și parcă trăgând sa moară
șapte frunze și-o păstaie
pe pământ, lâng-o copaie
nu au vlagă, n-au căldură
frigul aerul li-l fură
par a duce grea povară
să reziste pân' la vară
dar e greu, căci frigu-i mare
și le-a prins ca-ntr-o strâmtoare
ce păcat că pentru ele
bunicuța la andrele
nu prea știe a croșeta
un pled mic și o basma
eu le-adun în mare taină
le înghesui trist sub haină
le promit că le voi pune
chiar în sobă, pe-un tăciune
și le pun, în sobă-i cald
văd eu cum la mama-o scald
dar când să mă uit mai bine
frunzele sunt un cărbune