Muza și poezia

 

Am observat de la o vreme 

Ca muza mi-a plecat 

De când? Cam de când ma simt bine 

Cu mine

 

De când in sufletul meu e pace

De când m-am împăcat cu toate 

Nu mai pot scrie 

Și-acum ma-ntreb cum e mai bine? 

Sa nu am muza, 

Ori sa nu am poezie? 

Fiorul beţiei

 

Era o sticlă de vin roşu

începută

Ştiai:

eu mă îmbătam doar cu privirea ta!

Sticla-a rămas neterminată

Pe vecie,

Tu ai rămas o picătură de iubire

Pe o stea…

 

Nu mai beau vin de-atunci

Căci fără tine

Orice licoare-mi pare amară,

Dar mângâierea ta încă e vie

Pe palma mea ducând pahar spre buze

În timp ce ochii tăi sclipesc vioi în ceruri

În toate nopțile senine

 

Vinul e bun pentru durere,

Poate.

Așa spun filosofii și poeții,

Dar eu nu vreau s-ascult de dânșii!

Iubesc tăcerea aceasta

Ce ne desparte

 

Mă îmbăt cu amintiri

Şi cu senzaţii…

Aşteptare

 

Eu stau s-aștept

Tu uiți să vii

Privesc ecranu-n care tu nu scrii 

 

Mă uit la ceas, dar ceasul e mirat

Că a trecut minutul și nu m-am întrebat:

De ce-mi faci asta? 

 

Pe cer e lună plină

Zâmbește, e senină

Ea nu știe trădarea, dar știe așteptarea

De-aceea mi-este dragă

Pare să mă înțeleagă 

 

Încă te mai aștept

Știu, nu e înțelept

Dar eu nu sunt o sfântă

Eu sunt o muritoare

De dorul tău ce moare

Sare pe rană

 

Ți-as scrie chiar acum o poezie  

Dar fără sa te știu, mi-e foarte greu 

Îmi plânge pana mea de gâscă pe hartie 

Caci eu te caut încă, de-atunci, acum, mereu

Ți-as scrie un roman întreg, pesemne

De-as sti măcar unde te-ascunzi acum

Dar tu nu spui nimic și nu-mi dai semne 

Sa știu încotro merg și pe ce drum

Ți-as pune-n palme universul propriu

Ca tu sa-l înțelegi și sa-l adori 

Dar poate-ți pare-un pic impropriu

Încet sa ma descoperi, apoi sa-mi dai fiori 

O, da, m-as dărui de-a pururi și de-a—ntregul

Sub tine-as fi supusa curtezană

Și ți-as permite sa-mi dai jos opregul 

De nu mi-ai fi decât sare pe rană…

Suflet

 

Și ia-ma tu la tine-n palme

Ai grija tu de inimă-mi

Și șterge tu lacrima mea

Pune-mi privirea intr-o stea

Da-mi universul tău întreg

Pune-l in suflul răzvrătit

Da-mi tu din nou acea puterea

De-a te iubi cum n-am iubit

Iar eu, îți voi lua slăbiciunea

Și-o voi răpune cu-n sărut

Sufletul meu va fi in tine

Putere, viața și avânt 

Voi pune-n tine plămădeala

De forța, inima, magie

Eu voi fi totul pentru tine

Tu vei fi sufletul din mine

Mare

 

Și marea ne-ar fi fost popasul

Și tot ea ne-ar fi fost răgazul

Ori martora iubirii noastre,

De-ai mai fi stat...

De-ai mai fi stat,

De-ai mai fi fost

Măcar un veac, o clipă sau un ceas...

De ce-ai plecat?

De ce-ai mai fi rămas?

Cautare

 

In universul acesta

Eu tot nu te-am găsit

N-am încetat sa caut

Poate-s de neoprit 

Rămâne infinitul de universuri clare

Te voi găsi acolo

Caci te voi cauta

Fără de încetare…

Ură și iubire

 

Noaptea când vrei sa dormi

Din palme îți curge sânge

Șiroaie

E sângele împușcaților tăi

Ziua

Când privești cerul negru de fumul bombelor

Ochii îți lăcrimează

Sunt lacrimile părinților ai căror copii i-ai ucis

Și lacrimile copiilor ai căror părinți au fost sfârtecați

Dimineața când cobori din pat

Picioarele tale îngenunchează în rugăciune

Sunt rugăciunile supraviețuitorilor tăi

Sufletul îți este împietrit în ură

Mintea ți s-a oprit în a mai raționa

Inima ta…

A murit pe 24 Februarie

Te poți opri

Du-ți război în tine, intre ură și iubire

Și ucide-ți doar ura!

Nemurire

 

Fă-ți aripi din lanțuri

Calca langa sanțuri

Zâmbește, urmează-ti dorința

Timpul ti-este doar sămânța

Floarea iti este învățarea

Tel suprem ti-e înălțarea

Și nu ceda ispitei de-a face ce nu vrei

Caci acest lucru îți va face umerii mai grei 

 

Tu ești aici doar ca sa zbori,

Sa-nveti, sa speri și sa nu mori

Și crede, crede-n infinit

Pământu-i mic și e finit

Visele tale sunt dincolo de el

Sa zbori sa-ti fie unic tel

 

Invata suflete sa zbori,

Ca nicicând sa nu mori!

Vuiet

 

Mi-ai fi plăcut, probabil,

De-ai fi-ncercat sa vii la mine-n suflet

Dar tu ai preferat sa faci in viata mea

Doar puțin vuiet…

 

Si eu prefer tăcerea

Tu preferi gălăgia

Eu modestia

Tu nebunia

Eu simplitatea

Tu epatarea

Eu vreau apropierea

Tu cauți depărtarea 

 

Și poate ca te-as fi plăcut

Și poate ca-ți suna meschin

Dar tu

ești prea putin…

Themis

 

Cu picioarele legate

Și cu ochii-ncetosati

Am plecat sa mistui lumea

De săracii nemâncați

Pumnii încleștați a luptă

Brațele încrâncenate

Cu limba prea mult cusută

Si cu venele umflate,

Am pornit pe-o cale-negusta

Pe care-ncăpea cu greu

O cisterna amorțită

Cu grâu și cu minereu

Grâul pentru oropsiți

Fierul pentru necăjiți

 

Dar m-au împușcat degrabă

Trupul mi l-au făcut scrum

Au ucis totul in mine

mi-au pus focul cel mai dur

 

Nu ma las infricosata

Forta mea e militarul

Chiar asa ingenuncheata

Iti voi arata cantarul

 

Cand vei crede c-ai razbit

In acest razboi stupid

Voi veni cu-a mea dreptate

Voi cantari dupa fapte

 

Daca ai ales gresit

Si-un popor ai mistuit

Fara mila, fara rost

Dupa un discurs anost,

Sabia mea fermecata

Palma cea insangerata

Judecata mea corecta

Iti va pune capul

cu picioarele laolalta