Suflet

 

Și ia-ma tu la tine-n palme

Ai grija tu de inimă-mi

Și șterge tu lacrima mea

Pune-mi privirea intr-o stea

Da-mi universul tău întreg

Pune-l in suflul răzvrătit

Da-mi tu din nou acea puterea

De-a te iubi cum n-am iubit

Iar eu, îți voi lua slăbiciunea

Și-o voi răpune cu-n sărut

Sufletul meu va fi in tine

Putere, viața și avânt 

Voi pune-n tine plămădeala

De forța, inima, magie

Eu voi fi totul pentru tine

Tu vei fi sufletul din mine

Mare

 

Și marea ne-ar fi fost popasul

Și tot ea ne-ar fi fost răgazul

Ori martora iubirii noastre,

De-ai mai fi stat...

De-ai mai fi stat,

De-ai mai fi fost

Măcar un veac, o clipă sau un ceas...

De ce-ai plecat?

De ce-ai mai fi rămas?

Cautare

 

In universul acesta

Eu tot nu te-am găsit

N-am încetat sa caut

Poate-s de neoprit 

Rămâne infinitul de universuri clare

Te voi găsi acolo

Caci te voi cauta

Fără de încetare…

Ură și iubire

 

Noaptea când vrei sa dormi

Din palme îți curge sânge

Șiroaie

E sângele împușcaților tăi

Ziua

Când privești cerul negru de fumul bombelor

Ochii îți lăcrimează

Sunt lacrimile părinților ai căror copii i-ai ucis

Și lacrimile copiilor ai căror părinți au fost sfârtecați

Dimineața când cobori din pat

Picioarele tale îngenunchează în rugăciune

Sunt rugăciunile supraviețuitorilor tăi

Sufletul îți este împietrit în ură

Mintea ți s-a oprit în a mai raționa

Inima ta…

A murit pe 24 Februarie

Te poți opri

Du-ți război în tine, intre ură și iubire

Și ucide-ți doar ura!

Nemurire

 

Fă-ți aripi din lanțuri

Calca langa sanțuri

Zâmbește, urmează-ti dorința

Timpul ti-este doar sămânța

Floarea iti este învățarea

Tel suprem ti-e înălțarea

Și nu ceda ispitei de-a face ce nu vrei

Caci acest lucru îți va face umerii mai grei 

 

Tu ești aici doar ca sa zbori,

Sa-nveti, sa speri și sa nu mori

Și crede, crede-n infinit

Pământu-i mic și e finit

Visele tale sunt dincolo de el

Sa zbori sa-ti fie unic tel

 

Invata suflete sa zbori,

Ca nicicând sa nu mori!

Vuiet

 

Mi-ai fi plăcut, probabil,

De-ai fi-ncercat sa vii la mine-n suflet

Dar tu ai preferat sa faci in viata mea

Doar puțin vuiet…

 

Si eu prefer tăcerea

Tu preferi gălăgia

Eu modestia

Tu nebunia

Eu simplitatea

Tu epatarea

Eu vreau apropierea

Tu cauți depărtarea 

 

Și poate ca te-as fi plăcut

Și poate ca-ți suna meschin

Dar tu

ești prea putin…

Themis

 

Cu picioarele legate

Și cu ochii-ncetosati

Am plecat sa mistui lumea

De săracii nemâncați

Pumnii încleștați a luptă

Brațele încrâncenate

Cu limba prea mult cusută

Si cu venele umflate,

Am pornit pe-o cale-negusta

Pe care-ncăpea cu greu

O cisterna amorțită

Cu grâu și cu minereu

Grâul pentru oropsiți

Fierul pentru necăjiți

 

Dar m-au împușcat degrabă

Trupul mi l-au făcut scrum

Au ucis totul in mine

mi-au pus focul cel mai dur

 

Nu ma las infricosata

Forta mea e militarul

Chiar asa ingenuncheata

Iti voi arata cantarul

 

Cand vei crede c-ai razbit

In acest razboi stupid

Voi veni cu-a mea dreptate

Voi cantari dupa fapte

 

Daca ai ales gresit

Si-un popor ai mistuit

Fara mila, fara rost

Dupa un discurs anost,

Sabia mea fermecata

Palma cea insangerata

Judecata mea corecta

Iti va pune capul

cu picioarele laolalta

Cochilia mea

 

In cochilia mea de rac

Era curat și era cald

Era plăcut, un iz calmant

Era frumos și relaxant 

 

Cochilia mea era mică

Nu-ncapea-n ea mai nimică

Nu-ncapea ura, nici război

Nici egoism și nici gunoi 

 

Pana-ntro zi in care eu

Crescut-am mare cât un zeu

Egoul meu pana in zare

Mi-a făcut cochilia mare 

 

Și-atunci au încăput in ea

Cam tot din lume ce putea:

Intrase-acolo egoism

Ura, putere, narcisism

Intrase cearta și scandal

Intrase banul si-un șacal 

 

M-am speriat, caci n-aveam loc

De-atâta rău intrat ad-hoc

 

Și m-am rugat la D-zeu:

Fa-mă din nou cum eram eu

Doamne, deja mi-e foarte frică

Fa-mi iarăși cochilia mică!

Frica

 

Mi-e frica de ruine

Mi-e frica de cenușă

Mi-e frica de noroaie

De toate acele tranșee

săpate prin gunoaie

Mi-e frica de întuneric

Mi-e frica rău de beznă

Mi-e frica de drapeluri

Căzute iar in bernă

 

Mi-e frica de tuneluri

Prin care se ascund civilii bombardați

Mi-e frica de copiii

Cei ce c-o pușca-n mâna

Au devenit bărbați

Mi-e frica și de tancuri

Dar mi-e și de rachete

De puști, mitraliere, gloanțe și izoleze

Mi-e frica de dezastru

Mi-e frica de război

Dar cel mai rău mi-e frica

De oamenii ca voi!

Fragil

 

Sa-l mângâi și sa nu-l rănești

Sa îl alinți, nu sa îl cerți

Sa îl alini, nu sa-l lovești

Sa îl asculți, nu sa-l cerșești

Sa-l legeni, nu sa-l ponegrești

Sa-i cânți, nu sa îl jefuiești

Sa-l vezi, sa-l simți, sa-i povestești

Și sa ii amintești

Fii blând, fii bun și fii agil

E tot ce ai mai sfânt în tine

El este încă un copil

Ți-e sufletul

Și e fragil…

In tine-i este cel mai bine!