De azi

Flăcări ce ies din pomeți 

Străbat languroase gâtul extins 

Tălpile frig și ele 

Într-o îmbrățișare a atingerilor 

Așternuturile gem apăsate 

De pielea încinsă dezgolită de temeri 

Palmele frământă însetate 

Visele-n atingeri transformate 

Iar ochii se zbat 

Între utopii și realități 

Născute din straniile dorințe 

Ce nu ni le-am recunoscut 

până azi 

Pomeții și buzele aruncă flăcări 

Peste iubirea noastră 

născută de azi 

Întâlnirea

Pe oamenii mari ii vezi de mici. Au acea strălucire specială in ochi, au acel zâmbet care te scoate din orice stare proasta.  Au o bunătate ireala, nepământeana. Si sunt frumoși. Au o frumusețe incredibila, de care nu te mai saturi. 

Pe oamenii mari ii vezi de mici. Ambițioși si înverșunați precum Sisif, ei nu se poticnesc niciodată, nu-i vezi in dificultate niciodată, au o veselie molipsitoare si cand le este greu. 

Ai întâlnit un om mare pe care L-ai cunoscut chiar din copilărie. Au trecut 20-30 de ani. Nu-i asa ca nu mai știi? El știe! Știe exact locul in care v-ați cunoscut, cum o cheamă pe mama ta, cati frați ai si faptul ca-ti plăceau amandinele si filmul de la matinal de la Flacăra. Porniți discuții banale, gen: cati copii ai, unde lucrezi. Zâmbește tot timpul. Bunătatea aceea radianta de cand era mic o are si acum. Iti pune palma pe umăr si te întreaba: dar cu ce te ocupi in rest? Ce pasiuni ai? Aceasta nu este o întrebare cu răspuns rapid. Cine mai are timp de pasiuni? Viața e dura! 

Nu te fastaci! El știe. Știe ca n-ai timp sa traiesti pentru tine. Iti șoptește: iubește, prietene. Viața e minunata! Si te îmbrățișeaza cum n-a mai facut-o nimeni de mult. Apoi pleacă vesel, lasandu-te cu gândurile tale la viața grea pe care o duci. Si nici măcar nu ti-a spus cu ce se ocupa el.

In drum spre casa realizezi cât esti de nefericit, cât esti de mic si de neputincios. 

Cand te-ai întâlnit ultima oară cu un om mare? Cauta-l! Iți va spune un mic secret despre fericire. 

Libertatea

Când "cușca" îți pare prea apăsătoare, mai adu-ți pe cineva cu tine. Constrângerile par suportabile în doi, iar "gratiile" mult mai probabil de distrus. Libertatea se poarta în doi!

Întuneric

Prea des străbat poteci întunecate,
dar mult prea rar îmi caut luminarea lor în ochii tăi
prea des îmi caut compania fiarelor însetate,
dar mult prea rar îmi potolesc nebunia în brațele tale
îmi este teamă de întuneric,
deși îmi place luna
pentru fiorii pe care mi-i dă când o privesc

ține-mă de mana prin jungla de cadavre putrezite
căci de ele îmi este teamă să mă ating întâmplator
strânge-mă la pieptul tău
căci strălucirea înșelătoare a ochilor de gheață
mă cutremură și mă înmărmurește
în așteptare

prea des te vreau lângă inima mea
pentru a o proteja și pentru a o păzi
de întuneric 

Albastru-turcoaz

albastru-turcoaz mi-ai lipit pe obraz
după sute de ani
după vieți de-așteptări
după drumuri pierdute
după rugi neîmplinite
ai căzut ca un fulg
pe pervaz
albastru-turcoaz

albastru-turcoaz am privit incolor
pe rănile-adânci ce încă mai dor
le privesc estompate
cu atingeri firave se șterg
și îți simt pe obraz
în delir
privirea ta de-un albastru-turcoaz

ne așteaptă nisipul
ne așteaptș și marea
vom urma pașii mici spre extaz
îți intind mâna stângă
vom fugi ca nebunii
către vama albastră,
albastru-turcoaz