Puţin

Puţine cadouri ai primit de la mine:
o pană şi o carte, cartea vieţii mele

Puţine întâlniri ai avut cu mine:
prima oară apoi, ultima oară

Puţine cuvinte ţi-am spus:
câteva acelea care se şoptesc cu privirea

Puţine stări am trăit pentru tine:
doar pasiunea şi iubirea

Ţi-am dăruit atât de puţin,
doar atât am avut: sufletul meu!





 

Copacul

iubindu-mă cu tine, respir prin frunze cerul
și fruntea mi-e lipită chiar de-un sistem solar
trăiesc prin toți rărunchii culoarea, curcubeul
și cresc din Antarctida până-n astrul polar

iubindu-mă cu tine, din trunchi, din rădăcină
lăstari solari se-nalță spre cerul incolor
parfumuri dulci adulmec de sub a scoarței smirnă
și m-adâncesc în chipu-ți verde și multiflor

iubindu-mă cu tine, copacul milenar
asist chiar la big-bangul omenirii
ajung din euglenă trup multicelular
și bându-ți seva verde, învăț taina iubirii


Inspiratia mi-a venit de aici: http://vimeo.com/51003227?fb_action_ids=4964241263077&fb_action_types=og_vimeo%3Aupload&fb_ref=og_api&fb_source=other_multiline&action_object_map=%5B539263646090817%5D&action_type_map=%5B%22og_vimeo%3Aupload%22%5D&action_ref_map=%5B%22og_api%22%5D&fb_collection_id=10151435804318964&ref=profile

 

Curteana

pe pielea-mi bronzată îţi sprijini cuvântul
ducându-mi spre buze sărutul, alintul
îmi legeni genunchii şi-mi mângâi o geană
"genunche-mi în faţă, frumoasă curteană!"

şi perla ce-atârnă la gâtul supus
străluce rebelă în propriul apus
îmi rogi glăsuirea smerită să-ţi fie
"ramâi nestemată, copilă zglobie!"

pe piele-mi bronzată îmi scrii marturia
a celei mai dulci nebunii: adâncirea
eşti tot universul din care traiesc
"pe pielea cea arsă te-ating, te gravez, te iubesc!"







 

Prea târziu

nu-mi spune-acum c-ai vrut din stele
să-mi pui şirag la gât din ele
s-aduni în palme pulberea
să-mi stropeşti inima cu ea

nu e nevoie să mai minți
că pentru mine-ai muta munți
opreşte-te, este târziu
refuz credulă să-ți mai fiu

e prea târziu acum, iubite
nu vreau să-ți mai aduc aminte
tot ce mi-ai spus, 'n zadar a fost
 da, te-am crezut, dar ce folos?

nimic nu vreau a îmi mai spune
şi nici să mă mai strigi pe nume
nu meriţi ca numele meu
să-l pomenească glasul tau

şi nu mai căuta motive
în vorbele deja mințite
uită c-am vrut a ta să fiu
acum deja e prea târziu

Legea morţii

murim încet şi dureros
cu sângele prelins pe os
murim nedrept şi neînţeles
în colţii legii, nefiresc!

murim doar dintr-o sfâşiere
şi ciopârţiţi, plini de durere
le cerem milă şi-ndurare
aleşilor întinşi la soare

şi lacrimile ne-au secat
căci legea voastră ne-a muşcat
o muşcătură otrăvită
de legea morţii-n trup mânjită

şi Dumnezeu plânge în noi
şi vinovaţi sunteţi doar VOI!



Îngerii să-l aibă în grijă pe Ionuţ. Numai ei îi mai pot alina durerea...