A trecut mult timp de când a murit Eusebiu. Probabil deja câteva luni. A fost un timp pe care nu-l pot cuantifica. Ochii Mariei s-au pierdut in ceata evenimentelor fulgerătoare și decisive, acelea care ne schimba traiectoria in viața fără sa apucam sa respiram. Eufrosina a plecat la bunici, in munți la Vatra Dornei, sa se liniștească.
M-am trezit din nou singur pe lume, de fapt, așa cum am fost mereu. Am pus ce am apucat pe mine și am ieșit sa iau aer. M-am îndreptat spre Cișmigiu. Banca mea era liberă, poate pt ca e plină de gainati de porumbei. Ma așez, nu-mi pasa. Trag in scârbă din fumul innecacios al țigării mele ieftine. Nu, asta nu e o depresie. Nu e nici sila, nu e nici resemnare. Cred ca depresia e o întrepătrundere difuza intre abandon și zbucium. Nu m-am abandonat de tot și nici nu mai zbat sa supraviețuiesc. Nu m-am resemnat. Mi se pare absolut firesc și amuzant sa trăiesc aceasta mizerie de viața.
Tușesc și rad. Îmi trec degetele prin părul rar și cleios și rad și mai tare.
Hazardul, hazardul, la naiba cu hazardul!
Brusc, cineva se aseaza langa mine pe banca.
- ai o tigara?
Ma uit Spre el. Un boschetar? Ii analizez privirea. Este senina si libera si intriganta prin profunzimea ei. Mi se face mila de el. “Unul mai ratat decât mine “, gândesc.
El zâmbește:
- nu-ți fie mila de mine. Ceea ce vezi e doar o carcasa. Eu sunt bogat și împăcat dincolo de tot ce vezi. In spatele acestor carpe mizerabile ce-mi acopera pielea, sufletul meu e liber ca pasarea cerului.
Rad cu lacrimi. Ratatatul asta e fericit?
- da-mi o tigara și-ți voi vorbi despre fericire.
- bun schimb, ii raspund. Hai, uimeste-ma!
Ma amuz teribil. Nu ma pot opri din ras și plâns. Ii dau pachetul și bricheta. Îl rog printre sughițuri sa-mi povestească tot.
- sunt ratatul absolut.
- Nu am casa, n-am job, n-am nimic din ceea ce voi credeți ca va face perfecti!
- noi, care noi, strig râzând? Perfecti, cine-i perfect?
- Am trăit in lumea voastra, am avut totul: bani, mașini, excursii, femei. Am pierdut totul la ruleta: vilele, mașinile, firmele, copiii. M-am vândut și pe mine când am rămas in curul gol.
- Serios? Cum ești fericit acum?
- Abia după ce am pierdut tot, m-am câștigat pe mine.
L-am privit fără mila in ochi. Nu, ochii lui nu erau îndurerați.
- Am nevoie de tine, i-am spus si am lasat rusinat privirea in jos. Eu nu-s fericit. N-am nimic in viata asta, poate doar un loc adapostit in care sa dorm...
- Știu, de asta sunt aici.
L-am îmbrățișat. Am rămas amândoi pe banca plină de gainati, trăgând din țigările cu gust de petrol și zâmbind.
Chiar aveam nevoie de un prieten!
