mi-am facut un nou blog. puteti sa-l vedeti in profilul meu sau direct la:
http://un-arhitect.blogspot.com/
va invit sa-l cititi daca va intereseaza amenajarile interioare (deocamdata doar despre asta am scris).
lectura placura
Daca v-a placut ce ati citit, o puteti recompensa pe autoare in urmatoarele conturi: RO02 RNCB 0088 0019 6303 0001 - lei / RO12 RNCB 0088 0019 6303 0015 - dolari / RO61 RNCB 0088 0019 6303 0006 - euro / revolut LEI: RO08 REVO 0000 1678 6397 4386
joi, 31 ianuarie 2008
in seara asta
in seara asta chiar sunt obosita. am plecat de dimineata de acasa, pe la 11. excat cand am iesit din curte, inainte de a inchide portile la garaj, am dat nas in nas cu un client care ma terorizeaza. nu spun ca nu-mi prind bine banii de la el, dar prea isi face multe case (le vinde, nu pt el) si nu prea mai tin ritmul. apoi m-am dus la birou unde un agent de asigurari ma astepta de fix 20 min. aproape m-a convins ca e bine cand mori sa lasi in urma bani de inmormantare. m-am hotarat sa-i fac fiului meu un fel "ajutor" de studii pentru cand o sa implineasca 18 ani, adica peste 17 si ceva :)). in fine, am scapat de agent. m-am trezit la usa cu un alt client, pe care am vrut sa-l ajut pe bani putini, pentru ca este prietenul unui fost coleg de facultate al unei foste colege de munca si totodata si prietena la distanta. am scapat si de el dupa vreo ora de modificari cerute de nemernicii astia care dau avize. la ora 2 am plecat la agentia de protectia copilului, sau cum s-o numi ea, unde trebuia sa mai duc o copie dupa un act, ca sa poate sa-mi inchida dosarul si sa pot sa beneficiez si eu de cei 6 mil, bani de la stat pentru cresterea copilului. o tipa stearsa dar amabila s-a uitat pe foaia care i-am intins-o: "cand ati nascut?" pe 4 aprilie 2007, raspund. "si de ce ati depus abia acum?" nu puteam sa-i spun ca de lene, mi-era jena. i-am spus: n-am avut timp. nu am mintit prea rau. m-am suit in masina stropita de noroi ingrozitor (am parcat-o pe o strada neasfaltata, langa o primarie - nu spun care)si am pornit incet-incet-f incet spre birou inapoi, unde urma sa mai am 2 intalniri. dupa 1000 de ani, 1 mil de semafoare, 1 mld de masini care nu stiu unde se tot duc si de unde tot vin toata ziua, am ajuns la birou. mi-am consumat si celelalte inatalniri, am fumat, desi nu am voie si am plecat in sfarsit spre casa. inainte de a intra in bulevardul principal, am asistat la un accident in lant, 4 masini, dupa care a trebuit sa astept 15 min sa ies de acolo, pentru ca se blocase traficul. ajunsa acasa m-am asezat din nou la calculator. maine iar am o predare si in seara asta chiar sunt obosita. dar mai stau, poate-mi revin. mircea badea vorbeste, in timp ce copilul meu doarme ca un prunc. :)
miercuri, 30 ianuarie 2008
multumesc, domnule Paunescu
Sunt prea tanara ca sa fi prins cenaclul Flacara si suficient de batrana incat sa fi avut timp sa-l citesc pe Paunesc inainte si dupa regimul comunist. Cand am vazut pe http://lovinpress.wordpress.com/ ca si-a facut blog, am intrat repede sa-l citesc. I-am citit cateva poezii postate acolo, pe care le cunosteam, evident. Si, ca un blog-er care se respecta, am lasat si un comment. Cea mai mare surpriza a fost ca d-l Paunescu a raspuns, rand pe rand, la fiecare post. Iar mie (ma mandresc tare cu asta) mi-a daruit o poezie, pe care o reproduc aici. Este o poezie despre patria mea, patria noastra, pe care o iubesc si o urasc depotriva. Patria mea pe care nu as parasi-o niciodata, decat in concediu, dar in care mi-e sila sa mai traiesc. Patria mea pentru care nu as muri, dar in care au murit stramosii mei.
