Muza

A vorbi despre muze este ca și cum ai vorbi despre modul în care faci dragoste, despre cum te simți când ai orgasm, despre ceea ce simți în cea mai intimă, personală și secretă clipă din timpul tău. A vorbi despre muza ta e ca și cum ai sta dezbrăcat într-un cub de sticlă amplasat în mijlocul unei piețe aglomerate. Muza pentru creator este ceva sfânt, extrem de personal și de intim. Este un sacrilegiu din partea artistului s-o dezvăluie, s-o descrie sau să se mândrească cu ea. Muza nu se arată niciodată privitorului, pentru că trebuie să fie intuită. Tu ca beneficiarul operei nu ai voie decât să-ți imaginezi, să intuiești muza reală, iar autorul nu are voie s-o prezinte decât ca pe-o replică. Nimeni nu are voie să cunoască secretul muzei, decât însuși autorul.

Când vezi o capodoperă, inevitabil te gândești: cine l-a inspirat pe autor? Cine i-a fost muză? Și următoarea dorința este ca și tu să poți deveni o muză. Te intrebi: pot fi eu muză? Ne dorim să fim modele în viață pentru cei tineri. Visăm să fim doriți, să inspirăm, să stârnim dorințe, să fim iubiți și apreciați. Să inspirăm creatia, să stârnim creativitatea și ulterior să fim transpuși în opere de artă. Dar merităm? Avem această forță lăuntrică, avem în noi ceva atât de puternic încât să poată fi transpus într-o operă de artă?

Muza pentru un artist este chiar sufletul său. Ea nu moare niciodată, nu seacă, nu-și pierde din calitatea ce dă viață creației. Un singur lucru nu știm noi, privitorii de rând: ca muza se schimbă. Rămâne ca sursa de inspirație (fără ea nu există operă de artă), dar se preschimbă neîncetat în alta. Muza rămâne lipita de artist, trăiește în el și prin el, dar ea-l transforma, îl desăvârșeste tocmai prin capacitatea ei incredibilă de a fi mereu "o alta".

Nu-l întreba pe artist cine i-a fost muză. Nu-ți va spune niciodată adevărul.

Foto: "Muza dansand" - Andrea Mantegna (n. 1431 pe Isola Mantegna -inițial Isola di Carturo- de lângă Padova - d. 13 septembrie 1506 în Mantova a fost unul din cei mai importanți pictori și gravori al Quattrocento-ului din Italia de Nord).

Ți-aș spune multe

Ți-aș spune multe poate, dacă ne-am așeza sub cerul înstelat și eu mi-aș lăsa greu capul pe genunchii tăi. Și dacă tu mi-ai mângâia părul. Știi, daca ai face asta, cred că m-aș putea topi la fel cum se topește întunecimea nopții la primele raze violacii. Și cred  ca dacă ți-aș simți palmele pe obraji, m-as transforma pentru început în larvă, apoi în fluture multicolor. Bineînțeles că nu mi-aș lua zborul, ci aș ramâne să mă adăp din dulceața polenului tău până m-aș îmbăta. Și te-aș stropi cu pulberea aripilor mele până ce ai deveni strălucitor, ca trandafirii poleiți cu picături de rouă, în ultima lor zbatere de frumusețe.

Cred că da, dacă ne-ar prinde noaptea într-o poieniță, ne-am spune multe. Și poate ne-am abandona simțurilor primordiale, scurgându-ne toată seva sub stele, așa cum norii se descarcă de energie în tunete violente. Sau poate nu. Poate doar ne-am vorbi până ce poveștile ni se vor îndepărta în ecouri repetate, din ce în ce mai șoptite, pierdute spre adâncimi alunecoase. Până ce nu ne vom mai auzi, nu ne vom mai vedea, ci doar ne vom simți.

