Azi e ziua mea!

Azi implinesc un an de cand am venit pe lume. Am cativa dintisori, sunt carliontat si nu-i asa, am figura de ingeras! Sunt ingerasul mamei. Ea se mandreste cu mine!

Si pentru ca ma cheama si George, vi-l daruiesc pe ''Ghita''

Tristete

Azi ma simt trista si singura. Si ma simt trista, si din nou trista. Melodia de azi, de fiecare data cand o ascult, ma face sa plang. Sper sa va placa si sa nu va stoarca toate lacrimile. :(



Si daca nu am reusit sa va fac sa plangeti, poate va induc si voua starea de lehamite si de ''nu mai am chef azi, nu am chef de nimic''

Nu e nevoie

Nu e nevoie să-mi vezi lacrimile
ca să simţi ca plâng
nu e nevoie să-mi vezi durerea
ca să simţi cât sufăr
nu e nevoie să mă vezi sângerând
ca să-mi simţi rana

Nu e nevoie să-mi vezi zâmbetul
ca să-mi simţi fericirea
nu e nevoie să mă vezi dansând
ca să-mi simţi exaltarea
nu e nevoie să-mi vezi sufletul
ca să-l simţi al tău

Nu mai este nevoie de cuvinte
ca să mă auzi vorbindu-ţi
nu mai e nevoie de întâlniri
ca să mă vezi
nu mai e nevoie de declaraţii
ca să ştii ceea ce simt

Am gatit

Nu ma credeti? Am gatit! Friptura cu cartofi prajiti. Nu, nu pentru mine. Nu mananc asa ceva. De cateva luni am devenit vegetariana.:)

Nu va arat ce a iesit. Mai bine uitati-va la asta:

Aştept, accept!

Când ai plecat...
Iar ai plecat...
De ce-ai plecat?

M-am înecat
...alunecat
...întunecat

Am plâns
...străpuns
...ascuns

Când te-am strigat...
Iar te-am strigat!
...chemat

Ai abandonat...
capitulat...
sau resemnat?

Vei mai veni?
Vei fi?
Vom fi?

Când te aştept...
mă deştept
şi...accept!

Pana la lacrimi

Hai!

Un dans abstract se interpune între noi acum
pe-o muzică bizară, neînţeleasă
Un zbor măreţ ne-nalţă pe amândoi, în zări
suntem doi fluturi multicolori, cu aripi moi

La întâlnirile nocturne
o-mraţisare mută ne ţine-n loc
ca pe o clepsidră spartă
ce-şi scurge timpul deja stat

Figuri schimonosite ne par
propriile reflexii
în oglinda cerului
întunecat şi nesfârşit

Luna este din nou martora noastră secretoasă,
căci din îmbrăţişarea prelungită
se nasc noi stele
atât de strălucitoare

Hai să ne punem din nou aripi
moi şi transparente
şi să dansăm pe muzica adevărată
a gândurilor noastre

hai să ne îmbrăţişăm de-adevăratelea
şi să ne atingem sufletele

hai să ne scurgem încet,
printre şoapte
ca două picături albastre
în oceanul pasiunii

hai să înţelegem odată
hieroglifele scrijelite
pe zidurile acestea,
zidurile dintre noi

hai să mai rămânem aici
sub cerul înstelat
până când zorile
ne vor trezi cu răcoarea lor

hai să ne vorbim din nou
hai să dansăm,
hai să zburăm
până vibrăm!

O lună ce se credea stea...

Dă-mi mâna ta
s-o prind în palma mea
şi să te trag cu ea
în lumea mea...

Haide acum să îţi prezint
scenariul meu din labirint
te rog să intri, e deschis
eşti într-un vis!

Nu te îngrijora de cale
e-ntortocheată şi greoaie
tu doar urmează-mă-ndeaproape
te duc departe...

Priveşte-mă cum stau pe spate
alătură-te-mi într-o parte.
Haide acum să privim cerul
prevezi misterul?

Sunt multe stele adunate,
n-ai cum să le cuprinzi pe toate.
încearcă să atingi doar una:
ea este luna !

Deschide-ţi aripa-n lumină
ea vine către tine plină
observă-i strălucirea rece
căci stă să plece…

Acesta a fost tot misterul:
Magia ei din întreg cerul
este o tristă prezentare
a unui soare

Ea doar îşi poartă strălucirea
modestă, asta-i e menirea
dar nu se poate lăuda
că este strălucirea sa.

Orice ar fi, ea e de vină
de vrei să stea, ea vrea să vină
când vrei să plece, ea rămâne
doar pentru tine

Acuma poţi să pleci de vrei
căci ai aflat secretul ei:
este stăpână printre stele
da-i luminată tot de ele…

Aceasta este lumea mea:
este povestea despre-o ,,stea’’
ce nu-i decât o biată lună...
Noapte bună!

Fata-morgană

Am fost cândva o adiere
păream reală
eram doar o închipuire
ideală

Am fost cândva doar un impuls
păream dorinţă
eram decât un plâns
cu umilinţă

Am fost cândva un vis
păream un ideal
eram decât un abis
real

Am fost un joc?
O integramă?
Am fost noroc?
Sau doar fata-morgană?

