curand, de pilda, mi-am inchipuit... ah, nu pot sa marturisesc asta. Trebuie sa ma credeti pe cuvant: chiar devin diabolica in anumite situatii de stress, sa spunem. Nu pot sa va dau exemplele care v-ar fi convins ca asha este. :p

p.s. mi-a placut mult filmul "diabolique".

sursa foto: buggydoo.blogspot.com/2007/03/random-movie-re; http://answers.shopping.com/xPC-Diabolique_Jeremiah_Chechik

ziua de 8 martie si buchetul de trandafiri

Ce ne facem cand memoria ne lasa balta? Si ce ne facem cand se intampla asta de ziua noastra, ziua femeilor. Ziua femeilor de succes, ziua femeilor mamici, afaceriste, gospodine. Ziua femeilor active si de neobosit. Ziua femeilor care nu se opresc niciodata, care alearga de dimineata pana seara sa faca bani, iar seara devin mamici iubitoare si sotii incantatoare.

Azi, de ziua femeii am avut intalnire cu o clienta. Am inceput cu stangul imediat ce am iesit pe usa. Am uitat proiectul care trebuia sa-l dau clientei. Mi-am amintit in timp util si m-am intors dupa el. M-am intalnit cu clienta la Mc Donalt's. O surpiza placuta pentru mine: clienta m-a intampinat cu un buchet superb de trandafiri rosii si albi. Am comandat cafea, iar o d-ra angajata a Mc D. mi-a oferit un cupon cu care am putut sa-mi iau o bautura gratis. Doua cadouri intr-o singura zi. M-am simtit magulita si am zambit satisfacuta. Toate bune si frumoase pana la despartirea de clienta, care a omis sa-mi dea diferenta de bani pe proiect, iar mie mi-a fost jena sa-i cer, pentru ca-mi adusese acel buchet impresionant. Mi-am luat geanta intr-o mana, revista care tocmai mi-o cumparasem in cealalta mana, buchetul de flori si bautura gratis in alta mana si am pornit spre masina. Cand am ajuns la masina mi-am dat seama ca nu am cum sa descui usa. Am pus ca o floare de primavara buchetul si bautura gratis pe capota masinii, am descuiat, am urcat in masina, mi-am dat drumul la muzica si am plecat. Oops, dupa ce am plecat in forta, mi-am amintit de trandafirii si sucul de pe masina. M-am uitat in dreapta, m-am uitat in stanga, in spate, pe scaun, sub scaun. Florile nicaieri. Sucul nici vorba. Prin oglinda retrovizoare am vazut un mare buchet care trona in mijlocul strazii, ocolit cu grija de multitudinea de masini care trecea. Nu-l las nici moarta, mi-am zis si cu o manevra periculoasa am intors masina la 180 de grade. Mi-am luat claxoane si cred ca si injuraturi cat sa-mi ajunga toata primavara. Am ocolit cu grija buchetul si am oprit pe dreapta in dreptul lui. Satisfacuta de hotararea luata, am dat sa cobor, dar... surpriza: o doamna de pe trotuar a ajuns mai repede la el decat mine. L-a ridicat rapid si hop-tzop, inapoi pe trotuar. M-am gandit daca e cazul sa ma duc la ea sa-i strig: "e buchetul meu. Mi-a cazut de pe masina". M-ar fi crezut nebuna. Am plecat nervoasa, bolborosind niste injuraturi de nimeni auzite. M-am consolat cu gandul ca era o femeie saraca, care se ducea in vizita la prietena ei cea mai buna, sau poate la mama ei si nu avea bani sa cumpere niciun buchet de flori. Sau poate o femeie care nu primise nici macar un fir de zambila de ziua ei. Trista consolare. :(

In concluzie: am imbatranit si memoria m-a lasat. Am uitat un lucru facut cu fix 15 secunde inainte. A fost totusi o zi calduroasa de primavara, cu soare si cu zambete peste tot in jurul meu. Nu pot decat sa zambesc si eu si sa fiu fericita, doar e ziua mea, ziua noastra.

La multi ani, dragele mele!

P.S. De nervi am sunat-o si pe clienta, in drum spre casa si i-am cerut diferenta de bani. Maine!

leapsa cu amintiri

este moda lepselor, sau care o fi pluralul acestui cuvant. m-am gandit ca ar fi momentul sa pornesc si eu o leapsa. sa vedem pana unde ajunge. o leapsa legata de amintiri, nu de carti, nu de poezii. doar de amintiri. va propun sa scormonim in memoria noastra si sa incercam sa descriem prima amintire din viata noastra. sa incercam si s-o pozitionam in timp. cea mai vie, cea mai plina de amanunte si cea mai veche.

imi amintesc ca venise circul la noi in oras. cred ca aveam vreo 2 ani. stiam animalele dupa cartonasele acelea patrate, voi colorate, care se gaseau peste tot in librariile comuniste. stiam bine cum arata si cum face fiecare animalutz in parte: vaca face muuu, cocosul cucurigu, gaina cot-codac, ratza mac-mac, catelul ham-ham, pisica miau, puiul piu-piu, magarul i-ha, curcanul glu-glu, gasca ssssss, oaia be-heee si pupaza pu-pu. eram fericita de fiecare data cand vedeam un animal la bunicii mei la tzara si mai fericita eram cand puteam sa iau unul in bratze. dar... acum era momenetul sa vad animale noi. eram entuziasmata cum nu mai fusesem niciodata. mama mea m-a imbracat frumos si am plecat plini de curiozitate la circ, un cort mare si albastru amplasat langa stadionul din oras. am mers mult pe jos. parca nu se mai termina drumul ala. cand am ajuns m-am asezat nerabdatoare pe o banca improvizata din lemn, pe randul cel mai de sus, ca sa vad bine totul. a inceput circul. clovni, acrobati, dansatori... toti erau imbracati minunat, cu haine sclipitoare si erau foarte hazlii. am stat cu sufletul la gura la fiecare saritura in aer, la fiecare pas pe sarma foarte inalta, am ras la fiecare gest al clovnilor. la sfarsitul circului a aparut un mare elefant. nu mai vazusem niciodata asha ceva. era imens. cred ca si acum mi s-ar parea la fel de mare ca si atunci. un nene imbracat in negru a venit si si-a bagat capul in gura elefantului, iar elefantul a inchis gura. stiu ca am facut ochii mari si m-am abtinut de emotzie sa tzip. in scurt timp omul a scos capul de acolo si toata lumea a inceput sa aplaude frenetic. este amintirea care mi-a lasat o infiorare in mine mult timp. cand s-a terminat spectacolul, eu asteptam asezata sa inceapa urmatorul. dar n-a mai inceput. circul a plecat de la noi din oras si nu s-a ma intors niciodata. cel putin pana cand am facut eu 18 ani si m-am mutat in capitala.

acum astept sa se faca fiul meu mai maricel, sa mergem impreuna la circ. si poate un om imbracat in negru o sa-si bage din nou capul in gura unui elefant. si poate o sa simt din nou acel fior format din teama, curiozitate, suspans, groaza si fericire. cine stie?


Dau leapsa mai departe catre: innuenda, inconstantin, tiberiu lovin, cineva.eu, alice si oricui vrea s-o preia si crede ca are ceva de povestit din minunata copilarie. va astept povestile cu nostalgia anilor care nu-i vom mai putea retrai decat prin ochii propriilor copii.

de asta iarna stam inlantuiti...

de asta iarna
stam inlantuiti...

piele pe piele
si por peste por
stam nemiscati
ca sa nu deranjam
simtul ce sta intre noi

ochi peste ochi
si pleoapa pe pleoapa
stam neclipind
ca sa nu fuga
imaginea fiecaruia

palma in palma
si degete innodate-ntre ele
nu le-ndoim
sa nu strivim
atingerea lina

buze pe buze
le framantam
cu grija sa nu alungam
soaptele lungi
ce abia se mai zaresc...

fiinta peste fiinta
si simtire in simtire
ne-a prins primavara
invaluiti in miresme
de zambile violete

fara cuvinte

ce ar fi viata fara cuvinte,
formata doar din semne, sunete si gesturi?
ne-am duce muti pe la morminte
si-am plange doine fara versuri

si ce-ar fi viata fara cantec
cand de alint, cand murmurat
ar fi ca un vesnic amestec
de spasme si de tremurat

si ce-ar fi viata fara dansuri
ample, gratioase, zburatoare
ar fi o foaie fara scrisuri
a vietii noastre trecatoare

si ce-ar fi viata fara tine?
nu vreau sa imi imaginez
caci viata mea iti apartine
cu tot cu cantec, dans si vers

cu cine am votat

Am votat si eu la http://roblogfest.ro. Voturile mele s-au dus catre:

