Puţină smerenie

Acest weekend a fost unul liniştit, poate prea liniştit. Când găseşti atâta linişte într-un loc pierdut din univers, începi să te întrebi cum de mai suporţi locul în care trăieşti, atât de murdar, dând pe dinafară de dispreţul oamenilor, de goana după bani, de aerul irespirabil. Iată cum un mic colţ de rai este disponibil păcătoşilor de rând, pentru a se smeri o clipă şi pentru a sorbi o picătură din pioşenia adevărată. Sau doar a lua aminte la "cum se face". Este suficient şi atât.

 

Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, amplasată la poalele Munţilor Făgăraş, a fost refăcută în jurul anului 1696 în piatră şi cărămidă de către domnitorul Constantin Brâncoveanu, menţionat în scrieri drept cel mai vechi dintre ctitorii mânăstirii.

Ceea ce m-a surpins pe mine aici a fost faptul că există, în incinta mănăstirii o academie de pictură "Academia Sâmbata – spiritualitate, cultură, artă, ştiinţă", care a fost inaugurată la hramul mănăstirii "Adormirea Maicii Domnului" din 15 august 2003.

Am cheltuit mulţi bani pe nişte cărţi minunate, la care nu mă aşteptam să le găsesc în magazinul de obiecte religioase. Una dintre ele, care a costat doar 6 lei, este o cărticică pentru copii din care poţi realiza macheta unei biserici. Ca în copilăria mea. Nu am mai văzut de mai bine de 25 de ani astfel de cărţi în librării. M-am bucurat ca un copil, am luat doua: una o voi face cu băieţii mei, iar una o voi face singură. :))

Pentru câteva persoane deosebite din sufletul şi viaţa mea (nu vă dau numele, pentru că vă ştiţi) am pus acatiste şi m-am rugat ca să primiţi ceea ce vă doriţi mai tare (nu spun ce, ştiţi voi). Pentru ceilalţi am aprins lumânări, aşa cum se face. Nu v-am uitat nici pe voi, cei care ne priviţi de sus şi care vă bucuraţi de fericirea noastră pământeană.

Am aflat de aici de existenţa dureroasă a Parintelui Arsenie Boca (cel care a pictat biserica din Drăgănescu - la 25 Km de București, supranumită Capela Sixtină a Orientului), mort în 1989, al cărui mormânt a fost încălzit multe nopţi cu respiraţia de două căprioare, fapt real povestit de o măicuţă care-i îngrijea locul în care fusese îngropat.

Cea mai frumoasă icoană pe care am vazut-o vreodată am descoperit-o aici, în foişorul mănăstirii. Dacă mă voi încumeta vreodata să pictez Fecioara cu pruncul, cred c-o voi alege pe aceasta:

 

Am dormit la pensiunea Poieniţa, din Lisa, un loc minunat în care voi reveni cu siguranţă şi cu copilaşii mei ca să ne bucurăm de păstrăvul abia prins şi copt în jar, de aerul rece şi curat, de priveliştea încântătoarea dată de munţii abia ninşi, de pârâul al cărui susur este singurul care sparge liniştea perfectă.

 

 

 

Totul a fost de vis, mai ales că nu au lipsit nici pisicile, nici daliile din peisaj.

 

 

 

 

Weekend la Praga

Nu am greşit cand am spus că Praga este ca o bijuterie filigranată: preţioasă şi foarte elaborată. Nu am simţit acest lucru chiar din prima zi, însă pe măsură ce te afunzi pe străduţele cu iz medieval, simţi tot mai pregnant fiorul preţios al unei epoci din care ţi-ar fi plăcut să faci parte.

Deşi nu vezi picior de "colorat" pe străzi, trebuie să fii extrem de precaut chiar din momentul din care ai pus piciorul pe pământ cehesc. Şi doar pentru faptul că nu te aştepţi să fii furat în holul hotelului de 4 stele, eşti victima perfectă. Şi acesta este doar începutul, pentru că peste tot pe unde vei merge, vei fi păcalit: la magazine, la bănci, la casele de schimb valutar. Dar găseşti suveniruri deosebite, de bijuterii nu mai spun.

Muzee, palate, grădini, poduri, statui, biserici, toate sunt puse în valoare şi evidenţiate în traseul turistului de rând si necunoscător. Nu vrei să ratezi nimic, totul pare extrem de important pentru jurnalul tău de călătorie.

Partenerii mei de călătorie... o poză plină de lumină, nu-i aşa?

Remarcaţi stâlpul societăţii:

 Celebrul "ceas cu cuc", cum l-a denumit o încântătoare româncă pe care am cunoscut-o la Praga:

"Casa care danseză" construită în 1996 şi desenată de arhitectul ceh Vlado Milunic împreună cu arhitectul canadian Frank Gehry este obligatoriu s-o vezi. Oricum nu ai cum s-o ratezi. Este ca un diamant la gâtul unei frumuseţi absolute. Casa poartă denumirea celebrului cuplu de dansatori Ginger Rogers si Fred Astair.