Non-sens

Ce voi face ieri? Ceea ce n-am facut maine!
Ce drumuri voi strabate? Potecile deja umblate!
Ce muzica voi asculta? O soapta stranie si muta!
Si ce tablou voi mai picta? O icoana nevazuta!
Unde se termina maine? Acolo unde incepe azi!
Cand poti sa zbori? Cand vrei sa cazi!
Cum trece timpul? Salta greoi!
Cum sta rastimpul? Fuge vioi!
De unde vine? Dintotdeauna!
Cine mai sta? Imi e tot una!

Gând

Iubesc pământul ce se-ntinde
lung pe sub al tău călcâi
Şi îl îmbrăţişez pe urma
pe care te-ai semnat întâi

Iubesc şi aerul ce-n juru-ţi
stă şi te cuprinde
şi îi îmbrăţişez lumina
ce se înalţă şi se-aprinde

Iubesc şi soarele ce-atinge
al tău trup şi al tău chip
şi îi îmbrăţişez căldură
ce mă schiţează pe nisip

Iubesc întregul univers
ce te cunoaşte dinainte
de a mă naşte, de-a mă renaşte
şi de a merge înainte.

Vine primavara!

V-ati uitat cand ati fost mici la "Veronica"?

Primavara

sursa foto: http://www.megapreturi.ro

Ziua de azi mi-a amintit de o perioadă foarte frumoasă din viaţă mea, perioada de până în 1989. Fusesem selecţionată pentru "cenaclul de romană" din şcoală,la care mergeam cam de 2 ori pe săptămână după ore şi duminica, în singura zi liberă. De câteva luni geroase făceam pregătire pentru serbarea de 8 martie, serbare organizată de şcoală, la care nu participau decât copiii cenaclului împreună cu profesiorii cei mai " de seamă" ai şcolii, prilej cu care se discutau şi multe probleme de partid.

Câtă bucurie şi cu câtă mândrie am primit vestea că voi primi două roluri importante în programul artistic pentru 8 martie. M-au pus să recit o poezie oarecare şi mi-au zis: tu vei fi PRIMĂVARĂ!. Al doilea rol era de povestitor într-o scenetă plină de învăţăminte.

Cea mai fericita zi a fost când mama mi-a terminat rochiţa mea de "primăvară: din voal transparent verde crud, cambrată pe talie şi cu corseleta şi cu o fustă largă, largă şi lungă până peste călcâiele mele. Pe ea aveam cusute flori de primăvară, iar pe cap purtam o cununiţă împletită din flori naturale. "Iarna" avea şi ea o rochiţă spectaculoasă din mătase albă. Cu mult înainte de începerea spectacolului noi două eram la şcoală, îmbrăcate în frumoasele rochite. În şcoală nu era nimeni, holurile lungi erau pustii. Am alergat fericite, am cântat şi am dansat, ne-am repetat poeziile. Eram mândre de rochiţele noastre şi ne simţeam ca nişte prinţese din poveşti, ceea ce cred că şi eram pentru mămicile noastre.

La spectacol mi-am recitat poezia dreaptă şi mândră, plină de încredere. Am fost prima dintre cele patru anotimpuri, dar asta nu mi-a dat nici cea mai mică emoţie. Pentru rolul din a doua scenetă am fost nevoită să-mi dau rochia jos. Asta chiar nu mi-a plăcut. Pe cât de mare succes am avut la prima reprezentaţie, pe atât de penibil a fost cel de-al doilea moment. Eu trebuia să vorbesc mult despre pionieri si soimi ai patriei şi la un moment dat să arunc cu o minge pe post de piatră într-unul dintre personaje. Profesoara cu care lucrasem această scenetă a uitat mingea acasă şi a trebuit să improvizeze una din hârtie mototolită. Bineînţeles că eu când am aruncat cu "mingea" a căzut aproape lângă mine, neatingandu-l pe personaj. Personajul însă, a început să urle de durere, să se vaite şi să se ţină de cap. Toată lumea a început să radă, iar eu nu mai puteam de ruşine. Trebuia să fie o scenetă dramatică din care noi copiii să învăţam că nu-i bună violenţa, însă a ieşit exact invers. Toată lumea râdea în loc să ia aminte la morală poveştii.

După serbare m-am îmbrăcat din nou în rochie şi am plecat aşa spre casă care era la două minute de şcoală. Mi-era frig, era încă rece, însă nu mai puteam de fericire când fetiţele de pe stradă întorceau capul ca să-mi admire rochia. Ştiu că am avut-o mulţi ani în dulap, de multe ori am probat-o până când nu m-a mai cuprins. Acum nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu ea, o s-o sun pe mama s-o întreb.

Ahh, azi este 8 MARTIE. Este ziua MAMEI!

La mulţi ani pentru toate iubitele noastre mămici! Să ne trăiască 100 de ani, la fel de frumoase şi de iubite ca primăvara. La mulţi ani pentru voi soţii, prietene, iubite, fiice sau surori, mame sau bunice! La mulţi ani dragele mele!

Vă doresc o primăvară minunată plină de zâmbete şi de fericire! Şi vă doresc să aveţi parte de frumuseţea mărgăritarilor şi de graţia şi bucuria acestui anotimp al renaşterii.

O noapte perfectă
Sub luna inertă
Cu fulgii zglobii
ca nişte copii

o muzică bună
căldură-n maşină
o leneşă lună
şi-o noapte nebună

o noapte aparte
de lume departe
un suflet stingher
aproape de cer

un cer adormit
pe-un nor albăstrit
o beznă tăcută
într-o noapte mută

şi gânduri incerte
de fleşuri absente
o noapte perfectă
sub luna inertă