Probabil că ți-aș spune multe...


foto: Starry night - Vincent Van Gogh

Ceea ce nu știi

foto:  A Mermaid - J.W. Waterhouse -  1900; Location: Royal Academy of Arts, London, UK

Știi tot ceea ce simt...ai aflat, ai văzut, ai auzit...
ceea ce nu știi este că seara, înainte de a adormi
mă ghemuiesc ca un melc în cochilia sa
și-ți caut chipul printre canelurile sidefate
sau îți caut o vorbă măcar în murmurul oceanului
îmi ating pereții în care stau încorsetată
și-ti caut atingerea în valurile ce mă poartă printre fire de nisip

Știi ceea ce sunt...mi-ai auzit de atâtea ori strigătul...
ceea ce nu știi este ca noaptea, când toată natura se odihnește
pașii mei pornesc pe un drum neumblat spre țarmul iubirii
adulmecâdu-ți urmele lăsate în drumurile tale
și pielea mea se lungește în nisip ca să adune mirosul tău
iar eu devin un singur gând, o singură dorință, o fărâmă
de speranță într-un noian de întâmplări banale

Pare că știi...însă ceea ce nu știi și nici nu vei afla vreodată
este momentul când mă voi trezi limpede și liniștită
cu filmul nocturn al oceanului lăsat în cochilia spartă
momentul în care uitarea îmi va deveni binecuvântare,
iar picioarele îmi vor prinde putere să calce pamântul
Ceea ce nu știi este ca nu vei sti cand va fi acel moment

Unde?

Unde erai când eu te căutam
Prin vise,
printre gânduri?
Şi ce făceai când te descopeream
pierdut pe după temeri
pentru idei nescrise?

Unde fugeai când eu
veneam spre tine
şi în genunchi te imploram să stai?
Şi unde te opreai cu teamă-n suflet
Să nu cedezi, să nu mă ai?
 
Unde ești acum
când pașii mei,
cu tălpile rănite și pielea zgâriată,
au obosit și au căzut în drum?
Nu ți-e mila de ei,
nu te-nfioară credinţa lor trădată?

Când te-am găsit după prea multă vreme
Îmbrățișarea mea ți-a fost străină...
Ai ignorat toate acele semne
şi toată truda mea prin care
din suflet către tine împrăștiam lumină

Te-am regăsit o clipă,
același zeu în care
cele mai scumpe vise
mi le-am pus la păstrare...




foto - arhitect Coriu Alexandru  http://alexandrucoriu.blogspot.com/

Floare albă

Sădește-mă cu grijă, sub soare și sub ploi
doar în pământ fertil, departe de noroi
doar udă-mă cu rouă să-mi faci lăstarii vii
Păzește-mă de vânturi, arșiță, vijelii
 
Privește-mă cu teamă când cresc în ochii tai
și mângăie-mi tulpina ce naște muguri noi
Miroase-mi părul moale plin de polen din aur
și frunzele plăpânde din care îți fac laur

Atinge-mi cu tandrețe petalele fragile
Ce ziua se înalță și noaptea cad docile
Păstrează-ți în toți porii miros de floare albă 
ține-mă lângă tine, zveltă, curată, caldă.


Jeune femme tenant des fleurs, tableau d'Albert Lynch

Amanta

 Ea e înaltă și frumoasă
 Și are ochii mari și verzi
 Când e cu tine e sfioasă
 ... Dar te adoră, asta crezi.
 
 Te împresoară, te-amețește
 Te leagănă pe al său piept
 Cu șoapte dulci te-ademenește,
 Dar te consideră inept.
 
 Nu-ți spune multe despre sine
 De-ntrebi enigmă-i viața ei
 nu se cuvine și taci mai bine
 de bine să-ti mai fie vrei

iar când tu taci, ea-ți povestește
cât e de pură și cuminte
cum doar pe tine te iubește
și niciodată nu te minte
 
și tu te pierzi printre cuvinte
și crezi că mâine-ți se va da
dar nu fi prost, ea doar te minte
mâine va fi a altuia


foto: Joseph-Marie Vien - Lover Crowning his Mistress (1773 - Louvre, Paris )

Si totuși…

Foto: Leonardo da Vinci - Studiu pe maini de femeie

Ne-am întâlnit,
nu prea demult
dar ne-am vorbit
Atât de mult…
Apoi,
pentru ca exista un “apoi”
Am plecat,
fără a privi înapoi
Cu ochii plecați,
Îngândurați
Copleșiți
Si totuși…
ți-aș fi dat gândul ca să mi-l asculți

Ne-am ascultat poveștile
Ne-am rezumat viețile
Din nemurire
Prin ne-grăire
Ne-am zugrăvit
Gândurile
Apoi, pentru ca a urmat un “apoi”
Am vrut să nu mă mai privești
Si totuși…
ți-as fi dat temerile ca să mi le strivești

Ne-am privit, ne-am lămurit
Că vederile
Si privirile
Ni s-au contopit
Ori ni s-au topit
Apoi, pentru că trebuia
Să apară apoi
Ne-am închis imaginile
In apusurile cerești
Si totuși…
ți-aș fi lăsat ochii să mi-i mai privești

