Verde de primăvară

au înflorit copacii,
 îmi crește o aripă
 mi s-a topit zăpada
 cea troienită-n tâmple
 aș vrea să zbor
 și mă avânt în pripă
 spre mărul care
 cu-a sa aromă verde
 mă umple, mă reumple
 
 au revenit la viață licuricii
 din palme-mi izvorăsc vise bizare
 un vânt abstract îmi șade
 pe spinare
 și zbor prin el,
 cu el, spre el
 și-n ochii verzi
 cu teamă-mi cântă cucii
  
 au renăscut din ghețuri ghioceii
 inima mea tresaltă
 de plăcere
 tot de plăcere trupul moale geme
 un cântec verde
 răsare dinspre baltă
 renaște totul
 și cântă-zbiară mieii 

Trecatoare fiinta

Ai trecut pentru o clipa prin viata mea
mi-ai spus "Buna ziua" si mi-ai strans mana
te-am simtit calda,
dar atat de indurerata
ti-am privit ridurile
si palmele noduroase
ti-am vazut lacrimile din ochi
ai vrut sa ma ajuti
si cu putina energie pe care o mai aveai
ai facut-o
Apoi te-am urmarit plecand,
nu inainte de a-mi ura "O viata plina!"

Si... te-am uitat...
Azi mi-am reamintit ca-ti datoram multumiri
Si mi s-a facut dor de tine
am vrut sa te caut ca sa te imbratisez
dar azi te-am si pierdut

trecatoare fiinta,
o clipa doar intrat-ai in viata mea,
dar acea clipa a contat
cat vesnicia catre care ai plecat azi

Lied

atingerea ta
ca râul din munte
trecând șușotind
printre pietre mărunte
ca soarele cald căzut peste piele
ca razele lunii trecând printre stele
ca șoapta, ca versul
dulce ca mierea
atingerea ta
ca tot universul

atingerea ta mă face să cred
că tu mă compui
tu mă simți
mă-mpresori și mă cânți
într-un singur cuvânt
într-un singur acord

într-un singur lied

Pufușori de păpădie

se porniră dintr-o dată 

parcă prinse într-o horă 

patru pufuri parfumate 

înspre zări îndepărtate 

nu se știe ce-i cu ele 

parcă zboară. Ori dansează? 

Fulgișori de nea pufoasă 

păpădii ne desenează. 

De-s singuri ori împreună

pufușorii cei zglobii 

zâmbetele ni le-adună

bucurându-i pe copii

Mama

mă uit la ochii tăi
cuprinși de bunătate
și mă întreb de știe universul
câte griji și necazuri
și câte nopți pierdute
duci fără să se vadă, tu în spate

îți mângâi palmele
și unghiile atât de îngrijite
și mă întreb de știe acest pământ
câte porții gătit-ai
câte guri flămânde ai hrănit
și câte haine scumpe cu degetele tale
le-ai cusut

privesc uimită-n suflet:
ți-e plin de-afecțiune
și dragoste aleasă
și mă întreb de-n ceruri
stele strălucitoare
știu despre tine, mamă,
cât ești tu frumoasă

Cum se mai poartă un mărțisor?

cum se mai poartă un mărțisor,

cu șnurul alb prea răsucit de dor 

cu ața roșie cusută la potcoavă

așa se poartă, ori e o brașoavă? 

în semn de mulțumire că exist 

îmi dăruiești un mărțisor de vis: 

e poleit în centru cu praf de stele

și muchiile le are înmuiate toate-n ele 

spune-mi, iubite!

cum se mai poartă al tău mărțișor? 

cu dragoste, răbdare și amor?

Bunica bună

sărut aceste mâini zbârcite
și sufletul ce le urnește
peste ogoarele muncite
să tragă-n plug neobosite 

îți sărut ochii tăi în lacrimi
când o vacanță se sfârșește
sclipirea lor fermecătoare
în loc mă ține, mă uimește

sărut măicuța mea bătrână
sărut și soțul tău cărunt
bunica mea, a mamei mumă
cu drag poveștile-ți ascult

mi-e dor de tine, zi de zi
demult plecat-am de la tine
și știu ca mâine nu mai vii
să-mi mai torni lapte în strechine

și îți plâng viața ta amară
că ai trăit război și boli
și n-ai aflat vremea de pace
pe care-o avem acuma noi

copii făcut-ai mulți, bunico
dar mulți muriră de la boli
căci n-ai avut, măicuță bună
atâtea doctorii ca noi

sărut a ta înverșunare
de a răzbi în viața crudă
în veșnicia ce-ți apare
sper să ai o soartă mai bună

mă uit la poza învechită
ești tu în ie, ca o zână
acum o porți tot ponosită
îți sărut fruntea, maică bună

când ai plecat din viața mea
nu am crezut că-mi va fi greu
s-o trăiesc fără tine-n ea
sărut icoana ta mereu

tot mamă ai fost pentru mine
o mamă mare înțeleaptă
apari în visul meu, bunico
căci tare-mi este dor de tine


sursa foto: http://andraciubotaru.ro/povestea-bunicii-olga/

Ne-a prins zăpada

ne-a prins zăpada înfloriți

cu buzele rânjind la soare 

cu aripi înmuiate-n ploaie 

și cu rărunchii dezveliți

ne-a prins așa, naivi, zburdalnici

plecând desculți prin zări străine 

și înșirând puțin obraznici 

povesti perverse, de tâlcuri pline

ne-a prins zăpada înfloriți 

cu sufletele îmbibate 

cam zăpăciți si-ndrăgostiți 

cu inimile-înmiresmate

ne-a prins așa zăpada rece 

ne-a înghețat în iarna crudă 

când gerul greu va fi să plece 

vom reînflori, să-i facem ciudă

căci suntem primăveri senine 

iubirea noastră sparge gheața 

când sufletele ne sunt pline 

cu dragoste, se naște viața 

Parfumul tău

parfumul tău mai lâncezește 

în porii mei încă-adormiți 

și izul său încă stârnește 

stranii senzații, fiori adânci 

parfumul tău rămas în perne 

șoptește-întruna despre tine 

ca despre viețuiri eterne 

dintre-acei zei fără destine 

parfumul tău îmi glăsuiește 

subtil, aproape neînțeles 

că viața mea îți aparține 

aici și-n marele-univers! 

Rendez-vous

am așa o senzație
ca ne-am mai întâlnit
cred c-aș avea nevoie de-o mică demonstrație
când șir de oameni trece prin fața mea pripit

ne oprim din alergătură doar pentru o clipă
și ne strângem mâna cu putere
eu și tu, doi ciudați  prin viața asta-n pripă
că ne-am iubit cândva, îmi trece o părere

ne privim în ochi fără teamă
te întreb de mă știi, mă întrebi cum mă cheamă
și dintr-o dată  am un deja-vu
că parcă mi-ai mai dat cândva un rendez-vous