și cerul stă uimit gemând a ploaie
pășesc printre străini plângând, greoaie
rugându-mă de flori să nu îmi pleci
te plâng cu lacrimi albe multe flori
îți plâng plecarea ta de lângă mine
norii se bat pe dincolo de soarele ce ține
lipiți de pielea mea încă prezenți fiori
te plâng și eu, de dor, pe sub castani
iubitule, pe unde te-ai ascuns?
întinsă pe poteci albite ma înec în plâns
cu lacrimile transformate-n bolovani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul tău este important pentru mine!