La ce-mi folosesc așteptările,
când eu însămi sunt zborul chemat și nevenit?
Ce-mi trebuie speranță,
când chiar eu sunt o deziluzie?
De ce să mai visez,
dacă eu împrăștii regrete?
Pentru ce să sper,
devreme ce eu întruchipez disperarea?
Pamânt înghețat,
primește-mi fruntea încinsă
ca să-ți topească excrescențle colțuroase
înfulecă-mi genunchii istoviți
ca să-mi restabilești echilibrul
căci azi, chiar de azi m-am decis să renunț:
de-acum devin ca toate celelalte,
neînsemnate, dar atât de căutate și de apreciate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul tău este important pentru mine!