Cel mai bun blog personal
INNUENDA
Cel mai bun blog colectiv
Chestionabil
Cel mai bun blog de divertisment
INconstantIN's Blog
Cel mai bun blog de muzica
Muzicasimuzichie
Cel mai bun blog de sport
BLOGSPORT

vreau sa vina iarna

va rog, nu dati cu pietre. nu spun ca nu-i frumos afara... e minunat. m-am nascut vara si-mi place la nebunie soarele, imi place sa ma las mangaiata de el pana simt ca-mi ia pielea foc, imi place sa ma balacesc ore in sir in apa fierbinte a marii, imi place sa simt nisipul peste tot pe corpul meu, in ochi, in gura, pe pielea lipicioasa de ulei. sunt zodie de apa. si ca un rac adevarat iubesc deopotriva si apa si pamantul. dar...imi place vara cand e vara. nu-mi place vara cand este primavara sau toamna. si mai ales nu-mi place vara cand este iarna. iarna imi place zapada. iarna vreau sa merg desculta prin zapada, sa-mi inghete maduva si sangele, iarna imi place sa merg prin viscol si apoi sa intru in casa si sa ma ghemuiesc sub plapuma. iarna imi place sa-mi fie frig, iar vara sa-mi fie cald. vreau sa vina iarna. :(((((((

fetita cu chibrituri

cand am aprins chibritul
si l-am bagat cu atentie sub vreascurile uscate
nu mi-am inchipuit ca flacara rosiatica si fierbinte
va cuprinde ca o gura de balaur toata fiinta mea

m-am inversunat sa intretin flacara
si nu sa o sting inainte sa devina incendiu
m-am straduit sa o alimentez neincetat
cu oxigen

o perioada fierbinteala focului
mi-a prins bine, m-a invaluit ca o plapuma grea si calduroasa
o perioda
m-am simtit cocolosita ca un pui sub closca sa

cu timpul, flacarile m-au cuprins
m-au invaluit miseleste ca intr-un cuib de serpi veninosi
si mi-au patruns prin piele
pana dincolo de fiinta mea fizica

cand m-am hotarat sa sting focul
era tarziu, totul era scrum
mi-am luat totusi cenusa dupa mine
si m-am varat lipsita de speranta intr-o copca stramta si inghetata

m-am trezit dupa o vreme revigorata
flacarile fierbinti erau acum impietrite
mi-am pipait cicatricile adanci...
supravietuisem focului

licurici

in noaptea asta vreau sa fiu licurici
un licurici simpatic cu aripi luminoase
sa zburd voios prin sufletele oamenilor intunecati
si sa le arunc cu pulbere luminoasa pe retina

in noaptea asta vreau sa fiu licuriciul zglobiu
care sare usor de pe o stelutza pe alta
care se rostogoleste prin zapada de sentimente
si le strange pe toate intr-un buchet multicolor-stralucitor

vreau sa fiu licuriciul cel bun
care-ti pune cu grija sufletul la adapost
intr-un borcan transparent, cocotat pe soba fierbinte
pentru a lumina odaia inecata de intuneric...

am ratat din nou ninsoarea

A nins pentru a doua oara atat de puternic in Bucuresti incat s-a blocat iar circulatia. Vineri dimineata am plecat la Rm. Valcea sa-mi iau copilul si pe mamica mea. Aproape de intrarea in oras a inceput sa ninga. Sa ninga cu fulgi mici, dar desi. Cu fulgi mici, dar desi si grabiti parca sa acopere tot ce gasesc in calea lor. Desi imi planuisem sa ma intorc in aceeasi zi, m-am razgandit si am ramas acolo pana azi. Sotul meu s-a intors. Mi-a spus la telefon ca in Bucuresti ninge, ninge iar cum a nins dupa revelion si viscoleste. In Valcea se oprise de mult ninsoarea. Mi-a parut rau ca am ratat din nou ninsoarea bucuresteana. Imi place mult cand ninge si-mi place sa ies afara pe viscol, sa simt acele de gheata cum imi taie obrajii. La mine acasa nu am simtit niciodata viscolul puternic al capitalei. Acolo ninge tot timpul timid si delicat, parca sa nu supere pe cineva cu indreazneala sa de a se cerne... Acolo iarna nu este brutala, nu vine ca o armata de barbari si nu incurca pe nimeni. In Bucuresti insa, cand vine iarna, o simti peste tot: in trafic, in casa, in oameni...
Am ratat a doua oara ninsoarea vijelioasa din Bucuresti. Dar poate mai vine una. Promit sa nu mai plec din capitala pana la primavara...

cu pisica gravida la doctor

azi mi-am suit pisica in masina si am plecat cu ea la doctor. nu am mai pus-o in cutie, stiind-o foarte cuminte de obicei. pe deasupra, era si obisnuita cu masina, intr-o noapte dormind acolo din greaseala. s-a urcat in masina sotului cand s-a dat el jos si a ramas inchisa. a dormit ca boieroaica pe bancheta. prin urmare am considerat ca nu e necesar s-o inchid. a mieunat ea de cateva ori, s-a zburlit la un motor de motocicleta si s-a asezat in poala la mine, cumintica. cu putin timp inainte de a opri, am simtit ceva cald pe picior. de felul ei este foarte curata, nu a facut niciodata in alta parte decat afara. de data asta insa, cred de frica nu s-a mai putut abtine. in fine, am plecat cu pantalonii uzi, excat intre picioare, de parca as fi facut eu pipi pe mine. inauntru, mi-am cerut scuze pentru mirosul care-l purtam dupa mine. a consultat-o o doctora f dragutza si a constatat ca e bortzoasa. banuiam eu ceva, dar acum am confirmarea ca vom avea niste animalute mici prin curte. cam tot atat de mici cum era si ea cand s-a aciuat la noi. d-na doctor m-a intrebat daca vreau sa-i pastrez. m-a surprins intrebarea si mi-a amintit de un episod similar, de data asta cand eram eu gravida. la vreo luna jumate, cand am constatat ca am ramas insarcinata, m-am dus si eu ca tot omul la medicul de familie sa ma inregistreze cu sarcina si sa-mi dea sa-mi fac niste analize. doctora m-a intrebat daca vreau sa tin copilul. normal ca vreau, daca sunt aici sa ma luati in evidenta si sa-mi faceti analize! stupid women! m-a revoltat intrebarea, dar mai tare m-a revoltat justificarea ei: "ca sa te iau in evidenta trebuie sa completez o fisa luuuungaaa. sa nu ma faci sa scriu degeaba si tu sa dai copilul afara". trimiterea cara mi-a dat-o pentru analize gratuite era gresita, a fost nevoie sa le platesc pe toate :(. in fine, sa revenim la pisica Charly (da, are nume de baiat, dar asha a vrut sotul meu :) dcoctora ma intreaba din nou: "sigur vreti sa-i tineti? ca se poate s-o castram acum" zic, DA, normal ca vreau sa-i tin. cum sa-i omor? "si daca va face 7, ce faceti?" ehe, la cat s-a cotzait ea pe aici cu totzi motanii din sat, s-ar putea sa-mi faca 15, am spus. asta e, ii tinem pe totzi. a mai consultat-o un pic, a spalat-o la ochishorul bolnav si m-a trimis la casa sa platesc. la casa, o multitudine de caini asteptau alaturi de stapani sa plateasca si ei. pisicuta Charly s-a zburlit la ei, i-a scuipat si... a facut un mare CACA, care s-a prelins pe bluza mea, usor pe gresia curata, fix intre picioarele mele. m-am scuzat, am platit si am fugit repede din clinica. nu mai puteam de rusine.

acum doarme lungita pe canapea. doar e bortzoasa, ii trebuie multa odihna.

