joi, 19 ianuarie 2012

Cum te-aș iubi?


cum te-aș iubi?
te-aș iubi cum își iubește apa
abia izvorâtă
pietrele din calea ei
cum le cuprinde vijelios și rece
lăsându-le pure
și la fel de statornice
 
 și te-aș iubi  cum își iubește
 pământul crăpat prima ploaie
 cum o soarbe însetat
 și și-o îmbibă până în măruntaiele
 cele mai adânci
 eliberând-o apoi
 prin porii sătui
 sub formă unor vapori diafani
 
 și te-aș iubi cum își iubește
 dimineața răsăritul
 cum își așteaptă soarele zâmbind întunecată
 pentru a se lumina apoi prin toate colțurile
 și pentru a se îmbăta
 cu razele multicolor ale astrului divin
 și pentru a-l abandona apoi
 în întunericul nepăsător,
 dar atât de pătrunzător
 
 și te-aș mai iubi
 în orice mod inedit
 aș înțelege eu din natură că se poate
 pentru a te face să înțelegi
 cât este de spectaculos
 acest univers
 apoi te-aș lăsa gânditor
 și îndrăgostit
 de toate trăirile încă proaspete
 în visele tale neîmpărtășite 
























luni, 16 ianuarie 2012

O femeie

Sunt o femeie
Cu doi ochi, cu doi sâni,
cu un pântec
Si cu o sensibilitate firească
Dar cu privire drăcească
Acum îți spun:
Am un gând nebun
Să nu mă mai supun
Sa rămân închisă
Doar în baloane de săpun
Devin istorica femeie
Ferecată-n patru ziduri
Cu cosița despletită
Fără vise, fără riduri
Așteptându-și răsăritul
La trezire, la "Trezirea"
Închipuirea
Si trăirea
Si simțirea
Si menirea
Mă-mpresoară, mă măsoară
Mă răstoarnă
mă găsesc, mă regăsesc
Ca-s femeie și iubesc
E firesc,
Dar intuiesc
Că nu-i bine cum trăiesc
Si-i mai bine să încerc
Sa tai zarea și sa plec
Deschid ochii, mă îndrept
Trezesc mintea, mă deștept
Caut un alt infinit
Aștept alt răsărit
Îți dau mana s-o săruți
Sufletul să mi-l încânți
Ca-s femeie
Si nu vreau
Sa mă uiți!

duminică, 15 ianuarie 2012

O, rămâi



“O, rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinţ,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri şi cuminţi;

Şi prin vuietul de valuri,
Prin mişcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi;

Eu te văd răpit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol

Şi privind în luna plină
La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri.”

Astfel zise lin pădurea,
Bolţi asupră-mi clătinând;
Şuieram l-a ei chemare
Ş-am ieşit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot…
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?

vineri, 13 ianuarie 2012

Ca o păpădie



Sunt câteva semințe de păpădie
Pe care cu o singura suflare
Le poți risipi
Sau niște aripi de fluture
Cărora cu o singură atingere
Le poți împrăștia culoarea
Sau poate niște zbateri plăpânde
De inimă bolnavă de nou născut
Care doar la un strigat
Pot aduce moartea
Sunt praf de stele
Împrăștiat în patru zări
La prima luminare a zilei
Sunt lacrima tristă a copilului
Căruia i s-a luat jucaria preferată
Si sunt filele uscate ale unei cărți
Vechi de mii de ani de pe care
Literele s-au tocit devenind scrum
De acea te rog:
Ia-mă în palmele tale
Și protejează-mă ca și cum aș fi
Sufletul tău
Am nevoie de grija ta
Pentru a nu mă risipi
Ca o păpădie

miercuri, 11 ianuarie 2012

Magic music




mi-am scris mărturisirea
cu lacrimi
pe hârtia virtuală
dar tu ai pătruns
dincolo de zidul plin de particule
colorate
și ai prins dintr-o adiere
toată zbaterea unei coarde
vibrând muribundă
înainte de-a se rupe
și-ai suprapus-o peste
o șoaptă magică
și ai făcut-o cântec
eu l-am ascultat
ca pe o binecuvântare
divină și vindecătoare
mulțumesc

luni, 9 ianuarie 2012

Eliberare



Tăcerile muțești
Și vederile orbite
Ca și brațele legate
Ca și tălpile rănite
Toate înseamnă condamnare
La neputință

Și lacrimile uscate
Și plânsetele înfundate
Ca și strigătele îngropate
Ca și zbaterile înlănțuite
Toate înseamnă întemnițarea
Aducerii aminte despre mine

Deschide-mi ochii
Eliberează-mi glasul
Dezleagă-mi membrele
Ca să-mi auzi cântecul
Ca să-mi vezi zborul
Ca să-mi simți atingerile

Sparge lanțurile, lacătele
Ca să mă dez-temnițești!

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Mirosul de țară



Mirosul de țară , de pământ si de var
De lemne nearse, de cenușă, de jar
Miros de vopsea stângaci aplicată
Pe ușa cu geamuri de molii mâncată

Mirosul icoanei ce plânge-n perete
Miros de ștergare cu mătase cusute
Miros de odaie din paie zidită
De casa bătrână de viața lipsită

Bunicii mei aici au trăit și-au murit
Aici s-au iubit, aici au muncit
În marea de-arome pe rând s-au topit
Le pun spre păstrare mirosul sfințit

vineri, 6 ianuarie 2012

Pendul pentru timp pierdut



Ciudatul balans al ceasornicului care
Se zguduie să se facă din nou auzit
Trezește în tine fiori și tresare
La oră fixă într-un nou zguduit

Și sari dintr-un pat în care lungită
Îți cauti pierdută în perne o veste
Începi languroasă o zi învechită
Cu-aceleași rutine, cu-aceeași poveste

Alergi pe un drum prea bătut spre niciunde
Asculți șoapte triste și te-mbeți cu iluzii
Îți numeri cu greu anii-n secunde
Ce-ți picură-n tine seci deziluzii

Dar seara te-ntinzi în cuibul în care
Prin vis și răbdare îți porti idealul
Adormi pe pendulul ce-n noapte tresare
La ore fixe anunțându-și finalul









miercuri, 4 ianuarie 2012

Tăcerea e de aur



Un cuvânt ca un acrobat
stă pe-o sfoară suspendat
vrea să zboare
face luping la intrare,
dar rămâne agățat

dinții-l strâng, limba-l împinge
esofagul vrea să-l scuipe
el rămâne prins de sfoară
tremurând, gura și-o frige

publicul îl aclamează
îl imploră să se-avânte
el rămâne prins de buze
speriat, nedumerit
biet cuvânt de nerostit

ca la circ așteaptă lumea
cu urechile-ascuțite
dar cuvântul nu se pierde
nu e vreme de cuvinte

ca un laș coboară scara
se ascunde în decor
și spectacolul se-nchide
în rumoare și omor

stă cuvântul trist, gândește
la ce n-a putut să spună
căci tăcerea, bat-o vina
totdeauna e mai bună!