Va invit si pe voi sa savurati din delicioasa poezie Paunesciana.
"SUNT EGOIST, NU POT TRĂI FĂRĂ PATRIE
Eu nu ştiu cum se poate trăi fără ţară,
De câte ori am fost despărţit de ea,
Abia aşteptam să mă întorc şi s-o simt,
S-o gust, s-o miros, s-o cuprind,
Bineînţeles că nu am cunoscut-o
Până la capăt niciodată,
Dar ceva mi-a dat sentimentul
Că am o zare de sprijin,
Un pământ de mormânt,
O intimitate indescifrabilă.
Cu cât îmbătrânesc şi mi-e mai frig,
Cu atât simt nevoia unei camere simple,
Cu sobă mare şi cu cineva,
Mai bătrân decât mine, îngrijindu-mă.
Nu mai vreau complicaţii, mi-e destul să mă luminez
De bucuriile elementare,
O bucată de pâine, o cană cu apă, un foc într-o sobă,
O rudă trebăluind alături
Şi, mai ales, patria,
Nenorocita şi geniala mea ţară
În care, deşi nimic nu merge,
Îmi vine tot mai mult să trăiesc
Şi, dacă nu se poate altfel, să mor.
Spune-mi, tu,
De ce crezi că atâţia dintre noi au plecat?
Te-am întrebat.
Şi tu mi-ai răspuns: din egoism.
Şi eu ţi-am tăiat-o scurt:
Nu se poate vorbi de egoism,
Egoismul cel mai mare e să ai o ţară,
Să te simţi acasă
Să-ţi doreşti toată viaţa o cameră mare de lemn,
Cu sobă arzând şi cu cineva mişcându-se de colo-colo,
Ca şi când ar şi face câte ceva.
Să le simţi pe toate acestea
Şi să ţi se pară imposibil ca ele să nu mai fie.
Nu ştiu exact culoarea ţării mele.
E undeva între culori, deasupra culorilor,
Dar este şi, fără s-o numesc, o deosebesc de toate,
Dimineaţa când mă ridic din somn
Şi caut cu ochii înţelesul locului unde mă aflu,
Ştiu dacă sunt sau nu în ţara mea,
M-am mai şi înşelat uneori,
M-au indus în eroare nişte peisaje de lângă fereastră,
Dar mi-am revenit îndată
Dacă nu o mai recunoşteam ca peisaj,
Ţara mi-era de îndată veşmânt
Şi, dacă nici ca veşmânt nu-mi ajungea,
Îi simţeam aerul.
Şi dincolo de aer simţeam ceva ce nu încape în simţuri.
Acea intimitate care te poate vindeca de nevroză,
Acea intimitate care îţi poate fi suficientă
Când ai pierdut totul,
Acea intimitate care seamănă
Un pic cu tata, un pic cu mama
Şi, în rest, cu iarba mormintelor.
Sunt egoist, îmi iubesc patria,
Mintea mea e prea mică pentru a o înţelege,
Dar sufletul meu are îndărătnicia să o cuprindă întreagă
Şi dacă din ea nu ar rămâne decât un pat de spital
Eu tot aş iubi-o, ca pe un întreg glob pământesc.
Dimineaţa deschid ochii şi o caut
Şi după ce o simt, pot închide ochii la loc
Şi pot să mă concentrez,
Lucrând la capodopera mea,
Care e lacrima.
Eu nu ştiu cum se poate trăi fără ţară,
Eu sunt egoist, eu am nevoie de ţară,
Eu sunt egoist, eu am nevoie de voi toţi,
Care nu mă iubiţi, ci doar aveţi, din când în când,
Câte ceva să-mi cereţi.
Dar eu nu pot trăi fără această Românie nefericită,
Pe care nici n-am tăria să cred
Că aş putea-o face fericită, cu faptele mele.
Nu, ţara nu poate fi iubită la modul condiţional,
Ea nu e operaţiune de bancă,
Industrie agonică sau negustorie de steaguri,
Ea e fatalitate, ea e intimitate, ea e viaţă şi moarte,
Ea începe acolo unde toate celelalte sfârşesc,
Ea e dreptul nostru ultim, la egoism.