smotru

ajunsa in camarutza mea fara soare, mi-am descarcat toate temerile si toata sperietura mamei mele, care a zambit frumos, ca de fiecare data si m-a incurajat. a doua zi m-am infiintat plina de curaj in noua mea "casa". d. era acolo. facuse deja multa treaba si camera incepuse sa arate altfel. m-am dus la magazin sa mai cumpar cate ceva. era un magazin foarte aproape de camin, in care cand am intrat, am avut o senzatie de "deja vu". arata ca acele cooperative comuniste din copilaria mea. era dotat cu tot ce trebuia pentru o curatenie desavarsita. am cumparat, printre altele, un lighean rosu. toate erau rosii. mi-am inchipuit ca toti studentii din camin au in camera un lighean rosu si ca ar putea deveni elementul de identificare al studentilor din complexul tei. in fine, m-am reintors in camera si am inceput, alaturi de d. sa fac si eu cate ceva. exista, pentru cei care se pregatesc pentru arhitectura, o modalitate simpla de a desena perspectivele la doua puncte de fuga: se bat in planseta, cat mai aproape de lateralele acesteia, pe linia madiana, doua bolduri. acestea se folosesc pe post de opritor cand manuiesti teul pentru trasarea liniilor de fuga. aceste bolduri eu le bateam cu un ciocanel mic, cu maner de lemn. era un ciocanel la care tineam foarte mult, pentru ca era atat de dragutz, ca o jucarioara. imi amintesc ca, in disperarea mea de a curata wc-ul, l-am folosit ca sa bat piatra depusa in sute de ani in interiorul wc-ului. era o crusta groasa de calcar si alte reziduri umane depusa acolo pe care am dovedit-o cu acest ciocanel. milimetru cu militru am ciocanit pana ce wc-ul stralucea ca nou. in camera d. vopsea cu dibacie noptierele si ramele metalice ale paturilor suprapuse. era clar ca are experienta in ale vopsitului. ma gandeam deja ca la anu, cand nu voi mai fi boboaca, avand un precedent, voi putea si eu s-o fac mai bine si astfel, le voi minuna si eu, la randul meu, pe noile venite. la un moment dat... si-a facut apartia, pentru scurt timp... un gandac. era VIU. am sarit doi pasi inapoi si m-am abtinut cu greu sa nu tzip. am tras aer in piept si mi-am spus in gand c-o sa ma obisnuiesc cu timpul. doar acolo urma sa stau. trebuia sa-mi fac curaj si sa rezist, desi sunt convinsa ca mi zburlise parul in cap. incet, incet, camera a prins contur si a inceput sa fie locuibila. pentru ca o saltea noua de pat era inacceptabil de scumpa, am renuntat usor la a o mai cumpara. din nou mi-am spus in gand c-o sa ma obisnuiesc sa dorm si pe cea care era acolo. am intins cele doua paturi care le primisem peste ea, apoi inca una personala si deja devenise mai comoda. in scurt timp a devenit salteaua perfecta, pe care dormeam tun. o perdelutza, o fatza de masa, dulapurile prospat vopsite au dat camerei un aer prietenesc. niciodata pana la acea data nu fusese nevoie sa fac atat de mult curatenie. nu eram obisnuita cu astfel de activitati casnice, la mine acasa mama fiind cea care le facea si in locul meu. incepeam sa-mi aranjez lucrurile in dulapul captusit cu hartie. aveam un locshor al meu. din acel moment viata mea a inceput sa se schimbe. incepeam o noua etapa, departe de parinti, de prietenii din orasul meu. trebuia sa-mi fac noi prieteni, sa ma destanui in fatza altor fete, sa-mi impart spatiul meu de lucru si de odihna cu inca 3 fete... le-am cunoscut si pe celelalte doua: o boboaca, studenta la aceeasi facultate cu mine si o studenta in ultimul an. o sa scriu un capitol separat despre colegele mele, care mi-au devenit si prietene, si confidente, si colege si cateodata si partenere de cearta. :)
instalandu-ma in noul spatiu, ma simteam deja stapana pe viata mea. si pe buna dreptate, viata mea s-a schimbat incepand exact din acea clipa.

bunica

azi mi-am amintit de bunica mea. era o femeie minunata, cum sunt toate bunicile pentru nepotii lor. era o femeie micuta de inaltime, cu parul mereu prins in doua codite impletite, ascunse bine sub basmaua ei, pe care cand o prindeam, mi-o legam si eu mandra cu nod strans la ceafa. ce mandra mai eram. avea niste ochi mici, negri, care emanau depotriva bunatate si intelepciune. cand ma dojenea imi zicea "fa, mama!" cand ma alinta imi zicea tot asha. imi zambea des, imi dadea sfaturi si avea grija, cand dormeam prea mult sa vina cu bunatatea ei de nedescris sa-mi spuna: "scoala, maica, sa mananci si tu ceva, sa nu roada stomacul in gol si apoi te culci la loc". n-ar fi vrut sa ma puna niciodata sa fac nimic, insa ii crestea inima cand ma apucam s-o ajut la treburi. era mandra de notele care le luam la scoala si ma privea cu placere cand coseam o fatza de masa sau un semn de carte, cu fir de matase rosu pe etamina ingalbenita. mereu adusa de spate, imi fierbea lapte in tuciul innegrit, ca stia ca-mi place sa-i rad pojghitza care ramanea pe el dupa ce beam laptele. ma lasa sa dorm cu pisicile in pat si sa mananc paine inmuiata in apa pe care puneam zahar. avea tot timpul o pungutza cu bomboane in care dadeam iama ori de cate ori o gaseam. imi ingaduia sa fac cate prostii vroiam, insa venea si-mi spunea cate o snoava sau o povestioara din care reiesea ce e bine si ce nu sa faci in viata. tot timpul ma sfatuia sa ma port frumos cu toata lumea, sa nu ma cert cu nimeni, sa las de la mine si sa fiu cinstita. imi spunea sa cred in D-zeu, sa-mi fac cruce inainte de culcare si sa ma rog pentru sanatatea mea si a familiei. a murit inainte sa ma vada mireasa, isi dorea atat de mult. a dus o viata grea, a muncit mult, si-a pierdut un fiu la varsta de 11 ani, a avut un sot care n-a respectat-o si n-a iubit-o. nu s-a plans niciodata de traiul ei alaturi de bunicul, desi o auzeam cateodata plangand pe ascuns. durerile ei nu avea cine sa i le asculte, dacat poate animalele de care avea grija, trezindu-se pentru ele in fiecare dimineata la ora 4. avea o gradina cu flori pe care le ingrijea cu o delicatete iesita din comun. primavara, de pasti, mergeam acolo si-mi faceam buchet multicolor pentru noaptea de inviere.
am trait o copilarie mirifica alaturi de ea. daca voi ajunge sa fiu bunica, imi doresc sa fiu ca ea.

cazarea si camera

pentru ca nu aveam alta sansa, m-am asezat si eu la coada. in jurul meu tinerii studenti, studentii mai mari, parinti, bunici si alte rude asteptau cuminti sa primeasca un loc in celebrul camin. incercam cu disperare sa gasesc vreo figura cunoscuta. stiam din liceu ca mai erau cativa elevi care dadusera examen la constructii, insa ori nu intrasera ori optasera pentru alta varianta de cazare. eu, insa, trebuia sa stau si sa-mi obtin cu orice chip un loc intr-o camera.
nu stiu prin ce minune, sau poate ca eram mica de inaltime, incet incet, tot strecurandu-ma prin multime m-am trezit in scurt timp in fata comisiei. daaa, era o comisie formata din vreo 5-6 indivizi, dintre care unul era negru (am aflat mai tarziu ca era un profesor, destul de cunoscut, dar asta e alta poveste). acesti oameni te masurau din cap pana-n picioare, iti cereau diverse documente si-ti tot puneau intrebari: la ce facultate ai intrat,cati ani ai, unde ai terminat liceul si, cel mai important, cati km sunt pana in localitatea natala? n-am inteles asta cu km, ce conta, eram din provincie si-mi trebuia loc. am aflat ca aveau prioritate cei care stateau mai departe, era logic, nu? a trebuit sa ies, sa merg in facultate sa platesc o taxa, dar m-am reintors, de data aceasta, la o alta coada. imi intrasem in mana. pe holul ingust si intunecat, cu buletinul in mana, asteptam sa intru in camera de unde ieseau studentii cu paturile foste albastre, acum gri. cand mi-a ajuns randul, m-am trezit in fatza unei doamne care m-a intrebat cu glas gros si foarte autoritar: ai facut cererea de cazarmament? oops, aici e armata, am gandit. nu stiu de ce m-am gandit la o cazarma, poate de la cuvantul care nu-l mai auzisem niciodata si nici nu-l intalnisem prin cartile care le citeam eu. am raspuns speriata "nu!", dar nu pentru ca aveam habar despre ce ma intreaba, ci doar pentru ca nu facusem inca nicio cerere, alta decat cea de cazare. "atunci scrie aici ce vrei! si ce esti asha speriata?" am zambit fortat, pentru ca-mi venea sa plang si am luat bucatica de foaie care mi-a intins-o. ce vreau? nu stiu ce sa vreau, am gandit. foaia din mana mea m-a dumirit. am inceput sa bifez:2 paturi (imi ajung doua, am gandit), 1 perna, 1 fata de perna, 1 cearsaf de pat, unul plic, perdele, 1 covor, 1 vaza de flori. ce sa mai, am bifat tot ce era acolo, spunandu-mi ca e bine sa le am, chiar daca nu ma folosesc de toate. am intins triumfatoare cererea gandindu-ma ca am scapat de carat perne si paturi tocmai din valcea. femeia s-a uitat pe ea si a racnit, intorcandu-se spre femeile care aduceau din spatele camerei "marfa": 2 paturi. mi le-a intins in timp ce se uita la urmatorul student. "pai si restul?", am intrebat. femeia-barbat s-a enervat pe buna dreptate si a racnit din nou: "1 perna pentru domnisoara, ca n-are pe ce sa doarma" mi-a intins-o in scarba, asteptand sa plec. eu nimic. "domnisorica, imi zice,aplecandu-se peste masa de pe care sarise de multa vreme "smaltul", fetze de masa si perdele nu mai avem. covor s-a luat deja unul pentru camera ta. cheia de la camera o gasesti la colege. hai, fugi de-aici ca am treaba!"
am plecat resemnata, nu inainte de a multumi. m-am gandit ca oricum lenjeria aia nu putea fi curata si perdele pot sa-mi aduc si eu de acasa dac-o fi nevoie. m-am pus in fata liftului si am apasat pe buton. m-am dumirit in scurt timp ca nu merge. am luat-o pe scari, scari care mi-au facut scarba si rau in acelasi timp. la etajul unu un geam era spart. vopseaua de pe pereti probabil era de la constrcutia caminului aceeasi. becurile lipseau. pana la etajul 3 insa am avut timp sa intru in atmosfera. ce putea fi mai rau de atat, m-am imbarbatat eu.
am intrat cu frica in camera. soc total. erau doua camere dispuse una langa alta de-a lungul unui holulet micut, intunecos si el, in mijlocul caruia tronau doua chiuvete negre si crapate. o oglinda era sparta, una nu mai era deloc. in stanga era wc-ul, iar in dreapta dusul. am intrat in camera, sperand sa fie ok. ok a fost de fapt knockout. de o parte si de alta a camerei erau 4 paturi metalice, 2 cate 2 suprapuse. mai vazusem asha paturi cand fusesem internata in spital la 14 ani pentru o operatie. dar alea erau paturi de spital. mi se parea nedrept sa dorm in asha pat. in fata geamului erau 2 mese si un singur scaun care nu mai avea spatar. pe jos era limoleum, jupuit la intrare, de culoare fosta-verde. niste dulapuri incastrate, 5 la numar, murdare si fara manere. ce m-a socat insa cel mai tare, erau cadavrele de gandaci. aveam oroare de gandaci, fugeam de fiecare data cand ii vedeam. acum imi sunt dragi :D. macar sunt morti, am gandit. sigur au facut dezinsectie. inca eram optimista. o fata dragutza m-a intampinat:
- buna, eu sunt d.
- buna, o., imi pare bine
- esti anul I?
- da
- se vede. ha ha ha. hai, curaj. boboacele stau deasupra. eu mi-am ales patul de sus, mie imi place sus, dar colegei mele nu-i place. asha ca vei sta tot sus. asta e.
- da, nu-i nicio problema. nu am rau de inaltime. asha sunt toate camerele?
- ha ha ha. da, asha sunt toate. asta arata bine. oricum trebuie s-o zugravim, sa vopsim paturile si noptierele, sa spalam pe jos, sa punem perdele. covor am luat eu de jos, dar trebuie sa-l ducem la curatorie. poate poti aduce si tu ceva, un televizor, ceva, orice. trebuie sa mai facem rost de niste scaune si sa cumparam becuri. chei se fac la coltul strazii, dar nu e urgenta. urgent trebuie sa ne apucam de curatenie. ai unde dormi in seara asta?
- da, da, am, sigur. si gandul meu m-a dus imediat la camera cu mucigai de unde venisem. ma intorc acolo, eu nu stau aici, mi-am spus. bine, d., o sa vin maine cu mama mea sa facem curatenie. sa-mi spui ce trebuie sa cumpar. m-am asezat pe unul din paturi, in care abia se vedea o saltea veche de cand lumea, albastra, uzata si plina de suisuri si coborasuri.
Mi-a facut o lista scurta: lighean, detergenti, detartrant pt wc si chiuvete, vopsea lavabila, matura, faras, mop, lavete, manusi de plastic, hartie de imbracat rafturile dulapului,bronz pentru paturi si noptiere, otrava de gandaci, becuri. In mintea mea am adaugat pe lista paturi, perna, lenjerie de pat, vase,o saltea de pat,umerase, tacamuri, mai multa otrava de gandaci ... si un pistol sa ma impusc.
Am iesit cu lacrimi in ochi, jurand ca nu ma mai intorc acolo...