Fără atingeri, fără păreri
Ne-am iubit, azi ca-ntr-un ieri
Acum, ca-ntr-un trecut
O clipă, ca într-un început
Dar, pentru ca trebuia un “dar”
ți-am interzis
să mă mai ajuți
Si totuși…
ți-as fi permis
ca într-un vis, mâna să mi-o săruți

New York - New York

Este bun și codul acesta portocaliu. Sunt de vineri în casă și, așa cum v-am promis am făcut acel filmuleț cu New York-ul, cu doar o mică parte din tot ceea am văzut eu. Vizionare plăcută!

Etapele realizarii unui tablou

1. Schita - carbune

2. Se aplica o culoare de fond, mai diluata

3. Pasta  - baza

4. Pasta - accente



5. Pasta - mici retusuri si repararea fazei 4 :)

6. Pasta - accente

7. Accente finale

8. Rama



Nu-s și eu om?

Jacques-Louis David, Mars Disarmed by Venus and the Graces, 1824, oil on canvas, 308 x 262 cm. Musées royaux des Beaux-Arts de Belgique, Brussels (© Royal Museums of Fine Arts of Belgium, Brussels [dig. photo: J. Geleyns / www.roscan.be])

De ce tu crezi că nu pot fi
la fel cum sunt toți oamenii?
crezi că nu văd, nu simt, n-aud?
sunt și eu om, nu sunt un sfânt...
 
la fel aud și eu, ca tine
un vers, o șoaptă, o melodie
la fel ca tine mă cutremur
și plâng și eu și gem și tremur
 
și gust plăcerea sau tresar
când beau otravă sau nectar
și mă furnică toată pielea
când simt plăcerea sau durerea
 
o floare albă mă-nfioară
cu frumusețea ei de-o vară
iar o furtună mă-nspăimantă
așa cum soarele mă încântă
 
și-mi tot pun și eu întrebări,
dar sunt deschisă la schimbări
și am și țeluri și dorințe
și fericiri și suferințe

pe toate le trăiesc din plin
și stau și plec, mă-ntorc, revin
mă îndoiesc,  m-ntreb, mă zbat,
că-s om ca tine: și cu virtuți și cu păcat

Spovedanie

 da, am păcătuit
 cu gândul, cu trăirea
 cu mintea, cu simițirea
 cu sufletu'-am râvnit

 am închis ochii și-am visat la tine
 și te-am cuprins de mii de ori în mine 
 și te-am închipuit un prinț călare
 venit să mă răpești dintr-o rea visare
 
 și mi-am întins spre tine-mbrățișarea
 cea interzisă, dar atât de dulce
 icoană ți-am facut înfățișarea
 doar simpla-ți existență emoție-mi aduce
 
 da, am păcătuit
 mărturisesc fără a regreta
 și-un milion de iaduri 
 în viața de apoi de-aș ști c-ar fi
 râvnind neîncetat la tine
 tot aș păcătui
 
 foto: André Jacques Victor Orsel - "Diavolul ispitind o tanara femeie" - 1832-detaliu
 
  
 
  
 
  















 

La Carturesti

Foto: http://www.fin.ro/articol_68975/carturesti-a-deschis-prima-librarie-intr-un-mall-afi-palace-cotroceni.html#

Azi am vizitat librăria Cărturești din mallul Cotroceni. Este mare, primitoare,  aranjată cu gust. Amenajarea celor 450 mp  fost  facuta de tânărul arhitect Sabin Dumitriu (http://facebook.com/sabin.dumitriu). Felicitări Sabin, ai făcut treabă bună  ! Vreo două ore am căutat câteva filme legendare,  am răsfoit multe cărti dragi mie, am retrăit stările pe care mi le-au dat unele romane la vremea când le-am citit. M-am lipit de câteva titluri, cativa autori si am plecat cu portofelul gol. Vi le împărtășesc cu drag  si sper să le citesc repede, înainte de  ajunge din nou într-o astfel de librărie.