Într-o toamnă, când nu mai cad frunzele, ci cad copacii
Şi frunzele stau încremenite în aer,
Ca nişte criterii
Şi Dumnezeu se plânge de dureri reumatice,
Pe laviţa pe care a aţipit
Şi l-a surprins, în somn, bruma,
Mă gândesc la mine şi, fără să vreau,
Ajung să mă gândesc la patrie,
Intimitatea cerului cu lacrima mea."
Adrian Paunescu, 27 octombrie 2002 - http://www.paunescuadrian.blogspot.com/
Va invit si pe voi sa savurati din delicioasa poezie Paunesciana.
"SUNT EGOIST, NU POT TRĂI FĂRĂ PATRIE
Eu nu ştiu cum se poate trăi fără ţară,
De câte ori am fost despărţit de ea,
Abia aşteptam să mă întorc şi s-o simt,
S-o gust, s-o miros, s-o cuprind,
Bineînţeles că nu am cunoscut-o
Până la capăt niciodată,
Dar ceva mi-a dat sentimentul
Că am o zare de sprijin,
Un pământ de mormânt,
O intimitate indescifrabilă.
Cu cât îmbătrânesc şi mi-e mai frig,
Cu atât simt nevoia unei camere simple,
Cu sobă mare şi cu cineva,
Mai bătrân decât mine, îngrijindu-mă.
Nu mai vreau complicaţii, mi-e destul să mă luminez
De bucuriile elementare,
O bucată de pâine, o cană cu apă, un foc într-o sobă,
O rudă trebăluind alături
Şi, mai ales, patria,
Nenorocita şi geniala mea ţară
În care, deşi nimic nu merge,
Îmi vine tot mai mult să trăiesc
Şi, dacă nu se poate altfel, să mor.
Spune-mi, tu,
De ce crezi că atâţia dintre noi au plecat?
Te-am întrebat.
Şi tu mi-ai răspuns: din egoism.
Şi eu ţi-am tăiat-o scurt:
Nu se poate vorbi de egoism,
Egoismul cel mai mare e să ai o ţară,
Să te simţi acasă
Să-ţi doreşti toată viaţa o cameră mare de lemn,
Cu sobă arzând şi cu cineva mişcându-se de colo-colo,
Ca şi când ar şi face câte ceva.
Să le simţi pe toate acestea
Şi să ţi se pară imposibil ca ele să nu mai fie.
Nu ştiu exact culoarea ţării mele.
E undeva între culori, deasupra culorilor,
Dar este şi, fără s-o numesc, o deosebesc de toate,
Dimineaţa când mă ridic din somn
Şi caut cu ochii înţelesul locului unde mă aflu,
Ştiu dacă sunt sau nu în ţara mea,
M-am mai şi înşelat uneori,
M-au indus în eroare nişte peisaje de lângă fereastră,
Dar mi-am revenit îndată
Dacă nu o mai recunoşteam ca peisaj,
Ţara mi-era de îndată veşmânt
Şi, dacă nici ca veşmânt nu-mi ajungea,
Îi simţeam aerul.
Şi dincolo de aer simţeam ceva ce nu încape în simţuri.
Acea intimitate care te poate vindeca de nevroză,
Acea intimitate care îţi poate fi suficientă
Când ai pierdut totul,
Acea intimitate care seamănă
Un pic cu tata, un pic cu mama
Şi, în rest, cu iarba mormintelor.
Sunt egoist, îmi iubesc patria,
Mintea mea e prea mică pentru a o înţelege,
Dar sufletul meu are îndărătnicia să o cuprindă întreagă
Şi dacă din ea nu ar rămâne decât un pat de spital
Eu tot aş iubi-o, ca pe un întreg glob pământesc.
Dimineaţa deschid ochii şi o caut
Şi după ce o simt, pot închide ochii la loc
Şi pot să mă concentrez,
Lucrând la capodopera mea,
Care e lacrima.