inainte de cazare

stateam de ceva vreme prin bucuresti. imediat dupa ce am terminat cu bac-ul, m-am mutat in bucuresti impreuna cu mama mea ca sa pot sa merg la meditatiile de desen zilnic. stateam undeva pe la foisor, in casa unui fost profesor de sculptura. eu cu mama mea stateam intr-o camera intunecoasa, care mirosea ingrozitor a mucegai. nu ne puteam permite sa stam in alta parte. acolo nu plateam nimic, trebuia doar sa-i facem de mancare d-lui in varsta care ne gazduia.
in toamna am picat examenul la arhitectura. toate visele mele s-au spulberat odata cu aflarea rezultatele. urma sa ma intorc de unde venisem. parintii mei nu m-ar mai fi putut tine inca 1 an la medidatii in bucuresti. pe deasupra nu aveam nici unde sta. la mosul la care stateam achizitionasem un microb ceva, pentru ca tuseam non-stop, faceam febra si aveam plamanii varza. luam antibiotice inutil. nu ma vindecam, pentru ca in camera unde dormeam nu patrundea niciodata soarele.
asha debusolata cum eram m-am inscis la constructii. concurenta a fost mare, 10 pe loc, dar toti cei 10 eram picati de pe la alte facultati. deci toti eram niste verze. :))
am intrat cu brio. nu-mi venea sa cred. orizonturile mi se deschisesera din nou. aveam garantia ca voi primi un loc in camin. sa pot sa raman in bucuresti era salvarea mea.

in ziua cu pricina, m-am trezit normal, pe la 8.30. nu ma grabeam sa ajung sa-mi iau loc in camera, pentru ca nu-mi inchipuiam ce-o sa fie. am ajuns ca o floare in tei pe la 11. stiti desenele alea animate cu un caine caruia ii sar ochii pe masa rostogolindu-se? asha mi-au sarit si mie cand am vazut puhooooiiiii de lume: boboci speriati, parinti disperati, studenti din ani mai mari relaxati, gramezi de bagaje, chistoace de tigari aruncate peste tot, sticle goale pe langa gard, multa mizerie si galagie. multa, multa galagie. am remarcat niste baieti mai pletosi, niste fetiscane fumand tacticoase si strident machiate, niste parinti care asteptau cuminti rezolvarea problemei, o femeie cu basma pe cap, grupuri - grupusoare de baieti si fete, probabil mai mari si unii care tot carau niste papornite dintr-o parte in alta. am mai remarcat si niste catei, vreo 7-8, care se tot plimbau de la o persoana la alta, dand din coada. pe la ferestrele fare perdele, cu tamplarie mai veche decat istoria, se mai vedea cate un student stergand de zor geamurile cu ziare. niste baieti carau un frigider Fram (nu vazusem niciodata asha ceva), un altul o antena de camera, iar altul le facea loc printre multime. o fatea ducea un lighean rosu intr-o mana, iar in cealalta o geanta uriasa prin care se desluseau siluetele unor borcane.

si in tot acest haos nimerisem eu...
o stare de neliniste m-a cuprins. m-am intrebat deznadajnduita: eu ce fac acum? nici nu-mi inchipuiam eu ca era doar inceputul...

caminista

inspirata de innuenda, prietena noastra de pe blog, m-am hotarat sa incep sa va povestesc desprea viata mea din camin. inainte de asta trebuie sa va fac o marturisire: sunt din ramnicu valcea si am venit in bucuresti acum 10 ani ca sa dau la facultate si sa ma realizez financiar. ce am reusit si ce nu, o sa vedem pe parcurs. sunt convinsa ca intamplarile care vi le voi povesti le-ati trait o parte din ele si voi, cei care ati venit din provincie la facultate in bucuresti. as vrea sa-mi trimiteti si voi povestirile voastre din minunata viata de student caminist.

sezonul nuntilor

a inceput sezonul nuntilor. rochii somptuoase, aranjamente de vis, multe cristale, buchete de flori impresionate, limuzine si cate si mai cate idei originale. eu m-am casatorit in 2005. nu am investit mult in organizarea nuntii, desi mi-ar fi placut si mie sa-mi pot permite o caleasca cu cai, ceva cadouri pentru invitati, focuri de artificii si un restaurant mai select. dar a fost bine si asha cum a fost.
toata viata am visat la nunta mea. cand eram mica, cel mai mult imi doream sa primesc cadou o papusa in rochie de mireasa. pana la urma am primit-o. am fost cel mai fericit copil de pe pamant.

am dorit ca nunta mea sa mi-o organizez singura. mi-am facut invitatiile, cardurile de masa, mi-am comandat aranjamente florale mov si imbracaminte lila pentru scaune. baloanele au fost mov si albe, iar jartiera mi-am facut-o, pentru ca in comert nu exista decat albastra sau roz. prietenele mele care mi-au fost domnisoare s-au imbracat si el in mov sau lila. totul a fost ca un vis, un vis din care-ti pare rau ca te-ai trezit.

imi plac miresele. imi plac rochiile de mireasa, daca sunt albe sau crem. imi plac ginerii emotionati si parintii cu lacrimi de fericire in ochi. imi plac pregatirile dinainte de nunta si moleseala de dupa a mirilor, moleseala amestecata cu fericire, un pic de alcool si multa oboseala. imi place viata, cu toate evenimentele ei importante.

