Aceeași

Îmi recunoști privirea
Și recunoști
Eram doi proști
Cum ne iubeam
Te-învăluiam
Te alintam
Eram a ta
Cu toată ființa mea

Privește-mă în ochi
Îți spun ceva?
Mărturisești
Și te-nroșești
Că mă plăceai
Mă-mpresurai
Și îmi șopteai
Că mă doreai

Ia-mă de mână
Îți amintești
Că te-atingeam
Și tresăreai
De fiecare dată
Tremurai

Îmi recunoști privirea?
Îți amintești iubirea?
Îmi simți încă pe tine
Atingerea?

Aceeași sunt
Doar că acum
Îmi văd de drum...

Ursita

Se poate eu sa-ți fiu ție ursită

Și se poate ca tu să nu-mi fii 

Să nu-mi fi ursit nimic

Pentru că tu nu poți prezice

Tu nici măcar nu ți-ai închipuit

Că eu, ursita ta,

Aș fi putut să te iubesc

Si chiar te-am și iubit

Se poate să nu-ți fi fost supusă

Ca o pasare de noapte ți-am fost de nesupusă

Te-am străpuns cu privirea în noapte

Și tu, un neghiob, ai crezut

Că le știi chiar pe toate

Se poate, tu n-ai știut poate

Că aripile mele doar două sunt toate

Dar ele au zburat în întreg văzduhul

O, tu, sărmane și sărac cu duhul...

Crezut-ai, naivule, că eu

Văd în ochii tăi privire de zeu

Credeai că iubirea mea îți e credincioasă

Și-atât de naivă cât sa-ți fiu mireasă

Se poate că poate tu n-ai prea știut

Că la toate până la tine m-am priceput

Și sclavă ți-aș fi fost de te-ai fi încumetat

Să mă supui 

Trebuia doar să-mi spui!

Se poate c-ai fi vrut să stau, 

dar te-am respins grăbită, 

se poate tu să nu mai fi știut

Că eu ți-am fost ursită

Androgin

Știi câte amintiri avem noi împreună?
De-acum un secol, de-acum un univers
Și una mai recentă
De-acum abia o lună...
Și știi cam câte întâmplări încă ne leagă?
Un film, o poezie,
O carte ce-o scrisesem
Aproape-o noapte-ntreagă!

Mai știi câte cuvinte noi ne-am povestit
Și câte îmbrățișări apoi ne-am potrivit?
Mai știi câte idei și câte melodii
Ne-am făcut noi doi
Chiar în seara în care
Dansam în ploaie goi?

Îți amintești de mine?
Eram așa spontani
Tu măsurai un veac
Eu aveam câțiva ani
Și totuși universul ne-a întâlnit un ceas
În care timpul nostru
S-a stat și s-a rămas

S-apoi știința asta cea cu măsuri exacte
Răstoarnă rațiunea, naște idei deșarte
Ne-nvăță timpu’ acesta, atât de inexact
Cu orele stupide și cu destin abstract
Nu voi să știu de dânsul,
Nu vreau să învăț cuantic
Nu vreau măsurători
Ce ne despart dramatic 

Știi câte amintiri avem noi împreună?
Un univers întreg
Și-o aură comună!