Flăcări ce ies din pomeți
Străbat languroase gâtul extins
Tălpile frig și ele
Într-o îmbrățișare a atingerilor
Așternuturile gem apăsate
De pielea încinsă dezgolită de temeri
Palmele frământă însetate
Visele-n atingeri transformate
Iar ochii se zbat
Între utopii și realități
Născute din straniile dorințe
Ce nu ni le-am recunoscut
până azi
Pomeții și buzele aruncă flăcări
Peste iubirea noastră
născută de azi
Poeta Otilia ne propune o incursiune într-un univers liric bine conturat, în care metaforele sunt îmblânzite, referințele la iubire sunt mai mult sugerate prin menționări discrete şi indirecte, iar registrele alternează.
RăspundețiȘtergerePe mine, unul, mă apucă dorul de scris ascultând aşa o poezie, care te atinge la colţul inimii şi, când te atinge acolo, simţi că aceea este poezie adevărată.
Există un anumit echilibru şi o maturitate lirică, deci opinia mea este că autoarea trebuie să se gândească , cumva, și la oglinda cititorului.
Oricum, poeta transformă o aparentă joacă de copil într-o formă atrăgătoare, metamorfozând cotidianul şi banalul direct în poezie.
Fără discuție, este multă candoare în lirica propusă, textele reuşind să dreneze o anumită stare şi să o transforme în vers.
Aș putea afirma chiar că poezia are o anume melodie, cu toate că unele dintre versuri pot fi considerate ca fiind întunecate.
Simt această poezie ca pe o plimbare printre două conştiinţe, fațete ale eului liric, închistate, profunde, de care îmi pare rău că mă desprind.
De fapt sunt încântat de poezie, care are pe lângă stare, mesaj, totul prins în tușe delicate, neostentative, o melancolie apăsată, un abis, un hău accentuat de tristeţe. Însă toate poemele Otiliei sunt atât de fireşti, cu toate că sunt cerebrale şi lucide.
Mă bucur din suflet pentru tine! Ţi-am scris vara trecută, parcă... Mă întrebai dacă sunt un înger :)!
RăspundețiȘtergere