lacrimi de margele mov

margele mov picurau de la gatul meu
mari, rotunde, se rostogoleau pe covor
rimelul negru se scurgea si el pe obraji
iar rujul se-ntinsese ca un sarpe pe la coltul gurii

oja sarise si ea ca smaltzul de pe o scoica batuta de soare
si inelul, inelul cu diamant atarna lucitor pe mana scursa langa pat
o mangaiere de vis aluneca pe matasea alba ca un pescarus somnoros
iar stelele, da stelele, se vedeau prin perdeaua de organtza

de cata vreme stam asha? te-am intrebat
de-o vesnicie, ai raspuns
sau mi s-a parut ca aud murmurul unui val spart in stanca
iar stanca ramasese nemiscata, cu muschii verzi crescuti pe ea

ceasul a sunat pentru a mia oara miezul noptii
am vrut sa-mi bag piciorul in pantoful de sticla
de oboseala nu l-am nimerit
si am fugit, am fugit asha desculta pe nisipul inca fierbinte si alunecos

m-ai strigat din nou
si strigatul tau era plapand ca o bataie de aripi
sau ca o rugaciune spusa duminica in fata icoanei
m-ai strigat, dar eu m-am dus

m-am dus fara sa ma mai uit in urma
soarele mai avea putin si iesea din apa
scaldata intr-o lumina violacee
ti-am lasat poteca insemnata cu margele mari, rotunde si violete
ca lacrimile mele

un nou blog

mi-am facut un nou blog. puteti sa-l vedeti in profilul meu sau direct la:
http://un-arhitect.blogspot.com/
va invit sa-l cititi daca va intereseaza amenajarile interioare (deocamdata doar despre asta am scris).
lectura placura

in seara asta

in seara asta chiar sunt obosita. am plecat de dimineata de acasa, pe la 11. excat cand am iesit din curte, inainte de a inchide portile la garaj, am dat nas in nas cu un client care ma terorizeaza. nu spun ca nu-mi prind bine banii de la el, dar prea isi face multe case (le vinde, nu pt el) si nu prea mai tin ritmul. apoi m-am dus la birou unde un agent de asigurari ma astepta de fix 20 min. aproape m-a convins ca e bine cand mori sa lasi in urma bani de inmormantare. m-am hotarat sa-i fac fiului meu un fel "ajutor" de studii pentru cand o sa implineasca 18 ani, adica peste 17 si ceva :)). in fine, am scapat de agent. m-am trezit la usa cu un alt client, pe care am vrut sa-l ajut pe bani putini, pentru ca este prietenul unui fost coleg de facultate al unei foste colege de munca si totodata si prietena la distanta. am scapat si de el dupa vreo ora de modificari cerute de nemernicii astia care dau avize. la ora 2 am plecat la agentia de protectia copilului, sau cum s-o numi ea, unde trebuia sa mai duc o copie dupa un act, ca sa poate sa-mi inchida dosarul si sa pot sa beneficiez si eu de cei 6 mil, bani de la stat pentru cresterea copilului. o tipa stearsa dar amabila s-a uitat pe foaia care i-am intins-o: "cand ati nascut?" pe 4 aprilie 2007, raspund. "si de ce ati depus abia acum?" nu puteam sa-i spun ca de lene, mi-era jena. i-am spus: n-am avut timp. nu am mintit prea rau. m-am suit in masina stropita de noroi ingrozitor (am parcat-o pe o strada neasfaltata, langa o primarie - nu spun care)si am pornit incet-incet-f incet spre birou inapoi, unde urma sa mai am 2 intalniri. dupa 1000 de ani, 1 mil de semafoare, 1 mld de masini care nu stiu unde se tot duc si de unde tot vin toata ziua, am ajuns la birou. mi-am consumat si celelalte inatalniri, am fumat, desi nu am voie si am plecat in sfarsit spre casa. inainte de a intra in bulevardul principal, am asistat la un accident in lant, 4 masini, dupa care a trebuit sa astept 15 min sa ies de acolo, pentru ca se blocase traficul. ajunsa acasa m-am asezat din nou la calculator. maine iar am o predare si in seara asta chiar sunt obosita. dar mai stau, poate-mi revin. mircea badea vorbeste, in timp ce copilul meu doarme ca un prunc. :)

cum ai facut?

cum ai facut iubite

ca miile de stele

sa le cobori in iarba

sa calcam printre ele?

multumesc, domnule Paunescu

Sunt prea tanara ca sa fi prins cenaclul Flacara si suficient de batrana incat sa fi avut timp sa-l citesc pe Paunesc inainte si dupa regimul comunist. Cand am vazut pe http://lovinpress.wordpress.com/ ca si-a facut blog, am intrat repede sa-l citesc. I-am citit cateva poezii postate acolo, pe care le cunosteam, evident. Si, ca un blog-er care se respecta, am lasat si un comment. Cea mai mare surpriza a fost ca d-l Paunescu a raspuns, rand pe rand, la fiecare post. Iar mie (ma mandresc tare cu asta) mi-a daruit o poezie, pe care o reproduc aici. Este o poezie despre patria mea, patria noastra, pe care o iubesc si o urasc depotriva. Patria mea pe care nu as parasi-o niciodata, decat in concediu, dar in care mi-e sila sa mai traiesc. Patria mea pentru care nu as muri, dar in care au murit stramosii mei.
Va invit si pe voi sa savurati din delicioasa poezie Paunesciana.

"SUNT EGOIST, NU POT TRĂI FĂRĂ PATRIE

Eu nu ştiu cum se poate trăi fără ţară,
De câte ori am fost despărţit de ea,
Abia aşteptam să mă întorc şi s-o simt,
S-o gust, s-o miros, s-o cuprind,
Bineînţeles că nu am cunoscut-o
Până la capăt niciodată,
Dar ceva mi-a dat sentimentul
Că am o zare de sprijin,
Un pământ de mormânt,
O intimitate indescifrabilă.
Cu cât îmbătrânesc şi mi-e mai frig,
Cu atât simt nevoia unei camere simple,
Cu sobă mare şi cu cineva,
Mai bătrân decât mine, îngrijindu-mă.
Nu mai vreau complicaţii, mi-e destul să mă luminez
De bucuriile elementare,
O bucată de pâine, o cană cu apă, un foc într-o sobă,
O rudă trebăluind alături
Şi, mai ales, patria,
Nenorocita şi geniala mea ţară
În care, deşi nimic nu merge,
Îmi vine tot mai mult să trăiesc
Şi, dacă nu se poate altfel, să mor.
Spune-mi, tu,
De ce crezi că atâţia dintre noi au plecat?
Te-am întrebat.
Şi tu mi-ai răspuns: din egoism.
Şi eu ţi-am tăiat-o scurt:
Nu se poate vorbi de egoism,
Egoismul cel mai mare e să ai o ţară,
Să te simţi acasă
Să-ţi doreşti toată viaţa o cameră mare de lemn,
Cu sobă arzând şi cu cineva mişcându-se de colo-colo,
Ca şi când ar şi face câte ceva.
Să le simţi pe toate acestea
Şi să ţi se pară imposibil ca ele să nu mai fie.
Nu ştiu exact culoarea ţării mele.
E undeva între culori, deasupra culorilor,
Dar este şi, fără s-o numesc, o deosebesc de toate,
Dimineaţa când mă ridic din somn
Şi caut cu ochii înţelesul locului unde mă aflu,
Ştiu dacă sunt sau nu în ţara mea,
M-am mai şi înşelat uneori,
M-au indus în eroare nişte peisaje de lângă fereastră,
Dar mi-am revenit îndată
Dacă nu o mai recunoşteam ca peisaj,
Ţara mi-era de îndată veşmânt
Şi, dacă nici ca veşmânt nu-mi ajungea,
Îi simţeam aerul.
Şi dincolo de aer simţeam ceva ce nu încape în simţuri.
Acea intimitate care te poate vindeca de nevroză,
Acea intimitate care îţi poate fi suficientă
Când ai pierdut totul,
Acea intimitate care seamănă
Un pic cu tata, un pic cu mama
Şi, în rest, cu iarba mormintelor.
Sunt egoist, îmi iubesc patria,
Mintea mea e prea mică pentru a o înţelege,
Dar sufletul meu are îndărătnicia să o cuprindă întreagă
Şi dacă din ea nu ar rămâne decât un pat de spital
Eu tot aş iubi-o, ca pe un întreg glob pământesc.
Dimineaţa deschid ochii şi o caut
Şi după ce o simt, pot închide ochii la loc
Şi pot să mă concentrez,
Lucrând la capodopera mea,
Care e lacrima.
Eu nu ştiu cum se poate trăi fără ţară,
Eu sunt egoist, eu am nevoie de ţară,
Eu sunt egoist, eu am nevoie de voi toţi,
Care nu mă iubiţi, ci doar aveţi, din când în când,
Câte ceva să-mi cereţi.
Dar eu nu pot trăi fără această Românie nefericită,
Pe care nici n-am tăria să cred
Că aş putea-o face fericită, cu faptele mele.
Nu, ţara nu poate fi iubită la modul condiţional,
Ea nu e operaţiune de bancă,
Industrie agonică sau negustorie de steaguri,
Ea e fatalitate, ea e intimitate, ea e viaţă şi moarte,
Ea începe acolo unde toate celelalte sfârşesc,
Ea e dreptul nostru ultim, la egoism.
Într-o toamnă, când nu mai cad frunzele, ci cad copacii
Şi frunzele stau încremenite în aer,
Ca nişte criterii
Şi Dumnezeu se plânge de dureri reumatice,
Pe laviţa pe care a aţipit
Şi l-a surprins, în somn, bruma,
Mă gândesc la mine şi, fără să vreau,
Ajung să mă gândesc la patrie,
Intimitatea cerului cu lacrima mea."

