Iubitule, ne pică frunzele
Ca într-o epopee
Zburânde și plăpânde
Se luptă prin tranșee
Să supraviețuiască
Ne e toamnă deja,
Dar poate știi!
Când frigul ne unește
În verde, roșie, pală și oranje
Ori poate străvezie
Frunză ce strălucește,
Crengile ne coboară
Către pământ
Sărutul nostru zboară...
Ne cad petale calde
Din umbre-îmbrăţişate
Și toate peste noi
Devin mări înspumate
În care împreună
Noi doi ne contopim
Ne este toamnă, "beibi"
Și vrem să ne iubim...
Ti-am descoperit blogg-ul de curand (deh, nimic nu e intamplator)... Poeziile sunt de o sensibilitate rară, citindu-le trăiești sentimentul ca vezi un film care ai vrea sa nu se sfârșească niciodata... Unele sunt mai "pline de speranta", altele par a fi rezultatul unor dezamagiri/dureri/ suferinte, dar văzând că esti rac la fel ca si mine pot intelege(iubim si traim doar cu sufletul...pana cineva ni-l face praf)."Iubiri tomnatice" ai scris-o parcă pentru mine si iubitul meu,fapt pentru care iti multumesc (iubitul meu ma strigă Beibi si tot asa si scriem). Ti-am citit si articolele din Catchy si m-am gandit sa iti sugerez sa citesti www.catchy.ro/serpi-in-costume/73381. Felicitări pentru tot ce faci! O sa revin😙
RăspundețiȘtergere