• Printre primele iubiri adolescentine: Dostoievski - "Dublul" - 25 lei
• Premiul Nobel 2009 - Herta Muler - "Omul este un mare fazan pe lume" - 24 lei, oferta cu reducere 20%. Am evitat titlul premiat, pentru ca nu traiesc cu nostalgia comunismului si nici nu vreau sa aflu noutati despre el
• Nadeem Aslam - "Harti pentru iubiri ratacite" - Nu-l cunosc pe autor, dar recunosc, m-a incitat titlul si mi-a placut coperta pe care este reprezentat un fluture - 9 lei (si pretul foarte atragator, sper sa faca banii astia)
• Iris Murdoch - "Capul retezat" - 10 lei - "o comedie cu o unda de ferocitate..." asa este prezentata cartea pe coperta, deci DA, daca este vorba de ferocitate, sigur imi ca placea :)
• Michael Cunningham - "Orele" - 14,95 lei. Are o ecranizare cu Maryl Streep, Nicole Kidman si Julianne Moore nominalizata la Oscar, iar romanul a fost distins cu premiul Pulitzer, deci nu poate fi altfel decat foarte bun.
• Jorge Luis Borges - "Cartea de nisip" - 14,95 lei. Imi place stilul argentinian, imi place misterul, imi place ca scrie si poezie. Cu siguranta-l voi devora.
• Irving Stone - "Bucuria Vietii" - 39,95 lei. Il iubesc de cand mi l-a revelat pe Michelangelo in "Agonie si extaz" :)
• Petre Tutea "322 de vorbe memorabile" - 25 lei. Nu as fi putut s-o las acolo, va inchipuiti de ce. "Am dorit dintotdeauna sa fac o teza de doctorat cu tema  Aflarea in treaba ca metoda de lucru la romani."  Doar un exemplu. :)))
• Umberto Eco - "Istoria Frumusetii" - 120 lei. Pretul este putin cam piperat, dar s-a lipit efectiv de mana mea, pentru ca este o editie cu ilustratii impecabile. Editia citita de mine era saracacioasa in imagini.

Atata m-am indurat azi sa cheltuiesc pe carti. Am lasat acolo un CD cu muzica la pian care costa 60 lei, un album cu fotografii din cosmos care avea un pret redus de 150 lei, multe alte carti de care m-am indepartat un pic la vederea pretului. Dar voi mai merge, dupa ce se vor instala si ei mai bine in noua locatie, a 13-a. Le urez sa le poarte noroc acest numar.

Rochie de gală

Chiar mă gândeam ce rochie mai specială să-mi pun în seara aceasta la teatru. Întâmplător am dat peste "MTV Europe Music Awards 2011".  Tocmai urca pe scenă Lady GaGa îmbrăcată într-o rochie desprinsă din filmele SF. Ar fi interesantă o astfel de rochie pentru că nu ți-ar mai observa nimeni depunerile de grăsime, celulita și mai ales nu ți-ar vedea fața tristă sau cearcănele vineții. O rochie excelentă și pentru o întâlnire romantică cu iubitul în parc noaptea, sub privirea discretă a extratereștrilor.

Don't listen to the liar

Cuvintele frumoase de cele mai multe ori ascund sau reflectă un suflet frumos. Dar, se întâmplă uneori să fie atât de înșelătoare... Să nu fie decât o poleială, atât de strălucitoare, dar mâncată de rugină pe dedesupt. Este suficient să scrijelești un pic cu unghia ca să iasă la iveală toată urâțenia sufletului în care te-ai încrezut. 

Foto:  "Don't listen to the liar", Paul Gauguin

O margine de vara

Am mai prins o margine de vară, cu vântul încă mirosind a sare, cu nisipul încă fierbinte ce-şi ia formele trupului meu când mă întind prin el, cu scoicile încă rătăcite printre mucuri de ţigară şi seminţe sparte, cu valurile înspumate încă leneşe şi strălucitoare, cu soarele încă lungindu-şi razele pe pielea mea... Am mai prins o margine de vară şi trag de ea ca să nu plece.

gaudi a murit calcat de tramvai. ce stupid!

bineinteles ca m-am indragostit de barcelona imediat ce i-am respirat aerul. bineinteles ca l-am iubit si mai mult pe gaudi de indata ce i-am vazut operele, altfel decat in manualul de istoria arhitecturii. bineinteles ca toate "creatiile"mele in ale arhitecturii au palit odata cu atingerea primului perete curb din beton, in forma valurilor oceanului. am sorbit cu nesat din frumusetiile create de gaudi. din pacate acest mare arhitect a murit calcat de tramvai. din fericire, a lasat in urma o barcelona de poveste.

mi-e frica ingrozitor de tramvaie. sa fie vreo legatura? :D