marți, 26 ianuarie 2016

Șapte frunze și-o păstaie


stau strivite într-o doară 
și parcă trăgând sa moară
șapte frunze și-o păstaie 
pe pământ, lâng-o copaie

nu au vlagă, n-au căldură
frigul aerul li-l fură
par a duce grea povară
să reziste pân' la vară

dar e greu, căci frigu-i mare
și le-a prins ca-ntr-o strâmtoare 
ce păcat că pentru ele 
bunicuța la andrele 
nu prea știe a croșeta 
un pled mic și o basma 

eu le-adun în mare taină
le înghesui trist sub haină
le promit că le voi pune 
chiar în sobă, pe-un tăciune 

și le pun, în sobă-i cald 
văd eu cum la mama-o scald 
dar când să mă uit mai bine 
frunzele sunt un cărbune

Un comentariu:

  1. Uite o poezie în care Oti descrie niște năzbâtii de iarnă. Ce frumos!

    RăspundețiȘtergere

Comentariul tău este important pentru mine!