Nu mai avem ce ne mai spune

 

aproape că nu mai avem ce ne mai spune
cuvintele par seci, privirile-s străine
și stăm îmbrățișați ca într-o statuetă
rece, atât de solitara și inertă

aproape că nu mai avem ce ne mai face
îmbrățișările ne intră-n piele precum niște ace
atingerile calde ne-au devenit străine
ce trist, nu mai avem ce ne mai spune

Nu m-am priceput

poate că eu nu m-am priceput
nici la primit
și nici la dăruit
cum ar fi fost mai bine iubirea să-ți arăt,
nu am știut 
și nici cum trebuia în suflet să te port

iubirea mea ți-a fost în plus de la-nceput
pentru că eu
chiar nu m-am priceput

și poate că nu am știut să te alint
să-ți mângâi părul și în șoaptă să îți cânt
să te iubesc așa cum nimeni n-a știut
e lesne de-nțeles:
eu nu m-am priceput!
 

Mai că m-aş iubi cu tine

privesc în ochii tăi...
minune!
sunt blânzi şi calzi,
parcă mi-ar spune:
mai-mai că m-aş iubi cu tine

mâna-i firavă sub pielea fină...
ca o lumină
ţi-e zâmbetul
şi sufletul
şi parcă-mi vine
să mă iubesc cu tine

aş vrea să plec
mă tot întorc
azi ai noroc
mi-e dor atât de mult de tine
şi mai că m-aş iubi cu tine

Căutare

iarba...
o zdrobesc cu tălpile goale
şi mi se tulbură călcâiele de moliciunea ei
porii deschisi la maximum
îți caută atingerea printre fire

cer...
îl pătrund cu ochii pierduți
şi privirea mi se cutremură
de infinitatea lui
lacrima privirii mele
îți caută chipul printre stele

vânt...
îl înfrunt cu inima pulsândă
şi întregul trup îmi tremură
în bătaia lui
tot sufletul meu îți caută
ființa prin univers

O broscuță

O broscuță cât o nucă
stă pitită sub ulucă
verde ca o frunzuliță
urmărește-o gâzuliță

Eu mă uit la ea mirată
e și verde și roșcată
ochii-i stau ascunși de soare
sare sau nu sare?

Tu, broscuță mititică
de mine nu-ți este frică?
Stai o clipă, nu pleca,
să te prind în poza mea!

 

Cât îi însemni?

Cât de mult îi însemni?
Aproape că nu i-ai contat nici cum te cheamă...
Și cât te-apreciază?
Asta nici n-ai băgat de seamă.
Chiar ai crezut că pentru el contezi?
Vreodată lângă tine-l vezi?
Când sufletul ți-e trist și pustiit,
el stă și veselește...tu crezi ca e mâhnit?
Și chiar mai vrei să afli cât de mult ai contat?
ai fost batjocorită, altfel n-ar fi plecat...

Cât crezi c-ai însemnat?
Un colț de foaie ruptă pe care-a scris
un nume ... și-apoi l-a aruncat!

Ne-am fost

ne-am fost iubiți
de fiecare dată când palmele noastre
se regaseau flamâmde de atingeri
în revederile atât de rare,
contopindu-se ca într-o îmbrățisare

ne-am fost confidenți
de fiecare dată când gandurile noastre
se întâlneau pe marginea aceleiași tristeți,
șoptindu-și deziluziile ca într-o povestire

ne-am fost amanți
de fiecare data când niciunul dintre noi
nu-și mai găsea locul în raiul personal,
iar gurile noastre, uscate de dor,
se întâlneau șovăind rușinoase într-o sărutare

ne-am fost sfătuitori
de fiecare dată când drumurile ne erau blocate
de piedici imense și intrigi dureroase,
iar ideile noastre se întâlneau și născoceau
soluții de ieșire, ca într-o strategie

ne-am fost prieteni
de fiecare data când pașii ni se opreau
pe marginea drumurilor și când
palmele ne sprijineau barbiile,
iar noi ne împărtășeam tristețile, ca într-o spovedanie

ne-am fost totul
pe vremea când ne eram suficienți

Paşte fericit!