Adrian Paunescu, 27 octombrie 2002 - http://www.paunescuadrian.blogspot.com/

lumea mea

si daca-i frig si este ceatza
nu pot sa-mi fac din vis vapor
sa ma agat de-un fir de atza
sa spulber valul si sa zbor?

si daca-n juru-mi omenirea

cu rautate ma serveste

nu pot sa caut fericirea

in soarele ce asfinteste?

si daca ploile ma-neaca
si daca vantul ma usuca
nu pot sa spun un simplu: pleaca
si sa ramai doar o naluca?

si daca nu-i nimic pe lume
si toate s-au sfarsit devreme
nu pot sa inventez un nume
la lumea mea doar din poeme?

portret, ulei pe panza

am luat din nou pensula-n mana
timida, ca deobicei
nu pot sa ma mai simt stapana
pe panza mea si pe invatacei


-azi incercam sa pictam un portret.
le spun micutilor cu voce stinsa
-va rog trasati un cerc discret,
sub el o linie intinsa


puneti va rog un rosu sters
in locul buzelor frumoase
un pic de negru in revers
sa para doar un pic carnoase


trasati trei linii groase, albe
deasupra cercului perfect
sub el schitati trei roze salbe
ca sa creati un fin efect


o dunga gri la verticala
cu doi banuti inchisi sub ea
la ochi un pic de albastreala
si gata este fatza sa

un drum pierdut

pornisem lent, pe-acelasi drum
cu pasi greoi, lipsiti de vlaga
cum talpile calcau pe scrum
parea un drum batut de lumea-ntreaga

intelesesem ca plecand
din nou pe-o cale prea batuta
riscam putin si-abandonand,
cautam iar poteca cunoscuta

pe langa mine tot treceau
oameni grabiti si pasi mai lenti
niciunii nu se abateau
mergeau prea drept, pareau absenti

priveam la ei, chiar ii strigam
ma ocoleau fara oprire
vroiam sa-i prind si alergam
dar neputinta mea era doar umilire

cand talpile mi-au sangerat
si lacrimile m-au durut
am indraznit si m-am oprit
mersesem mult pe-un drum pierdut

cea mai sexi blogherita - rezultate

Concursul s-a incheiat. Se cade, evident, sa multumesc pe aceasta cale tuturor prietenilor, cunoscutilor si necunoscutilor care m-au votat. Cu ajutorul lor am reusit sa acumulez 60 puncte, ceea ce m-a clasat pe locul al doilea. Iata clasamentul final.

1. Lavinia: 87 de voturi. - http://www.bittersweetlav.blogspot.com/

2. Regina: 60 de voturi. - ma stiti, nu mai pun poza

3. Anca: 41 de voturi - http://www.phoebs.voce.ro/

4. Niko: 39 de voturi - http://abecedardeganduri.wordpress.com/

5. Cristina http://psiheea.wordpress.com/ si Ioana Popescu http://ioana-popescu.weblog.ro/ - 37 de voturi.

Le felicit si pe cele care au iesit pe un loc fruntas si pe cele care nu au apucat un loc in clasament. Il felicit si pe Tiberiu Secret pentru initiativa. Inca odata va multumesc si voua. Sa auzim de bine.

sursa: http://www.reportervirtual.ro/

gaudi a murit calcat de tramvai. ce stupid!

bineinteles ca m-am indragostit de barcelona imediat ce i-am respirat aerul. bineinteles ca l-am iubit si mai mult pe gaudi de indata ce i-am vazut operele, altfel decat in manualul de istoria arhitecturii. bineinteles ca toate "creatiile"mele in ale arhitecturii au palit odata cu atingerea primului perete curb din beton, in forma valurilor oceanului. am sorbit cu nesat din frumusetiile create de gaudi. din pacate acest mare arhitect a murit calcat de tramvai. din fericire, a lasat in urma o barcelona de poveste.

mi-e frica ingrozitor de tramvaie. sa fie vreo legatura? :D

elodia e moarta si totusi ea traieste

nu ma uit la televizor decat din intamplare (cand nu vizionez "in gura presei" si "cronica carcotasilor". nu citesc ziarele. ascult insa radio cand conduc si aud in timp ce stau in fata calculatorului toate disputele politice la care se uita sotul meu. da, stiu, nu sunt din timpul meu. zilele trecute am fost in vizita la soacra mea, pe care am gasit-o uitandu-se la televizor, la un scandal mediatic. toate posturile difuzau ceva, nu stiu exact ce despre o individa Norica Nicolai. am intrebat si eu, nu din curiozitate, ci doar ca sa par si eu interesata de subiect: "cine e norica nicolai? ca tot aud si pe la radio de ea de vreo 2 zile". bineinteles ca am starnit ilaritate. alt personaj impresionant de la tv este elodia. am fost intoxicata cu aceasta elodia. am auzit si de unul cioaca, care se pare a omorat-o. noroc cu badea, cu gainusa si cu huidu. asha ma mai pun si eu la curent cu stirile fierbinti din romania. am auzit total intamplator, nu mai stiu la ce post un cantecel despre elodia, cantat fals de o nebuna "elodia e moarta si totusi ea traieste". rad cu pofta cand imi amintesc de acel "spectacol" penibil. ce nu inteleg este de ce pe elodia nu o cheama cioaca. doar sunt soti, nu? sau, ma rog, au fost, ca unul dintre ei a murit intre timp. si mai e ceva: cum ar fi sa te cheme "cioca elodia"?

de ce nu renuntam la vulgaritate?

De ceva timp imi petrec foarte mult timp navigand prin blog-urile peste care dau mai mult sau mai putin din intamplare. Din vointa mea proprie am cautat anumite persoane si le-am citit blogg-urile. Nu stiu de ce, am o atractie speciala pentru blog-urile fetelor, femeilor. Unele le-am citit cu placere, altele le-am inchis la scurt timp dupa ce le-am deschis. Poate am pierdut cateva randuri interesante, sau poate nu. La unele dintre blog-urile pe care am poposit mai mult am vizionat niste fotografii cu femei frumoase, chiar foarte frumoase. Femei care afiseaza o delicatetze si o dragalesenie de invidiat. Femei care nu-si tradeaza varsta. Femei care au studiat mult, care citesc mult, femei intelectuale. Ceea ce nu inteleg este vulgaritatea expresiilor unora dintre ele. De ce o femeie educata, studioasa, foarte frumoasa simte nevoia sa se exprime vulgar, sa introduca in descrierile ei cuvinte folosite numai de anumitzi barbatzi, de o calitate sociala discutibila? Am gasit blogg-uri foarte frumoase ale unor barbatzi care nu au simtit nevoia sa introduca in paginile lor cuvinte si expresii triviale. Ii felicit pe aceasta cale.
Stiu ca unii barbatzi apreciaza unele "iesiri" vulgare ale femeilor, dar eu cred ca acestea trebuie manifestate doar in pat si mai putin sau deloc in modul de exprimare.
Curiozitatea mea ramane: de ce o femeie frumoasa si culta apeleaza la "artificii" licentioase si daca le-a folosit odata pentru a ilustra mai bine o anumita idee, de ce nu renunta ulterior?