Când am văzut "Muzeul jucăriilor" mi-am spus că-i musai să intru, deşi jucăriile lor tradiţionale sunt nişte păpuşi amuzante prinse cu sfori, nişte vrăjitoare urlătoare pentru speriat spiritele probabil si lego din lemn, foarte util şi mai ales eco.  Intrarea în muzeu este marcată de acest băiat, a cărui "jucărie" este partea cea mai strălucitoare, fiind probabil partea cea mai dorită ca să apară în fotografii şi fireşte, ce mai atinsă. Eu nu am ajuns, sunt prea scundă, drept urmare nu fac parte din acest cadru. :))

Vă rog să-mi iertaţi îndrăzneala, dar nu am putut să nu remarc că cehii, sau poate cehoaicele au o preferinţă pentru statuile negre reprezentând bărbaţi dezbrăcaţi.

Cerşetorii din Praga sunt liniştiţi, nu te urmăresc, nu se milogesc, nu te agasează. Nu-i simţi, iar ingeniozitatea lor te sensibilzează şi inevitabil, bagi mâna în buzunar pentru ei. Dacă nu, bagă ei...

Femeile din Praga sunt la fel de rafinate şi de seducătoare ca şi locul în care trăiesc, dar sunt venite din toate colţurile lumii. Româncelor, rusoaicelor, machedoancelor, bulgăroaicelor, frumuseţea şi strălucirea din ochi le trădează originea.

Sistem Klaus în exterior. Ar accepta comisia de circulaţii a capitalei aşa ceva? NEBO!

Puţină culoare şi multă imaginaţie:

Copacii înfloriţi ai lunii mai

In această poză am vrut să surprind căruţa, nu băiatul din stânga cu sticla de apă în mână, cum credeţi voi.

Cei mai frumoşi bărbaţi din Praga pe care i-am văzut au fost băiatul care căra bagajele de la hotel şi acest instrumentist. Nu, nu i-am dat bani, pentru ca sunt zgârcită. :p

Fireşte, facultatea de arhitectură. Ar fi fost nedrept să n-o fotografiez.

Andrei a remarcat faptul că cehii din Praga nu au ca bucureştenii maşini extrem de scumpe comparativ cu veniturile (un salariu mediu este 8-900 euro). Eu am remarcat că cea mai des întâlnită maşină este Skoda, Octavia sau Superb. Fotografiile de mai jos evidenţiază acest aspect. :))

Mâncarea, vaiii, mâncarea nu mi-a plăcut deloc. Este scumpă, foarte grasă, felurile de mâncare sunt doar câteva: ciolan de porc, cârnaţi de porc, salată cu porc. Şi cu nişte bere.

Toalete găseşti la tot pasul, nu-ţi face griji. Trebuie, la cum se manâncă ...

Nu sunt mare consumatoare de bere, nu am mai băut de când eram însărcinată cu Bogdan (aveam pofte, deh), însă berea din Praga are un gust deosebit (aşa mi s-a părut mie pentru că nu pot recunoşte gustul adevărat de bere). De aceea în decurs de 3 zile am băut trei halbe. Doar în prima dimineaţă m-a durut cumplit capul. Apoi am început să mă obişnuiesc.

Un astfel de pistol cred ca mi-ar prinde bine uneori, nu spun când...

"Turnul murdar" din piaţa centrală, aşa cum l-a identificat Romulus când am încercat să ne întâlnim poate fi cu uşurinţă dat ca punct de reper. E de înţeles de ce.

Cehii sunt foarte, foarte credincioşi. 90% dintre cei care intră în bisericile lor sunt turiştii. La ultimul recensământ 10% s-au declarat adepţi ai "religiei Jedi". L-am întâlnit şi noi pe Darth Vader, dar să fiu sinceră nu am putut îngenunchea, întrucât, oricât ar părea de necrezuz, nu am văzut Războiul stelelor.

Nu m-am putut abţine de la îngheţată.

Mansarde duble, triple, multietajate. Mă întreb cum s-ar lua la noi autorizaţie de construire pentru aşa ceva?

Să spun ceva şi despre modă? Fireşte, mă voi opri la încălţăminte, preferata mea. Se poartă soşetele cu vedere din sanda (la bărbaţi) şi platformele la femei (am înnebunit). Din păcate în magazine numărul uzual este 39 pentru femei, deci nu am putut încerca si eu minunatele platforme.

Ochii leilor care ne-au însoţit în minunata călătorie:

 

Sbohem a být zdravý!