sâmbătă, 29 februarie 2020

Numele meu


Numele meu în mintea ta
în orice clipă, în orice sentiment
în toate nopțile în care nu sunt lângă tine
în toate zilele în care ești singur
Numele meu, ca un tatuaj
Pe suflet
Ca un impuls electric în nervi
Ca un spasm
Ca o convulsie 

Numele meu în mintea ta

Ca un blestem, ca o otravă 

Ca un nemilos destin

Numele meu...

Nu te va părăsi niciodată!


luni, 17 februarie 2020

Mirosul tău


Adulmec mirosul tău închis sub perna mea...
Palma-mi se-mbată
Diafan
într-un sărut ce ne-ar fi putut fi începutul...


Stelele se ascund leneșe
în visul ce l-am fi putut visa împreuna 


Cerul, 

întinsul lui
Niciodată nu-ți dă certitudini,
Ci doar năzuințe


Nu-mi lua privilegiul
De-a te gusta languros
în mângâieri imaginare 


Redă-mi nebunia
Ce m-ar fi putut face să te iubesc...

duminică, 16 februarie 2020

Ți-ai lăsat sufletul la mine


Ți-ai lăsat sufletul la mine
Cu tot ce-aveai mai sfânt în tine
Cu bunătate, cu iubire,
Cu vise, cu speranțe și cu fericire 

Mi l-ai lăsat și ai plecat în lume
După femei străine, decât mine mai bune
Mi-ai zis: ai tu grija de el,
Mie îmi este greu!
Și ai fugit!
Cu inima te-am petrecut un pic
Apoi eu m-am oprit.

Ți-am privit sufletul
Era așa frumos,
Dar straniu, întors pe dos.
M-am necăjit, m-am întristat
Ți-ai trădat sufletul și ai plecat. 

L-am luat în palme și l-am mângâiat
Ce trist și ce frumos era
Tu suflete, de ce-ai ales așa? 

Eu te-am strigat să vii-napoi
"Nu pot avea grija de voi
De sufletul tău nici atât!"
Era frumos, dar ce păcat
Că ți l-ai cam pierdut...

miercuri, 12 februarie 2020

La mine-n suflet


La mine-n suflet e culoare
Sunt munți, sunt ape, sunt oceane
Sunt flori sublime și mult soare
La mine-n suflet este poezie
Sunt rime albe, sunt cuvinte,
Metafore, hiperbole, e-o feerie
La mine-n suflet e natură
E rouă, -i cer, e apă multă,
Pământ și iarbă, e șii zăpadă
e și brumă
La mine-n suflet e căldură
Este iubire si candoare
Este iertare, e împăcare
E adevăr și provocare
E fericire, e splendoare 

La mine-n suflet e lumină
la mine-n suflet este bine 

Cum e la tine?

sâmbătă, 1 februarie 2020

Nu te voi căuta



Nu te voi căuta în vise
Căci visele se pierd în zori
Și nici în stelele nestinse
Căci ziua stau ascunse-n nori
Și nu voi bate drumuri multe
Să te găsesc neobosit
Eu voi alege căi mai scurte
Așa e mult mai potrivit
Și nu te voi citi-n romane
Nu vei fi prințul mult visat
Nu te voi scrie în poeme
Ca pe-un flăcău neînfricat
Nicicum nu voi voi să caut
Să-ți clădesc ție fericirea
Pentru că vocea ta mă-ndeamnă
Să caut-n mine nemurirea
Nu te voi căuta departe
Picioarele nu vor s-asculte
Tu ești atât, atât de-aproape
În șoapte adânci și-n vorbe mute
Ești chiar aici, printr-o minune
Făr' să te caut te-am găsit
Îți privesc ochii cu uimire
Într-o suflare ne-am unit

Nu te voi căuta niciunde
În niciun loc și-n niciun timp
Căci tu esti chiar aici, în mine
În inima și-n univers într-un răstimp...