o zi din viata unui arhitect

Cred ca fiecare dintre voi a avut nevoie cel putin odata in viata de un arhitect. Si poate ca fiecare in parte s-a intrebat ce face un arhitect intr-o zi normala din viata sa? Iata un posibil raspuns:- - - se trezeste la 10. artistii trebuie sa doarma mult
- bea o cafea rece. e facuta de ieri sau de alalteieri. ce mai conteaza?
- ar vrea sa si fumeze, insa si-a amintit ca a terminat pachetul azi noapte
- se uita din intamplare la ceas. ooops. are o intalnire la 11.30, tocmai in capatul celalalt al orasului. si a uitat sa noteze strada si numarul. iar numarul de telefon nu l-a salvat. in fine, vede el
- se spala in 5 minute. se imbraca intr-o ora. trebuie sa arate bine, doar e arhitect
- se urca in masina plina de praf. of, bucurestiul asta infect. si el nu are timp sa treaca nici azi pe la spalatorie, e foarte, foarte prins
- combustibilul este aproape spre sfarsite, dar poate-i ajunge pana la locul de intalnire. lasa, ca baga benzina la intoarcere
- off, traficul asta. iar intarzie la intalnire. dar e normal sa-l astepte, macar sfertul academic. si daca intarzie 20 de minute, ce mai conteaza 5 minute peste cele 15?
- ajunge la intalnire cu 45 minute intarziere. (dureaza mult pana gaseste strada si numarul. nu cunoaste prea bine bucurestiului. a stat mult in Paris, la bursa)
- oamenii l-au asteptat. normal, doar e pionul principal al proiectului
- incepe discutia
- dupa 10 minute simte ca nu mai rezista. cere o tigara de la seful de santier. scuze, dar nu a mai avut timp sa-si cupere. stiti, de la trafic. iese s-o fumeze
- fumeaza tigara in 15 minute
- reintra in sedinta
- dupa 10 minute suna telefonul. se scuza, iese si vorbeste vreo 20 minute. of, femeile
- sedinta se reia. mai dureaza vreo 45 minute. norocul lui ca nu si-a uitat creionul 0.7 cu mina 2B. a tras 3 linii pe o foaie aruncata pe birou. gata si schita pentru hotel
- in sfarsit s-a terminat sedinta. inginerii astia sunt niste idioti
- pleaca epuizat
- se opreste la un cafe-bar. suna un prieten vechi din facultate
- intalnirea la bar se prelungeste pana pe la 6 seara. au fost multe de discutat si de aranjat
- in drum spre casa baga benzina, cumpara niste bere, tigari evident (vreo 2 pachete, sa nu mai ramana in pana) si o paine?, mai bine nu, da pe la mc'drive
- ajunge acasa pe la 9, off, traficul asta
- aprinde o tigara si se apuca de lucru. nu mai baga azi la spalat. mai are 2 camasi pe care nu le-a purtat decat de 2 ori. sosetele mai merg si maine. iar blugii. aoleu, iar a uitat sa-si mai cumpare o pereche de blugi
- porneste messul. isi saluta cei 15 prieteni cei mai apropiati. discuta cu ei despre o idee geniala care i-a venit
- se apuca de lucru
- intra si mai baga o intrare pe blog. citeste cateva intrari noi de pe alte bloguri. face cateva comentarii acide
- se apuca de lucru. acum chiar trebuie sa lucreze. peste doua zile are predare
- e 1 noaptea. trage 3 linii in acad. mai citeste odata mailul. mai citeste odata blogurile. mai citeste si niste stiri
- se apuca de lucru
- e tarziu, a obosit. se opreste, mai e si maine o zi
- se culca, cu gandul la noul proiect. tocmai i-a venit o idee
- se da jos repede, ia foitza si-si traseaza ideile. e multumit
- mai intra odata pe net. poate i-a trimis cineva vreun mail important
- se duce din nou in dormitor. este ingrozitor de obosit. a avut o zi epuizanta
- isi aprinde o tigara si-o fumeaza in pat. se uita la discovery, la o emisiune despre crime
- adoarme zambind. stie ca va dormi mult si bine. arta o cere

de trei zile ninge

de trei zile ninge neincetat. ninge cu fulgi mari, pufosi, impresionant de usori. zapada s-a asternut pe piele, pe par, pe buze... troienele mari au acoperit incet, tot corpul... iti urmaresc cu infrigurare urmele grele si adanci prin zapada din sufletul meu. incerc cu rigurozitate sa calc prin ele, ca sa nu ma impotmolesc in nesfarsitele lanuri albe, cateodata de un albastru pal, stralucitor. mergi prea repede ca sa vreau sa te prind si prea incet ca sa vreau sa te pierd. mii de stelute multicolore aluneca usor dinpre cer si se astern delicat una peste alta, formand un covor moale, ca de catifea. e frig afara, dar raceala asta imi patrunde ca un fior prin oase si prin vene si ma infierbanta. e frig afara, e cald in suflet. toti fulgii s-au asternut ca o chiciura pe sufletul meu si au format in jurul lui o aura luminoasa, inghetata. hai si tu. cuibareste-te in zapada care m-a acoperit in ultimele trei zile. fa-te mic, cat un fulg, si baga-te in sufletul meu. pentru ca nicicand sufletul meu n-a fost mai frumos.

10 motive sa fiu fericita

1. am trait minunea de a avea un ingeras
2. am un sot care este tata, prieten, iubit, partener de afaceri, toate in acelasi timp si o familie minunata formata din parinti, frate, un bunic si multi verisori, matuse, unchi
3. iubesc si sunt iubita, iubesc si sunt iubita, iubesc si sunt iubita
4. am un acoperis deasupra capului, loc de parcare liber oricand, o bucatica de pamant pe care sa-mi plantez flori
5. nu circul cu mijloacele de transport in comun din bucuresti
6. am o meserie care o fac cu placere si care-mi da libertatea sa creez
7. am multe pisici care vin la masa si una care intra si in casa. este foarte iubareata si are o culoare rara: gri-albastrui
8. pot sa calatoresc
9. inca ma mai pot bucura de aproape orice si de frumusetiile patriei mele (inainte de a disparea complet de la poluare si nepasarea oamenilor)
10. afara e frig si a nins. imi place iarna, cu zapezile ei cu tot ...

eu sa gatesc? eu port Wonderbra!

cand eram studenta, sub nicio forma nu as fi acceptat sa ajung sa gatesc vreodata. mi se parea ca a gati pentru barbatul tau este o injosire si ca a gati este sinonim cu a slugari. dar ce, noi femeile nu muncim sa aducem bani in casa? noi nu ne agitam, nu alergam toata ziua pentru un trai mai bun? la ce bun sa sa miros a ceapa cand imi pot permite sa iau masa la restaurant? consideram gatitul o indeletnicire demodata. pe vremea aceea purtam sutiene cu bureti. astazi, mi s-au cam schimbat parererile despre aceasta practica. am descoperit ca a gati este o arta. am descoperit ca a inventa retete si a gati bine intr-un timp record iti pot da o stare de bine si o satisfactie noua. am descoperit ca a-l vedea pe partener lingandu-si degetele este mult mai important decat a avea mereu unghiile lungi, vopsite franch. accept cu mandrie acum ca femeia trebuie sa stie sa gateasca, cu sau fara wonderbra. am descoperit si eu in sfarsit ca pamantul e rotund si ca are gravitatie. si inca ceva: nu mai port nici sutiene cu bureti.

poezie de iarna

neinspiratele dimineti,
in care ne trezim goi si reci
ne spunem nimic si totul ne tzine
departe de noi, departe de bine

si tristele seri cu vorbe si soapte
din nou impreuna, dar tot mai departe
pasim pe-o carare,
eu intr-o parte, tu-n alta parte

iar ziua ne trece goala si rece
si seara se duce, tacuta spre zece
din nou ne-am vazut si-am fost impreuna,
inca o clipa, inca o luna...

lucrurile care ma enerveaza cel mai tare

Sunt o persoana calma. pentru unii oamenii sunt enervant de calma. Sunt insa unele lucrurile, aspecte, fenomene, etc care ma enerveaza cumplit:
- cel mai tare ma enerveaza faptul ca ciocolata si tigarile sunt daunatoare. ca ciocolata ingrasa si ca "tutunul poate provoca o moarte lenta si dureroasa", cum am gasit scris pe un pachet de tigari
- ma enerveaza cumplit folosirea superlativului "absolut" in acelasi timp cu un alt superlativ: "absolut superb", "absolut magnific", "absolut impresionant", "absolut absolut". nu sunt eu "profesoara de gramatica", am studii cu profil real, insa, dragii mei jurnalisti, redactori, prezentatori, chiar nu va zgarie urechile cand folositi in mod obsesiv acest superlativ. in engleza merge, este permis, dar in limba noastra dulce suna ca nuca-n perete. sau il folositi pe post de "hiperbola" ? sunteti absolut ingrozitor de enervanti
- ma enerveaza oamenii care scuipa pe strada
- ma enerveaza soferii care claxoneaza ca nebunii
- ma enerveaza toti prezentatorii de stiri, care si-au insusit un accent ne-romanesc, preluat de la PRO-TV, cred, si care-l folosesc cu mandrie, uitand cand citesc ca niste papagali stirile, de virgula si punct. nici nu-ti dai seama cand incepe urmatoarea stire. oricum, nu au auzit probabil niciodata de intonatie si dictie.
-ma enerveaza tot ce tine de politica. sunt "absolut" apolitica
- ma enerveaza chilotzii "cu fund" - fetele stiu de ce :))
- ma enerveaza vanzatoarele acre din romania
- ma enerveaza barbatii care se cred buricii pamantului, desi sunt departe de a avea calitatiile necesare unui astfel de titlu
- ma enerveaza mailurile publicitare cand sunt cu zecile si sutele (cand sunt cateva nu ma deranjeaza)
- ma enerveaza filmele politiste in care personajul principal este o femeie, "super-women", care descopera criminalii, priveste mortii, impusca, alearga, da raplici inteligente cu aceeasi privire tampa tot timpul
- ma enerveaza cumplit cozile, in special cele la platit creditele si facturile la mobil (stiu, stiu ca s-au inventat si cardurile )
- ma enerveaza spiritul de turma foarte accentuat al unora, gen ce fac totzi sa fac si eu
- ma anerveaza cei care spun "iubesc Balcic", "ador Balcic", dar nu au fost niciodata acolo, stiu de Balcic doar din literatura mioritica

Mai sunt si altele. O sa le completez pe masura ce mi le amintesc. pana atunci va salut si va rog, nu ma enervati! Absolut!

