duminică, 21 februarie 2016

Parfumul tău


parfumul tău mai lâncezește 
în porii mei încă-adormiți 
și izul său încă stârnește 
stranii senzații, fiori adânci 

parfumul tău rămas în perne 
șoptește-întruna despre tine 
ca despre viețuiri eterne 
dintre-acei zei fără destine 

parfumul tău îmi glăsuiește 
subtil, aproape neînțeles 
că viața mea îți aparține 
aici și-n marele-univers! 

Un comentariu:

Comentariul tău este important pentru mine!