Într-un deșert de oameni
Alerg împiedicată și foarte însetată
Ii urmăresc pe rând și ii întorc spre mine
Ești tu, ești tu, ori poate tu, străine?
Oameni sunt mulți, pogoane
Și toți sunt triști, pe semne
Ei au probleme multe, de nu-și ridică ochii
Să mă privească
Stați!
Eu caut chip cu zâmbet
Și suflet fericit
Voi sunteți toți cianotici
Cu zâmbet împietrit
Tălpile voastre-s grele
Din ele curge sânge
Umerii vă stau moi
Lanțu atârnat pe trup
Pare că și el strânge
Mă-opresc pentru o clipă
Vă îngenunchez în față
Unde vă duceți toți,
Cu fruntea tot plecată?
Un infinit de oameni
Aleg să nu răspundă
Și vocea mea le pare
Ca e vorbă de mută
M-apucă o tristețe
Soră cu disperarea
Căci ei merg prin deșert
Iar eu le arăt marea…