scrisoare celui mai iubit... din viata mea

...mda, cred ca a fost "love at first sight". asha se zice, nu? cand te-am vazut prima data, mi s-au inmuiat picioarele. nu puteam sa cad, pentru ca eram asezata, insa am simtit o moliciune ... si o... nu prea pot sa descriu ce am simtit exact .... erai parca desprins dintr-un vis, ireal de frumos si impresionant de aproape de mine. te-am atins usor pe mana. mi-era teama sa ma apropii mai mult, desi stiam ca asta iti doresti... zilele urmatoarele ne-am apropiat, atat de mult, incat eram una si aceeasi persoana. iubirea dintre noi a inceput sa creasca.
primul zambet a fost ca o raza de soare dupa o zi ploioasa, mohorata si rece. zambetul tau ma face mereu sa ma simt importanta, cea mai importanta de pe pamant. cand ti-am vazut prima lacrima, in ochii mari si curiosi tot timpul, am inlemnit. ce puteam sa-ti fac sa-ti readuc zambetul? lacrimilor tale le-am raspuns cu un suras si-o imbratisare, si supararea ta s-a evaporat ...
nu pot sa respir fara tine... aerul care-l expiri tu este aerul care-l inspir eu...
ochii tai sunt calauza mea, orice urma de tristete mi-o alunga cand ii vad. viata ta este si viata mea, si nu ma mai satur de tine, oricat de mult te-as imbratisa, te-as saruta, te-as dezmierda. te iubesc, stii asta. fiecare gest al meu iti povesteste despre iubirea mea. fiecare privire iti destainuie o alta latura a personalitatii mele, fiecare cuvant iti mai spune o poveste despre mine, fiecare sarut iti dezvaluie particica din iubirea mea.
am inceput impreuna o noua viatza. astept cu nerabdare clipa in care in vei putea spune si tu cat de mult ma iubesti :)

cea mai sexi bloggeritza

ma puteti vota la nr. 18 la link:

http://www.reportervirtual.ro/2007/12/18/cea-mai-sexy-bloggerita.html

marul interzis

Prea erudit,
ca sa-mi fii iubit
si mult prea tern,
ca sa-mi fii doar prieten
Prea arogant,
ca sa-mi fii amant
si prea artagos c
a sa imi fii sotz.

Esti ca un vulcan,
nu-mi poti fi dusman!
prea impertinent,
sa-mi fii pretendent

ce-ai putea sa-mi fii
tu, iubite, stii
esti deja proscris
nu poti fi decat
marul interzis!

unde sa emigram?

in ultima vreme se vorbeste tot mai des despre emigrare. rectific: in ultima vreme, noi si prietenii nostri vorbim tot mai des despre locul unde am putea emigra din bucuresti, unde am putea sa fugim, sa scapam, sa nu mai auzim de bucuresti. sa scapam de poluarea care te obliga sa nu mai respiri, sa scapam de traficul care te obliga sa stai in casa, de super-marketurile care te obliga sa mananci numai de la chioscul de la coltul blocului, de politicienii care te obliga sa-i injuri, de jurnalele care te obliga sa inchizi tv-ul si sa citesti o carte, de tot orasul care te obliga sa pleci din el inainte de a nu a mai putea supravietui.

sarbatorile de iarna le-am petrecut intr-un orasel. sa va spun cate ceva despre el si despre ce se intampla in el. trecerile de pietoni au avertizare sonora pentru nevazatori. toate trotuarele, frumos pavate, au rampa pentru carucioare. exista pe unde mergi containere cu material antiderapant. luminile de craciun de pe strazi, de prin copaci, de la magazine sunt superbe, cum nu poti vedea niciodata in bucuresti. bradul de craciun este de vis, nefiind nici pe departe un mastodont metalic. in baruri si restaurante poti bea lapte cald si gasesti si sambata seara locuri. masinile sunt rezonabil de rare sau dese (cum vreti voi). drumurile sunt curatate imediat de zapada. nu se claxoneaza ca la nebuni. in supermarket nu stai o ora la coada. exista un patioar pe mall-ul din oras, unde poti patina normal. nu este niciodata arhiplin, ca in bucuresti. nu se sparg case, nu se sparg masini, legile nu le fac tziganii. exista containere de gunoi pe categorii (sticla, hartie, etc). conducatorii sunt si ei corupti, insa mai fac cate ceva si pentru oras si cetateni. vara nu este niciodata foarte cald, iarna nu este niciodata foarte frig. oamenii sunt prietenosi si nu prea vezi batai pe strada (decat daca insisti). vanzatoarele iti vorbesc frumos, nu intr-o scarba totala, iar chelnarii iti sunt prieteni din start. nu te face nimeni la buzunare. am vazut de revelion un nene cu lozuri in plic cu doi papagali inghetati dupa el. :)) scria cineva mai demult pe un blog ca n-a mai mai vazut asha ceva de mult. e, voila, aici mai exista. cel mai tare m-a impresionat liftul dintr-un magazin mare. in el era o liftiera care croseta si care ne-a intrebat politicoasa, nicidecum plictisita, la ce etaj ne duce. preturile la case sunt maricele si aici, insa mai ai o sansa. vanzarile nu sunt monopolizate de agentii sau de "racheti" sau cum le zice. aerul , am uitat sa spun de aer, este RESPIRABIL. este putin spus respirabil, este un aer de facut tratament pentru plamani cu el.

acesta este orasul in care imi doresc sa "emigrez". si nu este un oras din alta tara, este un oras de la noi din tara. un oras in care bunul simt inca mai exista si in care prietenia si buna cuviinta s-au conservat impresionant de bine.

despre nimic

ce s-ar putea scrie despre nimic? nimicul este...din nimic porneste...da, asta este: din nimic porneste totul. fara premeditare, fara a intui ceva, fara sa te gandesti macar, te trezesti ca a inceput. stai si-ti bati capul apoi: de unde a pornit, care a fost prima clipa, care a fost primul gest, primul cuvant, primul semn? nimic. nu-ti mai amintesti nimic. doar niste senzatii ulterioare. stii doar: nimicul este sinonim cu totul. acum, intrebarea ramane: de unde a pornit totul? in ce moment, ce gest, care clipa? o atingere, un sarut, un cuvant, o privire? chiar nu-ti dai seama. stii doar ca a inceput din nimic si s-a transformat in totul. si ce faci acum, cand totul s-a transformat in nimic? :((

i miss you so much

I miss you, I miss so much! Atat de profund suna in limba engleza. Cand eram in clasa a V-a am invatat la limba romana ca nu exista corespondent in nicio limba a lumii pentru cuvantul “dor”. Cateodata mi se face ingrozitor de dor de anumite persoane, de anumite lucruri, gesturi. Mi-e dor de mor, imi vine sa ies in strada sa strig “mi-e dor de tine, mor de dor de tine!”. Stiti ce e ciudat? Nu mi se face dor de o singura persoana. Sunt persoane toatal diferite, care au aparut in viata mea in timpuri diferite, in imprejurari total diferite, chiar aiurea cateodata. Mi-e dor de pilda, de colegul meu de banca din liceu, de care niciodata nu mi-a placut, insa pe care acum l-as imbratisa cu patima. Mi-e dor de diriginta din gimnaziu, care mi-a dat o palma odata pentru nu mai stiu ce. Mi-e dor de o fosta prietena cu care ma certam tot timpul. Si mai ales mi-e dor de baieti care s-au tinut dupa mine si eu i-am respins. Cel mai dor insa mi-e dor de bunica mea care nu mai este si de cainele copilariei mele care a murit in anul I de facultate. Mi-e atat de dor incat cand merg la tara, plang ascuns sa nu ma vada cineva, de dorul lui. Imi amintesc ochii lui plini de bucurie de fiecare data cand ma vedea, imi amintesc marimea lui impresionanta, incat cand il luam in brate ma acoperea cu totul, imi amintesc blana lui lunga, ca o lana, alba cu negru. Si-mi amintesc cum ma tragea cu sania iarna si cum ma asculta cu botul pe labe cand ii povesteam desprea iubirile mele copilaresti. Mi-e dor de marea din copilarie, rece de mi se facea pielea gaina, sau calda cand inotam in ea noaptea, pe luna plina, in timp ce afara ploua marunt, de vara. Mi-e dor de norii albi din zilele fierbinti de vara la care ma uitam stand pe spate pe iarba proaspata, in timp ce vaca pastea linistita. Ma uitam ore in sir la ei, fiecare norisor tzesand pentru mine o imagine, un animalut, o litera, un gest. Mi-e dor de papusile carora la dadeam sa manace si note in carnete si de rochiile extrem de scurte care le concepeam eu si mi le cosea mama. Mi-e dor de noptile albe din timpul facultatii in care mai mult fumam si beam cola, decat invatam. Mi-e dor de gandacii din camera de camin, pe care i-am tinut intr-un borcan ca sa vad cati pui fac odata. Mi-e dor de bara rece din tramvai pe care mi-a ramas mana lipita in prima iarna in bucuresti cand am simtit pe pielea mea cele -20 grade. Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor. Mi-e ingrozitor de dor de tine. De aceea iti spun, cu lacrimi in ochi: “I miss you so much!”