Eu nu ştiu cum se poate trăi fără ţară,
Eu sunt egoist, eu am nevoie de ţară,
Eu sunt egoist, eu am nevoie de voi toţi,
Care nu mă iubiţi, ci doar aveţi, din când în când,
Câte ceva să-mi cereţi.
Dar eu nu pot trăi fără această Românie nefericită,
Pe care nici n-am tăria să cred
Că aş putea-o face fericită, cu faptele mele.
Nu, ţara nu poate fi iubită la modul condiţional,
Ea nu e operaţiune de bancă,
Industrie agonică sau negustorie de steaguri,
Ea e fatalitate, ea e intimitate, ea e viaţă şi moarte,
Ea începe acolo unde toate celelalte sfârşesc,
Ea e dreptul nostru ultim, la egoism.
Într-o toamnă, când nu mai cad frunzele, ci cad copacii
Şi frunzele stau încremenite în aer,
Ca nişte criterii
Şi Dumnezeu se plânge de dureri reumatice,
Pe laviţa pe care a aţipit
Şi l-a surprins, în somn, bruma,
Mă gândesc la mine şi, fără să vreau,
Ajung să mă gândesc la patrie,
Intimitatea cerului cu lacrima mea."
Adrian Paunescu, 27 octombrie 2002 - http://www.paunescuadrian.blogspot.com/
vineri, 25 ianuarie 2008
lumea mea
si daca-i frig si este ceatza
nu pot sa-mi fac din vis vapor
sa ma agat de-un fir de atza
sa spulber valul si sa zbor?
si daca ploile ma-neaca
si daca vantul ma usuca
nu pot sa spun un simplu: pleaca
si sa ramai doar o naluca?
si daca nu-i nimic pe lume
si toate s-au sfarsit devreme
nu pot sa inventez un nume
la lumea mea doar din poeme?
nu pot sa-mi fac din vis vapor
sa ma agat de-un fir de atza
sa spulber valul si sa zbor?
si daca-n juru-mi omenirea
cu rautate ma serveste
nu pot sa caut fericirea
in soarele ce asfinteste?si daca ploile ma-neaca
si daca vantul ma usuca
nu pot sa spun un simplu: pleaca
si sa ramai doar o naluca?
si daca nu-i nimic pe lume
si toate s-au sfarsit devreme
nu pot sa inventez un nume
la lumea mea doar din poeme?
luni, 21 ianuarie 2008
portret, ulei pe panza
am luat din nou pensula-n mana
timida, ca deobicei
nu pot sa ma mai simt stapana
pe panza mea si pe invatacei
-azi incercam sa pictam un portret.
le spun micutilor cu voce stinsa
-va rog trasati un cerc discret,
sub el o linie intinsa
puneti va rog un rosu sters
in locul buzelor frumoase
un pic de negru in revers
sa para doar un pic carnoase
trasati trei linii groase, albe
deasupra cercului perfect
sub el schitati trei roze salbe
ca sa creati un fin efect
o dunga gri la verticala
cu doi banuti inchisi sub ea
la ochi un pic de albastreala
si gata este fatza sa
timida, ca deobicei
nu pot sa ma mai simt stapana
pe panza mea si pe invatacei
-azi incercam sa pictam un portret.
le spun micutilor cu voce stinsa
-va rog trasati un cerc discret,
sub el o linie intinsa
puneti va rog un rosu sters
in locul buzelor frumoase
un pic de negru in revers
sa para doar un pic carnoase
trasati trei linii groase, albe
deasupra cercului perfect
sub el schitati trei roze salbe
ca sa creati un fin efect
o dunga gri la verticala
cu doi banuti inchisi sub ea
la ochi un pic de albastreala
si gata este fatza sa
Un drum pierdut
Pornisem lent, pe-acelaşi drum
cu paşi greoi, lipsiţi de vlagă
cum tălpile călcau pe scrum
părea un drum bătut de lumea-ntreaga
Înţelesesem că plecând
din nou pe-o cale prea bătută
riscam puţin şi-abandonând,
căutam iar poteca cunoscută
Pe lângă mine tot treceau
oameni grăbiţi sau oameni lenţi
niciunii nu se abăteau
mergeau prea drept, păreau absenţi
Priveam la ei, chiar îi strigam
mă ocoleau fără oprire
Voiam să-i prind şi alergam,
dar neputinţa mea era doar umilire
Când tălpile mi-au sângerat
şi lacrimile m-au durut
am îndrăznit şi m-am oprit
mersesem mult pe-un drum pierdut
cu paşi greoi, lipsiţi de vlagă
cum tălpile călcau pe scrum
părea un drum bătut de lumea-ntreaga
Înţelesesem că plecând
din nou pe-o cale prea bătută
riscam puţin şi-abandonând,
căutam iar poteca cunoscută
Pe lângă mine tot treceau
oameni grăbiţi sau oameni lenţi
niciunii nu se abăteau
mergeau prea drept, păreau absenţi
Priveam la ei, chiar îi strigam
mă ocoleau fără oprire
Voiam să-i prind şi alergam,
dar neputinţa mea era doar umilire
Când tălpile mi-au sângerat
şi lacrimile m-au durut
am îndrăznit şi m-am oprit
mersesem mult pe-un drum pierdut
duminică, 20 ianuarie 2008
cea mai sexi blogherita - rezultate
Concursul s-a incheiat. Se cade, evident, sa multumesc pe aceasta cale tuturor prietenilor, cunoscutilor si necunoscutilor care m-au votat. Cu ajutorul lor am reusit sa acumulez 60 puncte, ceea ce m-a clasat pe locul al doilea. Iata clasamentul final. 
2. Regina: 60 de voturi. - ma stiti, nu mai pun poza
5. Cristina http://psiheea.wordpress.com/ si Ioana Popescu http://ioana-popescu.weblog.ro/ - 37 de voturi.
Le felicit si pe cele care au iesit pe un loc fruntas si pe cele care nu au apucat un loc in clasament. Il felicit si pe Tiberiu Secret pentru initiativa. Inca odata va multumesc si voua. Sa auzim de bine.
sâmbătă, 19 ianuarie 2008
gaudi a murit calcat de tramvai. ce stupid!
bineinteles ca m-am indragostit de barcelona imediat ce i-am respirat aerul. bineinteles ca l-am iubit si mai mult pe gaudi de indata ce i-am vazut operele, altfel decat in manualul de istoria arhitecturii. bineinteles ca toate "creatiile"mele in ale arhitecturii au palit odata cu atingerea primului perete curb din beton, in forma valurilor oceanului. am sorbit cu nesat din frumusetiile create de gaudi. din pacate acest mare arhitect a murit calcat de tramvai. din fericire, a lasat in urma o barcelona de poveste.
mi-e frica ingrozitor de tramvaie. sa fie vreo legatura? :D
elodia e moarta si totusi ea traieste
nu ma uit la televizor decat din intamplare (cand nu vizionez "in gura presei" si "cronica carcotasilor". nu citesc ziarele. ascult insa radio cand conduc si aud in timp ce stau in fata calculatorului toate disputele politice la care se uita sotul meu. da, stiu, nu sunt din timpul meu. zilele trecute am fost in vizita la soacra mea, pe care am gasit-o uitandu-se la televizor, la un scandal mediatic. toate posturile difuzau ceva, nu stiu exact ce despre o individa Norica Nicolai. am intrebat si eu, nu din curiozitate, ci doar ca sa par si eu interesata de subiect: "cine e norica nicolai? ca tot aud si pe la radio de ea de vreo 2 zile". bineinteles ca am starnit ilaritate. alt personaj impresionant de la tv este elodia. am fost intoxicata cu aceasta elodia. am auzit si de unul cioaca, care se pare a omorat-o. noroc cu badea, cu gainusa si cu huidu. asha ma mai pun si eu la curent cu stirile fierbinti din romania. am auzit total intamplator, nu mai stiu la ce post un cantecel despre elodia, cantat fals de o nebuna "elodia e moarta si totusi ea traieste". rad cu pofta cand imi amintesc de acel "spectacol" penibil. ce nu inteleg este de ce pe elodia nu o cheama cioaca. doar sunt soti, nu? sau, ma rog, au fost, ca unul dintre ei a murit intre timp. si mai e ceva: cum ar fi sa te cheme "cioca elodia"?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)